Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 208/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art.259 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.208
Ședința publică din 25 mai 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier C -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 354 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul asistat de avocat care substituie pe avocatul ales, lipsă fiind partea vătămată intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, inculpatul recurent a arătat că înțelege să nu dea declarație în prezenta cauză și că le menține pe cele date anterior, după care instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile a dat cuvântul la dezbateri:
Avocat, pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, invocând ca motive de casare prevederile art. 3859pct.18 Cod procedură penală, considerând că s-a comis o gravă eroare de fapt, care a avut drept consecință atât condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 79 al. 4 din G nr. 195/2002 și art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cât și prin reținerea în sarcina sa a săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă ce a dus la obligarea acestuia la plata sumei de 10 000 Euro, cu titlu de daune morale, în condițiile survenirii prescripției. În ce privește infracțiunea de refuz de recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 79 al. 4 din G nr. 195/2002, este de observat faptul că nu este dată latura subiectivă a acesteia și anume intenția, întrucât, pe tot parcursul procesului penal, în mod constant, inculpatul a susținut că a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, motivat de starea sa de sănătate, depunând în acest sens la dosarul cauzei, atât la prima instanță cât și în apel înscrisuri medicale în care se stipulează în mod cert că, din luna decembrie 2000 este suferind de hemofilie, afecțiune care nu-i permite efectuarea de injecții și recoltări de sânge. A mai arătat că la fila 17 dosar apel a fost depusă o adeverință medicală emisă de doctorul, mijloc de probă asupra căruia instanța de apel nu a făcut nicio referire, care era absolut obligatorie în contextul invocării de către inculpat a lipsei laturii subiective a infracțiunii.
Referitor infracțiunea prev. de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât toți martorii audiați de instanța de fond cu privire la această infracțiune au declarat fără echivoc că nu au văzut asupra inculpatului o sabie tip ninja în seara zilei de 21.01.2006, considerând că instanța de apel a făcut aceeași motivare lapidară, nefăcând absolut nici o referire la critica făcută de inculpat hotărârii instanței de fond sub acest aspect.
Sub aspectul infracțiunii de denunțare calomnioasă este de observat că inculpatul, în apel, în temeiul art. 13 al. 1 Cod procedură penală a solicitat continuarea procesului penal și pe cale de consecință a solicitat achitarea sa considerând că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, motivat de împrejurarea că acesta a fost de bună credință la momentul formulării sesizării penale la Parchetul Militar Bacău.
Din declarațiile martorilor, date la instanța de fond, audiați cu privire la această infracțiune, rezultă fără echivoc că, fapta de denunțare calomnioasă nu există, motiv pentru care a solicitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. a Cod procedură penală, achitarea inculpatului și înlăturarea obligării la plata despăgubirilor civile.
Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, și de menținere a hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, considerând că din probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească, rezultă vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, învederând totodată instanței că este al patrulea an de când nu posedă permis de conducere, el fiind șofer profesionist, meserie din care își câștiga existența, pentru un simplu refuz justificat de a i se recolta probe biologice. Față de infracțiunea de denunțare calomnioasă a arătat că a declarat la organele de urmărire penală exact cum s-a întâmplat.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.202 din 26 martie 2008 Judecătoria Suceavaa încetat procesul penal împotriva inculpatului sub aspectul infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 alin.1 Cod penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Prin aceeași hotărâre inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de arme prev. de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată, cu aplicarea art.74 lit.a raportat la art.76 lit.e Cod penal și la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice prev. de art.79 alin.4 din OUG 195/2002 (vechea reglementare) cu aplicarea art.74 lit.a raportat la art.76 lit.d Cod penal.
În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare care a fost suspendată condiționat conform art.81, 82 Cod penal. I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal.
În temeiul art.71 Cod penal i s-au interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal a căror executare a fost suspendată condiționat conform art.71 alin.5 Cod penal.
În temeiul art.118 alin.1 lit.b Cod penal s-a confiscat de la inculpat sabia tip "ninja".
S-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile și inculpatul a fost obligat să-i plătească suma de 10.000 Euro, echivalentul în lei a acestei sume la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul, a formulat la data de 10.04.2000 o plângere adresată Parchetului Militar Bacău prin care a învinuit în mod mincinos partea vătămată că în anul 1996, în calitatea ei de ofițer în cadrul Poliției Municipiului S, i-a pretins și a primit suma de 200 În mod constant, inculpatul a susținut că partea vătămată, în calitatea sa de ofițer de poliție, i-a pretins suma de 1000 DM pentru a-l ajuta să recupereze o datorie pe care numitul Goa vea către el, acesta primind suma de 200. În învinuirea sa mincinoasă inculpatul a arătat că partea vătămată s-a deplasat la sediul societății numitului și i-a pus acestuia în vedere să restituie suma, împrejurare în care s-a întocmit un proces verbal prin care G recunoscut datoria.
Partea vătămată a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului Militar Teritorial Bacău nr. 1272/P/2000 din 05.12.2000 numai în baza sesizării și declarațiilor date de inculpat și de martorul, declarație asupra căreia acesta din urmă a revenit cu ocazia cercetării judecătorești, infirmând ca și ceilalți martori audiați în acea cauză aspectele sesizate de inculpatul .
Astfel, Curtea de Apel Suceava prin sentința penală nr.7/30.04.2004 a dispus achitarea părții vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 Cod penal reținându-se că fapta de care fost învinuit prin plângerea formulată de inculpatul nu există.
Prin urmare, fapta inculpatului care prin plângerea făcută împotriva părții vătămate a învinuit-o pe aceasta în mod nereal că a săvârșit infracțiunea de luare de mită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 alin.1 Cod penal. Instanța nu va putea reține declarația martorului ( 102 dosar) prin care acesta a infirmat cele susținute în fața Curții de Apel Suceava în dosarul penal în care partea vătămată a fost achitată în temeiul disp. art. 11 punct 2 lit."a" rap. la art. 10 lit. "a" Cod procedură penală întrucât în prezenta cauză nu poate fi pus din nou în discuție probatoriul care a fost administrat în dosarul ce a avut ca obiect infracțiunea de luare de mită.
Deși inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin.1 Cod penal, prima instanță a constatat că în raport de dispozițiile art. 124 Cod penal, coroborat cu disp. art.122 alin.1 lit."d" Cod penal, acesta nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta săvârșită întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale. Astfel, se constată că de la data săvârșirii infracțiunii, 10.04.2000 au trecut aproape 8 ani de zile, așa încât că termenul de prescripție pentru infracțiunea comisă a fost depășit cu încă J din terenul prev. de art.122 alin.1 lit."d" Cod penal.
Pe cale de consecință, instanța de fond, în temeiul disp. art. 11 punct.2 lit."b" rap. la art.10 lit."g" Cod procedură penală a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.259 alin.1 Cod penal, întrucât a intervenit una din cauzele care înlătura răspunderea penală, respectiv a intervenit prescripția răspunderii.
Prima instanță a mai reținut că la data de 21.01.2006, în jurul orelor 01,30 inculpatul se afla împreună cu martorul în zona Casei de Cultură din mun. S, cu un autoturism marca Renault. Din incinta discotecii organizată în sediul Casei de Cultură au ieșit martorii, G, și, primii 4 urcând în autoturismul marca, condus de către martorul, iar ceilalți în autoturismul marca condus de către martorul. Înainte ca aceștia să-și pună în mișcare autoturismele inculpatul, sub pretextul că nu i-a acordat prioritate, s-a deplasat la autoturismul acestuia având asupra sa o sabie tip "ninja" având lungimea de 0,90, din care cea a lamei- de 0,70, reproșându-i, așa cum s-a arătat, că nu i-a acordat prioritate. Întrucât inculpatul era înarmat cu această sabie și vizibil sub influiența băuturilor alcoolice, martorul a pus imediat autoturismul în mișcare plecând de la locul incidentului.
Văzând acestea, inculpatul s-a deplasat la autoturismul în care se afla și a lovit cu sabia partea din spate a mașinii, motiv pentru care și acesta a pus în mișcare autoturismul iar după puțin timp a revenit în același loc sperând să îl găsească pe, aici constatând că încă se mai afla inculpatul care văzându-l, a lovit din nou cu acea sabie autoturismul martorului.
Atitudinea inculpatului i-a determinat pe cei doi să fugă de la locul incidentului deplasându-se spre cartierul, însă inculpatul i-a urmărit cu autoturismul marca Renault în care se afla și martorul. În acest interval de timp, martorul a apelat numărul de urgență al Poliției, astfel că un echipaj a pornit în urmărirea autoturismului condus de inculpat, care nu s-a conformat semnalelor de oprire, reușind în cele din urmă blocarea acestuia în trafic pe strada - din zona Cu această ocazie, organele de poliție au constatat că în autoturismul marca Renault condus de către inculpat se află sabia pe care acesta a folosit-o în împrejurările anterior arătate, precum și o de baseball și întrucât emana miros de băuturi alcoolice, l-au condus la Spitalul Județean S în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă inculpatul a refuzat să se supună în acest sens, fără a-și motiva în vreun fel refuzul.
De menționat că incidentul din fața Casei de Cultură a fost constatat și de către subinspectorul din cadrul IPJ S, care nu era în exercițiul funcțiunii, însă a anunțat și el prin apelul de urgență organele de poliție și a încercat, la rândul său, să urmărească autoturismul condus de inculpat și să-l blocheze în trafic, fără rezultat.
În pofida probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor mai sus arătați, a raportului întocmit de subinspectorul, a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând că nu a folosit sabia și că a achiziționat-o cu o zi înainte întrucât este colecționar. De asemenea, deși în momentul în care i s-a solicitat să se supună recoltării probelor biologice a refuzat acest lucru neprecizând însă motivul, cu ocazia declarației date în fața organului de cercetare penală, acesta și-a motivat refuzul prin aceea că suferă de hemofilie, sens în care prezentat un bilet de trimitere din data de 21.10.2005 emis de către doctorul ( care nu este medicul său de familie ), prin care este trimis la Clinica nr.3 Tg, Inculpatul a susținut că a fost internat la această unitate în luna octombrie 2005, însă, solicitându-i-se să prezinte biletul de externare sau alte acte medicale în acest sens, a arătat că nu mai posedă nici unul dintre acestea.
Alături de acestea însă, conform declarației dată de către martorul, medic stomatolog, inculpatul a fost supus în luna aprilie 2006 unei extracții dentare, care nu a creat probleme și nici inculpatul nu a susținut că ar suferi de un diagnostic ce necesită un tratament special în cazul efectuării unor lucrări dentare.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că sunt nesincere susținerile inculpatului în legătură cu diagnosticul ce nu i-ar fi permis recoltarea probelor biologice, diagnosticul pe care nu l-a adus la cunoștința medicului ce urma să procedeze la recoltarea acestora, așa cum reiese din buletinul de examinare clinică și din declarațiile martorilor. Chiar dacă ar fi suferit de hemofilie, inculpatul trebuia să arate acest lucru medicului, care urma să procedeze la recoltare, în condiții speciale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând achitarea sa pentru infracțiunea de refuz de a se supune recoltării de probelor biologice, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală, deoarece lipsește latura subiectivă a infracțiunii, deoarece în anul 2005 i s-a stabilit diagnosticul de hemofilie și i s-a recomandat a nu face injecții și recoltări de sânge. În ce privește infracțiunea de la Legea nr. 61/1991, condamnarea sa se întemeiază pe declarațiile martorilor, dar în ce privește această infracțiune toți cei trei martori care au fost de față, audiați în cursul cercetării judecătorești, care au declarat că nu au văzut inculpatul cu vreo sabie. Solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru această infracțiune. În ce privește infracțiunea de denunțare calomnioasă cu privire la care instanța de fond a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală. În subsidiar a solicitat a se reconsidera suma daunelor morale deoarece nu s-a dovedit în nici un fel traumele psihice pe care le-a suferit partea vătămată. Prin decizia penală nr.354 din 25 noiembrie 2008 Tribunalul Suceavaa respins, ca nefondat, apelul și l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceavaa reținut aceiași situație de fapt ca și instanța de fond iar apărările inculpatului nu au suport probator.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs apărătorul inculpatului, avocat, pe care inculpatul și l-a însușit, recurs care nu a fost însă motivat în termenul prev. de art.38510alin.2 Cod procedură penală.
Abia la al VI-lea termen de judecată din 25 mai 2009, au fost depuse motive de recurs pentru inculpatul, astfel încât, în temeiul art.38510Cod procedură penală raportat la art.3859alin.3 Cod procedură penală recursul va fi analizat numai prin prisma motivelor de casare care pot fi invocate și din oficiu de către instanță.
În motivele de recurs depuse s-au invocat dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală care pot fi luate în considerare din oficiu când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului (art.3859alin.3 Cod procedură penală).
Astfel, s-a arătat că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință atât condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 79 al. 4 din G nr. 195/2002 și art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cât și prin reținerea în sarcina inculpatului a săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă și pe cale de consecință obligarea acestuia la plata sumei de 10 000 Euro, cu titlu de daune morale, în condițiile survenirii prescripției.
Cu privire la reținerea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, este de observat că nu este dată latura subiectivă a infracțiunii întrucât, pe tot parcursul procesului penal, în mod constant, inculpatul a susținut că a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, motivat de starea sa de sănătate, stare care nu-i permite să accepte recoltări de sânge și tratament medicamentos ce presupune efectuarea de injecții, depunând în acest sens la dosarul cauzei un bilet de trimitere eliberat de Cabinet medical, care confirmă diagnosticul de hemofilie.
Cu ocazia judecării cauzei penale în apel, inculpatul a depus prin apărător o adeverință medicală, aflată fila 17, emisă de doctorul, în care se stipulează în mod cert că, din luna decembrie 2000, inculpatul este suferind de hemofilie, afecțiune care nu-i permite efectuarea de injecții și recoltări de sânge. Este de observat că, cu privire la acest nou mijloc de probă, instanța de apel nu a făcut absolut nici o referire. Mai mult decât atât, în considerentele hotărârii, referitor la infracțiunea prev. de art. 79 al. 4 din G nr. 195/2002, instanța a făcut o mențiune lapidară. De asemenea, prima instanță a mai reținut în mod corect că inculpatul a refuzat în mod nejustificat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei" (pag. 9 al. 5 din dec. nr. 354/2008).
În opinia apărării decizia mai sus indicată apare ca nemotivată, pentru că instanța de apel nu a analizat în nici un mod critica făcută de inculpat sub aspectul reținerii infracțiunii prev. de art. 79 al. 4 din G nr. 195/2002 și mai ales nu se face nici o referire la înscrisul depus în apel, referire care era absolut obligatorie în contextul în care inculpatul a invocat lipsa laturii subiective a infracțiunii, soluția care se impune a fi dată fiind desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect. În subsidiar a solicitat admiterea recursului, desființarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" combinat cu art. 10 lit. "d" proc.pen, cu mențiunea că declarația martorului (medic stomatolog) este total lipsită de relevanță în contextul în care vis-a-vis de declarația sa, organul de urmărire penală nu a depus nici un înscris din care să rezulte într-adevăr că inculpatul a urmat un tratament stomatologic și nu înlătură în nici un mod diagnosticul și recomandările ce se desprind din adeverința emisă de doctorul.
Referitor la infracțiunea prev. de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a arătat că instanța de apel a făcut aceeași motivare lapidară, arătând totodată că prima instanță a reținut în mod corect că, în noaptea de 21.01.2006, inc. Dprin a purtat și folosit fără drept o sabie tip "ninja", tulburând liniștea publică" (pag. 9 al. 5 din decizia nr. 354/2008), nefăcând absolut nici o referire la critica făcută de inculpat hotărârii instanței de fond sub acest aspect, impunându-se desființarea deciziei penale nr. 345/2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare
În subsidiar a solicitat achitarea inculpatului sub acest aspect în temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" combinat cu art. 10 lit. "a" proc.pen, întrucât toți martorii audiați de instanța de fond cu privire la această infracțiune au declarat fără echivoc că nu au văzut asupra inculpatului o sabie tip "ninja" în seara zilei de 21.01.2006.
Sub aspectul infracțiunii de denunțare calomnioasă a arătat că inculpatul,
în apel, în temeiul art. 13 al. 1.proc.pen. a solicitat continuarea procesului penal și pe cale de consecință a solicitat achitarea sa, neputându-se reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, motivat de împrejurarea că, acesta a fost de bună credință la momentul formulării sesizării penale la Parchetul Militar Bacău.
Din dosarul penal nr. 872/2003 al Curții de Apel Suceava rezultă în mod indubitabil că partea vătămată a soluționat o lucrare penală în care G îl acuză pe de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar cu ocazia soluționării acestei plângeri a restituit bunurile reclamate de G, acțiune care s-a circumscris în sfera atribuțiilor de serviciu ale părții vătămate. După soluționarea acestei cauze penale, a apelat la partea vătămată cu rugămintea de a-l sprijini în sensul obținerii unui înscris de la G, prin care acesta să recunoască datoria pe care o avea față de inculpat. Deși era vorba de litigiu civil, care nu atrăgea în nici un mod competența organelor poliției, partea vătămată a acceptat rugămintea inculpatului, și împreună cu inculpatul s-a deplasat la G, unde personal a scris un proces verbal în numele acestuia în care recunoșteaq o datorie față de inculpat.
La Parchetul Militar Bacău inculpatul a declarat că partea vătămată a condiționat acordarea sprijinului său de primirea sumei de 1000 DM.
În opinia apărării, activitatea părții vătămate de a-și da concursul la obținerea unui înscris care să confirme o datorie, nu era și nu este susceptibilă de a fi calificată în granițele infracțiunii de luare de mită, indiferent dacă a condiționat sprijinul său de obținerea unei sume de bani sau dacă a obținut o sumă de bani.
Infracțiunea de luare de mită sancționează fapta funcționarului care pretinde sau primește o sumă de bani în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu sau a face un act contrar acestor îndatoriri de serviciu.
În mod evident partea vătămată s-a implicat într-un litigiu civil, litigiu care nu era de competența organelor de poliție și pe cale de consecință nu intra în gama îndatoririlor de serviciu ale acestuia, context în care participarea sa la o astfel de acțiune putea fi susceptibilă de a fi tratată ca o abatere disciplinară și nicidecum ca o faptă penală, care să îndeplinească elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. În acest context, nu se poate reproșa inculpatului că procurorul militar a făcut o calificare juridică eronată și a dispus trimiterea părții vătămate în judecată pentru luare de mită.
De observat este faptul că față de inculpatul Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceavaa dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încercare de determinare la mărturie mincinoasă vis-a-vis de declarația martorului, dată la Parchetul Militar Bacău, cu motivarea că fapta nu există.
Relevant este că cercetarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infarcțiunii sus arătate s-a efectuat ca urmare a plângerii formulate de partea vătămată, care însă în cadrul aceleiași plângeri nu a cerut și cercetarea martorului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Indiferent, însă, de acest aspect, organul de urmărire penală avea obligația ca din oficiu să facă cercetări față de martorul pe infracțiunea de mărturie mincinoasă și să pronunțe o soluție, pentru că cele două infracțiuni sunt indisolubil legate. Faptul că față de martorul nu s-a făcut plângere penală pentru mărturie mincinoasă, demonstrează fără echivoc că inculpatul nu are nici o vinovăție în plan subiectiv în săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, pentru care a fost trimis în judecată.
Inculparea părții vătămate și trimiterea sa în judecată s-a datorat pe de o parte interpretării eronate a disp. art. 254 al. 1.pen de către procurorul militar, iar pe de altă parte a depoziției martorului. în lipsa acestei declarații nu ar fi fost posibilă trimiterea în judecată a părții vătămate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În altă ordine de idei este de observat că, motivarea instanței de fond, însușită fără rezerve de instanța de apel, referitor la faptul că, declarația martorului dată la Judecătoria Suceava, prin care revine în declarația dată la Curtea de Apel Suceava, nu poate fi luată în considerare deoarece probatoriul din dosarul Curții de Apel Suceava nu poate fi pus din nou în discuție, excede dispozițiilor legale, încălcându-se în mod decisiv dreptul inculpatului în administrarea de probe în dosarul în care a fost inculpat pentru denunțare calomnioasă.
S-a mai arătat că această motivare îngrădește în mod arbitrar dreptul inculpatului de a se apăra pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere conexiunea directă dintre infracțiunea de luare de mită și infracțiunea de denunțare calomnioasă, audierea martorilor care aveau cunoștință despre contextul care a determinat trimiterea părții vătămate în judecată, era obligatorie, iar analizarea acestora era de asemenea, obligatorie, ca mijloace de probe, pentru că, analiza lor nu se făcea în dosarul de luare de mită, ci în dosarul de denunțare calomnioasă.
S-a mai arătat că această motivare îngrădește în mod arbitrar dreptul inculpatului de a se apăra pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere conexiunea directă dintre infracțiunea de luare de mită și infracțiunea de denunțare calomnioasă, audierea martorilor care aveau cunoștință despre contextul care a determinat trimiterea părții vătămate în judecată, era obligatorie, iar analizarea acestora era de asemenea, obligatorie, ca mijloace de probe, pentru că, analiza lor nu se făcea în dosarul de luare de mită, ci în dosarul de denunțare calomnioasă.
Din declarațiile martorilor și date la instanța de fond rezultă fără echivoc că, fapta de denunțare calomnioasă nu există, motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. "a" Cod procedură penală achitarea inculpatului și înlăturarea obligării la plata despăgubirilor civile.
Analizând cauza, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art.259 alin.1 Cod penal, pentru existența infracțiunii de denunțare calomnioasă este necesar ca, pe plan subiectiv, făptuitorul să fie de rea credință, adică să aibă reprezentarea că acuzațiile sale nu corespund realității și, pe de altă parte, ca denunțul sau plângerea să se refere la săvârșirea unei infracțiuni.
În speță, partea vătămată a fost trimisă în judecată în calitate de inculpat prin rechizitoriul nr.1272/P/2000 din 5 decembrie 2000 al Parchetului Militar Teritorial pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.254 și 246 Cod penal.
Prin sentința penală nr.7 din 30 aprilie 2004 Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru infracțiunea prev. de art.254 Cod penal și în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.246 Cod penal.
În motivarea hotărârii s-a reținut că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul a pretins sau a primit bani de la, că a acceptat sau nu a respins promisiunea primirii unor bani sau foloase.
Actul de sesizare a instanței s-a bazat doar pe declarația părții vătămate și pe declarația inițială a martorului însă s-a reținut că aceste probe nu prezintă credibilitate și singure nu pot duce la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului. Mai mult, s-a reținut că numitul a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție abia la data de 10 aprilie 2000 pentru o faptă presupus a fi săvârșită în luna august 1996, iar de la această dată și până la formularea sesizării a fost cercetat în mai multe dosare penale de către.
Din depozițiile unor martori audiați în acel dosar (876/2003) al Curții de Apel Suceavas -a reținut că numitul a solicitat ajutorul unor persoane pentru a înscena părții vătămate un dosar penal, propunându-le să declare mincinos că ar fi văzut când i-a dat bani numitului.
Hotărârea de achitare a inculpatului a intrat în autoritatea de lucru judecat.
În consecință, în cauza dedusă judecății trebuie analizat dacă inculpatul a fost sau nu de rea-credință în momentul în care a depus plângere împotriva părții vătămate.
Din declarațiile martorilor (37 ds.872/2003 și 101 ds-), (48 ds.872/2003), (66), rezultă că inculpatul a încercat să-i convingă să declare că partea vătămată ar fi primit bani cu titlu de mită.
Martorul, singura persoană care a declarat inițial că a văzut momentul în care partea vătămată a primit suma de 200 mărci de la inculpat, și-a schimbat declarația de mai multe ori în dosarul nr.872/2003 cât și în dosarul nr- astfel încât nu poate fi luată în considerare, întrucât nu reflectă realitatea.
Cum în declarația făcută împotriva părții vătămate, inculpatul indică în dovedirea afirmațiilor sale persoane care, în realitate, nu au văzut când s-au dat acești bani, ci doar că inculpatul a încercat să le convingă să spună acest lucru, Curtea reține că această împrejurare dovedește tocmai reaua-credință a inculpatului, care a încercat prin orice mijloace să dovedească o situație de fapt inexistentă. Mai mult, inculpatul a fost cercetat în mai multe dosare de către partea vătămată care avea calitatea de polițist, acesta fiind un alt motiv pentru care inculpatul a încercat prin orice mijloace să-i aducă învinuiri mincinoase părții vătămate.
Prin urmare, Curtea constată că inculpatul a săvârșit fapta de denunțare calomnioasă cu intenție directă, el cunoscând caracterul mincinos al învinuirii.
Sub aspectul laturii civile de remarcat că suma de 10.000 Euro stabilită cu titlu de daune morale este necesară și suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea vătămată, care a fost expusă oprobiului public, a fost catalogată drept o persoană coruptă, care și-a încălcat îndatoririle de serviciu și a fost suspendată din funcție.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.79 alin.4 din OUG 195/2002 (vechea reglementare) - refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei - Curtea constată că la dosar nu exista niciun înscris oficial din care să rezulte că inculpatul a fost diagnosticat cu "hemofilie". Simpla trimitere a inculpatului pentru investigații nu dovedește existența acestui diagnostic.
Nici chiar adeverința medicală eliberată la 31 octombrie 2008 de medicul cardiolog în care se arată că inculpatul este în observație întrucât prezintă un deficit de coagulare a sângelui și i se recomandă internarea la Spitalul nu dovedește existența unei boli.
Atât medicul de familie cât și medicul cardiolog nu au arătat care sunt simptomele pe care le prezintă inculpatul, care sunt antecedentele, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul s-a prezentat la medicul stomatolog pentru extracție și nu s-a constatat o sângerare prelungită, o lipsă de coagulare a sângelui, simptome care caracterizează hemofilia. Până în prezent, inculpatul nu a prezentat un diagnostic cert de hemofilie.
Refuzul său a fost consemnat și în buletinul de examinare clinică, în prezența martorilor și.
Nici medicul și nici martorii nu au făcut vreo mențiune cu privire la motivul pentru care inculpatul a refuzat recoltarea probelor, ceea ce înseamnă că nici nu a fost invocat la acea dată.
În consecință, refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice este nejustificat și în mod corect s-a reținut vinovăția sa.
În ce privește infracțiunea prev. de art.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, din probele administrate rezultă că inculpatul, în noaptea de 21 ianuarie 2006 purtat și folosit, fără drept, o sabie tip "ninja", tulburând ordinea și liniștea publică. Această situație rezultă din declarațiile martorilor, coroborate cu declarația inculpatului în care recunoaște că a avut un incident cu datorită faptului că nu i s-a acordat prioritate de trecere, din procesul verbal de constatare a infracțiunii, conform căruia martorii sus menționați au apelat la serviciul de urgență 112 pe considerentul că o persoană îi amenință cu o sabie în fața Casei de Cultură.
Pe de altă parte, coroborând declarația martorului, în care precizează că a văzut cum mașina poliției urmărea mașina condusă de inculpat, cu raportul din 03 aprilie 2006 întocmit de organele de poliție, în care se consemnează că inculpatul a fost văzut cu o sabie asupra lui și apoi, urcându-se în mașină, a pornit în urmărirea unei Dacii spre cartierul, motiv pentru care și organele de poliție au plecat în urmărirea acestor mașini, Curtea constată că existența incidentului este reală, iar martorii care și-au schimbat declarațiile în timpul cercetării judecătorești nu au o motivație certă și logică.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că este dată vinovăția inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991 și nu se impune achitarea acestuia.
Sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante, coborându-se pedepsele cu mult sub limita minimă prevăzută de lege.
În cauză, s-au dat eficiență tuturor criteriilor prev. de art.72 Cod penal, iar pedeapsa aplicată, prin cuantum și mod de executare este în măsură să realizeze scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în disp. art.52 Cod penal.
Examinând din oficiu cauza nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, astfel că, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.354 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Suceava,(sentința penală nr.202 din 26 martie 2008 Judecătoriei Suceava.)
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei onorariu apărător oficiu se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.
Thred.
2 ex. 12.06.2009
Jud. fond
apel
Poziție executări 284/2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Frunză Sanda, Andrieș Maria
