Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 784/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.784/R/2009

Ședința publică din 16 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice Ioana Cristina

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ

reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C împotriva deciziei penale nr.248/A/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, cauza privind pe inculpatul, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.g din Legea nr.241/2005 rap. la art.244 alin.2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat, apărător ales av. din cadrul Baroului C, cu delegația depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C pentru motivele din notele de ședință depuse la dosar. Arată că Tribunalul, în mod corect a aplicat disp.art. 10 din Legea 241/2005, raportat la împrejurarea că întregul prejudiciu a fost recuperat iar valoarea acestuia este sub 50.000 euro. De asemenea, subliniază că nu ar trebui să se acorde în favoarea recurentei alte sume decât cea de 8.880 lei și nici că inculpatul ar trebui să plătească dobânzile aferente acestor sume, deoarece inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea faptei prev.la art.9 lit.g din Legea 241/2005 rap.la art.244 alin.2 Cod penal, reținându-se că ar fi fost degradat un bun sechestrat a cărui valoare determinată prin raportul de expertiză a fost achitată de inculpat. Cu acordarea cheltuielilor de judecată de 400 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C împotriva deciziei penale nr.248/A/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA

Asupra prezentelor apeluri penale deduse judecății, s-a reținut că prin sentința penală nr.252/13.04.2009 a Judecătoriei Dej în temeiul art.11 pct.2 lit.b, rap. la art.10 lit.b pr.pen. rap. la art.18 ind.1 pen. a fost achitat inculpatul - -, fiul lui și, născut la 1 aprilie 1974 în T, domiciliat în D, str. -. -, nr. 34 B, -.3,. 33,.: 11.74.04.01.12315.9, studii 10 clase, ocupația șofer, căsătorit, are 6 copii minori, fără antecedente penale, de sub învinuirea comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.g din Legea nr.241/2005 rap. la art.244 alin.2 pen. și în temeiul art.91 pen. și i s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 200 lei care urmează a se înregistra în cazierul judiciar al acestuia.

În temeiul art.192 pct.3 lit.b pr.pen. a fost obligat inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dejs -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală faptă prev. și ped. de art.9 alin.1, lit.g din Legea nr.241/2005 rap. la art. 244 alin. 2.pen.

Inculpatul recunoaște că avea o datorie către bugetul de stat, ca urmare a activității firmei, al cărei administrator este, datorie în sumă totală de 8.880 lei pentru care partea vătămată STATUL R - Cai nstituit un sechestru asupra autoutilitarei, proprietatea firmei. Susține că mașina era în stare de funcționare, însă necesita reparații. Nu recunoaște că ar fi degradat sau descompletat autovehiculul, ci a intenționat doar să-i facă unele reparații. În ce privește creanța Statului asupra firmei, relevă că în prezent aceasta este stinsă fiind achitată la 15 martie 2009 și nu mai există rațiunea existenței unui sechestru pentru acea autoutilitară.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 4 iunie 2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria D e j, a înaintat Poliției municipiului D, plângerea penală a Direcției Generale a Finanțelor Publice C, prin care se solicita cercetarea inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că pentru stingerea creanțelor fiscale față de debitorul U - D, Administrația Financiară D, a încheiat Procesul - verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 31136 din 13.12.2007 cu privire la autoutilitara marca MERCEDES BENZ, cu nr. de înmatriculare -, bunul sechestrat fiind predat în custodie administratorului societății, inculpatul - -.

Pentru valorificarea bunului sechestrat, s-a întocmit Raportul de evaluare nr. 5227 din 25.02.2008, prin care s-a stabilit valoarea de piață a autoutilitarei la suma de 8.880 lei, ulterior bunul fiind scos la vânzare prin licitație, ultima dată la data de 26 aprilie 2008. astfel, la licitația organizată pentru 26 aprilie 2008 s-a înscris și martorul care, în prealabil, la data de 23.04.20087 s-a deplasat la sediul U - D pentru a vedea starea tehnică a bunului sechestrat, ocazie cu care a declarat că a constatat că autoutilitara se afla în stare perfectă (completă) atât în interior cât și exterior, însă inculpatul a refuzat să o deschidă și să pornească motorul.

La data de 24 aprilie 2008 la sediul U - D, s-au prezentat lucrători din cadrul Administrației Financiare D, cu martorul, ocazie cu care au constatat că autoutilitara era descompletată (ceasurile de bord, aibag volan, bloc semnalizare, motor descompletat), iar inculpatul a refuzat să dea explicații cu privire la deteriorarea autoutilitarei. S-au efectuat o serie de fotografii care demonstrează starea tehnică în care a fost găsită la data de 24 aprilie 2009.

Prin fapta sa, inculpatul cu rea credință a cauzat un prejudiciu în sumă de 8.880 lei părții vătămate Direcția Generală a Finanțelor Publice C, sumă cu care partea vătămată s-a constituit în cauză parte civilă.Starea de fapt reținută mai sus, este dovedită cu probe și mijloace de probă: plângerea părții vătămate, raport de evaluare, fotografii, declarații martori, coroborate cu declarațiile inculpatului.

În drept, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului -, care, în calitate de administrator al U - D, după ce a dobândit calitatea de custode, în cursul lunii aprilie 2008, degradat și descompletat autoutilitara marca MERCEDES - BENZ, cu nr. de înmatriculare -, asupra căreia fusese instituit un sechestru de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în vederea recuperării creanțelor fiscale restante, cu consecința imposibilității valorificării ulterioare, cauzând un prejudiciu statului, în valoare de 8.880 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.g din Legea nr.241/2005, rap. la art.244 alin.2 pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei prima instanță a reținut că partea vătămată Statul Român, reprezentat prin C, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.880 lei, reprezentând c/val. prejudiciului cauzat de către inculpat. Astfel, s-a reținut că la data de 9.03.2009, deci anterior primei zi de înfățișare, inculpatul a făcut dovada că prin chitanța seria -, nr. - din 5 martie 2009, că a achitat întreaga sumă de 8.880 lei (90).

Potrivit disp. art.10, 1 din Legea nr.241/2005 rep. în cazul comiterii unei infracțiuni de evaziune fiscală dacă în cursul urmăririi penale, sau a judecății până la primul termen de judecată inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prev. de lege pentru fapta comisă se reduc la J dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 EURO în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Ca urmare, instanța de fond ținând cont de împrejurarea că inculpatul a făcut dovada achitării integrale a prejudiciului, în temeiul art.10, din Legea nr.241/2005 rap. la art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.b ind.1 pr.pen. coroborat cu art.18 ind.1 pen. l-a achitat pe inculpat de sub învinuirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.g din Legea nr.241/2005, rap. la art.244 alin.2 pen. și în temeiul art.91 pen. i-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 200 lei care urmează a se înregistra în cazierul judiciar iar în temeiul art.192 pct.3 lit.b pr.pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinței penale sentinței penale nr.252/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Deja formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria D e j, acesta fiind înregistrat la Judecătoria D e j, la data de 22 aprilie 2009, prin care s-a învederat faptul că motivele se vor prezenta în fața instanței după motivarea hotărârii apelate. (3)

Împotriva aceleiași sentințe penale pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Deja formulat apel și partea civilă Statul Român, reprezentat prin C, acesta fiind înregistrat la Judecătoria D e j, la data de 08 mai 2009, care a învederat faptul că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii primei instanțe sub aspectul laturii civile și rejudecând cauza, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună obligarea inculpatului și la plata majorărilor de întârziere.(5)

În motivarea apelului declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria D e j, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe întrucât aceasta este nelegală și rejudecând cauza, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, conform art.10 lit.i/1 pr.pen. întrucât există cauza de nepedepsire prev. de art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, având în vedere faptul că plata integrală a prejudiciului constituie, potrivit capitolul III din Legea nr.241/2005 o cauză de nepedepsire iar în textul art.10 din Legea nr.241/2005 nu se face trimitere la dispozițiile art.10 lit.b/1 pr.pen. sau art.18/1 pen. ci doar se precizează că existând o cauză de nepedepsire se va aplica o sancțiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.(4)

În motivarea apelului declarat partea civilă Statul Român, reprezentat prin Caî nvederat în esență faptul că atât timp cât inculpatul a fost achitat trebuia să îl oblige pe acesta i la plata majorărilor de întârziere solicitate de aceasta și care sunt legal datorate.(5)

Prin decizia penală nr.248 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, în temeiul art.379 pct.2 lit."a" pr.pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lână Judecătoria Dej împotriva sentinței penale nr.252/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Dej pe care o desființează în totalitate și, în consecință, rejudecând cauza, în conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea nr.241/2005 raportat la art.11 pct.2 lit."b" pr.pen. combinat cu art.10 alin.1 lit.1pr.pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul: -, fiul lui și, născut la data de 01 aprilie 1974 în municipiul T, jud.C,. în municipiul D,-, -.33, jud.C, de cetățenie română, studii: 10 clase, ocupația: șofer, căsătorit, are șase copii minori, fără antecedente penale, CNP: -, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală incriminată de art.9 lit."g" din Legea nr.241/2005 raportat la art.244 alin.2 pen. și s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei care se înregistrează în cazierul judiciar.

În temeiul art.192 pct.2 lit."a" pr.pen. inculpatul a fost obligat să achite suma de 400 lei cu titlu de cheltuielile judiciare în favoarea statului cu ocazia soluționării fondului.

În temeiul art.379 pct.1 lit."b" pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în municipiul B,-, sector 5 legal reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, cu sediul în municipiul C-N, str. P-ța - -, nr.19, jud. C împotriva sentinței penale nr.252/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Dej .

În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentelor apeluri deduse judecății au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej cu nr.770/P/2008 din data de 17 decembrie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 al.1 lit."g" din Legea nr.241/2005 rap. la art.244 alin.2 pen.

În esență, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că că în cursul lunii aprilie 2008, inculpatul în calitate de administrator al SC""SRL-D și de custode al unei autoutilitare marca "Mercedes-Benz, cu nr. de înmatriculare -, asupra căreia a fost instituit un sechestru legal de către a județului Cap rocedat la descompletarea acesteia, prin sustragerea unor piese componente, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 8.880 lei.

Tribunalul, a apreciat că instanța de fond a administrat un vast probatoriu pe fundamentul căruia s-a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității obiective, reținându-se în mod corect încadrarea juridică a faptei însă hotărârea acesteia este total nelegală sub aspectul soluționării laturii penale respectiv în ceea ce privește a reținerii împrejurării că inculpatul făcând dovada achitării integrale a prejudiciului, a concluzionat că în speță și-au găsit aplicabilitatea prevederilor art.10 din Legea nr.241/2005 raportat la art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.b/1 pr.pen. coroborat cu art.18/1 pen. dispunându-se astfel achitarea lui de sub învinuirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.g din Legea nr.241/2005, rap. la art.244 alin.2 pen. și în temeiul art.91 pen. i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 200 lei care urma a se înregistra în cazierul judiciar.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres în cap. III din Legea nr.241/2005 care sunt cauzele de nepedepsire și care sunt cauzele de reducere a pedepselor.Astfel, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005 în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute în acest text de lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecații, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la J iar în situația în care prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, ca și în speța de față, se va aplica o sancțiune administrativă, care se va înregistrează în cazierul judiciar.

Așadar, plata integrală a prejudiciului constituie, așa cum în mod expres a prevăzut legiuitorul în capitolul III din Legea nr.241/2005 o cauză de nepedepsire (acesta este de altfel chiar titlul capitolului sus-menționat) iar în textul art.10 din Legea nr.241/2005 nu se face sub nici un aspect o trimitere la dispozițiile art.10 lit.b/l.pen. sau art.18/1 pen. ci doar se precizează că existând o cauză de nepedepsire se va aplica o sancțiune administrativă care urmează a fi înregistrată în cazierul judiciar.

Ca urmare, în speță tribunalul a apreciat că se impunea ca instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea nr.241/2005 raportat la art.11 pct.2 lit."b" pr.pen. combinat cu art.10 alin.1 lit.1pr.pen. să dispună încetarea procesului penal privind pe acest inculpat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală incriminată de art.9 lit."g" din Legea nr.241/2005 raportat la art.244 alin.2 pen. și nicidecum să dispună achitarea inculpatului.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată prin a județului C împotriva sentinței penale nr.252/13.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Dej ce vizează latura civilă a cauzei a fost respins de către tribunal ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.1 lit."b" pr.pen. pentru următoarele considerente:

În speță legiuitorul în Legea nr.241/2005 nu face nici o mențiune cu privire la obligarea inculpatului și la plata majorărilor de întârziere ci strict la valoarea prejudiciului (care în cazul de față este valoarea autovehiculului) ceea ce denotă fără echivoc că aspecte invocate de către partea civilă în apelul promovat fac obiectul unei acțiuni civile distincte ce urmează bineînțeles a se soluționa de către instanța de judecată competentă.

Un ultim aspect pe care urmează să-l rețină instanța de control se referă la faptul că pentru a se putea determina majorările de întârziere trebuie determinat momentul calculării acestora care în momentul de față lipsește cu desăvârșire și în baza unei declarații de impunere.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs STATUL ROMÂN prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚEILOR PUBLICE A JUDETULUI

În motivarea recursului a criticat decizia atacată susținând că se impunea obligarea inculpatului intimat, nu numai la plata sumei de 8880 lei, ci și a majorărilor de întârziere calculate de la data scadenței debitului și până la data achitării acestui debit, deoarece acestea fac parte din prejudiciu și sunt prev.de art.119 pr.fiscală.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

În mod temeinic instanțele de fond au reținut starea de fapt constând în aceea că la data de 24.04.2008, la sediul SC""SRL D, Administrația Financiară Dac onstatat că autoutilitara marca "Mercedes Benz" cu nr.de înmatriculare -, ce fusese sechestrată pentru o datorie de 8880 lei a societății comerciale menționate, - a fost deteriorată de către inculpat, acesta ridicând ceasurile de bord -urilor de la volan, blocul de semnalizare și piesele de la motor.

În mod legal s-a constatat că această faptă constituie infracțiunea prev.de art.9 lit.g din Legea nr.241/2005, rap.la art.244 alin.2 pen. ce încriminează degradarea bunului sechestrat și o pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Înainte de prima zi de înfățișare, în cursul judecății în primă instanță, inculpatul a achitat suma de 8880 lei, beneficiind astfel de încetarea procesului penal în temeiul art.10 al.1 din Legea nr.241/2005.

Într-adevăr, din procesul verbal de sechestru din 13.12.2007 (11 ), Administrația Finanțelor Publice Das echestrat autoutilitara pentru asigurarea recuperării creanței de 8880 lei, pe care o avea debitorul SC""SRL D, și a fost lăsată în custodia debitorului reprezentată de inculpatul intimat în calitate de administrator.

Față de această împrejurare, majorările de întârziere sunt datorate de către debitor, respectiv societatea comercială și nu de către administratorul acesteia.

Acesta, fiind condamnat pentru infracțiunea de degradare a bunului sechestrat, a achitat creanța de 8880 lei, însă tot în numele societății, astfel cum rezultă din chitanța de la fila 90 dosarul instanței.

Ca atare, majorările de întârziere datorate anterior datei de 5.03.2009, când s-a achitat creanța, sunt datorate tot de către debitorul SC""SRL D și nu de către inculpatul intimat; fiind atrasă răspunderea penală personală a acestuia el nu poate fi obligat la plata majorărilor de întârziere datorate de către societatea comercială deoarece sunt două persoane diferite cu patrimonii diferite.

Așa fiind, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat.

În baza art.193 al.ultim pr.pen. va obliga recurentul să plătească inculpatului intimat suma de 400 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărătorului ales al inculpatului intimat, iar în baza art.192 al.2 pr.pen. va obliga recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de STATUL ROMÂN prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚEILOR PUBLICE A JUDETULUI C, împotriva deciziei penale nr. 248 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj.

Obligă pe recurent să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare către inculpatul

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de100 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

red.VC/MB

18.12.09/5 ex.

Președinte:Valentin Chitidean
Judecători:Valentin Chitidean, Delia Purice Ioana Cristina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 784/2009. Curtea de Apel Cluj