Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 638/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.638/
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Eleni Cristina
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.264 din data de 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.192 alin.2 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul petent - în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.4080/2009, emisă de Baroul d e Avocați
- intimat parte vătămată personal;
Se constată lipsa:
- intimatei parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală,
Recurentul inculpat,având cuvântul, precizează că își menține recursul declarat în cauză.
Procurorul,având cuvântul, invocă excepția tardivității recursului declarat în cauză, recursul este declarat la data de 30 iunie 2009, recurentul a fost prezent la dezbateri iar calea de atac a fost exercitată cu depășirea termenului legal.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului petent, având cuvântul cu privire la excepția invocată, solicită respingerea acesteia, apreciind că recursul este declarat în termenul legal de 10 zile de la punerea în executare a mandatului de arestare, respectiv chiar în prima zi în care a fost arestat.
Solicită instanței a avea în vedere că inculpatul nu a fost prezent la termenul de judecată în care s-a pronunțat sentința a aflat de soluția adoptată numai în momentul punerii în executare a mandatului de arestare.
În această situație, inculpatul a declarat recurs chiar în prima zi de la punerea în executare a mandatului, motiv pentru care, apreciază că recursul a fost declarat în termen.
Procurorul, având cuvântul din nou, precizează că punerea în executare potrivit filei 65 din dosarul instanței de fond, a mandatului de executare a avut loc la data de 12 iunie 2009, recurs declarat ulterior pe data de 30 iunie 2009, decizia recurată fiind din data de 04 iunie 2009, inculpatul fiind prezent la dezbateri, deci, nu este vorba de recurs declarat peste termen.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său din oficiu și lasă la aprecierea instanței.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2058/21.11.2008 a Judecătoriei Medgidia, județul C, în temeiul prevederilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul ( fiul lui și, născut la data de 14.03.1979, în C, domiciliat în comuna,-, județul C, cetățean român, fără studii, fără antecedente penale) pentru infracțiunile de violare de domiciliu și de distrugere, prevăzute și pedepsite de art.192 alin.(2) Cod penal și respectiv de art.217 alin.(1) Cod penal.
În temeiul art.346 alin.(3) Cod procedură penală nu s-au acordat despăgubiri părții civile.
În baza prevederilor art.192 alin.(3) cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Instanța de fond a reținut, pe baza probatoriului administrat, următoarele:
La data de 14.08.2007, partea vătămată a sesizat organele de poliție din cadrul Postului de poliție cu privire la faptul că în seara zilei de 13.08.2007 inculpatul, fostul concubin al fiicei sale, a intrat în curtea sa cu o în mână și deși purta pe față un ciorap l-a recunoscut după voce.
Acesta, deși i s-a cerut să iasă din curte, a început să arunce cu cărămizi spărgând geamurile de la casă și ușa de la intrare. Inculpatul mai era însoțit de o persoană care purta tot o cagulă pe față. Aceștia au încercat să pătrundă în casă dar nu au reușit fiind loviți de martorul, actualul concubin al fiicei părții vătămate.
Cu această ocazie, s-a efectuat cercetarea la fața locului conform procesului verbal și a planșei fotografice aferente.
Martorii, fiica părții vătămate, și au arătat că, inculpatul a intrat în curte cu alte persoane, toți mascați, dar l-au recunoscut pe inculpat după voce.
Martorul a arătat că l-a recunoscut pe inculpatul, care era însoțit de, ambii cu cagule pe față, și pe ambii după voce.
Inculpatul, audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în instanță nu a recunoscut săvârșirea faptelor arătând că se afla la oi, sens în care a solicitat, în apărare, proba cu martorii și.
Martorii și au arătat că inculpatul lucrează la oi și, în acea seară, martorul a fost la oi la muls și în jurul orei 20,20 inculpatul a plecat cu oile pe câmp.
În cursul urmăririi penale a fost audiat și care a arătat că în acea seară s-a aflat la, fapt confirmat de acesta din urmă.
Astfel, instanța reține că, deși martorul a arătat că l-a recunoscut pe, după voce, ca fiind împreună cu inculpatul, acesta a făcut dovada că la acea dată și oră se afla la domiciliul lui, fapt pentru care nici nu s-a început urmărirea penală împotriva sa.
De asemenea, instanța reține că simpla recunoaștere după voce nu este relevantă, mai ales și pentru faptul că, purtând un ciorap pe față, vocea se schimbă, mobilitatea maxilarului fiind redusă.
Totodată instanța reține că toți martorii audiați în acuzare sunt martori subiectivi, aflați în conflict cu inculpatul.
Instanța mai reține că, în cursul urmăririi penale a fost audiată și martora, care însă nu a văzut incidentul, ci doar a văzut când două persoane fugeau din curtea părții vătămate pe stradă și erau mascați
Astfel, instanța reține că, în prezenta cauză nu sunt probe suficiente să formeze convingerea instanței că una dintre persoanele care au fost în curtea părții vătămate ar fi inculpatul.
Conform dispozițiile art. 62 Cod procedură penală, - "În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.", iar potrivit dispozițiilor art. 66 alin. 1 Cod procedură penală, "Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. "
În cauză, există, însă, numai probe indirecte, respectiv declarațiile părții vătămate, a fiicei și soției sale și a actualului concubin al fiicei sale care au recunoscut pe inculpatul mascat numai după voce. Cu toate acestea martorul s-a înșelat asupra recunoașterii celei de a doua persoane care îl însoțea pe inculpat, respectiv care, de fapt, la ora respectivă se afla în vizită.
Astfel, nu se poate stabili cu certitudine că persoana respectivă ar fi fost inculpatul.
Potrivit dispozițiilor art.6 paragraful 2 din E:, "fiecare acuzat beneficiază de prezumția de nevinovăție".
Acest text dispune că orice persoană care este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată - până când vinovăția sa nu a fost legal stabilită.
Articolul 6 paragraful 1 al aceleiași convenții impune ca în îndeplinirea funcțiilor lor, membrii unei instanțe să nu pornească de la ideea preconcepută că cel trimis în judecată a comis actul incriminat, sarcina probei revenind acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat potrivit principiului in dubio pro reo.
Astfel, acuzarea trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate.
Ori, în speță nu există probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul este autorul faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și pentru care fost ulterior trimis în judecată și nici nu există date din care să rezulte existența altor probe care ar putea fi administrate în cauză de instanță.
Prin decizia penală nr.264 din 4 iunie 2009 Tribunalul Constanțaa decis în sensul admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, a desființat sentința penală nr.2058/21.11.2008 a Judecătoriei Medgidia și rejudecând cauza l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.217 alin.(1) Cod penal.
Potrivit prevederilor art.83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1186/2.06.2006 a Judecătoriei Constanța și a dispus executarea acestuia alăturat fiecăruia din cele două pedepse aplicate în prezenta cauză.
Conform prevederilor art.33 și art.34 Cod penal pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 alin.(1) lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal.
În baza art.346 raportat la art.14 Cod procedură penală cu aplicarea art.998-999 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei despăgubiri materiale către partea civilă în restul pretențiilor civile au fost respinse ca nefondate.
Conform prevederilor art.191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Potrivit prevederilor art.191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Potrivit prevederilor art.192 alin.82) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate Tribunalul a reținut că:
În urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a pronunțat o soluție care nu corespunde situației rezultate pe baza declarațiilor testimoniale, recunoașterea inculpatului din grupul de agresori făcându-se în afara oricărui dubiu de către cei prezenți pe parcursul derulării incidentului.
În condițiile în care principalele mijloace de probă confirmă pătrunderea în curtea și locuința familiei, astfel cum rezultă din fotografiile judiciare și procesele verbale de cercetare la fața locului, este evident că motivul altercației îl constituie dorința de răzbunare a inculpatului, care a considerat necesară "negocierea" reluării relației de concubinaj cu martora, urmată de comiterea unor acte de vandalism datorate refuzului manifestat de aceasta.
De altfel, nu se întrevede motivul pentru care o altă persoană ar fi urmărit provocarea acestor distrugeri, în condițiile în care de la fața locului nu au fost sustrase bunuri aparținând familiei, iar variantele unei reglări de conturi cu alte persoane aflate în relații de vrăjmășie sau a unei tâlhării se exclud.
În acest context, nu poate fi primit punctul de vedere exprimat de prima instanță, potrivit căruia recunoașterea inculpatului după voce nu oferă certitudine cu privire la participarea sa la comiterea faptei, câtă vreme partea vătămată și martorii, și erau în relații apropiate cu inculpatul, iar portul cagulei nu era de natură a-i estompa timbrul vocal.
Faptul că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunilor este dovedit în mod cert din discuția pe care acesta a purtat-o cu martora și partea vătămată, fiind evident că aceasta nu putea avea loc decât între persoane care se cunoșteau reciproc, relevantă fiind mai ales solicitarea adresată inculpatului de a părăsi curtea locuinței.
De asemenea, faptul că martorul s-a înșelat cu privire la identitatea celui de al doilea participant nu poate atrage înlăturarea în totalitate a depoziției acestuia, inclusiv cu privire la participarea inculpatului, întrucât soluția de netrimitere în judecată a numitului s-a datorat alibiului creat de martorul, care nu a putut fi combătut prin alte mijloace de probă.
De aici nu se poate trage însă concluzia cu privire la excluderea inculpatului de la săvârșirea faptei, cu atât mai mult cu cât propriul alibi creat în cursul judecății este lipsit de orice fundament logic.
Pe de o parte, inculpatul nu a invocat prezența la în cursul urmăririi penale, ceea ce naște dubii cu privire la teza probatorie, iar pe de altă parte, cei doi martori audiați în apărare, și, fie au oferit o caracterizare generală a inculpatului, fie au descris cu lux de amănunte activitatea inculpatului din seara de 13.08.2007, la mai bine de un an de la comiterea faptei, făcând dovada stăpânirii unor informații cu maximă precizie.
Deși martorii sugerează că ar fi fost imposibil ca inculpatul să plece de la în lipsa altei persoane, întrucât acesta obișnuia să stătea singur cu oile, respectiva afirmație nu exclude prezența inculpatului la locul faptei, la data și ora reținute prin actul de sesizare, în condițiile în care la dosarul cauzei există dovada că aceasta s-a deplasat în afara țării la sfârșitul anului 2007 (fila 39 dosar de urmărire penală), iar o alta persoană îl putea oricând înlocui.
În atare situație, tribunalul apreciază că în cauză nu își găsește aplicarea principiul "în dubio pro reo", faptele de distrugere și violare de domiciliu, existând în materialitatea lor și fiind comise de către inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege și anume intenția, ceea ce justifică o soluție de condamnare, potrivit art.345 alin.2 Cod de procedură penală.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul în baza art.379 pct.(2) lit.a) Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr.2058/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-, va desființa sentința penală apelată și judecând, în baza art.192 alin.(2) Cod penal, va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art.217 alin.(1) Cod penal, va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art.83 Cod penal, va revoca beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1186/02.06.2006 a Judecătoriei Constanța și va dispune executarea acesteia alături de fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta sentință.
În baza art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, va contopi pedepsele rezultante de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.(1) lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal.
În baza art.346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil, va admite în parte acțiunea civilă și va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei despăgubiri materiale către partea civilă, apreciind că această sumă reprezintă o justă și echitabilă reparație a prejudiciului produs în urma distrugerilor provocate mobilierului și ferestrelor locuinței.
Totodată, va respinge restul pretențiilor civile ca nefondate, considerându-le excesive sub aspectul întinderii acestora, iar în baza art.191 Cod de procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.192 alin.(3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia vor rămâne în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr.264 din 4 iunie 2009 Tribunalului Constanțaa declarat recurs la data de 30 iunie 2009 inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
La termenul de judecată a recursului, din 29 octombrie 2009, reprezentantul Parchetului a invocat excepția declarării tardive a recursului și, a solicitat respingerea recursului ca atare, întrucât recurentul a fost prezent la dezbateri pe fondul apelului.
Inculpatul recurent a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, motivat de împrejurarea că, în speță, pronunțarea a fost amânată, iar de soluția Tribunalului a luat cunoștință la data când a fost arestat pentru executarea pedepsei aplicată, iar recursul a fost declarat în termen de 10 zile de la punerea în executare a mandatului.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Conform mențiunilor încheierii din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, la dezbaterile privind fondul apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, împotriva sentinței penale nr.2058/P/21.11.2008 a Judecătoriei Medgidia, județul C inculpatul-recurent a fost prezent personal și asistat de avocat ales.
Potrivit prevederilor art.3853raportat la art.363 alin.(1) și (3) Cod procedură penală termenul de declarare a recursului, de 10 zile, începea să curgă de la pronunțarea deciziei penale nr.264/4.06.2009 și expira la data de 15 iunie 2009.
În condițiile în care inculpatul-recurent a fost judecat în stare de libertate și a beneficiat de apărător ales nu poate fi reținută în favoarea sa nicio situație obiectivă care să justifice o eventuală repunere în termenul de recurs.
În cauză nu sunt incidente prevederile art.365 Cod procedură penală privind declararea recursului peste termen deoarece, textul respectiv se referă în mod explicit la partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, ori inculpatul recurent a fost prezent la judecata apelului.
Raportat la cele reținute Curtea constatând că, recursul declarat de inculpatul, la data de 30 iunie 2009, împotriva deciziei penale nr.264/4.06.2009 a Tribunalului Constanțaa depășit termenul legal de 10 zile de la pronunțarea hotărârii atacate, îl va respinge ca tardiv.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.(2) Curtea îl va obliga pe recurentul-inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Conform prevederilor art.189 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în favoarea avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
În baza art. 38515alin.(1) pct.(1) lit.a) Cod procedură penală,
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurentul inculpat deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.264/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- și a sentinței penale nr.2058/P/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin.(2) Cod procedură penală,
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei.
În baza art.189 Cod procedură penală,
Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile J în favoarea avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond: I
Jud.apel:,
Red.dec.jud.: -
Tehnored.gref.:
2 ex./4.01.2010
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Maria Uzună, Eleni Cristina
