Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 795/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.795/R/2009

Ședința publică din 17 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Delia Purice

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - --

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata împotriva Încheierii penale din data de 10 decembrie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, inculpata fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev.de art.174, 175 alin.1 lit.c pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata, aflată în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpata, întrebată fiind, arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatei, întrucât nu există probe la dosar din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Solicită să aibă în vedere starea de sănătate și familială a inculpatei, precum și faptul că incidentul a avut loc în familie, inculpata are în întreținere 3 copii minori, este singura care aducea venituri în familie, nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră până în prezent.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că procesul penal se poate desfășura cu inculpata în stare de libertate. Cu onorar avocațial din.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că în mod corect prima instanță a menținut starea de arest a inculpatei având în vedere că inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat întrucât a suprimat viața copilului său, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există date că lăsată în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Prin încheierea penală din 10 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpata, prin apărător.

În temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3002Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatei (CNP -, fiica lui și, născută la 24.11.1978 în de, județul M, domiciliată în de, nr. 506, județul M, arestată preventiv și aflată în Penitenciarul Gherla ), trimisă în judecată prin rechizitoriul din 31 august 2009 întocmit în dosarul nr. 340/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal și, în consecință, a fost menținută arestarea preventivă a acesteia.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul întocmit la data de 31 august 2009 în dosarul nr. 340/P/2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei, cercetată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.

La Tribunalul Maramureșs -a format dosarul nr-, fiind fixat primul termen de judecată pentru data de 03.11.2009.

Procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei, în temeiul art. 3002Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală, tribunalul a constatat următoarele:

Prin încheierea penală nr. 381 din 31.07.2009 a Tribunalului Maramureșs -a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe timp de 29 zile, cu începere de la 31 iulie 2009 până la 28 august 2009, inclusiv, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penanlă, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.

În considerentele încheierii s-a reținut faptul că, în speță, din ansamblul probator administrat în cauză până la acel moment rezulta existența unor indicii care să justifice presupunerea că în data de 14.07.2009, după ce și-a ascuns sarcina, a născut la locuința sa, neasistată de personal medical de specialitate, un copil de sex feminin, pe care ulterior l-a aruncat în WC-ul locuinței, unde acesta a decedat. Inculpata a avut o poziție de nerecunoaștere, însă s-a reținut că la dosar există procesul-verbal de cercetare la fața locului, concluziile medicului legist din cadrul B M, precum și declarația martorei Cusco, acte din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi comis fapta pentru care este cercetată.

În raport de aceste probe, tribunalul a apreciat că, în speță, există suficiente indicii care să îndrituiască instanța să presupună că inculpata a comis fapta în modalitatea mai descrisă și să considere că sunt astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.

Întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cu privire la care inculpata este cercetată este închisoare mai M de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică (acesta rezultă din natura și gravitatea infracțiunii pe care se prezumă că a comis-o, din modalitatea de comitere a acesteia) instanța a considerat că este necesară luarea față de aceasta a măsurii arestării preventive, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive la primirea dosarului, tribunalul a constatat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei subzistă și în prezent (art. 148 lit. f Cod procedură penală) și se impune în continuare privarea de libertate a acesteia, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestată preventiv este închisoare mai M de 4 ani, iar raportat la natura și la gravitatea faptei pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării a inculpatei la termenul de judecată din 10.12.2009, în temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3002Cod procedură penală, instanța a constatat că această măsură a fost luată cu respectarea tuturor cerințelor legale și garanțiilor procesuale.

De asemenea, temeiul care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpată subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea acesteia de libertate, de altfel neintervenind nici un element care să justifice punerea în libertate a inculpatei, aceasta și față de stadiul în care se găsește cercetarea judecătorească. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa infracțiune este închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. f Cod procedură penală).

Față de aspectele anterior expuse și pentru buna desfășurare a procesului penal, în temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat art. 3002Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei, măsură care este conformă de altfel și prin prisma exigențelor impuse de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpata prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatei, întrucât nu există probe la dosar din care să rezulte că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Inculpata a mai arătat că incidentul a avut loc în familie, că aceasta mai are trei copii minori în întreținere, nu are antecedente penale, este singura care aducea venituri în familie și că a avut o atitudine sinceră în cursul procesului.

În subsidiar inculpata a solicitat să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că procesul penal se poate desfășura și fără privarea sa de libertate.

Recursul formulat de inculpată urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fiind a reținut în mod corect că prin rechizitoriul întocmit la data de 31 august 2009 în dosar nr.340/P/2009 al parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureșs -a dispus trimiterea în judecată a inculpatei în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 raportat Cod Penal la art.175 alin.1 lit.c

Cod Penal

La Tribunalul Maramureșs -a format dosarul nr- cu termen de judecată la 03.11.2009.

După înregistrarea dosarului s-a procedat din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive prin încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

În cauză sunt întrunite condițiile prev. art.143 și art.148 lit.f C.P.P. întrucât inculpata a fost trimisă în judecată pentru fapta reținută în sarcina acesteia iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai M de 4 ani, care prezintă pericol public prin natura deosebit de gravă a faptei de care este acuzată inculpata, de modalitatea de comitere a acesteia, sens în care apreciem că se impune cercetarea acestea cu privarea de libertate.

Solicitările inculpatei referitoare la starea sa de sănătate și a familiei sale a faptului că nu are antecedente penale că a avut o comportare sinceră în cursul procesului nu pot fi analizate în această fază a procesului de recurs la încheierea prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Toate aceste împrejurări urmează să fie luate în considerare la judecata în fond a cauzei după administrarea tuturor probelor necesare soluționării acesteia.

Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f instanța C.P.P. de fond în mod întemeiat a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpată motive pentru care în baza art.38515pct.1 lit.b recursul C.P.P. formulat de aceasta împotriva încheierii penale din 10 decembrie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefundat.

În baza art.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din.

Potrivit art.192 alin.2.C.P.P. inculpata urmează să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata, deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 10 decembrie 2009 Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, av..

Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER

- --

Red./

4 ex./18.12.2009

Președinte:Luminița Hanzer
Judecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Delia Purice

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 795/2009. Curtea de Apel Cluj