Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 65/

Ședința publică de la 05 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Dragomir

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Valentin Iancu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror -

S-a luat in examinare recursul penal declarat de partea civilăMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN PRIN DG.- cu sediul in Constanta, str. -. - nr. 18, județ C, împotriva deciziei penale nr. 450 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, in dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1212 din 26 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Medgidia, in dosarul penal nr. 1123/2006, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 87/1994 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal si art. 13 cod penal.

În conformitate cu disp. art. 279 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimatul inculpat care a lipsit, avocat din oficiu in baza împuternicirii avocațiale nr. 360/2008, emisă de Baroul C, lipsind recurenta parte civilă Ministerul Finanțelor Publice prin prin DG. C și intimata parte responsabilă civilmente - Comercial SRL.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală,

Procurorul având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca fiind tardiv declarat întrucât dovada de comunicare a hotărârii este din 7 noiembrie 2007, iar recursul a fost declarat in data de 23 noiembrie 2007, tardiv.

Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca fiind tardiv formulat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 1212/26.05.2006 pronunțată de către Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 1123/2006 s-a dispus:

In baza art. 11 al 1 lit c din Legea r 87/1994, republicată, cu aplic art 41 al 2 cod penal, și art. 13 cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și tatăl, născut la data de 15.09.1973 în localitatea județul I,- la pedeapsa închisorii de 3(trei) ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

In baza art. 85 al. 1 cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1(un) an închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 282/30.09.2003 a judecătoriei Fetești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 250/15.12.2005 a Curții de Apel București.

In baza art. 36 cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului - pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art. 86/1 și 86/2 cod penal, s-a suspendat - sub supraveghere - executarea pedepsei închisorii de 3(trei) ani aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 8 (opt) ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp de 5 ani.

In baza art. 86/3 cod penal; s-a stabilit - ca organ de supraveghere - Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor - de pe lângă Tribunalul Constanța.

S-a stabilit obligația pentru inculpat de prezentare la acest organ, în fiecare prima zi de miercuri a fiecărei luni calendaristice, pe toată durata termenului de încercare.

In baza art. 359 cod pr penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art 86/4 cod penal.

In baza art. 65 cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,c cod penal pe o durată de 3 ani.

In baza art. 170 cod pr. penală, s-a ridicat măsura sechestrului asigurator luată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia prin ordonanța nr 268/P/2005 din 04.11.2005 pe bunurile mobile și imobile aparținând inculpatului și - " COMERCIAL" SRL.

In baza art. 191 cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 120 lei RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

In anul 2000, inculpatul,împreună cu asociatul său, au constituit - " COMERCIAL" SRL cu sediul în comuna, județul C, având ca obiect principal de activitate: "recuperarea deșeurilor și deșeurilor metalice reciclabile".

In perioada februarie 2002 - ianuarie 2004, inculpatul, în calitatea sa de administrator al - " Comercial" SRL a colectat deșeuri metalice prin cele două puncte de lucru ale societății, situate în municipiul F,- A, respectiv nr 9, fără documente justificative,după care, cantitățile colectate le-a livrat, în numele societății, la societăți colectare, de pe raza municipiului

Astfel, inculpatul nu a înregistrat în evidența contabilă a societății un număr de 84 de facturi fiscale, în valoare de 8.287.845.935 ROL și pentru aceasta s-a sustras de la plata unei taxe pe valoarea adăugată de 814.691.713 ROL, la care s-au calculat majorări de întârziere și dobânzi în sumă de 419.063.444 Rol și penalități în sumă de 107.991.607 Rol și de la plata unui impozit pe venitul microîntreprinderilor în sumă de 64.317.689 Rol, la care s-au calculat majorări de întârziere și dobânzi în sumă de 32.778.324 Rol și penalități în sumă de 8.742.345 Rol.

Situația de fapt, expusă și reținută de prima instanță a fost pe deplin dovedită și rezultă din următoarele mijloace de probă: din sesizarea Gărzii Financiare C, actul de inspecție fiscală, facturile fiscale ( fil 18-20,și 106-192 dosar urmărire penală), actele constitutive ale -" COMERCIAL" SRL, certificatul de înmatriculare, înștiințarea fiscală, deconturi privind TVA, nota de constatare a Gărzii Financiare, declarațiile inculpatului, date la poliție și parchet.

La individualizarea și dozarea pedepsei aplicate inculpatului,instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev de art 72 cod penal și în concret, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită,gradul concret de pericol social al acesteia, apreciat prin prisma modalității de comitere și urmarea produsă, dar și datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului, astfel: vârsta de 32 de ani, necăsătorit, are 3 copii minori,neșcolarizat, posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier, atitudinea de prezentare, atât în fața organelor de cercetare și de urmările penală,cât și în fața instanței de judecată, conduita sinceră pe parcursul procesului penal.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate, la data de 16.06.2006 a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală Finanțelor Publice C, fără însă a preciza motivele ce au determinat promovarea căii de atac.

Prin decizia penală nr. 98/21.01.2007 a Tribunalului Constanțaa fost admis apelul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice-ANAF B prin DGFP C împotriva sentinței penale mai sus menționate, dispunându-se desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță cu respectarea dispozițiilor legale privind citarea părților.

Împotriva deciziei penale pronunțate în apel au declarat recurs inculpatul precum și partea responsabilă civilmente.

Prin decizia penală nr. 266/P/2007 a Curții de APEL CONSTANȚA au fost admise recursurile declarate, a fost casată decizia instanței de apel și s-a dispus rejudecarea apelului de către aceeași instanță.

În considerentele deciziei instanței de recurs s-a arătat că instanța de apel nu a soluționat excepția tardivității apelului, nepronunțându-se astfel asupra unei cereri esențiale a inculpatului.

Cu prilejul rejudecării apelului declarat de către Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - ANAF prin DGFP C, în ședința publică de judecată din data de 24.10.2007 instanța s-a pronunțat asupra excepției invocate de către inculpat privind tardivitatea apelului, în urma deliberării procedând la respingerea acesteia, motivarea soluției regăsindu-se în încheierea de ședință din aceeași dată.

Prin decizia penală nr. 450 din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Constanța În baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr. penală a respins ca nefundat, apelul declarat de către MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE - ANAF prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței penale nr. 1212/26.05.2006 a Judecătoriei Medgidia.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

prima instanță a efectuat cercetarea judecătorească în mod complet, a realizat o evaluare justă a întregului material probator administrat în cauză, reținând în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului precum și încadrarea juridică a faptei.

În ceea ce privește operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, prima instanță a dat eficiență tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72.Cod Penal și a stailit o pedeapsă care atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare corespunde scopului preventiv prevăzut de lege și asigură constrângerea și reeducarea inculpatului.

Astfel cum a constatat și prima instanță în prezenta cauză nu există constituire de parte civilă.

Prin înscrisul aflat la pagina 6 din dosarul instanței de fond, Direcția Generală a Finanțelor Publice C, instituție menționată în rechizitoriu ca având calitate de parte civilă fără însă ca aceasta să-și fi manifestat voința în acest sens în faza de urmărire penală, a precizat că nu este mandatată de către Ministerul Finanțelor Publice ANAF pentru a-i reprezenta interesele în cauză și totodată că, după transmiterea mandatului special prevăzut de HG nr. 208/2005 precum și de Ordinul nr. 602/1997 emis de Ministerul Finanțelor, va depune precizări cu privire la existența și la modul de recuperare a prejudiciului, solicitând citarea Ministerului Finanțelor Publice ANAF pentru ca această din urmă instituție să aibă posibilitatea de a analiza oportunitatea transmiterii mandatului specia.

Deși a fost citat atât pentru termenul de judecată din data de 13.04.2006 cât și pentru termenul din 11.05.2006 cu mențiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză ( procesele verbale aflate la filele 11 și 14 din dosarul primei instanțe), ambele citații fiind predate serviciului de registratură, Ministerul Economiei și Finanțelor (în actuala titulatură) -ANAF nu și-a manifestat voința până la citirea actului de sesizare, însă nici ulterior, de a participa în proces în calitate de parte civilă.

Trebuie precizat că mandatul special de reprezentare nr. - a fost emis de către Ministerul Economiei și Finanțelor ANAF pentru DGFP C după pronunțare sentinței apelate, mai exact la data de 6.06.2006.

Nefiind incidentă nici una din situațiile prevăzute de art.17 alin. 1 cod pr. penală, privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile, în mod corect prima instanță a luat act că în prezenta cauză nu există acțiune civilă și a procedat la ridicarea măsurii sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanța procurorului din 4.11.2005.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, prin DGFPS

Recursul nu a fost motivat în termen, sens în care urmează a fi analizat prin prisma prevederilor art. 38510alin. 21cod pr. penală.

Curtea, verificând hotărârile recurate, potrivit art. 38514alin. 1 cod pr. penală, constată că, nu se impune reținerea vreunui caz de casare, întrucât hotărârile recurate au reprezentat o justă dezlegare dată obiectului cauzei.

Din probele dosarului rezultă că, în cauză, până la citirea actului de sesizare a instanței, nu s-a produs exercitarea acțiunii civile de către Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF, prin constituirea sa ca parte civilă, în forma procedurală prevăzută de lege.

Ca atare, întrucât recursul nu este motivat, iar hotărârile recurate nu conțin neregularități apte să fie invocate ca și cauze de casare, potrivit art. 38510alin. 21cod pr. penală în vederea reformării hotărârilor recurate, curtea va respinge recursul ca nefondat, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

In baza art. 385/15 pct. 1 lit. b cod pr. penală;

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de partea civilăMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN PRIN DG.- cu sediul in Constanta, str. -. - nr. 18, județ C, împotriva deciziei penale nr. 450 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, in dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1212 din 26 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Medgidia, in dosarul penal nr. 1123/2006, privind pe inculpatul.

Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei - onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile, in contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

- -

GREFIER,

- -

Jud. fond.

Jud. apel: /IC

Red.. Jud. -/26.02.2008

Tehnodact. Gref. -

2 ex./27.02.2008

Președinte:Lucia Dragomir
Judecători:Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure, Valentin Iancu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Constanta