Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 171/R/2008
Ședința publică din 27martie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței
Procuror:
Grefier:
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul,. în S-M,-/8, jud. S-M, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 11 lit. b și c din Legea nr. 87/1994, împotriva deciziei penale nr. 242/A din 22 noiembrie 20007 Tribunalului Satu -M, prin care s-a modificat sentința penală nr. 2413 din 28 noiembrie 2006 Judecătoriei Satu -
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent personal și asistat de apărătorul său ales, av. și a lipsit partea civilă intimată DGFP S-M, în reprezentarea ANAF
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța a procedat la ascultarea inculpatului recurent, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului recurent a depus la dosar două chitanțe CEC cu care inculpatul recurent face dovada achitării sumelor de 1.253,75 RON și 1250 RON.
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, în principal în sensul casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar în sensul casării deciziei recurate și a menținerii, ca temeinică și legală, a sentinței instanței de fond. Cu privire la cererea principală, a arătat că inculpatul recurent a fost trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, pentru fapte pretins comise în anul 2002, în condițiile art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar instanța de apel, fără a pune în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, a dispus condamnarea inculpatului recurent pentru infracțiunea prev. de art. 11 alin. I lit. b și c din Legea nr. 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005. Cu privire la cererea subsidiară, a arătat că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, pornind de la o premisă greșită, și, mai mult de atât, considerentele hotărârii nu coincid cu dispozitivul acesteia, între ele existând o discordanță. Astfel, art. 13 din Legea nr. 87/1994 presupune înregistrarea în contabilitate a unor acte cu întârziere or, potrivit dispozițiile legale în vigoare la data comiterii faptei, precum și a raportului de expertiză întocmit în cauză, fapta inculpatului constituie contravenție, iar nu infracțiune. În bilanțul contabil al societății facturile au fost înregistrate, chiar dacă cu întârziere or, problema care se pune în discuție este aceea de a se stabili dacă această întârziere constituie sau nu infracțiunea de evaziune fiscală.
Procurorul a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, dar sub un alt aspect decât cel solicitat, arătând că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 punctul 14 Cod procedură penală, respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele legale. Astfel, potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani, condiție ce trebuie îndeplinită și în cazul în care aplicarea acesteia este obligatorie. Or, cum în speță pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului este de 6 luni, este evident că instanța nu putea să-i aplice acestuia și pedeapsa complementară, considerent pentru care a solicitat admiterea recursului sub acest aspect și să se dispună, în urma casării deciziei, înlăturarea acesteia. Cu privire la fondul cauzei, a arătat că deși există mici neconcordanțe între actul de sesizare și decizia din apel, respectiv condamnare, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, iar instanța a făcut aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, chiar dacă nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, instanța nu s-a pronunțat pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatului a fost trimis în judecată și, cum existența prejudiciului este certă, fapta inculpatului se circumscrie infracțiunii de evaziune fiscală.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie achitat, respectiv să se mențină sentința primei instanțe.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2413/28.11.2006, Judecătoria Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul, fiul lui si, născut la 20.06.1964 în localitatea Cehal, județul S M, CNP -, cetățenia romană, administrator, domiciliat în S M,-/8, recidivist, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare din dosar nr. 1539/P/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 11 lit. b și c din Legea 87/1994 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și a art. 13 Cod penal.
În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.
În baza art. 189, 190 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să achite expertului ec. suma de 1250 lei RON, ce reprezintă diferența onorar expertiza.
În baza art. 192 pct. 3 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert, rezultă faptul că în anul 2002 SC SRL S M, societate a cărei administrator a fost inculpatul nu a beneficiat în anul 2002 de nici o restituire de TVA deși în acel an soldul contului era active, deci cu drept de recuperare din partea firmei așa cum rezultă în declarațiile lunare depuse la finanțe și din balanțele lunare de contabilitate.
Până la data de 31 iulie 2002 soldul contului de TVA de recuperat din lunare corespundeau cu cele din declarațiile lunare, însă din 31 august 2002 față de suma de recuperat de 324.448.062 lei cât apare în declarație în balanța contabilă pe luna august, soldul este de 264.105.178 lei, cu 60.342.894 lei mai mic. Această diferență este determinată de înscrierea în declarație a unei sume de TVA de rambursat de 173.380.087 lei față de 113.037.202 cât s-a înscris în balanța lunară.
În raportul de expertiză contabilă se mai arată că suma de 101.321.305 lei TVA deși nu a fost înregistrată la finele lunii august și nu a fost dedus din soldul contului, însă valoarea este mai mică decât suma de recuperat și nu se poate reține că s-a creat un prejudiciu.
În cursul anului 2002 s-a întocmit un ordin de compensare inițiat de SC PLAST SRL P, destinatar fiind SC SRL S M pentru compensarea c/v facturii nr. -/21.11.2002 prin care se compensa reciproc suma de 89.780.930 kg, reprezentând sârmă rulată trefilată și între PLAST P și SRL S M, în luna noiembrie 2002 s-a încheiat un ordin de compensare prin care s-a compensat valoric o factură în sumă de 89.780.930 lei.
Între SC SRL, SC DAMBOVITA și SC T nu s-a realizat nici o compensare.
În luna august 2002 între SC SRL S M și SC SRL SMs -a facturat și s-a refacturat cantitatea de 40.350 kg beton. Aferent valorii din factura emisă de SC SRL de 433.762.500 lei era un TVA de plată de 82.414.875 lei din care s-a luat în calcul TVA-ul neînregistrat de 101.321.305 lei și stabilit de organul Gărzii Financiare S M, acest TVA de altfel era anulat de TVA-ul de recuperat și, refacturat la data de 23.08.2002 de către SC SRL S Expertul a învederat instanței prin raportul de expertiză înaintat că apreciază că operațiunile mai sus descrise nu au avut nici un efect negativ asupra obligațiilor bugetare ale societății SC SRL S Expertul mai concluzionează că prejudiciul cauzat statului de SC SRL S M este de 8.374.205 lei ( 837,4 lei RON).
Prima instanță a constatat pe baza concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală reținând și că constituirea de parte civilă este eronată, cu atât mai mult cu cât ambele expertize efectuate în cauză respectiv și cea din faza de cercetare penală, au arătat că prejudicial creat de societatea SC SRL S M, este de 8.374.205 lei (837,4 lei RON), apreciindu-se că operațiunile efectuate de SC SRL S M nu au avut un efect negativ asupra obligațiilor bugetare ale societății, fapt confirmat de altfel de ambele expertize.
De asemenea, actele de compensare emise între SC SRL S M și societățile mai sus arătate, au avut la bază facturi emise între societăți partenere cu datorii reciproce și nu pot ține loc de facturi în relațiile comerciale dintre societăți comerciale și ordinele de compensare amintite în raportul de expertiză au fost corect întocmite și s-au referit la datorii reciproce, astfel că instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a avut intenția de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
Totodată s-a reținut că totuși inculpatul a creat un prejudiciu de 8.374.025 lei bugetului de stat, dar nu prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, ci fapta inculpatului ar constitui contravenție și putea fi sancționată pecuniar cu amendă.
Pentru considerentele mai sus arătate instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea de evaziune fiscală.
Raportat la modul de soluționare a laturii penale instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiile art. 346 alin. 4 Cod procedură penală și a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.
Reținând că inculpatul nu a achitat în întregime contravaloarea expertizei contabile încuviințată de instanță la cererea lui, în baza art. 189, 190 Cod procedură penală a obligat inculpatul să achite expertului suma de 1.250 lei RON, sumă ce reprezintă diferența onorar expertiză.
Prin decizia penală nr. 242/A din 22 noiembrie 2007, Tribunalul Satu -M a admis apelurile declarate în cauză de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru Statul Român prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului S M și de - Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva Sentinței penale nr. 2413/28.11.2006 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în ce îl privește pe inculpatul pe care o desființează în întregime și rejudecând,
In baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 devenit art. 11 alin l lit. b, c din Legea nr. 161/2003 devenit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicare art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la 20.07.1964, domiciliat în S M,-/8, având - pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a Il-a, lit. b, lit. c, pe durata de 2 ani prev. de art. 65 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a Il-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S M, cu sediul în S M,-/8 să plătească părții civile B suma de 837,40 lei din care 799,90 lei reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar și 37,50 lei reprezentând penalități de întârziere. S-a dispus totodată obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, deși nstanța de fond, deși a reținut corect starea de fapt, a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât considerentele hotărârii nu coincid cu dispozitivul acesteia.
Astfel, s-a reținut de instanța de fond că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, că, constituirea de parte civilă este eronată, că prejudiciul cauzat de SC SRL este de 8.374.205 lei vechi (837,4 RON), că operațiunile efectuate de SC SRL nu au avut un efect negativ asupra obligațiilor bugetare ale societății, fapt confirmat de ambele expertize.
Se mai reține de instanța de fond că pentru prejudiciul cauzat de 8.374.025 lei bugetului de stat - de către inculpat - dar nu prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, el răspunde doar contravențional și putea fi sancționat cu amendă.
Instanța de fond nu a analizat de fapt consecințele juridice ale faptei inculpatului de a nu înregistra în contabilitate cele două facturi emise de SC SRL - respectiv factura SM - din 15.08.2002 către SC SRL pentru mărfuri de 516.177.375 lei și factura -/30.08.2002 în valoare de 118.413.959 lei către SC T, dar se reține că între SC SRL și SC Dîmbovița și SC T nu s-a făcut nici o compensare.
Cele două facturi au fost înregistrate în contabilitatea SC SRL după data de 01.11.2002, data controlului Gărzii Financiare, administratorul încălcând astfel dispozițiile art. 13 din Legea 87/1994 - devenit art. 11 alin. 1 lit. b, c din Legea 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea 241/2005, iar încadrarea corectă a faptei este de evaziune fiscală.
Această faptă din art. 13 din Legea 87/1994 - legea mai favorabilă, în forma inițială se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani închisoare, corespondența în modificările din Legea 161/2003 și Legea 241/2005 limita de pedeapsă este de la 2 ani la 7 ani închisoare.
Astfel fiind, tribunalul a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea 87/1994 devenit art. 11 alin. 1 lit. b, c din Legea 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal, a dispus condamnarea acestuia,
În ce privește prejudiciul creat, tribunalul a stabilit că acesta este în sumă de 837,40 lei compus din 799,90 lei impozit pe venit stabilit suplimentar și 37,50 lei majorări de întârziere.
S-a apreciat că nu se poate reține ca prejudiciu suma de 101.321.305 lei vechi TVA stabilit suplimentar de organul de control, întrucât SC nu a solicitat organelor fiscale restituire de TVA și nu compensat TVA de plată cu TVA de recuperat care să includă fără temei legal suma de 101.321.304 lei, nici nu se poate constitui parte civilă pentru recuperarea acestei sume.
La finele lunii august 2002 potrivit balanței de verificare TVA de recuperat, firma acea de recuperat TVA în valoare de 264.105.178 lei care influențată cu TVA colectată stabilită de organul de control, respectiv 401.321.305 lei se diminuează la 162.783.873 lei TVA de recuperat și prin urmare nu generează obligații de plată în materie de TVA la SC SRL.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar casarea deciziei atacate și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței instanței de fond, prin care s-a dispus achitarea inculpatului.
În motivarea recursului, cu privire la cererea principală, s-a invocat faptul că instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea unei alte infracțiuni decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, fără însă a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei.
Cu privire la cererea subsidiară s-a invocat, pe lângă o neconcordanță între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia și faptul că în mod temeinic și legal prima instanță a dispus achitarea inculpatului, câtă vreme actele contabile au fost înregistrate în contabilitatea firmei, chiar dacă cu întârziere și că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data presupusei comiteri a faptei, precum și a raportului de expertiză, fapta constituie contravenție și nicidecum infracțiune.
Examinând decizia prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică, dar nelegală, însă sub un alt aspect decât cele invocate de inculpatul recurent, considerent pentru care recursul acestuia va fi admis potrivit celor mai jos arătate.
În ceea ce privește motivele invocate de inculpat, curtea reține că în cauză nu se poate vorbi de o schimbare a încadrării juridice a faptei.
Este adevărat că în dispozitivul deciziei instanța face referire la modificările legislative ale textului de lege pentru care inculpatul recurent a fost trimis în judecată și precizează că dispune condamnarea inculpatuluiîn baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, devenit art. 11 alin. I lit. b,c din Legea nr. 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005,dar în considerentele acesteia, se face referire la faptul că este vorba despre aceeași faptă, precum și la faptul că, raportat la limitele de pedeapsă, Legea nr. 87/1994 este mai favorabilă, de altminteri, pedeapsa fiind aplicată în limitele prevăzute de această lege.
În aceste condiții, este evident că în cauză nu este vorba despre o schimbare a încadrării juridice a faptei, fiind de asemenea evident că nu i s-a creat inculpatului o situație mai grea prin simpla enumerare a actelor normative ce au modificat dispozițiile textului de lege care prevedea infracțiunea pentru care aceasta a fost trimis în judecată, condiții în care nici nu era necesară punerea acesteia în discuția părților.
Față de aceleași considerente nu se poate aprecia că în cauză ar exista contradicții între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia.
Cu privire la starea de fapt, curtea reține că, potrivit reglementărilor în vigoare, fapta inculpatului, de a nu înregistra în contabilitatea firmei, cele două facturi emise de către SC SRL către SC SRL și cea emisă de SC T decât după data de 1 noiembrie 2002, deci după controlul Gărzii Financiare, constituie infracțiunea de evaziune fiscală.
Astfel, potrivit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate or, este evident că inculpatul a omis să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale mai sus arătate, omisiune ce a avut drept consecință producerea unui prejudiciu în sumă de 837.40 lei, din care suma de 799,90 lei impozit pe venit stabilit suplimentar, iar suma de 37,50 lei, penalități de întârziere.
Or, în speță, probele administrate în cauză, inclusiv procesul-verbal nr. 2951 din 1 noiembrie 2002, încheiat de comisarii Gărzii Financiare S-M, precum și raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală, dovedesc, fără putință de tăgadă, că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa.
Referitor la pedeapsa principală aplicată inculpatului, curtea va reține că aceasta a fost individualizată de instanța de apel prin considerarea unitară a criteriilor generale, corespunzând, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului, care este recidivist, și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Hotărârea instanței de apel este însă nelegală sub aspectul aplicării pedepsei complementare, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 punctul 14 Cod procedură penală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.65 alineatul 3 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dac ă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani, condiția cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuind îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.
Or, în speță, tribunalul, deși i-a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 6 luni, deci sub limita de 2 ani prevăzută de textul de lege mai sus evocat, în mod nelegal i-a aplicat acestuia și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c Cod penal, pe o durată de 2 ani.
Astfel fiind, sub acest aspect curtea, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpat și va casa decizia recurată în sensul că va înlătura pedeapsa complementară aplicată acestuia, urmând să mențină restul dispozițiunilor deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală,
Admite recursul penal declarat de inculpatul recurent,. în S-M,-/8, jud. S-M, împotriva deciziei penale nr. 242/A din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu -M, pe care o casează și modifică în sensul că înlătură pedeapsa complementară de 2 ani privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal, comb. cu art. 65 Cod penal.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
DEFINITIĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
red. decizie -
jud. apel.-
jud. fond
dact. 2ex. 7.04.2008, pc
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe
