Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 631/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 631/
Ședința publică de la 28 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Zoița
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, și partea civilă - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr. 218 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 217 cod penal.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 27 octombrie 2009, când curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 28 octombrie 2009, când s-a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 218 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, s-au hotărât următoarele:
"În baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la C.P.P. art. 10 lit.d C.P.P.;
Achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev.și ped. de art. 217 alin.1 deaorece faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art. 346 alin.2 în C.P.P. ref.la art. 14 C.P.P. art. 999 civ. și urm.;
Obligă pe inculpatul la plata sumei de 2235,47 lei către partea vătămată - parte civilă cu titlul de daune materiale.
Respinge ca nefondată cererea privind acordarea daunelor morale.
Respinge ca nefondată cererea privind acordarea cheltuielilor judiciare către partea vătămată - partea civilă.
În baza art. 192 pct.1 lit.c C.P.P.;
Obligă pe inculpat la 360 lei cheltuieli judiciare către stat."
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 1824/P/2007 din data de 17.11.2008 înregistrat la Judecătoria Constanța sub nr. de dosar - s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev.și ped. de art. 217
Prin sentința penală nr. 1392/17.12.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dos.pen.nr. - s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Constanța - secția penală motivat de calitatea de polițist a inculpatului.
Astfel pe rolul acestei instanțe se înregistrează dosarul nr-.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
La data de 27 mai 2007, orele 10,30, lucrătorii din cadrul Secției nr. 1 Poliției Municipiului C au fost sesizați verbal de către partea vătămată U cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28 mai 2007, parcat autoturismul proprietate personală, marca 1310, înmatriculat sub nr. -, pe strada -, în dreptul imobilului unde locuiește, iar la scurtă vreme, persoane necunoscute au provocat distrugeri asupra mașinii.
Organele de poliție s-au deplasat la fața locului, au efectuat cercetări și fotografii judiciare, întocmind la final un proces - verbal, din conținutul căruia au rezultat următoarele:
Până la sosirea lucrătorilor de poliție, partea vătămată a adunat din zona adiacentă a autoturismului, de pe sol, un număr de 4 ( patru ) tuburi cartuș și o bilă din material plastic de culoare neagră, ulterior indicând locurile unde le găsise;
Cu prilejul examinării exterioare a autoturismului în cauză, s-a constatat că parbrizul acestuia este spart, geamul nefiind căzut, iar la o distanță de circa 20 cm de rama a parbrizului, au putut fi observate două urme de impact;
totodată, s-a constatat pe aripa spate a autoturismului o înfundătură, iar pe rama portierei față, lângă oglinda retrovizoare exterioară, o altă înfundătură, ambele având formă circulară și diametrul de circa 7 mm.
în cauză, s-a procedat la audierea părții vătămate, care a relatat următoarele:
Partea vătămată și învinuitul - agent de poliție la Biroul de Ordine și Siguranță Publică al Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Port C din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi C - se cunoșteau de mai multă vreme, deoarece au fost locuitori ai aceluiași cartier.
În virtutea relațiilor de amiciție dintre cei doi, în luna decembrie 2005, învinuitul i-a solicitat părții vătămate cu titlu de împrumut suma de 4.000 lei, banii fiindu-i necesari pentru efectuarea unor reparații la autoturismul său.
Partea vătămată i-a înmânat învinuitului suma solicitată, iar acesta i-a lăsat drept garanție mai multe bijuterii din aur.
Așa cum rezultă din declarația martorei - mama părții vătămate -, a doua zi, învinuitul a venit la domiciliul lor și i-a cerut celuilalt fiu al său, respectiv G, să-i restituie bijuteriile, spunându-i că așa a stabilit cu fratele său. că, în realitate, învinuitul nu discutase cu partea vătămată, G i-a remis celui dintâi bijuteriile.
Conform declarațiilor părții vătămate și martorei, învinuitul nu a mai restituit împrumutul deși, în nenumărate rânduri i s-a solicitat acest lucru. Cei doi declară că, de fiecare dată când era întrebat când va înapoia banii, învinuitul îi amâna.
Se susține de către partea vătămată că, în jurul datei de 20 mai
2007, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama sa, a venit învinuitul
care era însoțit de prietenul său
și le-a adresat amenințări în sensul că le va incendia casa și îi va
evacua dacă vor îndrăzni să le mai ceară banii înapoi.
În ziua de 26 mai 2007, partea vătămată a plecat la pescuit și a revenit la domiciliu în dimineața zilei de 27 mai
2008, în jurul orelor 05,00.
După ce a parcat autoturismul proprietate personală marca 1310, înmatriculat sub nr. -, în fața casei, a intrat în imobil.
Anterior însă, partea vătămată a observat pe stradă un autoturism care era condus de, iar în dreapta sa se afla învinuitul.
Partea vătămată relatează că, la scurtă vreme după ce a intrat în imobil, a auzit-o pe mama sa strigând că "cineva ne împușcă!" afară din curte, a constatat că parbrizul autoturismului său era spart, în sensul că se vedeau orificii ca cele realizate de gloanțe, iar în partea spate același gen de urme.
În continuare, partea vătămată a găsit o bilă și patru cartușe pe care, a doua zi, le-a predat organelor de poliție.
În cauză, au fost identificați și audiați în calitate de martori persoanele care au luat cunoștință în mod direct ori indirect despre incidentul produs în noaptea de 26/27 mai 2007.
Audiat în ședința publică din data de 02.04.2009 inculpatul nu recunoaște acuzele care i se aduc și precizează că în noaptea de 27 mai 2007 între orele 21,30 și 4,00 fost împreună cu prietenul său la un prieten comun respectiv - de unde a plecat pentru a cumpăra de mâncare și țigări împreună cu de pe strada - către b-dul - trecând pe strada -, unde la intersecția cu str. - a fost înconjurat de 4-5 câini comunitari.
s-a speriat și a fugit, inculpatul fiind încolțit astfel de acești câini situație care l-a determinat să scoată ul pe care îl avea asupra sa, deținut de altfel legal, și a executat la întâmplare mai multe focuri (4-5) de armă menite a-i asigura scăparea.
La un moment dat a apărut un taxi în care inculpatul s-a urcat în grabă luându-l de pe drum și pe care avansase în drumul spre Restaurantul.
Inculpatul de asemenea susținerile părții vătămate conform cărora acesta l-a împrumutat cu o sumă de bani, acest aspect fiind generatorul incidentelor precum și faptul că i-a adresat vreo dată amenințări acestuia, avarierea mașinii părții vătămate fiind în accepțiunea inculpatului o simplă coincidență.
În aceeași ședință publică a fost audiată partea vătămată care declară că se constituie parte civilă în cauză cu 1.500 lei.
În ceea ce privește incidentul, partea vătămată arată că acesta s-a datorat unui împrumut mai vechi de 4.000 lei pe ca i-l acordase inculpatului și care nu a mai vrut să-l restituie în integralitatea lui, pentru ca în noaptea de 27 mai 2007 inculpatul împreună cu un prieten al său, aflat în stare de ebrietate a aruncat în momentul premergător incidentului cu niște cutii de bere, după care la un interval mai mare de timp în timp ce partea vătămată se afla în casă a auzit mai multe focuri de armă și fiind alertat de mama sa acesta a ieșit afară unde a văzut mașina cu urme de împușcături iar pe inculpatul împreună care au plecat de la locul incidentului pentru ca în capătul străzii să execute un foc în plan vertical.
Partea vătămată precizează de asemenea că a mai avut altercații cu inculpatul însă nu a mai formulat plângere împotriva acestuia și de asemenea că nu-și menține decât declarațiile de la procuror, nu și pe cele de la poliție, fiind suspicios că polițiștii care l-au audiat sunt colegi cu inculpatul și nu au consemnat corect.
În ședința publică din data de 21.04.2009 au fost audiați martorii - și.
În ceea ce-1 privește pe numitul acesta a declarat în concordață cu inculpatul că în seara de 26 mai 2007 fost vizitat de către martorul și învinuitul, care au stat la domiciliul său și au jucat rummy până dimineață la orele 04,00.
Mai mult acest martor precizează că a avut un incident violent cu mama părții vătămate, care a pătruns peste el în apartament sub pretextul neachitării către aceasta a unei sume de bani și numai intervenția poliției a calmat lucrurile.
Martorul, mama părții vătămate susține declarația fiului său în sensul participării lui împreună cu inculpatul la incident și că acesta din urmă pe fondul unor datorii către partea vătămată, în noaptea de 27 mai 2007 executat mai multe focuri de armă către mașina acestuia.
Mai mult, martora precizează că anterior incidentului inculpatul i-a amenințat că le va da foc și îi va împușca.
În ședința publică din data de 12.05.2009 au fost audiați martorii, și.
Martorul a declarat în concordanță cu inculpatul că, în seara zilei de 26 mai 2007, în jurul orelor 21,00, la deplasat la domiciliul unui prieten al său pe nume, care se afla în compania inculpatului.
Cei trei au stat împreună până în jurul orelor 04,00 când, și inculpatul au plecat pe strada - pentru a căuta un restaurant.
Martorul relatează că, ajungând pe strada -, au întâlnit mai mulți câini vagabonzi ( 4 sau 5 ) care erau iritați și care s-au năpustit asupra sa și a inculpatului.
a luat o de pe jos pentru a se apăra, după care a fugit înspre Bd. -, iar inculpatul a scos ul pe care îl avea asupra sa și a tras înspre câini patru sau cinci cartușe.
Apoi, inculpatul 1-a ajuns din urmă pe martor și împreună au oprit un taxi și au plecat către un restaurant.
În același context martorul, taximetrist, relatează în concordanță cu inculpatul susținând declarațiile anterioare că, în dimineața zilei de 27 mai 2007, în jurul orelor 04,00 - 05,00, se afla în zona Nord, pe strada -, unde tocmai efectuase o cursă.
La capătul străzii, martorul a auzit o bubuitură, după care a observat doi bărbați care i-au făcut semn să oprească mașina.
a oprit, iar bărbații respectivi au urcat și a văzut că unul dintre aceștia ținea în mână un și a spus că tocmai trăsese spre câinii vagabonzi care îl atacaseră.
Totodată, martorul arată că îl cunoștea din vedere pe tânărul care avea ul și știe că este polițist, întrucât fuseseră vecini de cartier.
În plus, acesta menționează că, uitându-se pe stradă, a văzut 3 sau 4 câini de mare.
Instanța reține din declarația martorului, vecin cu partea vătămată, că în dimineața zilei de 27 mai 2007, în jurul orelor 05,00 -05,30, s-a trezit pentru a pleca la servici și, în timp ce se afla în bucătărie pentru a-și prepara o cafea, a auzit două bubuituri asemănătoare cu zgomotele produse de petarde.
Martorul a privit pe geam și a observat un autoturism de culoare deschisă care a trecut prin fața casei sale, oprindu-se la o mică distanță de imobilul părții vătămate.
menționează că până să ajungă la poartă, a auzit alte două pocnituri, iar apoi a observat din nou același autoturism de culoare deschisă care s-a pus în mișcare și a dispărut înspre Bd. -.
Se precizează de către martor că nu a reținut numărul de înmatriculare al autoturismului respectiv și nici nu a putut observa semnalmentele ocupanților acestuia datorită întunericului.
Ulterior, martorul s-a întâlnit cu partea vătămată, iar acesta i-a povestit că un a tras cu ul înspre mașina sa și că bănuiește că respectivul este un polițist pe nume.
Relevant este faptul că acest martor precizează că nu l-a văzut pe inculpat, nu poate preciza câte persoane se aflau în mașină, însă își menține declarația de la poliție conform căreia pe stradă se aflau mai mulți câini, acesta fiind dată în apropierea incidentului.
În ședința publică din data de 2.06.2009 a fost audiat martorul, de asemenea vecină cu partea vătămată, și care relatează că, în dimineața zilei de 27 mai 2007, în jurul orelor 04,30, a fost trezită de zgomote puternice asemănătoare celor produse de petarde, dar nu a ieșit din casă, fiindu-i teamă și de aceea nu poate da detalii în privința incidentului.
Partea vătămată a depus la dosarul cauzei - fila 41 - un deviz reparații pentru autoturismul avariat.
Analizând cauza prin prisma materialului probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească instanța va reține următoarele aspecte:
Probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate; procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșa foto
anexă; declarațiile martorilor,; raportul de constatare tehnico - științifică criminalistică nr. 60264/19 septembrie 2008; declarațiile inculpatului evidențiază indubitabil că la data de 27 mai 2007 în jurul orelor 4.00 avut loc un incident generat de executarea mai multor focuri de armă de către inculpatul care au condus la avarierea autoturismului proprietate personală al părții vătămate - parte civilă în cauză, marca 1310, înmatriculat sub nr. -, incident care a avut loc pe strada -, în dreptul imobilului unde locuiește partea vătămată.
Nici inculpatul, în declarațiile sale nici martorii nu contestă existența prejudiciului cauzat părții vătămate.
Tribunalul reține că raportul de constatare tehnico - științifică criminalistică nr. 60264/19 septembrie 2008 vizează executarea directă a unor focuri de armă asupra autoturismului părții vătămate, însă acest aspect nu este contestat de inculpat care nu posibilitatea aceasta, deoarece a executat focuri de armă la întâmplare motivat de agresiunea câinilor comunitari.
Dincolo de existența certă a incidentului așa cum a fost descris anterior tribunalul reține existența unor dubii majore în ceea ce privește vinovăția inculpatului, fapta dedusă judecății trebuind să fie săvârșită cu intenție.
Astfel explicația conform căreia executarea focurilor de armă a fost generată de pericolul iminent al unor câini comunitari care se aflau în zonă și care îl agresau pe inculpat și nicidecum de vreo problemă în legătură cu partea vătămată este susținută de martorii și.
Declarația martorei, mama părții vătămate, nu va fi reținută de instanță întrucât este contrazisă de celelalte declarații ale martorilor, și conform cărora nici un moment inculpatul nu s-a deplasat pe stradă cu autoturismul lui ci pe jos iar după aceea cu un taxi, nici nu a fost împreună cu acesta ci doar cu martorul
Mai mult declarația martorei nu este nicidecum susținută de martorii și care nu pot da detalii cu privire la incident și relatează doar susținerile părții vătămate cu referire la acest incident.
De asemenea declarațiile părții vătămate cu privire la împrumuturi și agresiuni anterioare ale inculpatului față de acesta, nu sunt susținute de nici unul dintre martorii audiați în cauză, cu excepția mamei părții vătămate, însă în contextul nereținerii de către instanță a unei părți majore din declarația acesteia și a unui conflict anterior cu martorul -, veridicitatea unei astfel de declarații trebuie pusă la îndoială.
Martorii, și certifică explicația inculpatului în ceea ce privește existența unor câini comunitari agresivi în imediata apropiere a inculpatului, în locația incidentului.
Toate aceste aspecte coroborate nu determină instanța să rețină vinovăția inculpatului, respectiv intenția acestuia de a avaria autoturismul părții vătămate, în conformitate cu principiul in dubio pro reo, fiind atrasă incidența disp. art. 10 lit.d C.P.P.- respectiv faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii - ceea ce determină de drept aplicarea art. 11 pct.2 lit. a
C.P.P.Instanța a făcut aplicarea aplic art. 346 alin.2 în C.P.P. ref.la art. 14 C.P.P. art. 999 civ. și urm. și l-a obligat pe inculpatul la plata sumei de 2235,47 lei către partea vătămată - parte civilă cu titlul de daune materiale - conform deviz reparații pentru autoturismul avariat depus la dosarul cauzei, în cauză existând o faptă generatoare de prejudiciu.
Au fost respinse pretențiile civile în ceea ce privește acordarea daunelor morale și cererea privind acordarea cheltuielilor judiciare către partea vătămată - partea civilă deoarece acțiunea inculpatului nu a vizat persoana părții vătămate și nu este aptă a produce un prejudiciu moral dar și mai mult instanța nu poate acorda cheltuieli judiciare în situația achitării, fără ca inculpatul să genereze procesul penal ci doar partea vătămată prin plângerea sa.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și partea civilă.
Cu ocazia soluționării recursurilor, inculpatul și partea vătămată, în mod expres cu respectarea formelor prevăzute de lege, și-au manifestat voința în sensul împăcării în ce privește săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 cod penal.
Întrucât în cauză a intervenit împăcarea părților, potrivit art. 10 lit. h cod pr. penală, acțiunea penală nu mai poate fi exercitată împotriva inculpatului, urmând a se dispune încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârșirii infracțiunii sus menționate.
Această situație impune admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea hotărârii recurate și aplicându-se art. 38515pct. 2 lit. b cod pr. penală, se va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.- de art. 217 al. 1 cod penal, ca efect al împăcării părților.
Pentru același motiv, urmează a se constata stinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă față de inculpat.
Făcându-se aplicarea art. 192 pct. 2 cod pr. penală, vor fi obligate părțile lșa plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Se vor înlătura din hotărârea recurată dispozițiile contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. b cod pr. Penală,
Admite recursurile declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, și partea civilă - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr. 218 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul.
Casează sentința penală nr. 218 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b cod pr. Penală, art. 10 lit. h cod pr. Penală,
Încetează procesul penal față de inculpatul, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 al. 1 cod penal, ca urmare a împăcării părților.
În temeiul art. 192 pct. 2 lit. b cod pr. penală;
Obligă părțile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procesul penal, în sumă de câte 300 lei fiecare.
Constată stinsă acțiunea civilă ca efect al împăcării.
Înlătură din sentință dispozițiile contrare. Menține celelalte dispoziții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
Jud. fond:
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref.
4 ex./11.11.2009
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Viorica Lungu, Zoița