Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 192/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALA NR. 192/
Ședința publică din 17 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător: - - -
Judecător: dr.
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr. 121/A din 17.09.2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 17 martie 2009, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr.70/04.06.2008, pronunțată de către Judecătoria Brezoi în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. b/1 cod procedură penală și art. 18/1 cod penal, inculpații, și, au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 220 alin. 1 cod penal și art. 217 alin. 1 cod penal și în baza art. 91 cod penal a fost aplicată inculpaților sancțiunea "mustrare cu avertisment",iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g, cod procedură penală a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul, prin aceeași sentință, în baza art. 14 cod procedură penală, fiind respinsă acțiunea civilă privind daunele morale.
Instanța de fond a reținut că în baza legii nr. 18/1991 părții vătămate i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 6117, fiind pusă în posesie prin procesul-verbal din 26.09.1991 emis de Comisia Locală de aplicare a legii nr. 18/1991, iar la 16.04.2004 i s-a emis titlu de proprietate.
O parte din aceste teren, anterior a fost folosit de inculpați.
În primăvara anului 2004 partea vătămată a arat terenul și fost semănat cu de către numitul.
În data de 17.04.2004 inculpații au pătruns pe teren, au distrus de pe o suprafață de teren cultura de și au plantat stâlpi de beton pentru a îngrădi o suprafață de 186 mp.
Ulterior prin sentința civilă nr. 116/2007 a Judecătoriei Brezoi inculpații au fost obligați să elibereze terenul, să-și ridice stâlpii de gard și să plătească contravaloarea culturii de ovăz.
Inculpații au recunoscut faptul că au ocupat o parte din terenul părții vătămate și că au plantat stâlpi de beton,însă au făcut acest lucru deoarece se considerau proprietari.
Reținând această stare de fapt, instanța de fond a constatat că faptele săvârșite de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.220 alin. 1 și art. 217 alin. 1 Cod penal, însă date fiind condițiile concrete de săvârșire a faptelor, respectiv o posesie anterioară a terenului și credința că sunt proprietarii porțiunii de teren de 186 mp, a apreciat că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni dată fiind atingerea minimă a valorilor apărate de lege și în consecință a dispus achitarea inculpaților, și, pentru infracțiunea prev. de art. 220 alin.1 și art. 217 alin. 1 Cod penal iar în baza art. 91 Cod penal le-a aplicat sancțiunea administrativă "mustrare cu avertisment", în baza art. 11 pct. 2 lit.b raportat la art. 10 lit. g pr.pen. încetând procesul penal față de inculpatul.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoia criticat atât sentința apelată, cât și încheierea penală nr.20/19.10.2007, pronunțată în același dosar, prin care a fost desființată rezoluția procurorului nr.108/P/2005/11.04.2007, prin care s-a dispus confirmarea propunerilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor și pentru faptele de distrugere și împotriva făptuitorilor, și pentru fapte de tulburare de posesie, amenințare și calomnie și reținută cauza spre judecare, arătând că potrivit deciziei nr.1260/07.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție "soluția prevăzută de art.2781al.8 lit.c pr.pen. de admitere a plângerii, desființarea rezoluției sau ordonanței atacate și reținere a cauzei spre judecare, poate fi dispusă numai în cazul soluțiilor de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar nu și în cazul celor de neîncepere a urmăririi penale, întrucât referirea la suficiența probelor existente la dosar din cuprinsul art.2781al.8 lit.c pr.pen. presupune că urmărirea penală a fost începută."
A mai arătat totodată că în mod nelegal s-a dispus achitarea inculpaților sau încetarea procesului penal față de un alt inculpat, în condițiile în care nu s-a început și confirmat urmărirea penală în cauză, iar punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană decedată nu are nici un temei juridic, inculpații, și fiind lipsiți de altfel de asistență juridică, în condițiile în care aceasta era obligatorie, fiindu-le acordată această asistență ulterior luării declarațiilor acestora în calitate de inculpați.
Apelantul intimat a criticat la rândul său sentința apelată, ca fiind netemeinică și nelegală, arătând în esență că parchetul urmărește realizarea unui act de justiție stufos prin nerespectarea hotărârilor judecătorești, concretizată prin refuzul de a începe urmărirea penală împotriva făptuitorilor, deși prin sentința penală nr.92/23.03.2006, pronunțată de către Judecătoria Brezoi, cauza fusese trimisă parchetului tocmai în vederea începerii urmăririi penale și totodată invocă o serie de motive de netemeinicie ale sentinței apelate, apreciind că în mod nejustificat s-a dispus achitarea inculpaților și aplicarea doar a unei sancțiuni administrative, în condițiile în care probele cauzei dovedesc vinovăția penală a acestora.
Prin decizia penală nr.121/A din 17.09.2008, TRIBUNALUL VÂLCEAa
admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, de partea vătămată și de inculpații, și.
A desființat sentința penală nr.70 din 04.06.2008 și în parte Încheierea din 19 octombrie 2007 pronunțate de Judecătoria Brezoi, în dosarul nr-.
A menținut dispozițiile din Încheierea din 19 octombrie 2007 referitoare la admiterea plângerii formulate de petentul și desființarea Rezoluției procurorului din 11.04.2007 pronunțată în dosarul nr. 108/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.
A trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii, și cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin.1 și art. 220 alin.1 Cod penal.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că primul motiv de apel, formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi este fondat, ceea ce face inutilă analiza celorlalte motive de apel.
Într-adevăr, prin rezoluția procurorului atacată s-a dispus confirmarea propunerilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor și pentru faptele de distrugere și împotriva făptuitorilor, și pentru fapte de tulburare de posesie,amenințare și calomnie, ori potrivit deciziei nr.1260/07.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, conform disp.art.4142al.3 pr.pen. instanța de fond nu putea admite plângerea și reține cauza spre judecare, în condițiile în care împotriva făptuitorilor nu fusese dispusă începerea urmăririi penale, singura soluție pe care prima instanță putea să o adopte, în cazul în care aceasta a constatat că în cauză sunt indicii de săvârșire a unor infracțiuni, fiind cea prevăzută de disp.art.2781al.8 lit.b pr.pen. respectiv de trimitere a cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor, soluția fiind obligatorie pentru parchet.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se apreciază că soluția instanței de apel prin care s-a dispus menținerea dispozițiilor din încheierea din 19 octombrie 2007 referitoare la admiterea plângerii formulată de petentul și desființarea rezoluției procurorului din 11 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr.108/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu consecința trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii, și, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.217 alin.1 și art.220 alin.1 Cod penal este nelegală și netemeinică.
Interpretarea dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.c Cod procedură penală de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în opinia recurentei, impunea soluția de respingere a plângerii formulată de petiționarul și menținerea rezoluției atacate.
Examinând decizia supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanța de apel a apreciat dispozițiile legale în materie și în consecință, a dispus menținerea încheierii din data de 19 octombrie 2007 cu consecința trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, în vederea începerii urmăririi penale.
Prin decizia nr.48/2007, pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că " În cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța investită nu poate pronunța soluția pronunțată de art.278/1 alin.8 lit. din Codul d e procedură penală.
În opinia curții această decizie deși este obligatorie, ea nu este izvor formal de drept, pentru că nu poate conține norme juridice.
Cu toate acestea, instanța supremă, prin soluția pronunțată a depășit limitele de competență prevăzute de art.414/2 Cod procedură penală, deoarece nu a realizat numai o interpretare a unui text de lege, ci, a adăugat la lege, creând practic o normă juridică prin faptul că a impus o distincție în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.c din Codul d e procedură penală, acolo unde legiuitorul în mod clar și expres nu a dorit să instituie o astfel de distincție.
Decizia nr.48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție încalcă dispozițiile art.1 alin.4 din Constituție, respectiv principiul separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece prin soluția dată problemei de drept, instanța supremă a depășit limitele de competență ale puterii judecătorești și a intervenit în limitele de competență ale puterii legiuitoare.
Principiul supremației Constituției este prevăzut expres de dispozițiile art.1 alin.5 din Constituția României.
Respectarea acestui principiu, esențial pentru statul de drept, implică conformitatea tuturor actelor juridice, inclusiv a hotărârilor judecătorești cu caracter obligatoriu cu normele constituționale.
Totodată, eficacitatea principiul supremației Constituției se bazează pe garanții specifice. Cea mai importantă este controlul de constituționalitate, Curtea Constituțională fiind garantul supremației Constituției, așa cum rezultă și din dispozițiile art.142 alin.1 din Constituția României.
Aceasta nu este singura garanție a supremației Constituției.
Toate autoritățile statului, inclusiv instanțele judecătorești, în limitele de competență stabilite de lege sunt obligate să aplice și să interpreteze legea respectând și garantând supremația Constituției în raport cu orice alt act juridic care ar contraveni normelor constituționale.
În cazul deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație prin care se soluționează recursul în interesul legii, nu există o competență expresă a Curții Constituționale de a verifica în ce măsură aceste decizii respectă normele constituționale.
Instanțele de drept comun și implicit judecătorii, au obligația profesională de a aplica și interpreta legea, ținând cont de forța juridică a actelor normative și bineînțeles de principiul supremației Constituției.
În situația în care se constată argumentat că un act juridic, inclusiv deciziile instanței supreme cu caracter obligatoriu, pentru care nu există competența Curții Constituționale de a se pronunța asupra constituționalității lor, judecătorul nu poate da eficiență unui asemenea act juridic, pentru că s-ar contraveni în mod flagrant principiilor statului de drept și principiului supremației Constituției.
În raport cu aceste argumente, sentința penală nr.70/4 iunie 2008 a Judecătoriei Brezoi este considerată ca fiind legală.
În speță însă, se constată că partea vătămată nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei penale nr.121/A/17 septembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, în cauză, existând numai recursul declarat de către parchet.
În aceste condiții, curtea nu poate da eficiență argumentelor mai sus expuse pentru a menține soluția pronunțată de Judecătoria Brezoi.
În raport cu motivele de recurs formulate de către parchet, curtea constată că acestea sunt nefondate.
Soluția instanței de apel dea menține dispozițiile din încheierea din 19 octombrie 2007 și de a trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii, și este legală, deoarece dispozițiile art.278/1 lit.b Cod procedură penală, prevăd expres o astfel de posibilitate.
Mai mult, chiar și din considerentele deciziei nr.48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă legalitatea unei astfel de soluții, în situația în care, în opinia instanței supreme, instanțele nu ar putea să facă aplicarea dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.c Cod procedură penală.
În acest fel, se dă și eficiență dispozițiilor art.3 din Codul d e procedură penală, potrivit care instituie obligația pentru autoritățile judiciare de a asigura aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Pentru aceste motive, neexistând nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală, în temeiul disp.art.385/15 alin.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de către parchet.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr. 121/A din 17.09.2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.:dr.
Tehn.:
2 ex.
Jud.fond:.
Jud.apel:
.
30.03.2009.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu
