Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 661/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 661
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal avand ca obiect "denuntare calomnioasă (art.259 Cod penal)" formulat departea vătămatăimpotriva deciziei penale nr.293 din data de 23.06.2008 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpata intimata asistata de av.ales din Baroul I, lipsa fiind partea vatamata recurenta.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Verificand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca procedura de citare este legal indeplinita, partea vatamata recurenta lipseste si la termenul de azi, este prezenta inculpata intimata precum si aparatorul acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul partilor.
Av. avand cuvantul pentru inculpata intimata solicita respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata, cu motivarea de la fond, preluata in apel, adică lipsa de intentie. Solicita cheltuieli de judecata de la fond si recurs. Depune la dosar copie si chitanta in original, privind cheltuielile de judecata.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, solicită respingerea recursului formulat de catre partea vatamata.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 6/21.01.2008 a Judecătoriei Hârlăus -au hotărât următoarele:
"În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art.10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpata, fiica lui și -, născută la data de 30.12.1975 în oraș, domiciliată în oraș strada -, - scara A, apartament 3, județ I, CNP -, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută și pedepsită de art. 259 alin.1 Cod penal.
În baza art.346 al.2 Cod procedură penală respinge acțiunea civilă a părții civila, domiciliată în oraș, strada -, - scara A, apartament 12, ca neîntemeiată.
În baza art.192 al.1 lit. b Cod procedură penală obligă partea civilă la 20 lei cheltuieli judiciare către stat".
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
a data de 15.08.2006 petenta s-a adresat cu plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, solicitând efectuarea de cercetări față de făptuitoarea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "denunțare calomnioasă", prevăzută și pedepsită de art.259 Cod penal constând în aceea că intimata în mod mincinos, prin plângere, a acuzat-o de furtul unui autoturism. Cercetările au stabilit următoarea situație de fapt:
Petenta și intimata locuiesc în același imobil, între acestea existând în trecut o relație de strânsă prietenie.
În cursul lunii mai 2006 intimata i-a propus petentei să vândă autoturismul cu numărul de înmatriculare -. Petenta a fost în principiu de acord, precizând însă că urmează să se hotărască abia după ce își va consulta soțul.
Întrucât petenta nu avea suma de 2400 Euro solicitată de intimată drept preț al mașinii, părțile s-au înțeles ca petenta să îi dea intimatei doar suma de 150 Euro, cu titlu de împrumut, urmând ca ulterior să se decidă dacă îi cumpără mașina și implicit îi va achita diferența de bani sau va vinde mașina unei terțe persoane, iar cu banii obținuți să îi achite ratele la CEC intimatei.
Mașina a fost dusă chiar de către intimată la domiciliul soacrei petentei, unde intimata a și primit suma de 150 Euro.
Ulterior, între părți au intervenit neînțelegeri, petenta nemaidorind să cumpere autoturismul.
În aceste împrejurări, intimata a solicitat restituirea acesteia, lucru cu care petenta nu a fost de acord până când intimata nu îi va restitui bani împrumutați precum și sumele cheltuite cu repararea mașinii.
Motivat de refuzul petentei, intimata a formulat plângere, acuzând-o pe petentă de furt.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlăua apreciat că probatoriul administrat în cauză conduce însă la ipoteza că intimata a formulat plângere pentru a-și recupera autoturismul, fără intenția de a expune pe petentă unor consecințe de natură juridică.
Față de această situație, s-a apreciat de către procuror că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.259 Cod penal sub aspectul laturii subiective, neexistând scopul comiterii faptei și în temeiul art.228 al.6, art.10 lit. d Cod procedură penală a confirmat propunerea organelor de cercetare penală ale poliției de a nu se începe urmărirea penală față de intimata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.259 Cod penal.
Împotriva rezoluției procurorului nr.1034/P/2006 petenta a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău care a respins plângerea cu motivația că numita a formulat plângerea cu scopul de a-și recupera bunul dat petentei, întrucât nu s-au înțeles cu privire la vânzarea acestuia și nu cu scopul de a aduce învinuiri mincinoase petentei.
Împotriva rezoluției prim procurorului petenta a formulat plângere în instanță, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău sub nr-.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că între părți a existat o înțelegere cu privire la încredințarea mașinii inculpatei, părții vătămate din prezenta cauză în schimbul unui împrumut și a plății unor rate la CEC, pe care partea vătămată din prezenta cauză nu le-a achitat.
Astfel, partea vătămată deține și in prezent mașina inculpatei, neînțelegerile părți fiind și de natură penală dar mai mult sub aspectului abuzului de încredere precum și de natură civilă cu privire la banii împrumutați și la destinația acestora.
Inculpata nu a avut intenția de a denunța calomnios partea vătămată, declarând prin plângerea efectuată verbal la poliție la data de 11 august 2006 că a lăsat cheile de la apartament și de la mașină părții vătămate deoarece aceasta a plecat in Italia. La întoarcerea sa din Italia nu a mai găsit autoturismul, fiind la soacra părții vătămate. Tot prin aceeași plângere a solicitat să se efectueze cercetări în vederea recuperării autoturismului, și nicidecum că i-ar fi fost sustras acest bun.
Prin rezoluția dată în dosar 1053/P/2006/30.10.2006 s-a dispus a nu se începe urmărirea penală față de partea vătămată din această cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art.10 lit. b Cod procedură penală, între părți existând o înțelegere de natură civilă în cauză.
Împotriva acestei rezoluții s-a formulat plângere la procurorul ierarhic superior fiind respinsă pe aceeași motivație, însă împotriva acestei soluții nu s-a făcut plângere la instanță. Instanța apreciază că în cază s-ar fi conturat săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere și nu de furt calificat așa cum a fost cercetată.
Martorii, au confirmat că între părți a avut loc o înțelegere cu privire la încredințarea mașinii părții vătămate iar ceilalți martori, au declarat că această mașină a fost lăsată chiar de către împreună cu petenta la domiciliul socrilor petentei, că părțile erau prietene anterior incidentului.
Pentru existența infracțiunii în forma prevăzută de art.259 alin.1 Cod procedură penală se cere ca învinuirea să fie mincinoasă, ori în cauză inculpata nu a afirmat cum că i s-a furat autoturismul, ci a solicitat efectuarea de cercetări în vederea recuperării bunului.
Prin termenii folosiți în redactarea denunțului său a denaturat parțial realitatea, sesizând că i-a dispărut autoturismul din fața blocului și că petenta s-a folosit de autoturismul său fără voia sa, deși chiar aceasta îl predase petentei, însă intenția sa în a denatura realitate precum și lipsa de pregătire juridică a inculpatei duc la concluzia că aceasta nu a săvârșit infracțiunea cu intenția prevăzută de lege și nu a făcut o învinuire cu rea credință.
Lipsa intenției de a denunța calomnios este susținută de formularea aleasă de inculpată în denunț. Astfel aceasta nu acuză în nici un fel partea vătămată ci relatează că i-a dispărut mașina din fata blocului și dorește să se efectueze cercetări în vederea recuperării, că inculpata nu a urmărit și nici acceptat să denunțe calomnios partea vătămată.
Așa fiind, lipsind intenția ca element constitutiv al infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art.259 alin.1 Cod penal, instanța, în baza art.11 pct.2 lit. a cu aplicarea art.10 lit. d Cod procedură penală o va achita pe inculpata pentru aceasta infracțiune.
Sub aspectul laturii civile, instanța reține faptul că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, în conformitate cu dispozițiile art.15 Cod procedură penală, solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 3000 lei, reprezentând daune morale.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța reține că partea vătămată nu suferit nicio pagubă morală prin acest denunț calomnios săvârșit fără intenție deoarece în această situație s-a ajuns din culpa părții vătămate care refuză să restituie inculpatei bunul propriu, motivând aspecte de investiții asupra acestuia, însă fără a avea un drept de retenție instituit de către instanță până la soluționarea unui eventual litigiu civil.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel partea vătămată, sentință pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că prima instanță a reținut în mod greșit că faptei îi lipsește elementul intențional, ca element constitutiv al infracțiunii de denunțare calomnioasă.
Prin termenii folosiți, inculpata a denaturat cu bună știință realitatea și a susținut în mod mincinos atât în fața organelor de cercetare penală, cât și în fața instanței că nu a încredințat niciodată cheile mașinii și că nu a avut niciodată o înțelegere cu aceasta.
Prin decizia penală nr.293/23.06.2008 a Tribunalului Iași, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondat apelul formulat de partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 6/21.01.1008 a Judecătoriei Hârlău, sentință pe care a menținut-
În temeiul art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată apelanta să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.
astfel, Tribunalul Iașia reținut în esență următoarele:
Potrivit art. 259 alin. 1 Cod penal reprezintă infracțiune de denunțare calomnioasă învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Pentru a se realiza această infracțiune, cel ce face afirmații mincinoase urmărește tragerea la răspundere penală a unei persoane.
În speță, în procesul verbal întocmit de organele de poliție cu ocazia consemnării plângerii numitei ( 16 dosar de cercetare penală) aceasta a afirmat că urmărește recuperarea autoturismului și nu tragerea la răspundere penală a apelantei pentru o infracțiune anume.
Or, în aceste condiții în mod legal și temeinic prima instanță a dispus achitarea inculpatei, apreciind că elementul intențional pentru a exista infracțiunea prevăzută de art. 259 Cod penal nu există.
Dată fiind soluția pronunțată în latura penală se impunea, desigur, și respingerea acțiunii civile formulată de partea vătămată.
În termenul prevăzut de art.385 ind.3 Cod procedură penală, hotărârea a fost recurată de partea vătămată care reiterează criticile formulate în apel și solicită reaprecierea probatoriului cauzei, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatei.
Curtea, examinând hotărârile criticate și actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs indicate care vor fi analizate în cadrul dispozițiilor art.385 ind.9 pct.18 Cod procedură penală, constată următoarele:
Comiterea de către instanțe a unei erori grave de fapt, caz de casare prevăzut de art.385 ind.9 pct.18 Cod procedură penală și invocat de recurentă, se referă la situația în care, contrar probelor existente în cauză, prima instanță a pronunțat - iar cea de control judiciar a menținut - una dintre soluțiile prevăzute de art.345 al.1 Cod procedură penală, pe baza unor fapte care nu corespund realității.
Din ansamblul probelor administrate în cauză - cu referire la declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate și ale inculpatei, înscrisurile de la dosar, rezultă cu certitudine că faptei reclamate îi lipsește intenția (directă sau indirectă) de a denunța calomnios. Chiar din modul de redactare a denunțului, din formularea folosită, rezultă că inculpata nu a urmărit a denunța calomnios partea vătămată, ci a dorit recuperarea bunului.
Prin plângerea formulată nu a acuzat-o pe recurenta de furtul mașinii, ci a solicitat a se efectua cercetări în scopul de a-și recupera bunul.
Martorii audiați (, ) au relatat că între părți - care anterior litigiului erau în relații de prietenie - a existat o înțelegere cu privire la încredințarea mașinii, care a fost lăsată chiar de la domiciliul socrilor recurentei.
Pentru existența infracțiunii prevăzută de art.259 Cod penal, reclamată de, se cere ca învinuirea să fie mincinoasă. Din probele dosarului nu rezultă că recurenta ar fi fost acuzată de furt, sesizând că autoturismul i-a dispărut din fața blocului și că recurenta s-ar fi folosit de acesta fără voia sa, deși chiar ea îl predase acesteia.
În mod just instanța de fond și respectiv cea de apel, a reținut că faptei reclamate îi lipsește intenția, ca element constitutiv al infracțiunii prevăzută de art.259 al.1 Cod penal, considerent pentru care a dispus achitarea inculpatei.
Nicio probă a dosarului nu confirmă susținerile recurentei că inculpata ar fi urmărit sau acceptat să denunțe calomnios partea vătămată, scopul denunțului fiind chiar inserat în conținutul plângerii și anume recuperarea autoturismului.
Refuzul de a restitui bunul încredințat ar putea antrena eventual răspunderea penală a făptuitorului pentru abuz de încredere, în condițiile în care s-ar dovedi existența acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective cât și al laturii subiective.
Instanța de fond a procedat la administrarea unui probatoriu complet, ce a fost just apreciat, potrivit art.63 Cod procedură penală argumentându-se atât în fapt cât și în drept soluția pronunțată. Achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit. d Cod procedură penală a impus respingerea acțiunii civile formulate, având în vedere că nu s-a dovedit existența unui prejudiciu moral care să impună o compensație bănească.
Constatând că nu sunt motive de casare a hotărârilor recurate, potrivit art.385 ind.15 pct.1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul părții vătămate, care va fi obligată să plătească statului cheltuieli judiciare, conform art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr.293 din 23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și inculpatei intimate suma de 500 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
29.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Aurel Dublea, Maria Cenușă
