Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE NR. 459/R DOSAR NR-
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Radu C -
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu
GREFIER:
Cu participare reprezentantului Ministerului Public
- - procuror șef Secția judiciară în cadrul -
Parchetului de pe lână Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de părțile civile, și și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 52/Ap din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurent inculpat, apărător ales, avocat, recurentele părții civile și asistate de apărător ales, avocat, pentru recurentul parte civilă apărător ales, avocat, lipsă fiind intimata parte civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și intimata parte responsabilă civilmente SC SRL prin lichidator prin administrator .
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, adresa emisă de SC SA prin care precizează că nu mai este angajatul său din data 17 aprilie 2008, astfel cum rezultă din copia cărții de muncă depusă alăturat.
Avocat depune copia adeverinței emisă de AB prin care se adeverește că domnul este angajatul acestei companii și se află detașat în interesul companiei în - Suedia până în data de 15 martie 2009.
Întrebate fiind, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul la dezbateri.
Avocat, apărător al recurenților părții civile, și solicită a se observa că s-a invocat excepția tardivității prevăzut art. 38510Cod procedură penală, așa cum s-a consemnat și încheierea de ședință din data de 16 mai 2008, motivând depunerea, ulterior, a motivelor de recurs prin faptul că inculpatul nu a fost audiat la instanța de apel și nici la instanța de fond și că se face aplicabilitate dispozițiile art. 38514alin.1 Cod procedură penală când instanța de recurs este obligată să se pronunțe cu privire la toate motivele de recurs invocate de procuror și de părți.
În baza dispozițiilor art. 3859pct.17 și 18 Cod procedură penală, solicită admiterea recursului,desființarea hotărârilor ambelor instanțe de judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Consideră că, în mod greșit, ambele instanțe au apreciat probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, dispunând achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.
De asemenea, instanța de fond în mod greșit a apreciat probele administrate atât în cursul cercetării penale, cât și în cursul cercetării judecătorești. Deși probele au confirmat participarea, în calitate de coautor, a martorului - inginer constructor, specialist, la săvârșirea faptelor, atât la săvârșirea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și la săvârșirea altei infracțiuni (căci instanța de fond, în mod greșit a dispus, chiar dacă procurorul nu a înțeles să extindă procesul penal și asupra lui ca martor și executant), cât și în ceea ce privește o altă faptă la legea calității în construcții prevăzută de art. 31 alin 2 din Legea 10/1995, apreciază că ambele instanțe au greșit nedispunând trimiterea cauzei la procuror, așa cu prevăd dispozițiile art. 336 lit. b Cod procedură penală, căci procurorul nu a înțeles să extindă procesul penal.
Așa cu rezultă din toate expertizele efectuate, inițial acea casă care trebuia reparată s-a prăbușit ca urmare a neluării tuturor măsurilor pentru consolidarea acelei case, astfel că prin prăbușirea acelei case s-a comis această faptă prevăzută de art. 31 alin 2, însă instanța, constatând această problemă din probele administrate, avea obligația să se pronunțe și să trimită cauza la organul de cercetare penală în vederea continuării cercetării penale.
Prin rechizitor se concluzionează că, sub aspectul acestei infracțiuni, nu s-au făcut constatările necesare de către organul abilitat de lege - B, însă nimic nu-l împiedica pe procuror să trimită spre verificare și spre constatare organului abilitat să se pronunțe și privire la prăbușirea casei.
Din probele administrate rezultând și săvârșirea acestei infracțiuni, se impunea ca instanța de fond să trimită cauza la procuror pentru efectuarea cercetărilor și mai departe pentru efectuarea constatărilor de către institutul de specialitate.
Pentru aceste motive, solicită să se admită recursul, desființarea ambelor hotărâri, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să dispună extinderea procesului penal în cauză și să se procedeze conform dispozițiilor art. 337 și art.336 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Avocat, apărător al recurentului inculpat arată că își întemeiază motivele de recurs pe dispozițiile art. 3859pct. 9 teza a-I -a și, 16 teza a-III-a Cod procedură penală
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994 s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii termenului de prescripție a răspunderii penale pentru inexistența obiectului acțiuni penale.
Susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și că, prin urmare, acțiunea penală este lipsită de temei. Nu există infracțiune atâta timp cât calitatea de subiect activ nu poate să-i revină cu privire la această infracțiune, ci doar unei persoane care are atribuțiunea de ținerea evidențelor financiar-contabile.
Cu o motivare lapidară, Tribunalul Brașov respinge apelul, considerând că, într-adevăr, nu poate să aibă calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni decât o atare persoană, însă, fapta de a încasa banii, fără a elibera chitanță, fără aop reda martorei - singura persoană care avea atribuții contabile în societatea SC SRL duce la concluzia că a săvârșit această infracțiune, în calitate de autor.
Nu este de acord cu asemenea motivare, astfel că solicită admiterea recursului declarat și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzut de art.13 din Legea 87/1994.
Față de recursul declarat de părțile civile, arată că actul de sesizare conține o greșeală pentru că sub denumirea de infracțiunea de calitate în construcții prevăzută de art. 31 alin.1 din Legea nr. 10/1995 este trimis în judecată.
Această infracțiune este una cu un conținut alternativ, atât din punct de vedere a modurilor de săvârșire, cât și din punct de vedere a urmărilor pe care le produce.
Instanța este sesizată în condițiile art. 262, art. 264 și art. 317 Cod procedură penală cu această situație. în sensul că noua construcție nu este edificată cu baza riguroasă a dispozițiilor privitoare la conceperea, desenarea, executarea, controlul executării și recepționării clădirii, iar toată probațiunea este calată pe împrejurarea că noua construcție este edificată cum nu trebuie, deși toate probele au fost la un moment dat conduse spre stabilirea unei alte situații de fapt, respectiv, că acea clădire veche nu a fost reparată cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 10/1995 și, ca urmare a nerespectărilor acelor dispoziții, clădirea s-a prăbușit, iar în locul ei, în parte pe vechiul fundament, s-a ridicat o altă construcție căreia i s- reproșat faptul că nu a corespuns cu privire la îmbinările dintre pereții cu privire la rosturile dintre pereți, la grosimea pereților etc. Sunt efectuate expertize de către expertul de către expertul și toate converg că noua construcție este ridicată așa cum trebuie.
Apărătorul părților civile arată că era necesar extinderea procesului penal cu privire la o altă persoană, respectiv la, cel care avea calitatea de tehnician,cel care gândise clădirea, desenase și o pusese în operă cu concursul reprezentantului beneficiarului, dirigintele de șantier, și care a urmărit desfășurarea lucrărilor pas cu pas.
Atâta timp cât se prevede în conținutul legal al infracțiuni o anumită calitate pentru subiectul activ, respectiv fie o persoană cu competență, cu pregătire, cu experiență în acest domeniu al desenării, al executării construcțiilor, - care este economist de profesie și care exercita activității legate de partea economică a societății, fără nimic comun cu proiectarea și executarea construcțiilor, aici trebuia să se rețină coautoratul pentru cel care a asigurat partea tehnică a activității
Atâta timp cât în forma ei de bază această infracțiune este săvârșită din culpă sau poate fi săvârșită și din culpă cu nerespectarea dispozițiilor legale, este vorba, prin urmare, de o activitate omisivă, dar o infracțiune care se poate săvârși și cu intenție și din culpă, atâta timp cât se săvârșește printr-o inacțiune (fiind vorba de o infracțiune săvârșită din culpă), nu se poate problema coautoratului, pentru că nu exisă hotărâre infracțională.
Așa fiind, hotărârea dată de Judecătoria Brașov și menținută de Tribunalul Brașov cu privire la infracțiune prevăzută de art.13 din Legea 10/2005, este impecabilă, părțile civile au posibilitatea de face o plângere pentru o altă faptă care face obiectul acestei sesizări și în nici un fel nu poate fi reformat, restaurat pe calea soluției, așa cu solicită apărătorul părților civile, aceea de reformare a acestor hotărârii, de trimitere la prima instanță care să restituie cauza la procuror în vederea refacerii urmării penale.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului declarat de părțile civile.
Reprezentantul Ministerului Public, față de recursul formulat de părțile civile, arată că acesta și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 17, când faptei săvârșitei de către inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică.
În acest sens, consideră că este inadmisibil recursul declarat de părțile civile, neexistând temei de casare în sensul că de ce nu s-a dispus restituirea cauzei la procuror sau de ce nu s-a extins procesul penal și cu privire la alte persoane, respectiv martorul
În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă, apreciază că soluția de achitare a inculpatului este cea corectă. Întradevăr, ar fi fost o greșeală a actului de sesizare dacă s-ar mai fi putut face ceva, dar atât timp cât toate părțile implicate în această situație nu au anunțat de îndată, și nici nu aveau interesul să o facă, despre prăbușirea clădiri vechi, au început construcțiile la clădirea nouă în acest sens, neavând cercetarea la fața locului de către organele abilitate. Procurorul nu avea cum, nici în prima fază și cu atât mai puțin instanța de judecată, în faza cercetării judecătorești, să lămurească circumstanțele în care s-a produs prăbușirea clădirii vechi, având în vedere că momentul era depășit și intervenise o nouă construcție, astfel încât, din acest punct de vedere, culpa asupra acelei clădirii vechi nu s-a putut stabili și nu se va putea stabili niciodată cadrul procesual este al noii clădiri și, doar cu privire la aceasta, se poate discuta.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive la infracțiunii de evaziune fiscală, pune concluzii de respingere.
Pentru aceste motive, pune concluzii de respingerea a ambelor recursuri.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Constată că, prin sentința penală nr. 1580/24 septembrie 2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. b) Cod procedură penală, Judecătoria Brașovl -a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 și, în baza art. 13 alin. (3) raportat la art. 10 lit. g) Cod procedură penală și art. 122 Cod penal, a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, reținând că s-a prescris răspunderea penală.
L-a obligat pe inculpat, în solidar cu B, prin administrator judiciar, să plătească Ministerului Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, suma de 9.913.701 lei, cu titlu de TVA neachitat, cu penalitățile și dobânda legală până la data plății.
În baza art. 346 alin. (4) Cod procedură penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile, și.
L-a obligat pe inculpat să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului, și a respins cererea părților civile, de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată făcute de acestea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 29 martie 1999, între părțile vătămate, și și B, al cărei administrator era inculpatul, s-a încheiat contractul nr. 44 având ca obiect amenajarea imobilului proprietatea părților vătămate, situat în B, pe-, durata de execuție fiind de 90 de zile, iar prețul lucrărilor de 273.000.000 lei. Autorizația de construcție a fost obținută anterior de părțile vătămate, pe baza proiectului de modificare întocmit de un arhitect și a unei expertize pentru siguranța modificărilor tehnice întocmită de un expert.
Deși, la scurt timp de la începerea lucrărilor, clădirea s-a prăbușit, niciuna din părțile contractului nu a anunțat organele abilitate despre acest accident, ci au convenit, fără a încheia vreun înscris, ca vechea construcție să fie demolată și să se execute o nouă construcție compusă din parter, etaj și mansardă.
De partea tehnică a realizării construcției s-au ocupat succesiv martorii și, primul fiind asociat cu inculpatul la B, iar al doilea fiind angajat ca inginer constructor, inculpatul coordonând partea economică a societății.
Lucrările la noua construcție au fost demarate fără ca beneficiarii să obțină autorizația de construcție și fără a împuternici în acest sens reprezentanții societății constructoare, fiind folosite niște planșe întocmite de martorul, de profesie arhitect, acesta fiind rugat de martorul și plătit de partea vătămată.
După executarea structurii de rezistență a subsolului, parterului și etajului și a 60 % din structura de rezistență a mansardei, datorită unor divergențe legate de costul și calitatea lucrărilor, acestea au fost sistate fără a se lua măsuri de protejare a construcției împotriva intemperiilor, lucrarea fiind continuată de părțile vătămate cu alți constructori.
Cu toate că, în perioada 23 martie 1999 - 29 octombrie 1999, inculpatul a primit de la părțile vătămate suma totală de 354.984.476 lei, acesta nu a înregistrat în evidențele contabile suma de 54.984.476 lei, sustrăgându-se de la plata TVA-ului în valoare de 9.913.701 lei.
Potrivit expertizelor tehnice efectuate în cauză, s-au constat multiple abateri de la legislația privind realizarea unei construcții noi, cele mai importante constând în: lipsa autorizației de construcție, lipsa proiectului de execuție, neverificarea proiectului de specialiști autorizați, necompletarea cărții tehnice a construcției, organizarea necorespunzătoare și neaplicarea sistemului de conducere și de asigurare a calității, utilizarea unor produse necertificate, toate aceste abateri neafectând însă structura de rezistență și stabilitatea construcției.
Față de cele arătate, prima instanță a reținut atât că nu este întrunită cerința specială a textului incriminator privitoare la subiectul activ, inculpatul neefectuând niciuna din activitățile încriminate de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, cât și împrejurarea că executarea necorespunzătoare calitativ a unor lucrări, care însă nu afectează structura de rezistență și stabilitatea construcției, nu intră în sfera răspunderii penale, ci poate atrage răspunderea contravențională sau răspunderea civilă contractuală, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. b) Cod procedură penală, a dispus achitarea acestuia, fapta nefiind prevăzută de legea penală. În schimb, întrucât inculpatul coordona partea economică a societății și a încasat personal sumele de bani de la beneficiarii construcției, fără a depune la casieria unității suma de 54.984.476 lei, sustrăgându-se astfel de la plata TVA - lui, a reținut că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, chiar dacă atribuția de înregistrare în contabilitate revenea altui angajat al societății. Constatând însă că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, în baza art. 13 alin. (2) raportat la art. 10 lit. g) Cod procedură penală și art. 122 Cod penal a dispus încetarea procesului penal.
Prin decizia penală nr. 52/11 martie 2008, Tribunalul Brașova respins apelurile declarate de părțile civile, și și de inculpat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile de mai sus și inculpatul.
În motivele de recurs, depuse la primul termen de judecată din data de 16 mai 2008, părțile civile au invocat cazurile de casare prevăzute în ar. 3859alin. (1) pct. 17 și 18 Cod procedură penală solicitând casare deciziei și, respectiv, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, reiterând critica din apel privind: greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, ca urmare a unei erori grave de fapt; greșita respingere a extinderii procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 atât cu privire la inculpat, cât și cu privire la martorul; greșita lăsare nesoluționată a laturii civile.
Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 9 Cod procedură penală, criticând greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, deși se impunea achitarea sa în baza art. 10 lit. d) Cod procedură penală, el neavând atribuții financiar-contabile.
Recursurile sunt nefondate.
Ambele instanțe de fond au reținut corect starea de fapt, pe baza unei analize riguroase a probelor administrate. Astfel, deși lucrările privind noua construcție au demarat în lipsa autorizației de construcție și au fost constatate multiple abateri de la legislația în vigoare, acestea nu au afectat structura de rezistență și stabilitatea construcției, condiție esențială prevăzută de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 pentru ca fapta să constituie infracțiune. În această situație, așa cum a reținut prima instanță, fapta nu este prevăzută de legea penală, abaterile constituind contravenții, pentru care s-au și aplicat sancțiuni contravenționale de organele abilitate. De altfel, și în ipoteza în care abaterile ar fi constituit infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, nu inculpatul ar fi fost răspunzător, întrucât nu el s-a ocupat de partea tehnică a lucrării, ci asociatul său, martorul.
De asemenea, atâta vreme cât inculpatul avea îndatorirea prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ca, în calitate de administrator, să respecte corecta ținere a registrelor cerute de lege, acesta încasând personal sumele de bani de la părțile vătămate, nu poate fi primită apărarea că înregistrarea în contabilitate revenea unui angajat care avea expres aceste atribuții, respectiv martorei, fiind evident că martora putea înregistra numai sumele depuse la casieria unității, nu și cele pe care inculpatul a omis să le depună. De altfel, inculpatul a recunoscut că el coordona partea economică a societății și că a primit de la părțile vătămate sumele înscrise în chitanțele de la dosar, împrejurare confirmată și de martorul, care a declarat că de înscrierea în contabilitate se ocupa inculpatul.
Este de observat că invocarea de către inculpat a cazului de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 9 Cod procedură penală este greșită, în condițiile în care se solicită achitarea, întrucât în ipoteza avută în vedere de cazul de casare invocat, potrivit art. 38515pct. 2 lit. c) Cod procedură penală, soluția ar fi casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Curtea a analizat însă cererea de achitare a inculpatului prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 13 Cod procedură penală, caz care se ia în considerare din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiași articol.
Nefondată este și critica adusă de părțile vătămate cu privire la greșita neextindere a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995, atât cu privire la inculpat, cât și cu privire la martorul.
Pe lângă faptul că această critică nu este acoperită de cazurile de casare invocate și nici de celelalte cazuri care, potrivit art. 3859alin. (3) Cod procedură penală, se iau în considerare din oficiu, este de observat următoarele:
Potrivit art. 336 și 337 Cod procedură penală, extinderea procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane este decisă de prima instanță, la cererea procurorului, dacă declară că pune în mișcare acțiunea penală, numai dacă sunt suficiente date că inculpatul a săvârșit o altă faptă prevăzută de legea penală, având legătură cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ori săvârșirea de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu fapta inculpatului.
Deși, în ședința de judecată din 21 iunie 2007 primei instanțe, procurorul a declarat că pune în mișcare acțiunea penală pentru fapta prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 în ceea ce-l privește pe inculpat, este de observat că, în realitate era vorba de o cerere de schimbare a încadrării juridice, astfel că instanța a respins-o având în vedere că nu au putut fi clarificate cauzele prăbușirii vechii construcții.
În ce privește cererea de extindere a procesului penal cu privire la martorul pentru fapta prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995, este de observat că aceasta nu a fost făcut de procuror, astfel cum prevede art. 336 Cod procedură penală, la care face trimitere art. 337 Cod procedură penală, ci de părțile vătămate. Și în situația în care procurorul solicita extinderea procesului cu privire la alte persoane, dar nu declara că pune în mișcare acțiunea penală, instanța nu era obligată să sesizeze, printr-o încheiere, organul de urmărire penală, dacă apreciază că fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.
În speță, având în vedere că prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, printre altele și pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, părțile vătămate aveau deschisă procedura prevăzută în art. 2781Cod procedură penală, dacă era în discuție aceeași faptă, sau aveau posibilitatea formulării unei plângeri penale, dacă era vorba despre o altă faptă.
În sfârșit, cu privire la critica lăsării nesoluționate a acțiunilor civile formulate de părțile civile, curtea constată că, față de temeiul achitării inculpatului, respectiv art. 10 lit. b) Cod procedură penală, potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (4) Cod procedură penală instanța nu soluționează acțiunea civilă, astfel că și acest motiv de recurs este nefondat.
Față de considerentele de mai sus, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se vor respinge recursurile, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, să se dispună obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de părțile civile, și și de inculpatul împotriva deciziei penale nr.52/11 martie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 50 lei cheltuieli judicire.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Angela
G - pt.- C - -
Aflată în concediu odihnă
Semnează,
PREȘEDINTE COMPLET,
G -
GREFIER,
Pt. aflată
în, semnează,
GREFIER SECȚIE,
Red./dact.
.2/03.07.2008
Jud.apel:
Președinte:Gheorghe RaduJudecători:Gheorghe Radu, Alina Constanța Mandu, Angela
