Extradarea activa (legea 302/2004). Decizia 615/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 615/
Ședința publică din 16 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva încheierii nr.85/CC din data de 14 octombrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a lipsit intimatul inculpat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție necesitatea apărării din oficiu.
Reprezentantul parchetului având cuvântul apreciază că se impune apărarea din oficiu în cauză, având în vedere pedeapsa aplicată.
Curtea apreciază că nu este obligatorie apărarea în cauză întrucât nu se regăsește în nici unul dintre cazurile prevăzute de codul d e procedură penală, persona solicitată nu este arestată iar pedeapsa aplicată prin hotărâre definitivă nu depășește limita legală și nu este nici minor.
Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, nici excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta parchetului având cuvântul pune concluzii de menținerea încheierii nr.85/CC din data de 14 octombrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, având în vedere că în cauză a fost suspendată executarea hotărârii de condamnare a admiterii în principiu a contestației în anulare formulată în cauză, apreciază că această cerere în acest moment este prematură și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004.
Urmează ca instanța să aprecieze cu privire asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin încheierea nr. 85/CC din 14 octombrie 2009, TRIBUNALUL ARGEȘa respins sesizarea INSPECTORATULUI GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE - CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ- BIROUL NAȚIONAL INTERPOL.
A constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru a se solicita extrădarea condamnatului, fiul lui G și, născut la 25.12.1954 în Focșani, jud. V, domiciliat în -,-, 146-55,.305, CNP -, cu reședința în T,-,.2, jud.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că cel în cauză a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă și, nefiind găsit în țară, în vederea punerii în executare a mandatului emis pe numele său, a fost dat în urmărire internațională.
Mai arată judecătorul fondului că numitul a formulat contestație în anularea hotărârii pronunțate împotriva sa și, prin încheierea nr- a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă în principiu această cerere și a fost suspendată executarea hotărârii de condamnare.
Față de situația nou creată, tribunalul apreciat că, deocamdată, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru a se solicita extrădarea condamnatului și a respins sesizarea, avându-se în vedere că scopul extrădării ar fi începerea executării pedepsei care, în acest moment, este suspendată.
Sentința pronunțată de tribunal a fost atacată cu recurs, în termenul prevăzut de lege, de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ și a fost criticată ca netemeinică, pe motiv că, la momentul sesizării - Centrul de Cooperare Internațională, respectiv al formulării cererii de extrădare, erau suspendate doar efectele imediate ale mandatului de executare, ele nefiind anulate, întrucât nu s-a soluționat fondul căii de atac extraordinare declanșate de către condamnat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor ce se invocă, precum și sub toate aspectele, așa cum obligă art. 385/6 alin. ultim din codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin sentința penală nr. 240 din 22 mai 2008 Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 2422 din 24 iunie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II- b) Cod penal, cu aplic. art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza acesteia, la data de 01 iulie 2009, instanța de fond a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 250/2008, ce nu a putut fi pus în executare, întrucât persoana menționată nu a putut fi găsită în țară.
Ulterior, a fost emis și mandatul de urmărire internațională nr. 250/2008 din 27 iulie 2009, în baza căruia Biroul Național Interpol a efectuat cercetări și a descoperit că numitul a fost localizat de autoritățile judiciare din, iar la data de 13.10.2009 a fost sesizată instanța de executare, TRIBUNALUL ARGEȘ, pentru a formula cererea de extrădare, întrucât există riscul ca cel în cauză să părăsească țara.
Conform actelor depuse la dosarul primei instanțe, anterior sesizării, condamnatul a solicitat anularea hotărârii de condamnare în fața, iar prin încheierea pronunțată la 29.09.2009 această cerere a fost admisă în principiu, dispunându-se, totodată, suspendarea executării deciziei penale nr. 2422/2009, pronunțate de această din urmă instanță ( 8).
Este adevărat, mandatul de executare a pedepsei închisorii nu a fost anulat însă, atâta vreme cât executarea acestuia este suspendată, formularea unei cereri de extrădare nu-și mai găsește justificare.
Aceasta, întrucât în speță nu sunt realizate condițiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, ce se referă în mod expres la persoana căutată de autoritățile judiciare românepentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
Așa fiind, curtea conchide că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând aom enține și, pe cale de consecință, a respinge recursul declarat împotriva ei.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 din codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva încheierii nr.85/CC din data de 14 octombrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
G - - - -
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./09.11.2009
Jud.fond:.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Corina Voicu, Raluca