Furtul (art.208 cod penal). Decizia 268/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
Dosar nr-
2581/2009
DECIZIA PENALA NR. 268
Ședința publică din 19 februarie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ion Tudoran Corneliu Bogdan
JUDECĂTOR 2: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - parte civilă SC SRL împotriva deciziei penale nr. 639/A/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - parte civilă SC SRL prin administrator, fiind asistat de apărător ales, lipsă fiind intimatul - inculpat, pentru care răspunde apărător din oficiu, cu delegație de substituire a av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul al recurentului - parte civilă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate în temeiul disp. art. 3859punct. 18.pr.pen. considerând-o a fi nelegală și netemeinică.
Susține că instanța de apel nu a reținut în mod corect materialul probator administrat în cauză, fapta fiind săvârșită cu intenție de intimatul - inculpat, existând dovezi în acest sens.
Astfel, în declarațiile aflate la fila 10 dosarului de poliție, inculpata recunoaște că a luat din clădirea ce aparținea recurentului - parte civilă SC SRL, mai mute bunuri, fără consimțământul acestuia, afirmând că s-a simțit îndreptățită să le ridice.
Instanța de apel apreciază ca în speța de față este corecta aplicarea disp. art. 181. pen. însă apărarea consideră că nu s-au avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, de urmarea produsă și de persoana făptuitorului.
Așadar, instanța de fond a aplicat inculpatei o amendă administrativă considerând că nu se impune condamnarea acesteia, datorită faptului că nu este cunoscută cu antecedente penale.
În opinia apărării însă fapta a fost comisă cu premeditare, inculpata în cauză pregătind transportul și acționând cu intenția vădită de a deposeda partea vătămate de respectivele bunuri.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515punct. 2 lit. d pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, condamnarea inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 208.pen.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, soluția instanței de fond este neîntemeiată, având în vedere că s-a dovedit că toate bunurile au aparținut părții - civile și au fost sustrase din imobilul acesteia de către inculpată.
Astfel, aceasta trebuia să fie obligată la restituirea bunurilor în totalitate, existând facturi de provenință a bunurilor, achiziționate de SC SRL.
Prin urmare, solicită admiterea acțiunii civile, obligarea inculpatei la restituirea bunurilor, iar în eventualitatea în care nu mai există, la plata contravalorii acestora, prețul fiind cel menționat în facturile anexate la dosar, solicitând și cheltuieli de judecată.
Apărătorul desemnat din oficiu intimatului - inculpat, având cuvântul, susține că instanța de apel a apreciat în mod corect probele administrate și a făcut aplicare disp. art. 181. pen. prin urmare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței penale nr. 143/14.03.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția Penală, aceasta fiind confirmată și de instanța de apel.
Pe latura civilă, solicită a se respinge acțiunea civilă, considerând soluția instanței de fond ca temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că în cauză nu este incident cazul de casare invocat de apărare (art. 3859punct. 18.pr.pen.), soluția instanței de fond, menținută în fiind aceea de achitarea inculpatului, în baza disp. art. 10 lit.1pr.pen. și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
În speță s-a apreciat în mod corect că se face aplicare disp. art. 181alin. 2. pen. la stabilirea în concret a gradului de pericol social ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurarea în care a fost comisă, de persoana făptuitorului, elemente ce au fost analizate corespunzător de instanța de fond.
Susține că instanța avut în vedere împrejurarea invocată de apărare cu referire la antecedentele penale ale inculpatei, ordonanțele la care face trimitere apărare nu fac dovada că aceasta ar fi suferit sancțiuni, ci sunt ordonanțe prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în baza art. 10 lit. b pr.pen.
Apreciază că antecedența penală a fost corect evaluată, neexistând nicio gravă eroare de fapt pe care să o fi săvârșit instanța de apel și în consecință nu consideră incident cazul de casare invocat de apărare.
În ceea ce privește latura civilă, de asemenea nu consideră că sunt incidente disp. art. 3859punct. 18.pr.pen. lista de inventar depusă de partea civilă datează din anul 20055, iar fapta a fost săvârșită în anul 2007, acesta fiind considerentul pentru care instanța a reținut că nu există o inventariere a bunurilor într-un moment prealabil săvârșirii faptei.
Mai mult, arată că există diferențe privind evaluarea prejudiciului, în prima listă de inventar depusă acesta fiind în cuantum 32 mil. lei vechi, iar în lista de inventar depusă la instanța de recurs precizează o sumă mai mare, respectiv 34 mil. lei vechi, în condițiile în care unul din bunuri a fost restituit în natură de către inculpată. de astfel că există dubiu în evaluarea bunurilor.
Astfel, consideră latura civilă ca fiind corect soluționată și în raport de cele precizate solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de recurenta parte civilă SC SRL împotriva deciziei penale nr.639/A/8.10.2008 a Tribunalului București Secția a II-a Penală,constată:
Prin decizia penală nr.639/A/8.10.2008 a Tribunalului București Secția a II-a Penală au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpata și partea civilă SC SRL împotriva sentinței penale nr.143/14.03.2008 a Judecătoriei Buftea.
Au fost obligate apelantele la câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.143/14.03.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția Penală, în dosarul nr- s-a dispus:
În temeiul art.334 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215 ind.1 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin.1 Cod penal în infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată și infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33. b Cod penal.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin. Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.272 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata și infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.
În temeiul art.11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art.10 lit. b Cod procedură penală a fost achitată inculpata - fiica lui - și, născută la 17.10.1958 în Mun. B, sector 57 domiciliata în jud. I, com., sat,-, cetățean R, studii - 12 clase, fără ocupație, fără antecedente penale,: - pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. Cod penal (fapta din 28.10.2005).
În temeiul art. 91 lit. c Cod penal raportat la art. 181 Cod penal, a aplicat inculpatei sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.
În temeiul art.346 alin.Cod procedură penală și art.14 Cod procedură penală, raportate la art. 998 și urm. cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulata de partea civila C IMEX - cu sediul în Mun. B, sector 2,-,. 2.
S-a dispus restituirea, către partea civilă, în natura, a frigiderului FR 270, aflat în custodia numitei, conform procesului - verbal de custodie încheiat intre partea civila (in calitate de proprietar) și numita (in calitate de primitor) la 03.05.2006.
S-a respins restul acțiunii civile ca neîntemeiată.
În temeiul art.193 alin. 6 Cod procedura penala, a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
S-a dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București - Oficii a sumei de 20 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei, în parte (delegatia nr. - emisa de Baroul București la 08.11.2007).
In temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 330 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin plângerea formulată la 08.06.2007 (data poștei - 4 verso) și înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr- din data de 13.06.2007, petenta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata, să dispună desființarea ordonanței nr.8303/P/2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea la 26.03.2007 în dosarul nr.8303/P/2005 și a ordonanței nr. 19//2007 data de prim procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea la 08.05.2007 în dosarul nr.519NIII-1/2007 și, în temeiul art. 278/1 Cod procedură penală, să trimită cauza către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea întocmirii rechizitoriului sau să rețină cauza spre soluționare.
In motivare, s-a arătat că fapta săvârșita de intimată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod penal, atât sub aspect obiectiv cat și sub aspect subiectiv.
Prin încheierea dată în cauză la 26.09.2007 s-au dispus următoarele: în temeiul art.278/1 alin.8 lit.c Cod procedură penală a fost admisă plângerea formulată de petenta; a fost desființată ordonanța nr. 8303/P/2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea la 26.03.2007; a fost reținută cauza spre soluționare; s-a pus în mișcare acțiunea penala împotriva inculpatei pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere împrejurarea ca prin actele depuse la dosar - facturi fiscale - se creează o prezumție simpla, ce nu a fost răsturnată de intimata, în sensul ca bunurile sustrase aparțineau societății.
A mai reținut instanța faptul ca bunurile se aflau în sfera de stăpânire a petentei, însăși intimata afirmând, pe data de 12.02.2006, într-o declarație data în fața organelor de cercetare penale, faptul ca bunurile se aflau intr-o clădire aparținând petentei.
A mai apreciat instanța faptul că împrejurarea că intimata avea calitatea de asociat al societății comerciale nu o absolvă pe aceasta de răspundere întrucât societatea reprezintă o personalitatea distincta de asociații săi, fiind reprezentata de organele de conducere desemnate de adunarea generala și având un patrimoniu distinct.
A mai reținut instanța faptul ca împrejurarea invocata de intimata în sensul că bunurile ar fi fost achiziționate din resurse financiare proprii nu prezintă relevanță, intimata având posibilitate de a recupera aceste bunuri printr-o acțiune în pretenții.
A mai apreciat instanța faptul ca intimata avea cunoștință despre faptul ca bunurile aparțineau societății și a luat hotărârea să le sustragă afara consimțământul societății, acționând cu intenție directă.
A arătat instanța faptul ca lipsa consimțământului societății este prezumata relativ, putând fi răsturnată numai printr-o hotărâre a adunării generale a asociați lor; hotărâre luata în condițiile de cvorum prevăzute de Legea 31/1990 și a cărei existență nu a fost dovedită de intimată.
A constatat instanța că fapta săvârșită de intimata întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzute de art. 208 alin.1 Cod penal, atât sub aspect obiectiv, cat și sub aspect subiective.
La termenul din 05.03.2008, instanța, conform art.334 Cod procedură penală, a pus în discuție solicitările de schimbare a încadrării juridice formulate de partea vătămata, astfel: în infracțiunea de delapidare, prevăzută de art.2151alin. 1 Cod penal; în infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin.1 Cod penal și de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal; în infracțiunea prevăzuta de art.272 alin.1 pct. 2 din Legea nr.31/1990 republicată și infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, împrejurare consemnata în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, conform art. 63 alin. 2 Cod procedura penala instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Din declarațiile date de inculpată, coroborate cu declarațiile martorilor loniță, și înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpata și asociatul unic al părții civile, numitul au avut, timp de aproximativ 12 ani, o relație de concubinaj, locuind împreună în imobilul - casa de locuit situat în jud. I, com., sat și aflat în proprietatea inculpatei.
Din coroborarea mijloacelor de probă arătate anterior rezulta ca în imediata vecinătate a acestui imobil - casa de locuit aflat în proprietatea inculpatei se aflau un teren și o construcție - bucătărie de vară - aparținând părții civile, între cele doua terenuri neexistând o delimitare fizica (gard)7 iar imobilul - bucătărie de vara fiind folosit și de inculpata.
De asemenea, din mijloacele de probă arătate anterior rezultă că relația de concubinaj dintre inculpata și asociatul unic al părții civile a încetat în anul 2005, inculpata continuând sa locuiască în imobilul casa de locuit arătat anterior și să folosească - în baza acordului dat de asociatul unic - bucătăria de vara aparținând parții civile.
Din coroborarea acelorași mijloace de proba rezulta ca ulterior încetării acestei relații inculpata a părăsit, pe data de 28.10.2005, fosta locuință comună, moment în care a luat, din clădirea situată în jud. I, com., sat mai multe bunuri, respectiv: un frigider, un aragaz, doua dulapuri, mase, oale, tacâmuri, cuptor cu microunde, masa de bucătărie, scaune, masa de plastic pentru gradina, balansoar, scaune din plastic pentru gradina, șezlong, oglinda, fripteuza.
Lipsa consimțământului părții civile constituie un fapt negativ ce nu a fost infirmat în cauza prin dovedirea faptului pozitiv contrar legii o hotărâre a care sa permită inculpatei sa își însușească aceste bunuri.
Din declarația dată de martorul lonită coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, declarațiile inculpatei, procesul verbal din data de 02.05.2006 și procesul verbal de custodie rezultă ca inculpata i-a dat martorului lonita frigiderul menționat anterior,frigider ce a fost lăsat în custodia martorului lonită.
Din declarația dată de martorului și înscrisurile depuse de partea civilă la dosar rezulta că bunurile amintite anterior aparțineau părții civile
Pentru a retine aceasta situație de fapt, instanța a înlăturat ca nefondate susținerile inculpatei, în sensul ca bunurile pe care le-a luat din bucătăria de vara i-ar fi aparținut - întrucât aceste susțineri nu se coroborează cu restul mijloacelor de proba administrate în cauza, conform exigentelor stipulate prin dispozițiile art. 69 Cod procedura penala, fiind infirmate prin probele anterior menționate.
Pentru aceleași considerente,instanța a înlăturat ca nesincere susținerile inculpatei în sensul că ar fi mutat doar o parte din bunurile sustrase, din bucătăria de vară în casa de locuit, pentru ca acestea sa nu se deterioreze.
Mai mult, aceste susțineri sunt infirmate prin înseși declarațiile date de inculpata pe parcursul urmăririi penale.
De asemenea, pentru a reține aceasta situație de fapt, instanța a înlăturat în parte,ca vădit subiective, susținerile martorului cu privire la depozitarea unor bunuri sustrase în casa de locuit, având în vedere faptul că, pe de o parte, acest martor este fiica inculpatei și, pe de altă parte, faptul ca aceste susțineri sunt infirmate prin restul mijloacelor de proba arătate anterior.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpata a avut calitatea de administrator și asociat în cadrul părții civile, prin Hotărârea din cadrul din data de 14.06.2005-anterioara datei săvârșirii faptei - fiind revocată din funcția de administrator al acestei societăți.
De asemenea, din declarația data de inculpata în fața instanței, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar - adresa emisa de - și susținerile formulate de reprezentantul părții civile în fața instanței rezultă că inculpata nu a avut calitatea de membru fondator al societății - parte civilă.
Din fisa de cazier a inculpatei rezulta ca aceasta nu este cunoscuta cu antecedente penale.
Împrejurarea că inculpata este cercetata în prezent și pentru alte fapte penale nu prezintă relevanta juridica întrucât atâta timp cât cu privire la aceste fapte nu s-a pronunțat o soluție definitiva în favoarea inculpatei operează o prezumție de nevinovăție, conform art.5/2 Cod procedura penala.
In raport cu situația de fapt reținută, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 215/1 alin. 1 Cod penal, întrucât inculpata nu avea, la data săvârșirii faptei, calitatea de administrator sau gestionar cu privire la bunurile sustrase.
De asemenea, având în vedere faptul ca inculpata nu a la data săvârșirii faptei, obligația de a administra sau gestiona bunurile sustrase, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile din conținutul constitutiv ale infracțiunii prevăzute de art. 214 Cod penal.
Totodată, având în vedere faptul ca inculpata, la data săvârșirii faptei, nu avea calitatea de administrator sau reprezentant al societății, precum și faptul ca inculpata nu a avut calitatea de membru fondator ori director al societății, instanța a apreciat ca în cauza nu sunt întrunite condițiile din conținutul constitutiv al infracțiunii.
În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat - art. 208 alin. 1 Cod penal - art.209 alin.1 lit. i Cod penal, instanța a apreciat ca nu se poate retine efracția atât timp cat inculpata avea acordul utilizării bucătăriei de vară.
Mai mult, se constată faptul ca în privința acestei solicitări de schimbare a încadrării juridice apărătorul părții civile a renunțat, nemaisusținând aceasta solicitare în fata instanței.
In consecință, văzând dispozițiile art. 334 Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiate solicitările de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.215/1 alin. 1 Cod penal, de art. 214 alin. 1 Cod penal, respectiv de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr.31/1990 republicată și infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 33. b Cod penal.
Admisibilitatea unei solicitări de schimbare a încadrării juridice nu se pune în discuție atâta timp cât prin încheierea prin care s-a admis plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecata instanța a pus în mișcare acțiunea penala pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal.
În drept, fapta inculpatei de a sustrage mai multe bunuri aparținând părții civile, întrunește elementele constitutive ale faptei de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal.
În raport cu modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, avându-se în vedere relațiile tensionate dintre inculpată și asociatul unic ai părții civile, împrejurarea că între inculpată și asociatul unic al părții civile a existat timp de 12 ani o relație de concubinaj, precum și împrejurarea ca inculpata a avut calitatea de asociat și chiar administrator în cadrul părții civile, instanța a apreciat că fapta săvârșita de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel cum este definită aceasta instituție juridica prin dispozițiile art. 18 Cod penal.
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere și faptul că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut pe parcursul întregului proces o atitudine cooperanta, împrejurări de natura să releve o periculozitate socială scăzută, în concret, a făptuitoarei și, în consecința, să facă dovada unui pericol social scăzut, în concret, al faptei săvârșite.
În consecință, în temeiul art.11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod procedură penală,va dispune achitarea inculpatei pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 181 Cod penal raportat la art. 91 lit.c Cod penal, va aplica inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 1.000 lei, apreciind ca aceeași sancțiune corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârșite.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civila împotriva inculpatei, instanța a reținut următoarele:
Fapta inculpatei de a sustrage mai multe bunuri aparținând părții civile C,provocându-i acesteia un prejudiciu material, întrunește condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 998- art. 999 Cod civil.
Însă, în absenta unui inventar întocmit anterior datei săvârșirii faptei și cu identificarea amănunțită a bunurilor aflate în custodia părții civile și sustrase, pentru a se permite instanței să realizeze o verificare pe temeiul facturilor fiscale existente la dosar instanța a apreciat ca valoarea prejudiciului nu a fost dovedita în cauză, în conformitate cu exigentele probatorii stipulate prin dispozițiile art. 1169 Cod civil, cu excepția frigiderului lăsat în custodia martorului lonită.
In raport cu acestea, în temeiul art. 346 alin.1 Cod procedură penală și art. 14 Cod procedură penală, raportate la art. 998 și urm. Cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulata de partea civila L, dispunând restituirea, către partea civila, în natura, a frigiderului FR 270, aflat în custodia numitei, conform procesului - verbal de custodie încheiat între partea civila (în calitate de proprietar) și numita (în calitate de primitor) la 03.05.2006.
A respins restul acțiunii civile ca neîntemeiată.
Impotriva acestei hotărâri au formulat apel atât inculpata cât și partea civilă.
În apelul inculpatei se critică temeiul juridic al achitării sale, susținându-se că soluția corectă ar fi aceea a achitării potrivit art. 10 lit. d Cod procedură penală astfel cum s-a apreciat și de către procuror.
Partea vătămată constituită parte civilă a criticat, de asemenea, soluția de achitare,solicitând însă condamnarea inculpatei și, sub aspectul laturii civile, obligarea acesteia la despăgubiri astfel cum au fost solicitate.
Tribunalul, verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate și din oficiu, sub toate aspectele a constatat că ambele apeluri sunt nefondate, respingându-le ca atare.
Înaintea primei instanțe au fost respectate dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului și asigură drepturile părților, fiind totodată administrate toate probele necesare pentru aflarea adevărului, probe ce au fost În mod complet luate În seamă și exact apreciate.
Pe cale de consecință, constată că faptele și împrejurările reținute ca existente prin hotărârea atacată, precum și cele înlăturate prin aceeași hotărâre, corespund probelor administrate în cauză, soluția dată în fapt cauzei penale judecate, întemeindu-se pe materialul probator existent la dosar și fiind în concordanță cu acesta.
Astfel, din moment ce din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că inculpata este autoarea faptei pentru care a fost condamnată de instanța fondului, faptă săvârșită cu vinovăția cerută de lege, împrejurarea că aceasta comiterea faptei, apărările sale având însă un caracter contradictoriu și fiind lipsite de un suport probator, nu poate înlătura concluzia referitoare la vinovăția sa, întrucât altfel ar însemna, pe de o parte, să se ignore probele existente, iar, pe de altă parte, să se acorde de principiu, anumitor declarații, o valoare probantă determinată pentru reținerea vinovăției ori nevinovăției, ceea ce desigur, este inadmisibil în raport și cu dispozițiile art.63 alin.2 C.P.P. dar în același timp, față de natura acestei probe, contrar dispozițiilor art. 69
C.P.P.In condițiile în care s-a făcut dovada prin înscrisuri și declarații de martori că bunurile aparțineau societății SRL și se aflau în posesia acesteia, astfel cum însăși inculpata a declarat în fața organelor de urmărire penală, stabilindu-se totodată, tot pe bază de probe și acțiunea de luare întreprinsă de inculpată, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță, ca fiind realizată cerința laturii obiective a infracțiunii.
Și sub aspectul laturii subiective sunt întrunite cerințele legale, fapta inculpatei de luare a unor bunuri mobile din posesia părții vătămate, fără consimțământul acesteia, realizându-se în scopul de a și lei însuși pe nedrept, relațiile anterioare dintre inculpată și asociatul unic al societății parte vătămată și calitatea pe care aceasta a avut-o înainte în cadrul societății nefiind de natură a conduce la concluzia că lipsește acest scop.
Chiar dacă s-a reținut a fi comisă o faptă de încălcare a posesiei asupra unor bunuri mobile, nu se poate aprecia că aceasta prezintă periculozitatea socială caracteristică unei infracțiuni, Întrucât este lipsită în mod vădit de importanță tocmai, datorită, pe de o parte, elementelor definitorii ale conținutului ei corect, iar, pe de altă parte, atingerii minime ce a adus valorilor sociale ocrotite prin incriminare.
În speță, s-a apreciat ca atare în mod corect să este cazul a se face aplicarea art. 181penal din moment ce, așa cum se precizează în alin. 2 al acestui text, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana făptuitorului, elemente analizate în mod corespunzător de prima instanță.
Și în privința soluției pronunțate asupra laturii civile a cauzei, instanța fondului a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor ce reglementează materia răspunderii civile delictuale, apreciind ca fiind întrunite cerințele angajării acestei răspunderi și dispunând obliga rea inculpatei la despăgubirilor.
Având în vedere principiul disponibilității potrivit legii civile, partea civilă este cea care solicită administrarea de probe în dovedirea pretențiilor sale, sarcina probei revenind acesteia, conform dispozițiilor art.14 alin. 3 și C.P.P. art. 1169 civil.
Dincolo de dovada certă a întinderii prejudiciului nu se justifică acordarea de despăgubiri, astfel încât în mod corect prima instanță a cenzurat solicitarea părții civile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă SC SRL.
În motivele de recurs se critică hotărârile pe considerentul greșitei achitări a inculpatei conform art.181Cod penal și respectiv greșita soluționare a laturii civile în sensul neacordării despăgubirilor.
Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta parte civilă a invocat drept motiv de casare art.3859pct.18 Cod procedură penală,respectiv o gravă eroare de fapt,având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.
Există eroare gravă de fapt atunci când situația de fapt,astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată,este contrară actelor și probelor administrate în cauză.
Pentru a constitui caz de casare în sensul prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală eroare de fapt trebuie să fie gravă,respectiv să fie esențială în sensul de a fi influențat asupra soluției cauzei și,evident să fie neîndoielnică.
Ar fi vorba despre o eroare gravă de fapt în situația în care prin hotărâre s-ar fi dispus condamnarea inculpatei fără să existe probe de vinovăție sau probele administrate ar fi fost contrare situației de fapt reținute prin hotărârea pronunțată.
Atât soluția de achitare cât și soluția dată în ceea ce privește latura civilă se întemeiază pe probele administrate în cauză.
În ceea ce privește aplicarea rt.18/1 Cod penal instanța analizat modul și mijlocele de săvârșire a faptei,scopul urmărit,împrejurările în care fapta a fost comisă,de urmarea produsă,precum și de persoana făptuitorului.
În raport cu modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei,avându-se în vedere relațiile tensionate dintre inculpata și asociatul unic al părții civile,împrejurarea că între inculpată și asociatul unic al părții civile a existat timp de 12 ani o relație de concubinaj,precum și împrejurarea că inculpata a avut calitatea de asociat și chiar administrator în cadrul părții civile,instanța a apreciat că fapta săvârșită de inculpată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,astfel cum este definită această instituție juridică prin disp.art.18 Cod penal.
Pentru a decide astfel,instanța a avut în vedere și faptul că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale,a avut pe parcursul întregului proces o atitudine cooperantă,împrejurări de natură să releve o periculozitate socială scăzută,în concret a făptuitoarei și,în consecință,să facă dovada unui pericol social scăzut,în concret al faptei săvârșite.
În ceea ce privește latura civilă Curtea apreciază că nu au fost corect pronunțate soluțiile de către instanța de fond și apel.
Fapta inculpatei de a sustrage mai multe bunuri aparținând părții civile, provocându-i acesteia un prejudiciu material, întrunește condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 998- art. 999 Cod civil.
Însă, în absența unui inventar întocmit anterior datei săvârșirii faptei și cu identificarea amănunțită a bunurilor aflate în construcția părții civile și sustrase, pentru a se permite instanței să realizeze o verificare pe temeiul facturilor fiscale existente la dosar instanța a apreciat că valoarea prejudiciului nu a fost dovedită în cauza, în conformitate cu exigentele probatorii stipulate prin dispozițiile art. 1169 Cod civil, cu excepția frigiderului lăsat în custodia martorului lonita.
In raport cu acestea, în temeiul art.346 alin.1 Cod procedura penala si art. 14 Cod procedură penală, raportate la art.998 și urm. Cod civil admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civila, dispunând restituirea, către partea civilă, în natură, a frigiderului FR 270, aflat în custodia numitei, conform procesului - verbal de custodie încheiat între partea civilă (în calitate de proprietar) și numita (în calitate de primitor) la 03.05.2006
Apreciind recursul ca nefondat,Curtea va ace aplicare art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Conform art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală,respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC SRL împotriva deciziei penale nr.639/2008 a Tribunalului București Secția a II-a penală,în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,azi 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.LL
Dact.IE/2 ex./5.03.2009
2
G
Jud.
Președinte:Ion Tudoran Corneliu BogdanJudecători:Ion Tudoran Corneliu Bogdan, Lefterache Lavinia
