Evadarea (art. 269 cod penal). Decizia 94/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 94
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
Grefier - -
-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de inculpatul G (deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva sentinței penale nr. 69 din 17.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc la data de 19.10.2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei astăzi, data de mai sus.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Inculpatul Gad eclarat recurs împotriva sentinței penale nr. 69 din 17.04.2009 a Tribunalului Galați.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 69 din 17 aprilie 2009, fost condamnat inculpatul G la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 al. l teza a II a Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.
A interzis inculpatului drepturile civile prev. de art.64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, pe timpul prevăzut de art. 71 Cod penal.
In conformitate cu art. 269 al.3 Cod penal, a dispus ca pedeapsa aplicată prin prezenta să se adauge la pedeapsa pe care condamnatul o execută în prezent.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1275/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a fost trimis în judecată inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prevăzută de art.269 al.1 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.
Din actele și lucrările de la dosar, instanța constată:
Pentru a dispune trimiterea în judecată a inculpatului G, procurorul a reținut următoarele:
La data de 10.09.2008, inculpatul G, care se afla în executarea unei pedepse privative de libertate în regim semideschis în cadrul Penitenciarului Brăila, conform sentinței penale nr. 199/6.06.2003 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 5232/14.11.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a evadat de la Punctul de lucru din incinta SC " " SA B, motiv pentru care reprezentantul legal al Penitenciarului Brăilaa sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
În fapt, la data de 10.09.2008 ora 7,00, persoanele private de libertate în regim semideschis, printre care se afla și inculpatul G, au fost în incinta SC SA B, unde urmau să desfășoare activități de defrișare a vegetației uscate, fiind însoțite de agenții și -.
În jurul orei 8,00 început activitatea de defrișare a buruienilor și profitând de vizibilitatea redusă a agenților - în condiții de ceață, vegetație deasă, clădiri dezafectate înalte, inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor al societății și a început să alerge prin cultura de porumb în direcția comunei. Inculpatul a fost văzut fugind de către martorul, a fost sesizată conducerea Penitenciarului Brăila, inculpatul fiind prins în drumul său către comuna.
S-a reținut că inculpatul Gaf ost sincer atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, recunoscând și regretând fapta comisă, apreciindu-se că declarațiile acestuia se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
S-a apreciat că fapta inculpatului G care, la data de 10.09.2008, a evadat din starea legală de deținere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evadare prevăzută de art.269 al.1 teza a II-a Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-a avut în vedere că acesta are antecedente penale, este tânăr și a avut o poziție procesuală corectă.
Instanța a aplicat inculpatului Gop edeapsă în limite legale, iar în baza art.269 al.3 Cod penal, pe care să o execute alături de pedeapsa pe care condamnatul o execută în prezent.
Împotriva sentinței penale nr. 69 din 17.04.2009 a declarat apel inculpatul G.
La termenul de judecată a apelului, inculpatul Gad eclarat că înțelege să-și retragă apelul declarat.
Văzând dispozițiile art. 369 al.1 proc.pen. potrivit cărora până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel oricare din părți își poate retrage apelul declarat, instanța urmează să ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr. 69 din 17.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Având în vedere dispozițiile art. 350 proc.penală, potrivit cărora instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe cu privire măsurile preventive luate față de inculpat.
Dat fiind faptul că inculpatul G, față de specificul faptei săvârșite, se afla în executarea unei pedepse privative de libertate, va deduce, din pedeapsa stabilită prin adăugarea pedepsei de 1 an închisoare, perioada executată de la 19.03.2003 la 10.09.2008 ora 9.00 și de la 10.09.2008 ora 11,30 la zi, făcând aplicarea disp. art. 36 al.3 din codul penal.
Va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform disp.art.192 al.2 din codul d e procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul G ( deținut în Penitenciarul Galați, fiul lui și -, născut la data de 18.04.1978 în B, CNP: -, domiciliat în comuna, județul B) împotriva sentinței penale nr. 69 din 17.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa stabilită prin hotărârea penală apelată ( 1 an închisoare pentru infracțiunea de evadare care se adaugă la pedeapsa pe care condamnatul o execută în prezent) perioada executată de la 19.03.2003 la 10.09.2008 ora 09.00 și de la 10.09.2008 ora 11,30 la zi.
Obligă apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 lei, către Baroul Galați va fi avansat dinfondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. /29.10.2009
Tehn. /2.11.2009
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea