Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Legea 87/1994 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.292

Ședința publică de la 11 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - JUDECĂTOR 3: Constantin

- judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva deciziei penale nr.12 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală DGFP D, prin consilier juridic, avocat, desemnat din oficiu pentru inculpatul, lipsă partea responsabilă civilmente SC SRL Podari, prin lichidator.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Consilier juridic pentru recurentă, susține motivele scrise de recurs depuse la dosar, critică decizia pentru nelegalitate, în sensul că aceasta nu este motivată și solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de prim control judiciar în vederea soluționării legale și temeinice a cauzei sub aspectul laturii civile, în sensul aplicării prevederilor art.163 și urm. Cod pr.penală, privind măsurile asigurătorii.

Avocat pentru inculpatul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, susținând că decizia este legală și temeinică, în sensul că în considerentele acesteia sunt inserate motivele pentru care a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului asigurator.

Reprezentantul Ministerului public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, motivând că instanța de control s-a pronunțat asupra cererii de instituire a măsurii sechestrului asigurator.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.1410 din 23 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.8142/2005, inculpatul - fiul lui și, născut la 8 noiembrie 1949, în comuna, județul D, domiciliat în comuna Podari, sat.Livezi,-, județul D, cetățean român, studii școala profesională, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, administrator la SC SRL, a fost condamnat în baza art.40 din Legea 82/1991, rap.la art.289 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 și art.13 Cod penal, la 6 luni închisoare.

În baza art.13 din Legea 87/1994, cu aplic.art.41 alin.2 și art.13 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, iar în baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioadă de 3 ani.

A fost admisă acțiunea civilă promovată de Statul Român prin ANAF B și inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 19.601,20 lei RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat, plus dobânzi și penalități de întârziere până la achitarea integrală a sumei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în anul 1996, inculpatul a înființat Societatea Comercială SRL, având ca obiect de activitate producerea și comercializarea de bolțari, țiglă, cărămizi și alte materiale pentru construcții, punctul de lucru al acestei societăți fiind în comuna Podari, sat., județul

În această calitate, în perioada 2001-2002, inculpatul a comercializat diferite materiale de construcții în valoare totală de 533.755.000 lei ROL, fără să procedeze la înregistrarea în evidența contabilă a veniturilor obținute din valorificarea acestor produse.

În acest mod, prejudiciul cauzat bugetului de stat s-a stabilit a fi în sumă de 91.317.631 lei ROL.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel DGFP D în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant al Statului Român, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul soluționării laturii civile.

Prin decizia penală nr.389 din 3 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.1304/P/2006, apelul a fost admis, sentința a fost desființată și cauza a fost trimisă pentru rejudecare la prima instanță, tribunalul reținând că în mod greșit nu a fost conceptată în cauză Societatea Comercială SRL Podari, în calitate de parte responsabilă civilmente, în condițiile în care starea de dizolvare a acestei societăți comerciale nu presupune și încetarea activității acesteia, încetare care survine după radierea societății.

După casare, prin sentința penală nr.2310 din 3 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în baza art.40 din Legea 82/1991, combinat cu art.289 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 și art.13 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, iar în baza art.13 din Legea 87/1994, cu aplic.art.41 alin.2 și art.13 Cod penal, a fost condamnat la 1 an închisoare, urmând ca în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe perioada prev. de art.82 Cod penal.

A fost admisă acțiunea civilă în sensul că inculpatul a fost obligat solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la 18.715 lei RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat, plus dobânzile și penalitățile de întârziere, către Statul Român prin ANAF B (DGFP D) cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul soluționării laturii civile și solicitând instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 18.715 lei RON.

Prin decizia penală nr.12 din 19 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de partea civilă DGFP D, "desființată în parte", respinsă cererea de instituire a sechestrului asupra averii inculpatului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de control judiciar a constatat că motivul de apel este fondat, reținând "că la dosar există formulată la data de 14 noiembrie 2006 de către DGFP Doc erere de instituire a măsurilor asigurătorii asupra averii inculpatului, precum și a averii aparținând părții responsabile civilmente SC SRL, până la concurența valorii de 18.715 lei RON, ce reprezintă paguba adusă bugetului de stat, prin activitatea infracțională a inculpatului, cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat".

Considerentele deciziei se rezumă la aceea că "din analiza întregului material probator existent la dosar, tribunalul reține că prin neînregistrarea în evidența contabilă a sumei de 232.040.500 lei ROL, inculpatul s-a sustras de la plata către bugetul de stat a sumei de 37.048.483 lei ROL, reprezentând TVA și a sumei de 49.507.519 lei ROL, reprezentând impozit pe profit aferent anului 2001, valoarea totală a prejudiciului este de 91.317.631 lei ROL.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul a mai achitat din această sumă".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că decizia pronunțată de instanța de control nu este motivată, cu privire la critica formulată în apel, referitor la instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor intimatului inculpat.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.309 alin.1 Cod pr.penală, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii, iar conform art.312 alin.1 Cod pr.penală, sentința sau decizia se redactează de unul din judecătorii care au participat la soluționarea cauzei.

În cauză, în alineatul ultim al deciziei recurate, se face referire la suma pentru care intimatul s-a sustras de la plata către bugetul de stat a valorii TVA și a impozitului pe profit, concluzionându-se că valoarea totală a prejudiciului este de 91.317.631 lei ROL.

Din această sumă, se arată că "pe parcursul procesului penal inculpatul a mai achitat".

Ori, instanța avea obligația să detalieze cu privire la cauzele și condițiile pentru care nu se impune instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.163 și urm. Cod pr.penală.

Se constată nulitatea deciziei, în condițiile art.197 alin.1 Cod pr.penală, urmând să se dispună admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de prim control judiciar, conform art.38515pct.2 lit.3Cod pr.penală.

Cu ocazia rejudecării, instanța de control va examina motivele de apel invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu referire expresă la cauzele și condițiile pentru care sunt incidente sau nu sunt aplicabile prevederile art.163 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul recursului declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva deciziei penale nr.12 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la instanța de control judiciar - Tribunalul Dolj.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 aprilie 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.CM

CC.

PS/18.04.2008

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Craiova