Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 98/R/2009
Ședința publică din 18 februarie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin:, procuror șef secție judiciară
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 225/A/19.12.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13.pen. și fals în declarații, prev. de art. 292.pen. cu aplic. art. 33 lit. a pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul, întrebat fiind, arată că nu și-a angajat apărător ales și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, arată că-și menține recursul declarat în cauză.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pr.pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals intelectual, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, deoarece sentința a fost pronunțată fără citarea legală a inculpatului. sunt afișate la domiciliul indicat de inculpat cu mult timp înainte, deși acesta nu mai locuia acolo. În ce privește a doua infracțiune, de evaziune fiscală, arată că nu există prejudiciu, iar vinovăția inculpatului nu a fost dovedită, astfel că se impune achitarea inculpatului și pentru această infracțiune. Referitor la infracțiunea de fals în declarații, se impune achitarea în baza art. 10 lit. d pr.pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Inculpatul a declarat sediul societății comerciale la domiciliul său, însă locuința ulterior a fost înstrăinată, sediul societății fiind acceptat în clauza de uzufruct a noului proprietar. Deși există contract de vânzare-cumpărare cu clauza concretă de uzufruct în favoarea societății comerciale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru fals în declarații. În subsidiar, solicită admiterea recursului și aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege. Cu onorar avocațial din.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri pronunțate anterior. Cele două instanțe au apreciat corect probatoriul administrat în cauză. Arată că nu se impune achitarea inculpatului, fiind întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni reținute în sarcina sa. Referitor la infracțiunea de fals în declarații, arată că din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul a prezentat contractul de vânzare-cumpărare Oficiului Registrului Comerțului, deși nu reflecta realitatea, întrucât imobilul a fost vândut. Acest act prezentat de inculpat este fals și a fost utilizat de inculpat în scop fraudulos. Referitor la citarea inculpatului, acesta a fost citat de la adresa indicată. Pedepsele au fost corect individualizate raportat la atitudinea inculpatului și la faptul că acesta este cercetat și pentru alte infracțiuni de evaziune fiscală. Prin urmare, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că a fost judecat în lipsă, deoarece nu a fost citat legal și nu a avut cunoștință de proces. Solicită fie trimiterea cauzei spre rejudecare, fie schimbarea pedepsei aplicate de instanță.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1522 din 26 septembrie 2007 Judecătoria Baia Marea dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13.pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani;
- fals în declarații prev. și ped. de art. 292.pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
Ambele infracțiuni cu aplic. art. 33 lit.a pen.
În temeiul art. 85.pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 684/11.04.2005 a Judecătoriei Baia Mare rămasă definitivă prin decizia penală nr. 69/R/7.02.2006 a Curții de Apel Cluj precum și a pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1912/18.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare rămasă definitivă prin neapelare la data de 7.11.2006 pe care o descontopește în componentele de 5 luni închisoare pentru evaziune fiscală și 1 an închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.
În baza art. 34 lit. b pen. a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta hotărâre cu pedepsele pentru infracțiunile concurente stabilite prin sentința penală nr. 684/2005 și sentința penală nr. 1912/200, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe perioada stipulată la art. 71 alin. 2.pen.
In baza art. 64 lit. c pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri o copie a dispozitivului se va înainta Oficiului Național al Registrului Comerțului.
In baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a obligat inculpatul să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare statului, care includ onorariul pentru avocatul din oficiu în sumă de 100 lei ce se vor vira din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 217/P/2005 din 20.03.2007 a fost trimis în judecată inculpatul sub aspectul infracțiunilor prev. și ped. de art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2001 și art. 292.pen.
Examinând rechizitoriul procurorului în raport de probele administrate în cauză, judecătoria a reținut următoarele:
Martora căsătorită, a deținut părțile sociale la B M cu sediul în B M-/16 societate la care inculpatul prin contractul de management din 6.01.2003 a fost investit cu administrarea societății respectiv cu achiziționarea, recepționarea și valorificarea masei lemnoase.
Prin actul adițional autentificat la 10.06.2004 inculpatul a preluat de la martoră părțile sociale ale BMd evenind administrator și asociat unic. Cu aceeași ocazie părțile au stabilit și schimbarea sediului social, astfel că inculpatul a prezentat la Oficiul Registrului Comerțului M, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7830/5.12.1990 potrivit căruia era coproprietar împreună cu soția sa, martora, a imobilului din BMs tr. -, nr. 88 județul M prezentând totodată și o copie de pe cartea provizorie de identitate nr. - care atesta că inculpatul figurează cu domiciliul la adresa indicată.
Afirmația făcută de inculpat la Oficiul Registrului Comerțului M nu corespunde adevărului, deoarece între anii 1992 - 1993, soții au pierdut imobilul din B M- care fusese ipotecat în favoarea unei bănci. Urmare a neplății creditului obținut de soții, banca a valorificat imobilul ipotecat, aspect care reiese din declarațiile martorei, precum și a martorilor, G, care au cumpărat succesiv imobilul și, acesta din urmă fiind proprietarul actual al imobilului, începând cu anul 2003.
Întrucât, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din anul 1990 inculpatul deținea imobilul în coproprietate cu soția sa și fiind necesară o declarație pe proprie răspundere a coproprietarului de acceptare a stabilirii sediului social la adresa arătată, inculpatul a depus la dosarul de înmatriculare al o "declarație proprietar" document ce a primit încheiere de dată certă la 15.06.2004 de la martora, consilier juridic la Oficiul Registrului Comerțului
Potrivit "declarației proprietar", martora a arătat că este de acord cu stabilirea sediului la domiciliul comun cu al inculpatului și a semnat. Martora a arătat că nu cunoaște nimic drept "declarația de proprietar", că nu a fost prezentă la Oficiul Registrului Comerțului M, că soțul ei nu i-a solicitat o asemenea declarație, pe care nici nu a semnat- Aspectul este confirmat și prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/15.06.2005 care a concluzionat că semnătura de pe "declarația proprietar" probabil a fost executată de către martoră.
Martora a susținut că, anterior încheierii cu dată certă "declarației proprietar", potrivit obligațiilor ce-i reveneau, a verificat persoana declarantă și dacă există identitate între aceasta și cea care s-a prezentat cu actul de identitate și nu ar fi încheiat actul dacă avea suspiciuni.
Cert este că, inculpatul s-a folosit la Oficiul Registrului Comerțului M pentru stabilirea sediului social al de un contract de vânzare-cumpărare și o declarație de proprietar ce nu reflectă realitatea, făcând în acest sens declarații necorespunzătoare adevărului în fața instituției publice.
În drept, faptele inculpatului astfel cum au fost probate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de:
- art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13.pen.;
- art. 292.pen. ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
Probatoriul testimonial administrat în faza cercetării judecătorești (martorii, ) coroborat cu declarația inculpatului dată în timpul anchetei penale și cu înscrisurile produse de acuzare au condus la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor ce i-au fost reținute în sarcină.
Aplicarea legii penale mai favorabile s-a făcut în raport cu Legea nr. 87/1994 (art. 12 lit. b) în vigoare la data comiterii faptelor, iar ulterior după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, sediul materiei se regăsește în prev. art. 9 lit. f ale cărei limite speciale de pedeapsă sunt mai reduse.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere disp. art. 72.pen. respectiv: prezența antecedentelor penale, pericolul social concret al faptelor precum și împrejurarea că inculpatul s-a sustras procedurii judiciare desfășurate în fața instanței.
Întrucât faptele supuse judecății au fost comise în concurs real cu cele stabilite prin sentința penală nr. 684/2005 și sentința penală nr. 1912/2006 s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepselor și s-a procedat la contopirea pedepselor componente ale pluralității de fapte.
Față de gravitatea concretă a faptelor, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 5 ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care nu a formulat motive de apel, dar în declarația dată instanței de apel a precizat că se consideră nevinovat de săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat și pentru care instanța de fond l-a condamnat.
Prin decizia penală nr. 225/A/19 decembrie 2008, Tribunalul Maramureșa respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Baia Mare și, l-a obligat pe acesta la 420 lei cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a apreciat apelul inculpatului ca fiind formulat în termen, deoarece hotărârea atacată nu i-a fost comunicată legal, astfel că termenul de apel curs de la data încarcerării acestuia, când a luat la cunoștință de hotărâre.
Totodată, a constatat că instanța de fond a procedat la o judicioasă apreciere a probelor administrate, stabilind o stare de fapt corectă, căreia i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare și, reținând vinovăția inculpatului, a realizat o individualizare corectă a pedepselor aplicate acestuia.
Împotriva deciziei Tribunalului Maramureș, în termen legal a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, precum și personal de către inculpat, s-a solicitatîn principal, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pr.pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, deoarece sentința a fost pronunțată fără citarea legală a inculpatului sau aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege.
S-a motivat că citațiile au fost comunicate la domiciliul indicat de inculpat cu mult timp înainte, deși acesta nu mai locuia la adresele respective. În ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, s-a arătat că nu există prejudiciu, iar vinovăția inculpatului nu a fost dovedită, astfel că se impune achitarea inculpatului și pentru această infracțiune.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații, se impune achitarea în baza art. 10 lit. d pr.pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Inculpatul a declarat sediul societății comerciale la domiciliul său, însă ulterior locuința a fost înstrăinată, sediul societății fiind acceptat în clauza de uzufruct a noului proprietar. Deși există contract de vânzare-cumpărare cu clauza concretă de uzufruct în favoarea societății comerciale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru fals în declarații.
Verificând hotărârea atacată, în baza materialului și lucrărilor de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 Curtea constată fondat recursul în cauză, însă pentru alte motive decât cele invocate.
În cauză sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385/9 pct. 9 și 10.pr.pen. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare.
Instanța de apel nu a arătat în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, limitându-se să arate în câteva rânduri că hotărârea primei instanțe este legală, că încadrările juridice sunt corecte, iar pedepsele aplicate just individualizate, în condițiile în care, ca motive distincte de apel, inculpatul a arătat că infracțiunea de evaziune fiscală nu a fost dovedită, iar cu privire la fals, că nu este vinovat. Rezultă astfel că, instanța de apel nu a procedat la un examen propriu al cauzei, referindu-se doar la aprecierea personală a judecătorului de fond, fără o motivare proprie și distinctă, în condițiile în care, în apel s-au ridicat noi apărări pe care prima instanță nu le-a avut în vedere.
Este adevărat că, potrivit unei practici judiciare constante, în cazul în care, respingând apelul, confirmă hotărârea supusă examinării sale, instanța de apel nu este obligată să-și motiveze decizia în termeni diferiți de aceia ai primei instanțe, fiind suficientă însușirea motivării primei instanțe. Acest lucru este însă valabil, dacă hotărârea primei instanțe este ea însăși complet și corect motivată. Dacă însă, motivarea primei instanțe este incompletă sau defectuoasă, decizia instanței de apel devine nemotivată și supusă casării, ca și în cazul în care, în apel s-au ridicat noi apărări, pe care prima instanță nu le-a avut în vedere, apărări pe care instanța de apel nu le-a analizat sau le-a înlăturat fără nicio motivare.
Se poate observa că, deși inculpatul a invocat ca și motiv de apel nedovedirea infracțiunii de evaziune fiscală, instanța de apel, referindu-se în termeni generali la starea de fapt și încadrarea juridică reținută de prima instanță, nu a făcut nicio referire la această infracțiune, în condițiile în care nici prima instanță, în contra dispozițiilor art. 356.pr.pen. nu a descris una din faptele ce au făcut obiectul actului de sesizare - aceea de evaziune fiscală, nu a arătat în ce a constat această faptă, când a fost comisă, întreaga stare de fapt descrisă în expunere, referindu-se exclusiv la infracțiunea de fals în declarații.
Mai mult, în condițiile în care prima instanță a reținut că, în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a comis faptele reținute în actul de sesizare, dar nu s-a mai prezentat în instanță, iar în calea de atac a apelului inculpatul a ridicat noi apărări - nedovedirea infracțiunii de evaziune fiscală și nevinovăția în comiterea infracțiunii de fals în declarații - pe care prima instanță nu le-a avut în vedere, înlăturarea acestor apărări nu numai că nu a fost motivată de instanța de apel, dar infracțiunea de evaziune fiscală nici măcar nu a fost supusă examinării.
Pentru aceste motive, recursul în cauză este fondat, urmând a fi admis ca atare și, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c pr.pen. se va casa decizia atacată și se va dispune rejudecarea apelului inculpatului de către Tribunalul Maramureș.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va motiva în fapt și în drept soluția ce urmează a fi adoptată, în baza examinării din nou a cauzei și, răspunzând tuturor motivelor de apel invocate, luând în considerare și celelalte motive de recurs.
Totodată, având în vedere că apelul inculpatului s-a apreciat ca fiind în termen, în rejudecare, instanța de apel se va pronunța și asupra mandatului de executare a pedepsei, emis de Judecătoria Baia Mare în baza sentinței penale apelate nr. 1522 din 26.09.2007, nedefinitivă ( fila 85 dosar fond), cu atât mai mult cu cât, această sentință a fost avută în vedere într-o altă cauză penală privindu-l pe inculpat și care a fost soluționată de Judecătoria Carei ( filele 18-23 dosar recurs), urmând a se clarifica situația juridică a inculpatului și sub acest aspect, în funcție de soluția ce se va impune în cauza dedusă judecății.
Nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pe motiv că aceasta a judecat cauza fără citarea legală a inculpatului, deoarece din lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi indicat noile adrese, instanța procedând corect la citarea sa de la adresele indicate în cursul urmăririi penale: B M,-/35,- și-/25, precum și prin afișare la sediul Consiliului Local B M, întrucât s-a dovedit că nu mai locuiește la adresele cunoscute, făcând deci aplicarea dispozițiilor art. 177 alin. 4.pr.pen. (procese verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere - filele 23, 35 dosar fond ).
În baza art. 189.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 12 aprilie 1958 în D, jud. C, deținut în Penitenciarul Gherla ), împotriva deciziei penale nr. 225/A din 19 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și dispune rejudecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1522/26.09.2007 a Judecătoriei Baia Mare, de același tribunal.
În baza art. 189.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. /
5 ex./04.03.2009.
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș
