Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 800/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Manuela Filip JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia Munteanu
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr.98/A din 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.pen. în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul revizuient asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Avocat învederează instanței că a luat legătura cu recurentul revizuient căruia i-a adus la cunoștință dispozițiile art. 396. pr.pen. însă acesta insistă să solicite admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în cadrul rejudecării să fie admisă în principiu cererea de revizuire.
Revizuientul susține că în nume propriu și în calitate de reprezentant a 66 de persoane membri ai societății agricole a sesizat organele de poliție în legătură cu neregulile constatate, astfel că nu se poate reține că nu ar avea calitate procesuală în prezenta cauză. De asemenea susține că la baza excluderii sale din societatea agricolă au stat o serie de înscrisuri false motiv pentru care solicită admiterea recursului și admiterea în principiu a cererii de revizuire având în vedere dispozițiile art. 394 lit.b, c pr.pen.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În mod corect s-a reținut faptul că revizuientul nu a avut calitate procesuală cu ocazia soluționării cauzei în fond.
Recurentul revizuient, având ultimul cuvânt, precizează că în ședința din 3 mai 2005 instanța, prin adresă, a convocat fiecare membru pentru a putea fi desemnat un reprezentant. membri au refuzat să se prezinte bazându-se pe procesul verbal de numire a inculpatului. Mai mult o parte dintre membri nu se aflau în țară. Invederează instanței că inculpatul l-a obligat să semneze un proces verbal și i-a spus că nu trebuie să meargă nicăieri. Fiind convocat doar inculpatul și o persoană actele întocmite de aceștia sunt false, trebuind să fie din nou efectuate cercetări.
CURTEA
Asupra recursului de față
Prin sentința penală nr.51/2009 Judecătoria Târgu Secuiesc a respins cererea petentului axată fiind pe dispozițiile art. 396 (1) Cod procedură penală, apreciind că motivele de el expuse în cuprinsul petiției, respectiv readministrarea și reaprecierea probatoriului nu se încadrează în situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual.
Mai precis, prima instanță a constatat că activitățile apreciate a fi păgubitoare, realizate de intimatul în calitate de președinte al consiliului de administrație al unei societăți agricole de tip privat nu au reieșit din analiza și evaluarea tuturor probelor ce au fost administrate în cauză iar în prezent nu se pune problema unor elemente de fapt noi, a unor mijloace de probă ce nu au fost cunoscute la data soluționării pricinii și care să conducă la o soluție diametral opusă.
Împotriva hotărârii dată la fond condamnatul a promovat apel, solicitând desființarea ei și pronunțarea unei soluții favorabile intereselor sale
Tribunalul Covasnaa respins ca nefondat apelul declarat de revizuient cu motivația că practic se aduce o critică modului în care instanța fondului a dezlegat o problemă de drept intrată în puterea de lucru judecat.
Curtea, raportând motivele invocate la cele expres și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 394 Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul dedus judecății, atâta timp cât revizuirea are menirea de a anula o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței și deci inexistente în materialul probator de la dosar, situație ce nu poate fi incidență aici, unde nu sunt expuse date care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii atacate, date care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.
Mai mult, la momentul pronunțării soluției de către procuror s- apreciat că probațiunea era epuizată, petentul putând atunci combate probele la care face acum referire.
Prin urmare, în speță nu sunt invocate fapte sau împrejurări total străine dosarului cauzei ci dimpotrivă acestea au putut fi luate în considerare, discutate și evaluate, nu s-a constatat falsitatea înscrisului la care se face referire în cadrul unui proces penal distinct, printr-o hotărâre definitivă.
Respingerea recursului funcție de prevederile art. 385/15 punct 1 lit. b Cod procedură penală se corelează și cu aplicarea prev. art. 192 punct 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 98/A/2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr- pe care o menține.
Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 200 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție și al Libertăților.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 25.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MF/26.11.2009
Dact.BD/26.11.2009
Jud. fond
Jud. apel /
- 2 exemplare -
Președinte:Manuela FilipJudecători:Manuela Filip, Simona Franguloiu, Aurelia Munteanu