Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
Dosar nr-
266/2009
DECIZIA PENALA NR. 267
Ședința publică din 19 februarie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ion Tudoran Corneliu Bogdan
JUDECĂTOR 2: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - parte civila Agenția Naționala de Administrare Fiscală mpotriva deciziei penale nr. 4/06.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic (Bulgariu ) pentru recurentul - parte civila Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza delegației nr. -/18.02.2009, lipsa fiind intimatul - inculpat, pentru care răspunde apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/09.02.2009, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilierul juridic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală depune motive scrise de recurs, care potrivit disp. art.104 alin. 14, sunt datate, semnate și depuse la dosarul cauzei.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilierul juridic al recurentul - parte civila Agenția Națională de Administrare Fiscală, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei penale atacate și reținerea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește latura civilă.
Solicită a se retine prejudiciul în cuantum de 512.335.060 lei ROL, la care se adaugă obligații fiscale accesorii și instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind temeinice și legale.
Apărătorul desemnat din oficiu intimatului inculpat solicită respingerea recursului formulat de partea civila Agenția Națională de Administrare Fiscală, considerând că este nefondat.
Consideră hotărârile pronunțate ca fiind legale și temeinice și solicită a se acorda cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.746/17.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din art.16 din Legea nr.87/1994, nerepublicată, în art.16 din Legea nr.87/1994, nerepublicată, cu aplic. art.13 Cod penal.
În baza art.16 din Legea nr.87/1994, nerepublicată, cu aplicarea art.13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b și c (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
În baza art.65 Cod penal, s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art.64 alin.1 lit.c Cod penal, și anume, dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 5 ani, de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei închisorii aplicate prin sentință.
În baza art.7 alin.2 din Legea nr.26/1990, privind registrul comerțului, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a aplicării față de inculpat a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.c Cod penal, (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale), din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, precum și a aplicării față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.c Cod penal și anume, dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 5 ani, de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei închisorii aplicate prin sentință.
În baza art.7 alin.1 din Legea nr.26/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, se va trimite Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie legalizată a sentinței.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, că 94, a fost înmatriculată în registrul comerțului sub nr.J40/19645/1994, în data de 02.11.1994. Prin contractul de cesiune autentificat la Biroul Notarului Public sub nr.1308/27.07.2000, numiții și, în calitate de asociați, au cesionat inculpatului părțile sociale, reprezentând 99,87%, și, respectiv, 0,13% din capitalul social al 94 L. Prin actul adițional la contractul și statutul 94 autentificat la același birou notarial prin încheierea de autentificare nr.1309/27.07.2000 (fila 275 ), numiții și au ieșit din societate ca urmare a contractului de cesiune, inculpatul dobândind calitatea de asociat unic, societatea urmând să funcționeze ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic. În cuprinsul aceluiași act adițional s-a menționat că numitul se retrage din funcția de administrator, funcția fiind preluată de inculpat, "cu toate drepturile și obligațiile rezultând din această funcție". O altă modificare adusă de actul adițional privește sediul social, acesta schimbându-se din B-dul - de nr.7, sector 2 B, în-, sector 6, În data de 28.07.2000, prin delegat, 94 a depus la Oficiul Registrului Comerțului B cerere de înscriere mențiuni, prin care s-a solicitat înscrierea în registrul comerțului a cesiunii, majorării capitalului social, schimbării administratorului și schimbării sediului, conform actelor anexate (filele 271-274 ), printre documentele menționate ca fiind atașate odată cu cererea fiind și actul nr. 7034/29.07.2000 reprezentând "dovadă sediu". Actul indicat reprezintă un contract de închiriere pentru imobilul aflat la adresa-, sector 6 B, încheiat între, în calitate de proprietar, și 94, reprezentat de inculpat, în calitate de chiriaș, având ca perioadă de valabilitate 26.07.-.07.2001, și care ar fi fost înregistrat la Administrația Financiară Sector 6 sub nr. 7034/27.07.2000 (fila 276 ). Prin încheierea din data de 31.07.2000 s-a admis cererea și s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor privind modificarea actului constitutiv referitor la sediu, asociați, capital social, persoane împuternicite.
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, a rezultat că sediul din- este fictiv, societatea comercială administrată de inculpat neavând niciodată proprietatea sau folosința imobilului respectiv, nici măcar în fapt. Astfel, din declarațiile martorului, audiat atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, a rezultat că acesta locuiește în imobilul respectiv aproximativ din anul 1954, acest imobil nefiind închiriat în anul 2000 sau ulterior societății comerciale 94 și neaflându-se în folosința societății, de care martorul nu a auzit (ca, de altfel, nici de administratorul său).
Martorul a menționat că nu îl cunoaște nici pe numitul, persoană menționată în cuprinsul contractului de închiriere ca fiind proprietarul acestui imobil. Ca urmare a adresei emise de instanță, Administrația Finanțelor Publice Sector 6, instituție unde ar fi fost înregistrat contractul de închiriere, a comunicat, cu adresa 61935/12.11.2008, că la numărul 7034 figurează înregistrat un alt contract, data înregistrării acestui contract fiind 03.08.2000. În plus, CNP-ul înscris în copia contractului înaintat de instanță nu a putut fi identificat, în evidențele instituției, iar numitul nu figurează în baza de date. În concluzie, înscrisul în baza căruia a fost înscrisă în registrul comerțului mențiunea schimbării sediului este contrafăcut, în prezent fiind împlinit termenul prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de fals în înscrisuri ale căror elemente constitutive se pot repera în situația de fapt.
Pentru ca declararea fictivă cu privire la sediul societății comerciale să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.16 din Legea nr.87/1994, în forma în vigoare în anul 2000, este necesar ca declararea fictivă a sediului să se fi făcut în scopul sustragerii de la controlul fiscal. Se observă că modul de redactare a textului incriminator s-a modificat ulterior, stipulându-se elemente constitutive noi în conținutul infracțiunii.
Astfel, în urma modificării și republicării Legii nr.87/1994, art.12 lit. b) prevede, pentru ca fapta să constituie infracțiune, nu doar să se urmărească sustragerea de la controlul fiscal, ci chiar să se fi produs acest rezultat, și anume, sustragerea de la controlul financiar-fiscal, infracțiunea transformându-se dintr-o infracțiune de pericol, într-o infracțiune de rezultat. În ceea ce privește art.9 alin.1, lit.f din Legea nr.241/2005, aceasta prevede, pe lângă sustragerea efectivă de la efectuarea verificărilor fiscale, sustragere care constituie rezultatul declarării fictive a sediului, și urmărirea unui anumit scop, constând în sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
În cazul de față, declararea unui sediu fictiv a făcut imposibilă efectuarea controlului financiar fiscal al activității 94 de către organele statului abilitate în acest sens, imposibilitatea verificării sub aspect financiar-fiscal a activității acestei societăți comerciale, fiind cea care a determinat Garda Financiară - Secția B să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6
Societatea comercială al cărei administrator este inculpatul a livrat, în perioada imediat următoare cesionării părților sociale, băuturi alcoolice vrac către (în perioada 23.08.2000-09.10.2000) și (în perioada 09.09.2000-14.10.2000). Sumele încasate de la acești clienți cu titlu de TVA (192.854.091 lei în cazul, și 319.480.969 lei în cazul ) nu au fost vărsate de societatea comercială administrată de inculpat la bugetul de stat, încălcându-se obligațiile fiscale ce reveneau acestei societăți comerciale. Din relațiile comunicate de către Administrația Finanțelor Publice Sector 6, pentru societatea administrată de inculpat nu au fost depuse deconturile de TVA aferente anilor 2000-2001 (fila 361 ).
Din probele administrate în cauză, a rezultat că neexecutarea obligațiilor fiscale nu a fost întâmplătoare, modul în care a acționat societatea comercială în cauză după momentul cesiunii părților sociale trădând faptul că s-a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Astfel, plata pentru băuturile alcoolice vrac livrate societăților comerciale și s-a făcut în numerar (la dosar există chitanțele întocmite cu ocazia plății), din notele explicative date de reprezentanții acestor societăți comerciale rezultând că această modalitate de plată a fost impusă, cel puțin în cadrul raporturilor comerciale cu, de către furnizor (fila 140 ). Reprezentanții ambelor societăți comerciale au menționat că delegatul furnizorului se deplasa la sediul celor două societăți comerciale pentru a ridica banii. Nu s-ar putea explica de ce furnizorul prefera ca un delegat al său să se deplaseze în județul T, când exista posibilitatea, mult mai simplă, a plății prin virament, dacă nu s-ar avea în vedere că utilizarea unui cont bancar pentru efectuarea plăților ar fi oferit informații utile autorităților, care ar fi putut conduce la reprezentanții 94 Acest aspect, se adaugă la faptul declarării fictive a sediului, în baza unui contract de închiriere falsificat, culminând cu neplata către bugetul de stat a sumelor încasate cu titlu de TVA.
Dacă 94 și-ar fi executat obligația de a vărsa TVA-ul încasat, instanța ar fi trebuit să pronunțe achitarea inculpatului, neputându-se reține că scopul urmărit prin declararea fictivă a sediului ar fi fost acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, condiție introdusă prin Legea nr. 241/ 2005. În cazul de față însă, în fapta inculpatului se regăsesc și elemente constitutive introduse cu ocazia modificărilor succesive ale normei de incriminare.
Având în vedere că de la momentul săvârșirii faptei și până la momentul pronunțării prezentei s-au succedat mai multe forme ale normei de incriminare (actul normativ care incrimina inițial fapta a suferit modificări, ulterior intrând în vigoare un act normativ nou, care a incriminat fapta de declarare fictivă a sediului unei societăți comerciale introducând în conținutul constitutiv al infracțiunii un element nou, se pune problema determinării, potrivit art. 13 Cod penal, a legii penale mai favorabile. Instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este Legea nr.87/1994, în varianta anterioară republicării din anul 2003, care prevede această infracțiune la art.16. Instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă. Astfel, minimul special, de doi ani, identic cu cel prevăzut de Legea nr.241/2005, este mai mic decât cel prevăzut de Legea 87/1994 republicată, de 3 ani. De asemenea, maximul special, de 7 ani închisoare, este cel mai mic (Legea nr.87/1994 modificată și republicată prevede un maxim de 10 ani, iar Legea nr.241/2005, un maxim de 8 ani). În consecință, instanța de fond, în temeiul art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, în sensul reținerii în încadrarea juridică și a articolului 13 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Agenția Națională de Administrare Fiscală, sub aspectul laturii civile, solicitând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 315.335.060 ROL, la care să se adauge obligațiile fiscale accesorii, reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat.
În motivarea apelului, s-a arătat că prin încheierea de ședință din data de 31.10.2008, prima instanță a constatat lipsa calității procesuale a Statului român, față de natura infracțiunii.
Prin decizia penală nr.4/A din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, a fost respins - ca nefondat - apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței penale nr.746/17.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B; iar în baza art.192 a1.2 Cod procedură penală, a fost obligată apelanta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța fondului a reținut corect situația de fapt, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând fără echivoc că inculpatul, în calitate de asociat unic și administrator la 94, a declarat fictiv sediul acestei societăți, în scopul sustragerii de la controlul fiscal.
În mod justificat, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art.13 din Codul penal, privind legea mai favorabilă, întrucât de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea cauzei au intervenit mai multe modificări ale actului incriminator, varianta Legii nr.87/1994, anterioară republicării din anul 2003, care prevede această infracțiune la art. 16 și care a fost reținută de instanță, fiind evident mai favorabilă inculpatului.
A arătat instanța de apel că susținerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală că, constând în aceea că prin declararea fictivă de către inculpat a sediului societății comerciale, s- produs un prejudiciu bugetului general consolidat, nu poate fi primită, având în vedere că urmarea acestei infracțiuni constă într-o stare de pericol ce privește realizarea creanțelor fiscale ale statului, consumându-se în momentul declarației fictive efectuate de inculpat, fapta nefiind condiționată de existența unui prejudiciu.
S-a mai arătat că, într-adevăr, inculpatul a fost cercetat și pentru infracțiunea de a nu evidenția prin acte contabile veniturile realizate ce a avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat, prev.de art.13 din Legea nr.87/1994 însă, pentru această faptă s-a dispus, neînceperea urmăririi penale, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, acesta fiind și motivul pentru care organul de urmărire penală nu a introdus în cauză, în calitate de parte civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Așadar, în mod corect instanța fondului a apreciat că, fiind învestită doar cu soluționarea unei infracțiuni de pericol, nu putea participa în proces în calitate de parte civilă decât în condițiile în care inculpatul ar fi fost trimis în judecată și pentru infracțiunea prev. de art.13 din Legea nr.87/1994, acțiunea civilă având un caracter accesoriu, putând fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mișcare acțiunea penală (încheierea de ședință din data de 31.10.2008-fila 35).
Referitor la susținerea procurorului de ședință, în sensul că inculpatul nu a fost legal citat, aceasta este neîntemeiată, prima instanță dispunând citarea prin afișare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, conform art.177 al. 4 din Codul d e procedură penală, în condițiile în care autoritățile egiptene au nu reușit să-l localizeze pe inculpat și nu se cunoaște noua adresă unde acesta locuiește ( fiI.6-25).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei.
Analizând conținutul tuturor cazurilor de casare pe care în conformitate cu prevederile art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală instanța ar putea să le ia în considerare din oficiu, (respectiv motivele de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 1-7, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 18, 19 și 20 din Codul d e procedură), Curtea reține că în cauza de față nu poate fi identificată incidența niciunuia dintre ele, sentința pronunțată de instanța de fond și decizia pronunțată de instanța de apel fiind legale și temeinice din perspectiva aspectelor pe care legiuitorul le-a reglementat în mod expres și limitativ în cuprinsul cazurilor de casare sus-menționate.
Pe de altă parte, Curtea observă că în cadrul apelului pe care partea civilă Statul Român, reprezentat legal prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, l-a exercitat împotriva sentinței pronunțată asupra fondului cauzei, critica esențială adusă respective hotărâri s-a referit la stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor civile prin neluarea în considerare la calculul prejudiciului ce a fost cauzat bugetului de stat, solicitând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 315.335.060 ROL, la care să se adauge obligațiile fiscale accesorii, reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat.
În condițiile în care aceste aspecte de netemeinicie ar fi constituit însăși critica pe care recurenta parte civilă ar fi intenționat să o invoce și împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, Curtea constată de asemenea că nici argumentele înfățișate în susținerea acestei critici nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 1-21 din Codul d e procedură penală, astfel încât ele nu pot face practic obiectul cenzurii instanței de control judiciar.
Față de cazul de casare ce a fost invocat - în drept - de recurentă (prin motivele scrise), respectiv dispozițiile art.3859pct.9 Cod procedură penală, Curtea arată că acest motiv poate fi invocat atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege", ceea ce nu este cazul în speța de față, instanțele anterioare pronunțând hotărâri legale temeinic argumentate, răspunzând tuturor susținerilor.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei penale nr.4/A din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală.
Constatând că recurenta se află în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Conform art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva deciziei penale nr.4/A din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
-
Red.
Dact.
Ex.2
Red. --
Red.-Jud.Sect.6
Președinte:Ion Tudoran Corneliu BogdanJudecători:Ion Tudoran Corneliu Bogdan, Lefterache Lavinia
