Furtul (art.208 cod penal). Decizia 647/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 647
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - -
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- - sentința penală nr. 456 din data de 5.03.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc la data de 19.10.2009și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei astăzi, data de mai sus.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația declarat recurs împotriva deciziei penale nr.232/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 232/11.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și de inculpatul împotriva sentinței penale nr.456/05.03.2009 a Judecătoriei Galați.
Conform disp.art.383 al.11proc.penală în referire la art.350 proc.penală, a menținut măsura preventivă a inculpatilor și.
In baza art.383 al.2 proc.penală, a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților reținerea și arestarea preventivă de la 24.07.2008 la zi.
A luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul.
A obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.456/05.03.2009 a Judecătoriei Galația fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal (fapta săvârșită în perioada 13.06-19.07.2008).
In temeiul art. 61 alin. 1 teza a II a Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate cu privire la pedeapsa de 3 (trei ) ani si 6(sase) luni închisoare aplicata prin sentința penala nr. 1512/14.06.2006 a Judecătoriei Galați (rămasă definitiva la data de 06.11.2006) si potrivit art. 61 alin. 1 teza a III a Cod penal contopește pedeapsa aplicata prin prezenta cu restul rămas neexecutat de 408 zile urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea sporita la 4 (patru) ani si 6 (sase) luni.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și Cod penal.
Potrivit art. 350 Cod procedura penal s-a menținut starea de arest a inculpatului și, în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii si arestării preventive de la 24.07.2008 la zi.
A fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si aplicarea art. 74 lit. c in referire la art. 76 c Cod penal (fapta săvârșită în perioada 13.06-19.07.2008).
În temeiul art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 671/14.04.2008 a Judecătoriei Galați (rămasă definitivă prin neapelare la data de 13.05.2008) și dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare.
Potrivit art. 350 Cod procedura penala, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii si arestării preventive de la 24.07.2008 la zi.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și Cod penal.
In temeiul disp. art. 14 si 346 Cod procedura penala in referire la art. 998 cod civil au fost obligați în solidar inculpații si la plata sumei de 4000 lei către partea civilă, la plata sumei de 4000 lei către partea civilă, la plata sumei de 600 lei către partea civila.
S-au respins ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de către partea civilă -.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
In temeiul disp. art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea sumei de câte 2300 lei de la inculpați.
În motivarea hotărârii s-a reținut că inculpații, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a,g, Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpaților că in perioada 13.06-19.07.2008, in temeiul aceleiași rezoluții infracționale pe timp de noapte prin efracție si escaladare au sustras bunuri in valoare totala de 18.000 lei si 2900 euro din locuințele a cinci parti vătămate.
Au fost avute în vedere actele premergătoare și actele procesuale specifice efectuate în cursul urmăririi penale și la data de 24.07.2008 instanța a admis propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria G si a dispus arestarea preventiva a celor doi inculpati pe o perioadă de 29 de zile.
La data de 12.08.2008 a fost prezentat inculpaților materialul de urmărire penală, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la filele 239,240 din dosarul de urmărire penală.
În faza de cercetare judecătorească, au fost audiați inculpații si partile vatamate, si cât si martorii, -, si.
S-a reținut că s-au efectuat acte de căutare ale martorului, iar din procesul verbal încheiat cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere a reieșit faptul că acesta este plecat in Spania, astfel că instanța a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite și a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. 3 Cod procedură penală dând citire declarației date de către acesta în cursul urmăririi penale.
În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus atașarea fișelor de cazier judiciar a inculpaților.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
În fapt, in noaptea de 13/14.06.2008 inculpatii s-au deplasat pe strada - si au observat ca geamul de la B partii vatamate este deschis. Inculpatul a fortat geamul si impreuna cu fractele sau a patruns in locuinta de unde a sustras un player si mai multe bijuterii din aur. La data de 21.07.2008 inculpatii au amanetat bijuteriile sustrase la o casa de amanet din Braila contra sumei de 1000 lei iar -ul a fost vandut martorului pentru suma de 100 lei.
In noaptea de 02/03.07.2007 inculpatii au patruns in acelasi mod in apartamentul partii vatamate de unde au sustras mai multe bijuterii, parfumuri, haine si incaltaminte, un telefon mobil, unitate si monitor PC o camera foto digitala si un ceas de mana. Inculpatii au dat hainele si camera foto martorului care la randul lui a vandut camera foto martorului pentru suma de 250 lei. Inculpatii au amanetat bijuteriile sustrase la o casa de amanet din Braila contra sumei de 3200 lei bani pe care i-au impartit in mod egal.
In noaptea de 10/11.07.2008 inculpatii au fortat geamul de la bucataria apartamentului apartinand partii vatamate de unde au sustras aparatura electronica. Ulterior inculpatii au vandut monitorul sustras unei persoane necunoscute pentru suma de 170 lei restul bunurilor fiind recuperate si predate partii vatamate.
In noaptea de 11/12.07.2008 inculpatii au patruns in apartamentul partii vatamate - prin escaladarea geamului de la balcon si au sustras o camera foto digitala, mai multe perechi de pantofi sport, bijuterii din aur si un aparat. Bijuteriile sustrase au fost amanetate la o societate de profil din G pentru suma de 341 lei.
In noapte de 19.07.2008 inculpatii au savarsit cel de al cincilea act material al infractiunii de furt calificat prin fortarea geamului de la balconul apartamentului apartinand partii vatamate. Din apartament inculpatii au sustras un laptop, un telefon mobil su suma de 100 euro. Ulterior inculpatul a oferit telefonul mobil si suma de 50 euro martorului in schimbul unui scuter iar laptopul a fost vandut martorului pentru suma de 200 euro.
Audiați cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale, inculpații au recunoscut săvârșirea celor cinci acte materiale.
S-a reținut că, în drept, faptele inculpatilor si care in perioada 13.06-19.07.2008, in temeiul aceleiasi rezolutii infractionale pe timp de noapte prin efractie si escaladare au sustras bunuri in valoare totala de 18.000 lei si 2900 euro din locuintele a 5 parti vatamate, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar in ceea ce il priveste pe inculpatul urmeaza a fi retinute fata de acesta si disp. art. 37 lit. a Cod penal intrucat acesta a savarsit fapta dupa ce fusese liberat conditionat la data de 28.12.2007 ramanand neexecutat un rest de 408 zile din pedeapsa de 3 ani si 6 luni aplicata prin sentinta penala nr. 1512/14.06.2006 a Judecatoriei
S-a arătat că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită prin materialul probator existent la dosarul cauzei, aceștia săvârșind faptele cu intenție directă, urmărind sustragerea bunurilor în scopul valorificarii si însușirii acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților în conformitate cu prevederile art. 72.pen. instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, pericolul social concret al faptei comise, modul de săvârșire al faptei, și atitudinea inculpaților pe parcursul cercetării penale.
Din analiza fișelor de cazier judiciar ale inculpatilor, s-a constatat ca acestia au fost condamnati prin mai multe sentințe penale la diferite pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură cu cea pentru care au fost trimisi în judecată în prezenta cauză.
Astfel, in ceea ce il priveste pe inculpatul, s-a reținut că prin sentinta penală 1512/14.06.2006, definitiva prin decizia penala 554/2006 a Tribunalului G, acesta a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 lit. a si i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fapta savarsita in perioada mai-iunie 2005). Prin aceeași sentința penala inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 lit. a,g si i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c penal (fapta savarsita in perioada 7/8.08.2005)
Conform art. 33-34 Cod penal s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea sporita la 3 ani si 6 luni. Inculpatul a inceput executarea pedepsei la data de 11.08.2005, fiind liberat condiționat la data de 28.12.2007.
Întrucât infracțiunea reținuta prin prezenta hotărâre a fost săvârșită in intervalul de timp de la liberare, insa înainte de a se implini durata pedepsei aplicate prin sentința penala nr. 1512/2006 a Judecatoriei G, instanța a apreciat că sunt incidente si prevederile art. 37 lit. a Cod penal, urmând a face aplicarea si a dispozițiilor art. 61 alin. 1 teza I Cod penal, in sensul revocarii liberarii conditionate din pedeapsa de 3 ani si 6 luni aplicata prin sentinta penala nr. 1512/2006 a Judecatoriei
Potrivit art. 61 alin. 1 teza III Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei aplicata prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 408 zile închisoare, din pedeapsa mai sus menționata, la care a adăugat un spor.
S-a apreciat că scopurile pedepsei aplicată inculpatului în prezenta cauză, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 52.pen. nu pot fi atinse decât prin privarea efectivă de libertate a acestuia, instanța interzicându-i, în baza art. 71 alin. 2.pen. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a si b Cod penal.
Referitor la starea de arest a inculpatului, instanța a constatat că acesta a fost reținut la data de 24.07.2008 pentru 24 de ore de către organele de poliție.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24.07.2008 în dosarul nr- al Judecătoriei Galați, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25.07.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 38/24.07.2008. La baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art. 148 lit. d,f Cod de procedură penală. Pe parcursul procesului penal, instanța a verificat periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în condițiile prevăzute de lege, starea de arest preventiv fiind menținută până la acest moment.
Astfel fiind - în temeiul art. 350 Cod de procedură penală - instanța a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă în temeiul art. 88 Cod penal, durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 24.07.2008 la zi.
S-a reținut că inculpatul, din fisa de cazier a acestuia reiese ca acesta a fost condamnat prin sentința penala nr. 671/14.04.2008 a Judecatoriei G, ramasa definitiva prin neapelare la data de 13.05.2008, la pedeapsa rezultanta de 1 an si 10 luni închisoare, suspendata condiționat pe durata termenului de încercare de 2 ani si 6 luni.
Avand in vedere ca infracțiunea reținuta prin prezenta hotărâre a fost savarsita in cadrul termenului de încercare menționat anterior instanța in temeiul art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 671/14.04.2008 a Judecătoriei Galați (rămasă definitivă prin neapelare la data de 13.05.2008) inculpatul urmând să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta. Totodata in temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, cu interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și Cod penal.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24.07.2008 în dosarul nr- al Judecătoriei Galați, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25.07.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 37/24.07.2008. La baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art. 148 lit. d,f Cod de procedură penală. Pe parcursul procesului penal, instanța a verificat periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în condițiile prevăzute de lege, starea de arest preventiv fiind menținută până la acest moment.
Astfel fiind - în temeiul art. 350 Cod de procedură penală - instanța a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa, în temeiul art. 88 Cod penal, durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 24.07.2008 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instanța - în temeiul art. 14 și art. 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 și urm. Cod civil - a obligat in solidar pe inculpații si la plata sumei de 4000 lei către partea civila, la plata sumei de 4000 lei catre partea civila, la plata sumei de 600 lei către partea civila.
In ceea ce privește pretențiile civile formulate de către partea vătămata - instanța a apreciat că acestea sunt nefondate.
Astfel, așa cum rezulta din declarațiile acestuia date in faza de urmărire penala, si-a recuperat o parte din bunuri si s-a apreciat valoarea celor nerecuperate la suma de 1500 euro fara a preciza ce reprezintă aceasta suma si fara a dovedi in nici un mod existenta acelor bunuri precum si valoarea acestora.
In temeiul disp. art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea sumei de 2300 lei de la inculpatul si a sumei de 2300 lei de la inculpatul sume care au profitat inculpaților si cu care partea vătămata nu s-a constituit parte civila in cauza.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpații și .
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația arătat că hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea acesteia.
Inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, solicitând reducerea acesteia întrucât a recunoscut fapta, însă ulterior și-a retras apelul.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 al.2.C.P.P. tribunalul a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect fiind stabilită vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptelor comise.
S-a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii deduse judecății a fost just individualizată față de împrejurările comiterii faptei, valoarea relativ ridicată a prejudiciului și persoana acestuia, care are multiple condamnări fiind recidivist și chiar dacă a cesta a recunoscut fapta, nu este suficient pentru a forma convingerea instanței că o pedeapsă mai redusă ar fi aptă asigure atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei.
În acest sens, s-a avut în vedere persoana inculpatului, care a suferit multiple condamnări, pedepsele anterioare fiind executate iar faptele deduse judecății fiind comise în perioada liberării condiționate ceea ce denotă că sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul, cererea de reducere a pedepsei fiind nefondată.
În ce-l privește pe inculpatul s-a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii deduse judecății a fost just individualizată față de împrejurările comiterii faptei, valoarea relativ ridicată a prejudiciului și persoana acestuia, având în vedere că are antecedente penale dar nu este recidivist, condamnările anterioare fiind aplicate pentru infracțiuni comise în perioada minorității. Pedeapsa anterioară fiind cu suspendarea condiționată a executării, acesta nu a realizat constrângerile la care ar fi fost supus dacă ar fi executat pedeapsa, aspect care conduce la concluzia că periculozitatea acestuia este mai redusă.
În consecință, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului - recunoașterea faptei și comportarea sinceră în fața organelor judiciare, prev. de art.74 lit.c pen. - și a coborât pedeapsa sub minimul special până la un cuantum care să asigure atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei.
S-au avut în vedere împrejurarea că inculpatul a comis infracțiunea împreună cu altă persoană, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, în public, constituie elemente care califică furtul și nu pot fi luate de două ori în vedere la individualizarea pedepsei.
Împrejurarea că inculpatul a comis fapta în termenul de încercare nu conduce automat la nereținerea circumstanțelor atenuante în cazul în care acestea se regăsesc în cauză și se impune reținerea lor. Comiterea de către inculpat a unei noi fapte penale în termenul de încercare are consecințe din cele mai drastice, respectiv revocarea suspendării condiționate a executării și executarea pedepsei alături de cea aplicată pentru noua infracțiune.
Impotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, privind pe inculpatul, criticând-o ca netemeinică.
In motivarea recursului, se arată că în mod greșit instanța inferioară a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev.de art.74 lit.c Cod penal, având în vedere gravitatea faptei comise, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârea recurată pe baza actelor și materialului din dosarul cauzei, precum și pe baza oricăror elemente de fapt și de drept, Curtea constată că cele două instanțe au pronunțat o hotărâre netemeinică în privința inculpatului.
Instanța de fond și, ulterior, cea de apel au reținut corect situația de fapt existentă în cauză, precum și vinovăția inculpaților, însă, la individualizarea pedepselor aplicate, în mod netemeinic, au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev.de art. 74 lit. c Cod penal, cu consecința scăderii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, conform disp. art. 76 lit.c Cod penal.
Având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit cinci acte materiale de furt din locuințe, pătrunzând prin efracție, în timpul nopții, împreună cu o altă persoană, conferă faptei de furt calificat reținut în sarcina sa, un grad ridicat de pericol social, coroborat cu persoana inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, săvârșind fapta în termenul de încercare stabilit pentru o altă infracțiune, situație ce nu justifică reținerea în favoarea acestuia circumstanțe atenuante.
Faptul că o altă instanță de judecată a arătat clemență față de inculpat, suspendându-i condiționat executarea pedepsei aplicate, nu a fost de natură a-l educa pe inculpat, în condițiile prev.de art.52 Cod penal, acesta săvârșind o altă infracțiune, de mare gravitate, în interiorul termenului de încercare stabilit.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art. 38515pct.2 lit.d proc.penală, să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, să caseze, în parte, decizia penală 232/2009 a Tribunalului Galați și sentința penală nr.456/2009 a Judecătoriei Galați, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și numai în ceea ce-l privește pe inculpatul și, în rejudecare, să majoreze de la 2 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.2 - 209 al.1 lit.a, g, i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit. c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal.
In consecință, va majora și pedeapsa rezultantă pentru inculpatul, de la 3 ani și 10 luni, la 5 ani și 4 luni.
In baza disp.art.350 al.11proc.penală, va menține starea de arest a inculpatului și va deduce din pedeapsa aplicară, durata arestării preventive începând cu 24.07.2008 la zi, considerând că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- - sentința penală nr. 456 din data de 5.03.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- și în consecință;
Casează în parte decizia penală nr. 233/A/2009 a Tribunalului Galați și sentința penală nr. 456/2009 a Judecătoriei Galați, numai în ceea ce privește latura penală cauzei și aceasta numai în cea ce privește peinculpatul( deținut în Penitenciarul pentru minori și, fiul lui și, născut la data de 09.04.1990 în G, cu domiciliul în G, str.- nr.13, jud. G, CNP:-) și în rejudecare:
Majorează de la 2 (doi) ani închisoare la 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1 - 209 lit.a,g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal.
Majorează de la 3 ani și 10 luni la 5(cinci) ani și 4 (patru) luni pedeapsa rezultantă pentru inculpatul.
Menține starea de arrest a inculpatului și deduce din pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre perioada arestării preventive cu începere de la 24.07.2008 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 lei către Baroul Galați va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. M:/2.11.2009
Tehn. 3.11.2009.
Apel: -
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram