Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 333/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 333/
Ședința publică din 30 martie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 301/A din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește inculpata recurentă, pentru care se prezintă avocat ales, lipsind părțile civile intimate B, T și partea responsabilă civilmente SC SRL
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat solicită admiterea recursului formulat de inculpată conform motivelor de recurs depuse în scris la dosar, modificarea în parte a deciziei penale atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de partea civilă Ministerul Finanțelor reprezentat prin
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului formulat de inculpată, soluția atacată fiind legală și temeinică.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 21/29.01.2008 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul nr-, în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13.Cod Penal a fost condamnată inculpata la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
I s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit."a-c" Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
În baza art. 65 alin 2 Cod penal i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal.
În baza art. 346 alin. 1.C.P.P. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor prin T-T, sens în care:
În baza art. 14.C.P.P. rap. la art. 998 Cod civil, inculpata a fost obligată la plata sumei de 1.286.907 lei reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități, precum și la plata accesoriilor până la plata efectivă a obligațiilor fiscale.
În baza art. 169 și 170.C.P.P. a fost respinsă cererea inculpatei de ridicare a măsurii sechestrului asigurător. Au fost menținute măsurile asigurătorii luate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta prin Ordonanța nr. 60 /P/09.08.2006.
În baza art.191 alin.1 inculpata C.P.P. fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, la.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta cu nr. 60/P/15 septembrie 2006 fost trimisă în judecată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpata este reprezentanta legală a SC " " SRL D, iar în urma controlului efectuat la data de 15.11.2005 de către organele de cercetare penală din cadrul IPJ T - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a constatat că aceasta a efectuat operațiuni comerciale fără a înregistra în evidențele contabile impozitul pe profit și TVA-ul aferent.
Astfel s-a stabilit că veniturile realizate de SC SRL D în perioada iulie 2000 - februarie 2003, nu au fost declarate la organul fiscal teritorial, nu s-au calculat și virat de către societate obligațiile fiscale aferente - impozitul/profit și TVA la care s-au calculat majorări/dobânzi de întârziere în sumă de 1.286.907 lei.
Totodată, s-a reținut faptul că în perioada 21.03.2003 - 21.04.2005, societatea comercială se afla în procedura de reorganizare judiciară, iar la data de 21.04.2005 s-a dispus intrarea în procedura de faliment și dizolvare a societății, precum și ridicarea dreptului de administrare a societății.
În cauză, Administrația Generală a Finanțelor Publice T, ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 762.810 lei, reprezentând impozitul/profit și TVA la care se adaugă suma de 446.082 lei dobânzi și 78.015 lei penalități.
Prin Ordonanța nr. 60/P/09.08.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, instituindu-se sechestrul asigurător asupra imobilului situat în D,-, înscris în CF 1792 D, număr top 1492-1493/56/21, aparținând inculpatei.
Procedând la judecarea cauzei, a fost audiată inculpata și martorii și.
Prima instanță a reținut că inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat că în perioada iulie 2000 - februarie 2003 avut la firmă un angajat contabil, căruia i-a predat documentele privind activitatea comercială a firmei, iar acesta nu a virat obligațiile fiscale, astfel încât consideră că vina nu-i aparține, pentru că nu ea se ocupa de aceste aspecte. Totodată, a arătat că în această perioadă nu a făcut nici un fel de verificări la contabilitatea firmei, iar pentru achitarea obligațiilor fiscale contabile completa ordinele de plată pe care acesta i le trimitea la semnat pentru că doar ea avea specimen de semnătură în bancă, însă nu știe câte asemenea ordine de plată a semnat. A menționat că a fost contabil până în octombrie 2002.
De asemenea, a arătat că nu și-a făcut probleme cu privire la completarea declarațiilor de impunere și nu s-a preocupat dacă acestea au fost depuse la organul fiscal, întrucât avea o înțelegere cu acest contabil să se ocupe el de acestea, și totodată i-a permis să se folosească de semnătura sa și de ștampila firmei pentru aceste operațiuni, deși nu-i delegase și atribuții de administrator.
Mai mult, a avut o înțelegere cu contabilul să întocmească și să depună semnând în locul ei bilanțul contabil anual, pe care ea l-a văzut de fiecare dată după ce acesta fusese depus la organul fiscal.
Pe de altă parte, a arătat că în perioada iulie 2000 - martie 2002 (dată de la care ea nu s-a mai ocupat deloc de firmă) nu a avut nevoie de bilanțul contabil și astfel nu a avut cunoștință dacă a fost sau nu întocmit.
A menționat că doar faptic îi ținea contabilitatea, întrucât contractul îl încheiase cu soția acestuia, deoarece acesta era organ de control la Direcția Finanțelor Publice T și nu avea dreptul de a încheia acel contract. Contractul cu soția lui a fost încheiat până în octombrie 2002, după care nu a mai avut nici un contabil angajat, iar documentele primare contabile i-au fost restituite în anul 2005.
A mai arătat că în anul 2002 o parte din actele contabile vizând perioada 2000-2002 au fost predate la.P, la solicitarea acestora, în vederea cercetării penale în urma unei plângeri.
În final a menționat că toate actele primare au fost semnate de el, însă "evidența sintetică" respectiv declarații către organele fiscale, bilanțul, le semna în locul său și al soției sale (25).
Martora a declarat că a fost angajată la societatea inculpatei, unde a ținut evidența primară a contabilității. A menționat că nu cunoaște dacă aceasta în perioada iulie 2000 - februarie 2003 declarat la organul fiscal veniturile realizate, dacă a calculat și virat obligațiile fiscale, întrucât aceste atribuții nu-i reveneau și nu a verificat toate actele firmei, neavând competență. După cunoștințele ei, a arătat că de aceste aspecte se ocupa administratorul și contabilul firmei. Astfel, a arătat că în fiecare lună până la data de 20, personal preda lui care era contabilul firmei, actele primare. Totodată a arătat că era angajată la firmă din anul 1996, însă actele privind contabilitatea primară le-a predat lui începând cu anul 2002, până la acel moment actele fiind transportate de către inculpată și defunctul său soț.
Pe de altă parte, a arătat că a predat actele lui aproximativ doi ani, și a recuperat de la acesta actele în anul 2005. mai arătat că firma a încheiat contract pentru ținerea contabilității cu soția lui, iar de la divorțul acestora, aproximativ din anul 2000, contabilitatea a fost ținută de acesta, însă nu cunoaște dacă s-a încheiat vreun contract.
Totodată, a menționat că în anul 2005, a predat actele unei rude a inculpatei, exact în starea în care le-a predat ea, respectiv fără să fi lucrat în ele, și nu a dat vreo explicație pentru această situație, iar în anul 2005 inculpata a angajat o altă contabilă pentru a-i reface contabilitatea (43).
Martorul a declarat că o cunoaște pe inculpată, întrucât soția sa a fost angajată să țină contabilitatea societății SRL care aparținea inculpatei, și astfel evidența primară era adusă de aceasta la domiciliul soției sale pentru întocmirea actelor necesare.
A menționat că în anul 2002 soția sa a părăsit domiciliul conjugal, și a lăsat documentele aparținând firmei la domiciliul comun.
Ulterior a fost contactat de către inculpată, care i-a adus la cunoștință că în urma controlului efectuat, s-a constatat că nu fusese depus bilanțul firmei pentru anul 2001, însă această obligație aparținea soției sale, și ar fi trebuit îndeplinită până în cursul lunilor martie - aprilie 2002, dată la care soția sa era deja plecată de acasă și nu are cunoștință despre ce a făcut aceasta.
La solicitarea inculpatei, în vara anului 2002, adunat documentele contabile aparținând firmei SC D și le-a predat inculpatei, iar de la începutul anului 2002 când a plecat soția sa de la domiciliu, și până a predat documentele surorii inculpatei, de aceste acte nu s-a ocupat nimeni, pentru că nu-i revenea lui această obligație, mai mult, îi era interzis prin lege.
În final, a arătat că inculpata a cunoscut faptul că soția sa a plecat în Spania în anul 2002 (60).
La solicitarea inculpatei, s-a dispus efectuarea în cauză a unui raport de nouă expertiză contabilă de către trei experți contabili, care însă nu s-a efectuat din culpa inculpatei, care nu a pus la dispoziția experților evidența contabilă, sintetică și analitică.
Coroborând aceste declarații cu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: raport de expertiză contabilă ( 193 - 200), declarațiile martorilor, ( 201-202), verificări relații comerciale ( 205-297), actele SC SRL D ( 298-314), declarațiile inculpatei care își recunoaște fapta ( 184-191), prima instanță a reținut în fapt că în calitate de administrator la SC SRL D, inculpata în perioada iulie 2000 - februarie 2003 nu a declarat la organul fiscal și teritorial veniturile realizate, nu a calculat și virat obligațiile fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.286.907 lei, reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități.
Apărările inculpatei cum că nu s-ar face vinovată de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, au fost apreciate de prima instanță ca fiind neîntemeiate, constând în scuze care nu pot fi luate în considerare. Astfel, potrivit art. 29 din Regulamentul nr. 704/22.12.1993 de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 "răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, în conformitate cu prevederile legii, revin administratorului, ordinatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului".
În speță, prima instanță a apreciat că aceste obligații incumbau inculpatei și nu contabilului angajat al firmei, așa cum a încercat aceasta să sugereze. Inculpata nu a delegat altei persoane atribuțiile de administrare a firmei, astfel încât ei îi reveneau obligațiile de a declara la organul fiscal veniturile realizate, de a calcula și vira obligațiile fiscale către stat, putând fi ajutată evident de un contabil, dar aceasta nu însemna că atribuțiile s-ar fi transferat acelui contabil.
De altfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, a recunoscut că începând cu anul 2002 nu s-au mai întocmit acte contabile, întrucât societatea nu a mai avut activitate. Acest aspect nu înlătura obligația de a depune declarațiile fiscale la organele statului.
De asemenea, a recunoscut că începând cu luna iulie 2001 nu a mai semnat declarațiile fiscale lunare ce trebuiau depuse la organul fiscal, și nici bilanțul contabil, însă nu a dat importanță acestui aspect, fiind preocupată de recuperarea unor sume de bani ce le avea de încasat. Atitudinea sa contravine obligațiilor stabilite prin prevederile art. 196 din Legea nr. 82/1991 rep. și sub nici o formă nu poate fi apărată de răspunderea penală pentru fapta sa.
Din verificarea fișei de cazier judiciar a inculpatei s-a reținut că aceasta nu posedă antecedente penale (315).
În drept, prima instanță a considerat că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de " fiscală" prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
S-a observat de către prima instanță că, după comiterea infracțiunii de către inculpată, au intervenit modificări legislative în ceea ce privește evaziunea fiscală, care sancționează mai grav această faptă, astfel încât inculpata a fost condamnată în temeiul textului de lege în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, acesta fiind mai favorabil conform art. 13 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-au avut în vedere gradul de pericol social al faptei, care este sporit, analizat prin prisma relațiilor sociale ocrotite de lege vis-a-vis de raporturile comerciale și obligației de plată a taxelor și impozitelor către stat, persoana inculpatei și atitudinea adoptată în fața instanței, prejudiciul foarte mare cauzat bugetului de stat, care până în prezent nu a fost recuperat.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere și faptul că inculpata se află la prima confruntare cu legea penală.
Față de aceste criterii, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei și reeducarea inculpatei se pot realiza numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, care să fie executată în regim de detenție, astfel încât a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu închisoarea.
Ca urmare a condamnării inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate, acesteia i-a fost aplicată și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a-c" Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Având în vedere gravitatea infracțiunii de evaziune fiscală, și faptul că legea prevede pentru aceasta și aplicarea pedepsei complementare, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 2 Cod penal, prima instanță i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natură a celeia de care s-a folosit condamnata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. "c" Cod penal.
Procedând la soluționarea acțiunii civile formulată în cadrul procesului penal de către Ministerul Finanțelor prin T, - T, prima instanță a admis acțiunea civilă, și pe cale de consecință, inculpata a fost obligată la plata sumei de 1.286.907 lei reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități, precum și la plata accesoriilor până la plata efectivă a obligațiilor fiscale.
Pentru a hotărî astfel, s-a avut în vedere că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, respectiv că inculpata a omis cu bună-știință înregistrarea în contabilitate a sumelor obținute din activități comerciale, vinovăția sa fiind dovedită în raport de aceste fapte, prin care s-a creat un prejudiciu bugetului de stat existând raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Având în vedere că prin Ordonanța nr. 60/P/09.08.2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Detaa dispus luarea măsurii asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, instituindu-se sechestrul asigurător asupra imobilului situat în D,-, înscris în CF 1792 D, număr top 1492-1493/56/21 aparținând inculpatei, prima instanță a apreciat ca temeinică această măsură și pe cale de consecință, a respins cererea inculpatei de ridicare a acestuia și a menținut măsurile asigurătorii luate prin această ordonanță.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpata,care a solicitat să se procedeze la reindividualizarea atât a pedepsei aplicate, în sensul îndreptării acesteia spre minimul special prevăzut de lege, cât și la reindividualizarea modului de executare a pedepsei astfel aplicate, în sensul de a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În motivarea apelului, s-a arătat că în sarcina inculpatei nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pentru omisiunea de înregistrare în contabilitate a anumitor documente contabile, întrucât această activitate fiind exercitată de către numita, inculpata nu a făcut nimic altceva decât să predea lunar întreaga documentație a firmei contabilei acesteia, care nu fost sancționată în nici un fel. S-a mai arătat că din întreg materialul probator administrat în cauză reiese că în nici un fel inculpata nu și-ar fi însușit sumele de bani care sunt reținute, în mod greșit, în sarcina acesteia, sau că ar fi folosit anumite bunuri ale societății în interesul său personal.
S-a mai arătat că documentația contabilă a firmei nu a putut fi ținută în mod corespunzător, conform normelor legale în vigoare, întrucât contabila a plecat din țară fără aoa nunța pe inculpată, moment în care s-a apelat la o firmă de contabilitate, care doar a refăcut în parte contabilitatea societății, întrucât o parte din actele contabile nu au mai putut fi recuperate.
Totodată, s-a solicitat să se țină seama și de împrejurarea că în cauză nu s-a efectuat în cursul cercetării judecătorești, o expertiză contabilă prin care să se stabilească atât existența prejudiciului, cât și întinderea exactă a acestuia, mai ales că sentința apelată are la bază o expertiză extrajudiciară care nu a fost fundamentată pe toate documentele contrabile ale societății, din moment ce o parte a acestor documente au fost ridicate de către organele de poliție din B, în vederea soluționării dosarului penale nr- în care inculpata apelantă are calitate de parte vătămată, pentru recuperarea unui prejudiciu de aproximativ 13 miliarde de lei vechi.
De asemenea, s-a învederat instanței de apel că în acest moment se află în derulare un contract de prestări servicii cu o firmă de contabilitate în vederea refacerii în mod corespunzător a evidenței contabile, precum și a bilanțului contabil pentru a fi depuse la organele de stat competente în materie.
În același timp, s-a solicitat să fie avute în vedere circumstanțele atenuante, respectiv că nu are antecedente penale, că a avut o conduită sinceră în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de judecată.
A mai solicitat ca, prin decizia pronunțată să se dispună ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului - locuința inculpatei, apreciindu-se că nu mai există nici un temei legal în baza căruia inculpata să fie privată de dreptul de a folosi propriul bun, măsură asiguratorie care a împiedicat-o să contracteze un credit pentru a avea posibilitatea de a achita onorariul experților stabilit de prima instanță în vederea efectuării expertizei contabile.
Prin decizia penală nr. 301 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. a fost admis apelul formulat de apelanta inculpata împotriva sentinței penale nr. 21/ 29 01 2008, pronunțată de Judecătoria Deta în dosar nr-.
A fost desființată sentința atacată și rejudecând, în baza art. 13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13.Cod Penal, inculpata a fost condamnată la:
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În temeiul art. 71.Cod Penal s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2, lit. b și c
Cod PenalÎn baza art. 81 -82.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 359.C.P.P. s-a atras atenția condamnatei asupra disp. art. 83.Cod Penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. 5.Cod Penal, pe perioada suspendării executării pedepsei principale, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Din analiza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața primei instanțe, inclusiv declarația inculpatei, a rezultat fără îndoială săvârșirea de către inculpată a infracțiunii care i se impută. În mod corect judecătoria a stabilit că inculpata, în calitate de administrator, se face vinovată atât pentru faptul că din anul 2002 nu s-au mai întocmit acte contabile la societatea pe care o administra, cât și pentru faptul că anterior acestui moment nu au fost declarate, nu au fost calculate și virate la organul fiscal obligațiile fiscale aferente, indiferent de eventuala culpă a contabilului.
În ce privește prejudiciul produs prin fapta sa, acesta a fost stabilit prin procesul verbal de control nr. 6568/ 01 11 2005 întocmit de DGFP T și confirmat prin raportul de expertiză contabilă efectuat la cererea inculpatei în cursul urmăririi penale, de expert contabil.
Inculpata a solicitat efectuarea unei expertize contabile în fața primei instanțe cât și în apel, dar efectuarea acesteia nu a fost posibilă, datorită faptului că inculpata nu a putut pune la dispoziția experților documentele contabile necesare efectuării acesteia.
Pe de altă parte, în fața instanței de apel s-a propus din nou efectuarea acestei expertize, cu aceleași obiective, dar inculpata prin avocat, nu a fost în măsură să indice că acele documente solicitate inițial de experți, au fost refăcute sau există în materialitatea lor.
Față de materialul probator administrat, tribunalul a constatat că în mod corect judecătoria a concluzionat că fapta ce i se impută inculpatei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, așa cum era prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, și față de împrejurarea că, de la momentul săvârșirii faptei au intervenit mai multe modificări ale acestui act normativ, a dispus aplicarea prevederilor art. 13 Cod penal privitor la aplicabilitatea legii mai favorabile.
De asemenea, judecătoria a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate, având în vedere disp. art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, persoana inculpatei care nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar și prejudiciul mare produs bugetului de stat prin săvârșirea faptei.
În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, tribunalul A apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art 81.Cod Penal, care permit suspendarea condiționată a executării pedepsei, și a apreciat, tocmai față de aspectele reținute la individualizarea pedepsei, că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
La aprecierea utilității modalității de executare a suspendării condiționate, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că infracțiunea de mai sus face parte din categoria infracțiunilor economice, și chiar dacă aceasta a produs un prejudiciu relativ mare bugetului de stat, o pedeapsă în regim de detenție, față de împrejurările concrete în care s-a produs fapta, apare mai mult represivă decât preventivă or, potrivit art. 52 alin 1 teza ultimă, scopul pedepsei este în principal prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În ce privește critica inculpatei în sensul de a se dispune revocarea măsurii asigurătorii, tribunalul a fost de acord cu opinia judecătoriei, în sensul că aceasta se justifică în continuare, în vederea recuperării prejudiciului produs bugetului de stat, în condițiile în care s-a stabilit că acesta a fost produs de inculpată, în calitate de administrator la SC SRL D, societate care în prezent nu mai există, fiind declarată în faliment.
Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs inculpata, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul laturii civile, solicitând respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă T întrucât acțiunea civilă a fost soluționată doar pe baza unei expertize extrajudiciare, care nu s-a bazat pe documente reale, întrucât nu a avut la bază toate documentele contabile ale firmei.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform prev. art. 38510, al. 21.Cod Penal se constată că decizia recurată și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor.
Cu privire la modul în care a fost soluționată latura civilă a cauzei, se reține că inculpata a fost obligată la plata despăgubirilor civile pe baza unui proces verbal întocmit de organele de control din cadrul T, și a unei expertize efectuate în cursul urmăririi penale de către expert contabil, și care a concluzionat că suma datorată părții civile este de 1.321.396 lei.
În cursul cercetării judecătorești s-a dispus, de către instanța de fond, efectuarea unei noi expertize contabile, însă experții introduși în cauză au arătat că se află în imposibilitatea efectuării expertizei întrucât inculpata nu a refăcut evidența contabilă și nu a depus la dispoziția experților documentele necesare în vederea stabilirii și determinării bunurilor societății și a creditelor contractate de societate.
În cursul judecării cauzei în apel și recurs, inculpata a mai solicitat efectuarea unei expertize, însă cererea acesteia a fost respinsă, întrucât inculpata nu făcut dovada că este în măsură să pună la dispoziție actele necesare pentru efectuarea unei asemenea expertize.
Prin urmare, recursul inculpatei este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 38515, pct. 1 lit. b
C.P.P.Văzând și prev. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 301/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /01.04.2009
Tehnored./2 ex./02.04.2009
Prima instanță: -
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 333/
Ședința publică din 30 martie 2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 301/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea
