Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 111/

Ședința publică de la 22 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursul declarat de inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.13 din Legea nr. 87/1994, art.25 cod penal raportat la art.288 alin. 1 Cod penal, artr.291 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 298 din 31.08.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2008, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei, la data de 22 februarie 2008.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 631 din 15 martie 2007 Judecătoriei Focșani, în baza art. 11 pct.2 lit.a pr.pen. și art. 10 lit. d pr.pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev.de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13.pen.

În baza art. 11 pct.2 lit.a pr.pen. și art. 10 lit.c pr.pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunile prev.de art. 25.pen. raportat la art. 288 al.1 pen. și respectiv art. 291.pen. cu aplicarea art. 33 lit.a pen.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente "" SRL, la plata sumei de 221.864.984 lei ROL către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - B, cu titlu de despăgubiri.

A fost ridicat sechestrul instituit prin ordonanța nr. 4058/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani asupra imobilului casă de locuit situat în com. Reghiu, sat, județul

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani nr. 2291/P/2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 13 din Legea 84/1994, art. 25.pen. raportat la art. 288 al.1 pen. art. 291.pen. cu aplicarea art. 33 lit.a pen. constând în aceea că, în calitate de administrator la SC "" SRL, a înregistrat în contabilitate documente false, care nu avut la bază operațiuni reale, nu a înregistrat veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 241.559.311 lei ROL. De asemenea, inculpatul a determinat pe și pe să falsifice documente fiscale.

Instanța de fond, pe baza probelor administrate în cauză, a reținut următoarea situație de fapt;

Cu ocazia verificărilor, în cursul anului 2003, au fost găsite la SC "" SRL Reghiu documente cu regim special, facturi fiscale, chitanțe de plată, avize de însoțire materiale lemnoase cu date din luni diferite dar având numere de ordine în succesiune cronologică. De asemenea, s-a găsit un certificat de înregistrare fiscală și o adresă S pe numele SC "" SRL P N, documente ce în opinia organelor de urmărire penală atestau relații comerciale cu societăți de pe raza județului

În contabilitatea SC "" SRL au fost fost găsite înregistrate mai multe documente emise de SC "" SRL PNî nregistrată la. PNs ub nr. J/-. Societatea fusese de fapt înregistrată la ORC la nr. J/1645/1991 și a fost radiată la 7.07.2002. Codul fiscal aparține SC "" SRL N, societate ce de asemenea și-a încetat activitatea. Administratorii acestor societăți nu au avut niciodată în inventar mijloace de natura celor înregistrate la SC "" SRL Reghiu, iar ștampilele societăților erau diferite de cele aplicate pe documentele ce poartă antetul SC "" SRL.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că deținea o serie de documente cu regim special precum și ștampila cu SC "" SRL.

În contabilitatea SC "" SRL au fost găsite înregistrate mai multe documente contabile emise de SC " " SRL, județul N, care, așa cum a declarat inculpatul, au fost întocmite de după livrarea lemnului și primirea banilor.

a declarat că nu a efectuat nici un transport la SC "" SRL, nu a primit nicio sumă de bani de la inculpat, iar toate documentele au fost completate de el cu date furnizate de, după care au fost înaintate inculpatului.

După declanșarea cercetărilor, în ianuarie 2003, inculpatul a completat fila CEC BC 300 nr. -, virând către SC "" SRL PNs uma de 920.000.000 lei ROL, societate administrată de .

Aceasta a declarat că operațiunile prezentate în facturile fiscale și în celelalte documente purtând ștampila SC "" SRL și înregistrate în contabilitatea SC "" SRL nu au avut loc în realitate și au fost completate de, la instigarea inculpatului.

Controlul realizat de Vae vidențiat că inculpatul s-a sustras de la plata către bugetul de stat a sumei de 182.012.373 lei ROL reprezentând TVA și 3.869.398 lei ROL impozit pe venit.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că pentru neînregistrarea unor documente care atestă obținerea de venituri, SC "" SRL s-ar fi sustras de la plata unui impozit pe profit de 3.696.398 lei ROL și 46.827.373 lei ROL și că pentru facturile emise de SC "" SRL și SC " " SRL TVA-ul este de 191.035.040 lei ROL.

Instanța de fond reținut că de contabilitatea societății administrată de inculpat se ocupa și deci inculpatul nu poate fi răspunzător de neînregistrarea veniturilor în contabilitate.

Relațiile comerciale avute de SC "" SRL cu cele trei societăți comerciale au fost operațiuni reale, fapt ce rezultă din facturile fiscale emise de societățile furnizoare, dar și din declarațiile martorilor, și nota de constatare a Direcției Finanțelor Publice N și raportul de expertiză.

La achiziționarea bunurilor, inculpatul a solicitat furnizorilor atât facturi fiscale cât și copia documentului care atestă dovada de plătitor de TVA.

Legiuitorul nu prevede obligația cumpărătorului de a solicita informații suplimentare privind furnizorul, responsabilitatea emiterii facturilor aparținând doar furnizorului.

În ceea ce privește infracțiunile prev.de art. 25.pen. raportat la art. 288 al.1 pen. și art. 291.pen. prima instanță a reținut că acestea nu au fost săvârșite de inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, susținând că este nelegală în ceea ce privește achitarea inculpatului, din probe rezultând că documentele contabile nu reflectă operațiuni reale, fiind falsificate. De asemenea, s-a susținut că încadrarea juridică este greșită, impunându-se schimbarea acesteia în art. 25.pen. cu referire la art. 290.pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond trebuia să anuleze actele false și se impunea menținerea sechestrului asigurator, deoarece prejudiciul nu a fost încă reparat.

Prin decizia penală nr. 298/31.08.2007, Tribunalul Vrancea a admis apelul declarat de Parchet, a desființat sentința în ceea ce privește achitarea inculpatului, a înlăturat achitarea inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 13 din legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 19 Cod penal, art. 25 Cod penal raportat la art. 288 al.1 Cod penal și art. 291 Cod penal, precum și mențiunea rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare,iar în rejudecare l-a condamnat pe inculpatul,pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- evaziune fiscală, prev. de art. 13 din legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal la 10 luni închisoare;

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 25 Cod penal raportat la art. 288 al. 1 Cod penal, la 6 luni închisoare;

- uz de fals prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 291 Cod penal, la 6 luni închisoare.

În baza disp art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa de 10 luni închisoare.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni.

S-a dispus anularea actelor false, aflate la filele 107-130 dosar urmărire penală.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a dat o greșită apreciere probelor, reținând o situație de fapt neconformă cu realitatea.

Dând o nouă apreciere a probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că în mod greșit prima instanță dispus achitarea acestuia.

De asemenea, Tribunalul a reținut că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu pentru instigare la infracțiunea de fals este greșită, deoarece actele falsificate nu sunt înscrisuri oficiale, ci înscrisuri sub semnătură privată.

Împotriva deciziei penale nr. 298/31.08.2007 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul ales al inculpatului a susținut că în sarcina acestuia nu poate fi reținută infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece neînregistrarea veniturilor realizate în evidențele contabile nu-i este imputabilă lui, în condițiile în care firma a avut un contabil autorizat.

De asemenea, susținut că toate actele înregistrate în contabilitate privesc operațiuni comerciale reale, și nu fictive, așa cum a reținut instanța de apel.

Recursul este nefondat.

Examinând decizia atacată în raport cu motivele de recurs,Curtea constată că deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, vinovăția sa a fost pe deplin dovedită prin coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv:procesele-verbale întocmite de organele de control fiscal,actele financiar-contabile,raportul de expertiză contabilă și declarațiile martorilor audiați în cauză.

Din aceste probe rezultă că inculpatul, în calitate de administrator al SC "" SRL Reghiu, a determinat pe martorii și să falsifice mai multe documente fiscale, în care au fost înscrise operațiuni comerciale nereale cu trei societăți comerciale din județul N-documente pe care le-a înregistrat în contabilitatea societății, cunoscând că sunt false, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu de 191.035.040 lei ROL,reprezentând TVA neachitat.

Aceste fapte, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prev.de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.25 raportat la art.290 Cod penal, și de uz de fals, prev. de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în cazul ultimelor două infracțiuni.

Motivul de recurs invocat de inculpat, în sensul că răspunderea pentru corecta înregistrare în evidențele contabile ale societății revine contabilului autorizat-respectiv martorei - nu poate fi primit, deoarece aceasta înregistrat în contabilitate documentele pe care i le- prezentat inculpatul, neavând posibilitatea de constata că unele dintre acte sunt fictive.

Nici apărarea inculpatului, în sensul că operațiunile comerciale cu cele trei societăți din județul N sunt reale, nu poate fi primită, fiind infirmată prin declarațiile martorilor și -care au arătat că au fost determinați de inculpat să completeze documentele fiscale care atestă operațiuni nereale- precum și prin declarațiile martorilor, și -.

În consecință, Curtea reține că motivele de recurs invocate de inculpatul sunt nefondate.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a deciziei penale recurate, în limitele prev. de art. 3859alin.3 Cod procedură penală, nu se constată motive care să atragă casarea acesteia, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.04.1960 în comuna Reghiu, județ V, cu același domiciliu, CNP -, împotriva deciziei penale nr.298/31.08.2007 a Tribunalului Vrancea (sentință fond nr. 631/15.03.007 a Judecătoriei Focșani

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

--- - - - -

Grefier,

Red.-

Tehnored./2 ex/6.03.2008

Jud.apel-

Jud.fond-

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Galati