Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 568/
Ședința publică din 23 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr.- --președinte secție penală
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul, domiciliat în B, sector 2,-, bloc 106,.A,.4,.26, împotriva deciziei penale nr. 207 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: contestatorul-recurent Din asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008 emisă de Baroul B - Cabinet individual; consilier juridic pentru intimatele-părți civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, conform delegației de reprezentare depusă la dosar, consilier juridic pentru intimata-parte responsabilă civilmente - prin lichidator, lipsă fiind intimata-parte civilă UNIVERSAL - prin lichidator.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului Arhivă, înscrisuri și documente numerotate de la fila 1-65 depuse de contestatorul Din.
Apărătorul contestatorului, avocat depune la dosarul cauzei cerere de recuzare a întregului complet de judecată, cerere care, în urma soluționării, a fost respinsă de către instanță.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Avocat, pentru contestatorul Din, solicită în baza disp. art.386 lit.a) și b) Cod procedură penală, admiterea contestației în anulare,desființarea în întregime a deciziei instanței de recurs și rejudecarea recursului, pentru a se pronunța prin reapreciere, rejudecarea cauzei și achitarea contestatorului. Depune la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic, pentru intimatele-părți civile, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar, ca fiind inadmisibilă și a se reține că, din analiza dosarului, reiese faptul că instanța de recurs a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită cu respectarea dispozițiilor legale și a dreptului la apărare. Se depun la dosar concluzii scrise.
, pentru intimata-parte responsabilă civilmente, -prin lichidator, solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată și depune la dosar acte și concluzii scrise. Cât privește excepția invocată, solicită respingerea acesteia.
Avocat, având cuvântul pe excepția tardivității, invocată de, solicită respingerea acesteia, contestația în anulare fiind formulată în termen.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe excepția tardivității formulării contestației, pune concluzii de admitere a acesteia, iar pe fond pune concluzii de respingere a recursului nefiind îndeplinite dispozițiile art. 3859pct.1 și 21 Cod procedură penală. Pe baza materialului probator administrat în cauză instanțele de fond și de apel au reținut corect situația de fapt și au condamnat inculpatul pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Atât instanța de fond cât și cea de apel au menținut situația de fapt respectiv că inculpatul a prejudiciat statul și a fost obligat la plata sumelor respective cu penalitățile și dobânzile aferente. Nu se poate solicita achitarea inculpatului, atât timp cât din acte rezultă săvârșirea faptei iar pedeapsa a fost just individualizată.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare,
Deliberând, constată că:
La data de 31.06.2008 a fost înregistrată contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei penale nr.191/R/27.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
În motivarea cererii, s-au invocat ca motive disp.art.386 lit.a, în sensul că procedura de citare a sa pentru termenul de judecată din data de 27.03.2008 nu a fost îndeplinită, fiindu-i astfel obstrucționat dreptul la apărare precum și dispozițiile art.386 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
S-a mai arătat că avocatul desemnat din oficiu nu a realizat o apărare calificată.
Celelalte motive ale contestației în anulare referitoare la actele indicate în cerere, la rapoartele de expertiză tehnică la soluționarea laturilor civile și penale ale cauzei, vizează fondul cauzei.
Examinând actele și lucrările dosarului la care a fost atașat dosarul nr-, curtea reține următoarele:
Prin decizia penală nr.191/R din 27 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Din împotriva deciziei penale nr.207 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, în cuantum de 400 lei din care 100 lei onorariu avocat din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
La termenul din data de 27.03.2008, când avut loc judecarea recursului, contestatorul nu a fost prezent.
În analizarea primului motiv întemeiat pe disp.art.386 alin.1 lit.a Cod procedură penală, curtea reține ca situație premisă faptul că, pentru termenul de judecată din data de 28.02.2008, contestatorul a fost legal citat, acesta fiind informat despre amânarea judecării cauzei pentru data de 27.03.2008, cu consecința luării în cunoștință a termenului, conform art.291 alin.4 Cod procedură penală, și a mențiunilor referatului întocmit în cauză ( fila 24).
Astfel, în raport de dispozițiile art.291 Cod procedură penală, contestatorul, prezent la un termen, nu a mai fost citat pentru termenul ulterior și, în aceste condiții, neprezentarea nu a împiedicat judecarea cauzei.
Cu ocazia susținerii contestației în anulare, contestatorul a mai invocat drept temei al cererii dispozițiile art.386 alin.1 lit.b Cod procedură penală referitor la imposibilitatea de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Curtea observă că nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor imperios prevăzute de textul de lege amintit anterior.
Celelalte motive pe care se întemeiază cererea vizează fondul cauzei și exced cadrului procesual impus de dispozițiile art.391 Cod procedură penală, referitoare la examinarea admisibilității, în principiu, contestație în anulare,prin prisma motivului pe care aceasta se sprijină, regăsit într-una din situațiile limitativ prevăzute de lege ( art.386 Cod procedură penală).
Într-o altă ordine de idei, corespunde realității că la data soluționării recursului declarat de contestator procedura de citare acestuia a fost legal îndeplinită, în baza art.291 alin.3 și 4 Cod procedură penală, însă acesta nu a fost prezent, fiind reprezentat de avocatul desemnat din oficiu.
Prin urmare, contestația nu este întemeiată atâta vreme cât la termenul când s-a judecat cauza, în recurs, inculpatul care cunoaște termenul a fost reprezentat de avocat.
Mai mult, el avea posibilitatea să-l anunțe pe avocat că, la acea dată, va fi absent și, eventual, să solicite un nou termen, dacă ar fi socotit necesar.
Prin prisma celor ce preced, contestația în anulare este neîntemeiată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă iar contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr.191/R/27 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul penal nr-.
Obligă contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
Jud. fond.
Jud.apel:.
Gh.
3 ex
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Raluca Elena Șimonescu Diaconu