Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 466/ DOSAR NR-
Ședința publică din 08 iulie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu
JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
JUDECĂTOR 3: Manuela Filip
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 91/Ap din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător ales, avocat, lipsă fiind intimata parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se permite apărătorului ales să ia legătura cu inculpatul arestat.
Avocat depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv copia unei adrese emisă de Tribunalul Sibiu către Penitenciarul Aiud, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 823/07 din 19.11.2007 emis de Judecătoria Sibiu, un memoriu și copia mandatului de executare nr. 1901/2007 din 21.12.2007 emis de Judecătoria Brașov.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în dosarul penal nr- al Curții de Apel Brașov la fila 23 există o notă telefonică în sensul că s-a făcut verificări la executări penale cu privire la data punerii în executare a mandatului și solicită ca instanța să aprecieze dacă este corespunzătoare acea notă telefonică sau se impune efectuarea unei adrese la executării penale.
Avocat arată că acel proces verbal este pertinent iar cele consemnate sunt reale.
Instanța având în vedere înscrisurile de la dosar apreciază că nu se impune a se emite adresa solicitată, sens în care o respinge.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauză în stare de soluționare și în temeiul dispozițiilor art. 385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat arată că își menține concluziile puse la termenul anterior, sens în care solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Brașov, desființarea sentinței instanței de fond având în vedere că judecata a avut loc fără citarea corespunzătoare inculpatului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu suspendarea hotărârii atacate.
Instanța de apel a apreciat că apelul formulat de inculpat la acea dată ar fi tardiv, dacă ar fi să ne raportăm la cele 2 înscrisuri, respectiv la fila 43 din dosarul Curții de Apel Brașov apare un înscris prin care inculpatul a luat la cunoștință la data de 24.10.2008 la. C iar la fila 59 din dosarul Tribunalului Brașov apare aceiași dată că ar fi luat la cunoștință însă la Penitenciarul Codlea, solicită a se observa că semnăturile sunt diferite și faptul că la aceiași dată a luat la cunoștință și la. C și la Penitenciarul Codlea. A se avea în vedere acel proces verbal încheiat în dosarul Curții de Apel Brașov la fila 23 din care rezultă că inculpatul a început executarea pedepsei 27.11.2008 iar apelul este declarat în data de 4.12.2008, astfel că inculpatul este în termenul de 10 zile astfel cum prevede codul d e procedură penală. Mai mult decât atât din înscrisurile depuse la acest termen reiese cu certitudine că inculpatul a luat la cunoștință la data de 27.11.2008 atunci când era la
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la acea luare la cunoștință în data de 24.10.2008 și la. C și la Penitenciarul Codlea din adresa depusă la termenul anterior s-au lămurit chestiunile sub acest aspect. Având în vedere procesul verbal din 22 ianuarie 2009 încheiat în dosarul penal nr- al Curții de Apel Brașov la fila 23, împrejurarea că recurentul a formulat calea de atac la data de 4.12.2008 apreciază că sunt îndeplinite condițiile acelui apel peste termen motiv pentru apreciază decizia recurată nelegală deoarece în mod greșit s-a considerat că această cale de atac, respectiv apelul ca fiind tardiv. În raport de cele menționate solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare a apelului la Tribunalul Brașov.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt arată că își însușește concluziile puse de către apărătorul său. De asemenea, arată că nu mai are afacerii judiciare la alte instanța sens în care solicită să nu mai fie transferat din Penitenciarul Codlea.
Asupra recursului penal de față, constată;
Prin sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 Judecătoria Brașov în baza art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, fiindu-i interzis pe o perioadă de 5 ani dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii.
În baza art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, respectiv în baza art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv în baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în baza art. 291 teza II-a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și în baza art. 43 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul la pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, cu aplicarea celei mai grele de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, fiindu-i interzis pe o perioadă de 5 ani dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii și anume administrator.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin ANAF și a obligat inculpații, în solidar, la despăgubiri civile, iar în baza art. 348 Cod procedură penală a dispus anularea înscrisurilor.
O obligat fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inițial Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și partea civilă, apeluri soluționate prin decizia penală nr. 337/A/26.11.2008.
Ulterior a declarat recurs peste termen inculpatul, însă Curtea de apel a calificat această cerere ca fiind apel peste termen, cerere ce a fost trimisă Tribunalului Brașov pentru soluționare.
Prin decizia penală nr. 91/A din 30.03.2009 pronunțată în dosar penal nr- Tribunalul Brașova respins ca tardiv apelul peste termen declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1286/6.07.2007 a Judecătoriei Brașov, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că inculpatul a fost arestat la data de 13.10.2008 în baza mandatului de executare nr. 823/2007 emis la 19.11.2007 de Judecătoria Sibiu, în baza sentinței penale nr. 641/2.11.2007 a Judecătoriei Sibiu.
La data de 24.10.2008, i s-a comunicat inculpatului copia mandatului de executare nr. 1901/21.12.2007 al Judecătoriei Brașov semnând pe mandat.
Semnătura inculpatului de pe înscrisul comunicat de locul de detenție este identică cu cea executată de inculpat pe cererea de apel, declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Sibiu.
Cum cererea de apel prezentă a fost depusă la instanță la 4.11.2008, tribunalul a constatat că a fost depășit termenul de 10 zile stabilit de lege pentru introducerea căii de atac.
Împotriva hotărârii sus menționate a declarat recurs condamnatul solicitând casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Brașov.
În motivare, se arată că a fost arestat la data de 13.10.2008 de către Poliția Sf.G în executarea unui mandat emis de Judecătoria Sibiu și a fost ținut mai mult de 3 săptămâni, astfel că la data de 24.10.2008 era în imposibilitate de a semna mandatul la Penitenciarul Codlea.
Urmare a admiterii apelului declarat peste termen împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sibiu, suspendării executării acesteia și punerii de îndată în libertate, în data de 26.11.2008 i s-a adus la cunoștință că nu va fi eliberat întrucât are de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria Brașov.
Cum apelul declarat a fost considerat ca tardiv, deși era formulat cu respectarea dispozițiilor legale se impune admiterea recursului.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 363 Cod procedură penală termenul de apel este de 10 zile, iar partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile conform art. 365 Cod procedură penală.
În speță, condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1286 din 6.07.2007 a Judecătoriei Brașov fiind emis mandatul de executare nr. 1901/2007 din 21.12.2007 lipsind la toate termenele de judecată cât și la pronunțare.
Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de Curtea de Apel Brașov la 22.01.2009 acesta a fost arestat la data de 13.10.2009 și depus la Penitenciarul Codlea la 6.11.2008 începând executarea pedepsei menționate, respectiv de 3 ani închisoare la data de 27.11.2008.
Cum condamnatul a formulat apelul peste termen la 4.12.2008, deci cu respectarea dispozițiilor art. 365 Cod procedură penală, în mod nelegal, Tribunalul Brașova respins ca tardivă calea de atac.
Ca atare, în baza art. 38515alin. 1, pct. 2, lit. c Cod procedură penală, se va admite recursul, se va casa hotărârea Tribunalului Brașov, se va trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond aceleiași instanțe.
În rejudecare, tribunalul va aprecia și asupra oportunității aplicării dispozițiilor art. 365 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 91/A/30.03.2009 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Brașov.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.07.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./10.07.2009
Dact./13.07.2009
4 exemplare
Jud apel / /
Jud fond/
Președinte:Aurelia MunteanuJudecători:Aurelia Munteanu, Simona Franguloiu, Manuela Filip