Șantajul (art.194 cod penal). Decizia 742/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.742/R/2009
Ședința publică din 25 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 420/R/2008 a Curții de Apel Cluj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al contestatorului, av., din Baroul Sălaj, cu delegație la dosarm lipsă fiind contestatorul și intimații și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 24 noiembrie 2009, un script din partea apărătorului alea al contestatorului, av., prin care aduce la cunoștința instanței împrejurarea că a fost reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu contestatorul.
Reprezentantul Parchetului solicită amânarea cauzei față de lipsa de procedură cu contestatorul.
Apărătorul contestatorului arată că a fost angajat de mama acestuia, apreciind că procedura de citare este legal îndeplinită.
Deliberând, Curtea apreciază că nu se impune amânarea cauzei, raportat la disp.art.391 pr.pen. potrivit cărora instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație fără citarea părților.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj și să se procedeze la rejudecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și de inculpat. Citarea inculpatului în cursul judecării cauzei la Curtea de Apel Clujs -a făcut de la domiciliul său din com. jud.S și prin afișare la Consiliul Local Z, deși avea domiciliul în Spania, fiind în imposibilitate de a anunța instanța despre acest lucru. Inculpatul a plecat din țară în momentul în care prima instanță a dispus achitarea sa, fără să știe că această hotărâre poate fi atacată. Sunt întrunite condițiile cerute de art.386 lit.b pr.pen. respectiv inculpatul a lipsit de la judecarea recursului, nu a putut încunoștința instanța de domiciliul său din Spania, nu știa de calea de atac și avea convingerea că a fost achitat. Nu există nicio semnătură pe procedura de citare, astfel că nu a putut să fie anunțat de nici un membru al familiei de existența procesului. Pentru aceste motive, se impune rejudecarea recursurilor.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației în anulare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile cerute de art.386 pr.pen. pentru admisibilitatea în principiu a acesteia. Inculpatul a fost citat de la adresa indicată de acesta la instanța de fond și prin afișare. Nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii penale. Inculpatul nici nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitate de a încunoștința instanța de noua adresă. Solicită respingerea contestației formulate și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul contestatorului arată că inculpatul nu avea de unde să știe ce instanță trebuia să încunoștințeze, pentru că instanța de fond a dispus achitarea sa. Nici nu știa că această hotărâre poate fi atacată cu apel și, apoi cu recurs.
Reprezentantul Parchetului arată că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.
CURTEA
Prin decizia penală nr. 420/2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Clujs -a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva deciziei penale nr. 21/12.03.2008 a Tribunalului Sălaj, pe care a casat-o doar cu privire la starea de recidivă reținută în sarcina inculpatului.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit.b pen. față de condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.13/15.03.2000 Tribunalului Sălaj, definitivă prin decizia penală nr.213/A/ 29.06.2000 a Curții de Apel Cluj.
S-a constatat că infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 alin.1 pen. pentru care inculpatul a fost condamnat prin decizia atacată, a fost comisă în stare de recidivă prev. de art.37 lit.a pen. față de condamnarea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/ 2002 Judecătoriei Zalău.
În baza art.61 pen. a fost revocat restul neexecutat de 406 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/ 2002 Judecătoriei Zalău și a contopit acest rest cu pedeapsa nou aplicată prin decizia atacată - 2 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-au menținut restul dispozițiilor deciziei atacate.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 21/12.03.2008 a Tribunalului Sălaj.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
Inculpatul recurent a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 548/2007 a Judecătoriei Zalău, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.06.1980 în Z, jud. S, a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii de șantaj prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 pen.în baza art. 11 pct. 2 lit. rap. la art. 10 lit. a pen.
În baza art. 346 alin.3 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată privind obligarea inculpatului la plata sumei de 330 Euro.
În baza art. 192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 06.04.2005, partea vătămată a formulat plângere scrisă la poliție și a dat o declarație, din care a rezultat că în cursul lunii martie 2005, în repetate rânduri a fost acostată de un, a cărui identitate nu o cunoaște, care a amenințat-o cu moartea, determinând-o să-i dea suma de 330 euro.
Potrivit procesului-verbal de confruntare din data de 10.05.2005, partea vătămată a declarat că îl cunoaște pe inculpatul de aproximativ două luni, nefiind în relații de ură sau dușmănie cu acesta, dar acest inculpat în cursul lunii martie 2005 acostat-o și a amenințat-o cu moartea pe partea vătămată, cerându-i acesteia sume de bani ( 9 dosar fond).
Din declarațiile martorului (tatăl părții vătămate), a rezultat că la începutul lunii martie 2005, sesizat că din locuință i-a dispărut suma de 200 euro, iar după 3-4 zile, încă 35.000 de forinți, echivalentul a 130 euro, iar după ce a reclamat furtul banilor la poliție, fiica sa, (partea vătămată) i-a relatat că ea a luat banii pentru a-i da inculpatului, care a amenințat-o cu moartea și cu bătaia. Tot din relatările fiicei sale, martorul a declarat că în momentul în care partea vătămată a fost acostată de inculpatul, aceasta era împreună cu colega ei ( 17, 71 dosar fond).
Martora nu a fost audiată în cursul urmăririi penale, dar în fața instanței a declarat că în perioada 2004-2005, partea vătămată, elevă în clasa a X-a, avea un priete, care avea o garsonieră în Șimleu S și de multe ori partea vătămată pleca de acasă și își petrecea weekend-urile cu acesta, iar pe părinți îi mințea spunându-le că doarme la colega ei.
Această martoră, fiind bună prietenă cu colega ei - partea vătămată, a văzut- pe aceasta în acea perioadă și a însoțit-o la schimbul valutar, unde aceasta a schimbat euro în lei, iar din banii respectivi partea vătămată și-a cumpărat haine.
Partea vătămată i-a spus martorei că banii îi are de la prietenul ei și de la părinți. Martora a mai relatat că nu îl cunoaște pe inculpatul, pe care nu l-a văzut niciodată decât în fotografiile prezentate la poliție, iar despre șantaj a aflat de la părinții părții vătămate, martora nu a fost prezentă când partea vătămată susține că a fost acostată de inculpatul sau când partea vătămată ar fi dat banii acestui inculpat ( 89 - 90 dosar fond).
Susținerea martorului, care este prieten și fost coleg cu tatăl părții vătămate, nu este confirmată de martorul, martor ce nu s-a prezentat înaintea instanței și nici nu a fost ascultat în cursul urmăririi penale.
De altfel, partea vătămată nu s-a prezentat înaintea instanței deși a fost legal citată de mai multe ori și cu mandat de aducere.
Din declaratiile martorului, a rezultat că în cursul lunii martie 2005, s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a cerut telefonul mobil (-) și a apelat de cinci sau șase ori un alt număr de mobil ( 19, 20, 50 dosar fond).
Din cuprinsul facturii de mobil detaliată a telefonului martorului (probă administrată în cursul judecății), a rezultat că acesta a apelat numărul de mobil al părții vătămate (-) în data de 21.02.2005 de trei ori, în data de 13.03.2005 de două ori, în data de 15.03.2005 de două ori, în data de 16.03.2005 o dată, în data de 17.03.2005 o dată, în data de 21.03.2005 de două ori, în data de 22.03.2005 o dată, în data de 23.03.2005 de trei ori, în data de 24.03.2005 o dată, în data de 29.03.2005 o dată, în total 17 apeluri ( 109, 110, 111 dosar fond).
Așadar, instanța a considerat puerilă declarația martorului, care a permis unei persoane să dea 17 apeluri de pe telefonul său mobil fără să știe cu cine vorbește acea persoană, convorbiri ce s-au efectuat și în luna februarie 2005, nu numai în luna martie 2005 așa cum susține martorul și nu de 5 - 6 ori, ci de 17 ori.
De asemenea, sub semnul îndoielii au fost puse și susținerile în acuzare formulate de către partea vătămată, raportate la comportamentul acesteia, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor și, și anume: partea vătămată era elevă de 17 ani, avea 27 de absențe nemotivate și 138 de absențe motivate la școală în clasele IX-XI, avea o relație intimă cu un de o vârstă mai M, își mințea părinții pentru a ascunde această relație, a sustras bani din locuință fără știrea părinților, bani cu care își cumpăra haine și nu a avut nici bunăvoința de a se prezenta înaintea instanței de judecată.
Pe baza considerentelor sus mentionate, având în vedere că există multe îndoieli cu privire la existența unei infracțiuni de șantaj în prezenta speță, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. instanța l-a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea de șantaj, care nu există în materialitatea sa, orice dubiu profitând inculpatului conform principiului de drept penal "in dubio pro reo".
Văzând și prevederile art.346 alin.3 pr.pen. și art. 192 alin.3 pr.pen. având în vedere că fapta nu există, iar inculpatul a fost achitat, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată privind obligarea inculpatului la plata sumei de 330 euro, iar cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, care a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, din probele de la dosar rezultând existența infracțiunii de șantaj și vinovăția inculpatului în comiterea acesteia. S-a solicitat așadar, casarea sentinței și rejudecând, să fie condamnat inculpatul pentru comiterea acestei infracțiuni.
Prin decizia penală nr.21 din 12 martie 2008, Tribunalul Sălaja admis apelul parchetului, a desființat în întregime sentința atacată și, judecând, a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art.194 pen. cu aplic. art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.b pen. ( prin schimbarea încadrării juridice din art.37 lit.a pen.).
S-a făcut aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a,b pen.
A fost obligat inculpatul să plătească contravaloarea sumei de 330 Euro părții civile și 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarea stare de fapt:
În data de 10 martie 2005, partea vătămată, în timp ce ieșea de la școală, a fost acostată de inculpat, pe care nu-l cunoștea și deoarece partea vătămată nu a vrut să vorbească cu el, a amenințat-o în sensul că nu "scapă așa ușor" și că următoarea dată când o va prinde, va fi mai rău.
După 3 zile, inculpatul a acostat-o din nou pe partea vătămată în timp ce ieșea din internatul Liceului nr 4, a prins-o de haină, a amenințat-o că o bagă într-o dubă, care era parcată în apropiere, a scos un cuțit din buzunar și i-a spus că o să-i distrugă familia dacă nu îi dă bani.
Această amenințare a fost de natură să-i insufle părții vătămate o temere serioasă deoarece, inculpatul i-a relatat numele și locul de muncă al tatălui, numele mamei și a fratelui ei.
Învinuitul a scos telefonul din buzunarul părții vătămate, a format numărul telefonului său, numărul de telefon rămânând imprimat în memorie și în acest fel, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată de mai multe ori, amenințând-o cu moartea, motiv pentru care, partea vătămată a luat din banii părinților 200 Euro și i-a înmânat inculpatului.
După 4 zile, inculpatul a acostat-o din nou pe partea vătămată, cerându-i bani pentru a-și procura droguri de la C, iar în urma unor noi amenințări, partea vătămată i-a mai dat 130 Euro.
Inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, deși acesta a fost recunoscut de partea vătămată, iar martorul declară că a împrumutat inculpatului telefonul cu nr.-, telefon de pe care a fost sunată partea vătămată.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 330 Euro.
Această stare de fapt a rezultat, în opinia Tribunalului, din: plângerea părții vătămate (2), declarațiile inculpatului (5,25-28), adrese și ordonanță privitoare la darea în urmărire generală (6-8), proces verbal de confruntare (8-10), declarația părții vătămate (11-12), proces verbal de recunoaștere (13-16), declarații de martori (17-18).
Inculpatul, în prima sa declarație ( 5 dosar ) a arătat că nu a cunoscut-o niciodată pe partea vătămată și nu a văzut-o niciodată, iar în perioada 01.03 - 10.- nu a fost în municipiul Z, din moment ce se afla la domiciliul său din. Această poziție este menținută de inculpat și cu ocazia confruntării cu partea vătămată, conform procesului verbal de confruntare de la fila 9 din dosar.
În contradicție, partea vătămată, prin declarația sa ( fila 11 dosar ), prezintă cu lux de amănunte semnalmentele fizice ale inculpatului, iar cu ocazia prezentării pentru recunoaștere, l-a indicat fără nici o reținere pe inculpat. Acest lucru este confirmat și de martorul, care a participat ca martor asistent la identificarea inculpatului, după fotografii, ocazie cu care, a văzut când partea vătămată l-a indicat din mai multe exemplare, fără ezitare, pe.
În declarația de la fila 25 dosar, inculpatul susține că nu a cunoscut-o pe partea vătămată și nu i-a cerut bani și susține că niciodată nu a împrumutat telefonul mobil de la martorul.
În contradictoriu cu inculpatul, martorul menționat, a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, că în luna martie 2005 s-a întâlnit frecvent cu inculpatul în municipiul Z și la solicitarea acestuia, i-a înmânat telefonul său, de pe care a inițiat apeluri. Martorul arată că inculpatul, de fiecare dată ștergea numărul apelat după ce suna. Din adresa "" rezultă că, telefonul apelat purta numărul celui deținut de partea vătămată. Același martor declară că în perioada de după împrumut al telefonului mobil, a fost sunat de 2 ori de o tânără, care i-a cerut să-i dea banii înapoi și de un care îi cerea același lucru.
Martorul a arătat că telefoanele în cauză și mesajele primite în același sens, au fost rezultatul folosirii telefonului său de către inculpatul.
În cursul judecăți, inculpatul și-a schimbat apărarea, susținând că partea vătămată i-a "înscenat" procesul penal, încurcându-se în propriile declarații, oscilând de la faptul "necunoașterii" părții vătămate, la "înscenarea" de către aceasta a procesului penal.
Așadar, a concluzionat instanța de apel că, prin probele administrate în cauză, susținerile inculpatului au fost pe rând anulate.
S-a reținut în consecință că, inculpatul, care în luna martie 2005, în repetate rânduri a constrâns-o pe partea vătămată prin acte de violență și amenințare, să-i dea suma de 330 de Euro, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalăua fost admis, sentința penală atacată a fost desființată și, judecând pe fond cauza, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 37 lit. b Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 37 lit. a Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare.
Instanța de apel a schimbat încadrarea juridică din art. 37 lit. a Cod penal în art.37 lit. b Cod penal, având în vedere cazierele judiciare de la filele 21 și 47 din dosar, unde inculpatul figurează că a fost eliberat la 14.08.2003, având de executat un rest de 406 zile. Având în vedere data la care a fost săvârșită prezenta infracțiune, respectiv 10 martie 2005, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b pen.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile contravaloarea sumei de 330 Euro.
Împotriva hotărârii pronunțate în apel, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și inculpatul, prin apărător.
Parchetul a solicitat casarea deciziei atacate, sub aspectul stării de recidivă reținute în sarcina inculpatului, în sensul de a se reține recidiva postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a pen. și nu recidiva postexecutorie prev. de art.37 lit.b pen. cum greșit a reținut instanța de apel.
S-a arătat în motivare că, prezenta infracțiune a fost comisă de inculpatul, în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 341/2002 a Judecătoriei Zalău, din a cărei executare a fost liberat condiționat la 20.10.2004 ( și nu la 14.08.2003, cum greșit a reținut Tribunalul), cu un rest neexecutat de 406 zile, pedeapsa urmând a fi considerată executată la 30.11.2005, deci, ulterior comiterii prezentei. Aceasta, deoarece, inculpatul a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei, anterior menționate, pe o perioadă de trei luni, după care, și-a continuat executarea pedepsei.
Motivele de recurs au fost completate de procurorul de ședință, care a solicitat a se reține și incidența dispozițiilor art.37 lit.b pen. față de condamnarea anterioară celei în discuție, respectiv cea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.13/2000 Tribunalului Sălaj.
Inculpatul nu și-a motivat recursul în scris, dar în susținerea orală a acestuia de către apărătorul din oficiu, s-a solicitat casarea deciziei atacate și, menținerea hotărârii primei instanțe, ca temeinică și legală, din probele de la dosar nerezultând, fără dubiu, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 pr.pen. Curtea a constatat următoarele:
Așa cum corect a reținut instanța de apel, în cursul lunii martie 2005, inculpatul, în mod repetat a constrâns-o pe partea vătămată din Z, prin amenințare cu bătaia și moartea, să-i dea anumite sume de bani, fapta fiind săvârșită în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos.
Este dovedită această stare de fapt cu: plângerea și declarațiile constante ale părții vătămate; proces-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, care relevă poziția constantă a părții vătămate în a-l acuza pe inculpat; proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere, care atestă recunoașterea, fără ezitare, a inculpatului de către partea vătămată, în prezența martorilor asistenți și; declarația martorului ( tatăl părții vătămate ) care confirmă că cele declarate de fiica sa la poliție coincid cu cele relatate de aceasta în fața sa și a mamei sale, dar și că, la poliție, inculpatul a recunoscut că a cerut bani fiicei sale; declarațiile constante ale martorului, care arată că a împrumutat telefonul său mobil inculpatului, în cursul lunii martie 2005, de pe acest telefon inculpatul efectuând mai multe apeluri, numerele fiind șterse ulterior; mai arată acest martor că, a primit ulterior mai multe mesaje, pe telefon, prin care i se cerea să restituie banii; factura telefonică detaliată a acestui martor, care relevă mai multe apeluri de pe acest telefon către nr. de telefon al părții vătămate.
Apărările inculpatului sunt contrazise deci de probatoriul administrat, dar chiar și de poziția sa oscilantă, într-o primă fază afirmând că nu o cunoaște pe partea vătămată, pentru ca în fața instanței să arate că, în fapt, este vorba de o înscenare a părții vătămate și a tatălui acesteia, pe motiv că în cursul anului 2005 refuzat să facă școala de șoferi cu acesta din urmă, care este instructor auto.
Sunt irelevante în cauză, sub aspectul comiterii de către inculpat a infracțiunii de șantaj, împrejurările reținute de prima instanță, cu privire la partea vătămată: situația școlară a acesteia, obiceiul ei de sustrage bani din casă, relația cu un mai în vârstă, neprezentarea în fața instanței, precum și cu privire la martorul - atitudinea sa puerilă de a permite unei persoane să efectueze 17 apeluri de pe telefonul său - în contextul în care s-a dovedit o poziție oscilantă a inculpatului în declarații, s-a dovedit că, într-adevăr, apelurile de pe telefonul martorului s-au efectuat către partea vătămată.
Așa fiind, dovedindu-se în cauză comiterea infracțiunii de șantaj, vinovăția inculpatului și constatând că, instanța de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, prin valorificarea eficientă a criteriilor prev. de art.72 pen. că a soluționat corect și latura civilă a cauzei, în baza art.346 pr.pen. Curtea constată nefondat recursul inculpatului, ce va fi respins în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.
Recursul parchetului este însă fondat, întrucât, într-adevăr, în cauză, în mod greșit instanța de apel a reținut dispozițiile art.37 lit.b pen. și nu ale art.37 lit.a pen. față de condamnarea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/2002 a Judecătoriei Zalău (fără a fi vorba de o schimbare de încadrare juridică, întrucât s-a reținut aceeași infracțiune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, ci este vorba doar de reținerea sau nu, a unei cauze de agravare sau atenuare a pedepsei).
De asemenea, nu s-a reținut și starea de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b pen. față de condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.13/2000 Tribunalului Sălaj.
Aceasta deoarece, s-a constatat, potrivit fișei de cazier judiciar, care este incompletă (filele 21 dosar și 47 dosar fond) și procesului-verbal din 24 iunie 2008 ( fila 27 dosar Curtea de Apel Cluj ) că, inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.341 din 3 iulie 2002 Judecătoriei Zalău, definitivă prin decizia penală nr.766 din 17.12.2002 a Curții de Apel Cluj la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, arestat la 01.03.2002 până la 14.08.2003, întrerupt executarea pedepsei în perioada 14.08.2003 -14.11.2003, continuat executarea pedepsei în perioada 14.11.2003-20.10.2004, când este liberat condiționat, potrivit sentinței penale nr.1950/14.10.2004 a Judecătoriei Satu -M, cu un rest neexecutat de 406 zile, durata pedepsei urmând a se împlini la 30.11.2005.
Așa fiind, față de data împlinirii duratei pedepsei, infracțiunea de șantaj ce face obiectul prezentei, a fost comisă în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei anterior menționate, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.37 lit.a pen. și nu ale art.37 lit.b pen.
Totodată, s-a constatat că prezenta infracțiune de șantaj a fost comisă și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b pen. față de condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.13 din 15.03.2000 a Tribunalului Sălaj, definitivă prin decizia penală nr.213/A/29.06.2000 a Curții de Apel Cluj, în executarea căreia inculpatul a fost arestat la 26.08.1999 și liberat la 15.08.2000, cu un rest neexecutat de 10 zile.
Aceasta, deoarece, deși în cazul acestei condamnări este vorba de reabilitarea de drept - art.134 pen. termenul de reabilitare de 3 ani, de la data terminării executării pedepsei (25 august 2000), nu se împlinise la data la care inculpatul suferă o nouă condamnare, prin sentința penală nr.341 din 3 iulie 2002 Judecătoriei Zalău, fiind deci vorba de condamnări succesive din care, pentru una operează reabilitarea de drept, iar pentru cealaltă, reabilitarea judecătorească - în cazul cărora, se știe că este aplicabilă reabilitarea judecătorească, termenul de reabilitare calculându-se prin raportare la pedeapsa cea mai grea și, de la data terminării executării ultimei pedepse.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare condamnatul solicitând anularea deciziei penale nr.420/R/25 iunie 2008 Curții de Apel Cluj și să se dispună rejudecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și inculpatul, împotriva deciziei penale nr.21/2008 a Tribunalului Sălaj, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.194 alin.1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.a pen.
În motivarea contestației în anulare, s-a susținut că este incident cazul prev.de art.386 lit.b pr.pen. în sensul că inculpatul a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Astfel, acesta nu a avut cunoștință că s-a exercitat o cale de atac împotriva hotărârii prin care a fost achitat, nu a fost citat legal și nu a putut încunoștința instanța de împrejurarea că are domiciliul în Spania, fiind plecat din țară după ce prima instanță a dispus achitarea sa.
Verificând condițiile de admisibilitate în principiu a contestației în anulare conform art.391 pr.pen. Curtea constată că nu este incident cazul prev.de art.386 lit.b pr.pen. întrucât condamnatul nu a făcut dovada că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
La toate termenele de judecată, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel și cea de recurs, inculpatul a fost citat de la domiciliul său din com. jud.S și prin afișare la Consiliul Local al Mun.Z, în condițiile în care acesta nu a comunicat o altă adresă unde locuiește.
Împrejurarea că acesta a părăsit teritoriul țării, fără să cunoască faptul că împotriva hotărârii prin care s-a dispus achitarea sa de către Judecătoria Zalăus -a exercitat calea de atac a apelului de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, nu poate constitui o justificare pentru imposibilitatea de prezentare la judecarea recursului.
Procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs a fost îndeplinită în mod legal, astfel că nu poate fi reținut ca incident art.386 lit.a pr.pen.
Pentru aceste considerente, contestația în anulare nu poate fi admisă în principiu, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prev.de art.391 pr.pen.
Văzând și disp.art.192 alin.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestatia in anulare formulata de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 420/R din 25 iunie 2009 Curtii de Apel Cluj, pronuntata in dosar nr-
Obliga pe condamnatul sa plateasca in favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
5 ex./14.12.2009
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Claudia Ilieș
