Extradarea pasiva (legea 302/2004). Sentința 116/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ 116
Ședința publică din 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe
- - - - - judecător
Grefier: - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Craiova
* * *
Pe rol, soluționarea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, privind persoana solicitată Tocilă.
La apelul nominal a răspuns, în stare de reținere, persoana solicitată Tocilă, asistat de av., apărător ales, în baza împuternicirii nr. 25 din 06.06.2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, reprezentantul parchetului a arătat în privința cererii formulată de persoana solicitată către Arestul IPJ D că soluționarea acesteia nu este de competența instanței, investită numai cu soluționarea unei cereri privind executarea mandatului european de arestare și a solicitat înaintarea acestei cereri, IPJ D, pentru a fi soluționată potrivit dispozițiilor Legii nr. 275/2006.
Avocat a arătat că este de acord cu solicitarea reprezentantului parchetului, precizând că instanța de judecată, nu este competentă să soluționeze această cerere.
Instanța a apreciat că soluționarea cererii formulate de persoana solicitată privind întocmirea unui act notarial, adresată conducerii IPJ D, nu este de competența unei instanțe sesizate cu o cerere privind executarea unui mandat european de arestare și a dispus restituirea cererii la IPJ D, în vederea soluționării, potrivit dispozițiilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepsei și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, aprobat prin nr.HG 1897/21 decembrie 2006, precum și înaintarea unei copii a mandatului european de arestare.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea cererii având ca obiect executarea mandatului de arestare privind persoana solicitată Tocilă, predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, menținerea măsurii arestării persoanei solicitate în vederea predării și remiterea către autoritățile judiciare italiene, a înscrisurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.
Avocat a solicitat admiterea cererii privind executarea mandatului european și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene, precizând însă că nu se impune remiterea înscrisurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, întrucât aceste înscrisuri nu constituie probe.
A mai arătat că este de acord cu solicitarea reprezentantului parchetului de a-i fi menținută măsura arestării persoanei solicitate, în vederea predării.
Persoana solicitată, având cuvântul, a arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene precum și cu menținerea arestării sale în vederea predării.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Constată că la data de 28 mai 2008, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, cerere de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul Ordinar din Milano, prin care se solicită predarea numitului, fiul lui și, născut la 15 septembrie 1971, domiciliat în C,-, jud. D CNP -, precum și sechestrarea și consemnarea bunurilor care pot fi necesare ca probă, după efectuarea perchezițiilor domiciliare la locuințele folosite de persoana solicitată.
În fapt, autoritățile italiene, rețin în sarcina persoanei solicitate comiterea infracțiunilor;
1) prev. de art. 416 al.1,2,3,4 și 6 din Cod Penal, întrucât, persoana solicitată Tocilă, împreună cu alții, având roluri diferite, s-au asociat între ei cu scopul de a comite mai multe infracțiuni de aducere în stare de sclavie a unor minori, care erau ulterior utilizați la săvârșirea diferitelor infracțiuni de furt.
Se rețin următoarele circumstanțe agravante:
- a fi acționat în număr de mai mult de zece asociați;
- a fi acționat în scopul de a comute infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 600 și 601 din
Cod PenalFaptele au fost săvârșite la Milano până la data de 10.10.2007 și continuă în prezent.
2) prev. de art. 110, 112 al.1 și 2 din, art. 81 al.1, art. 600 al.1și 3 din sexties din, constând în aceea că, în concurs împreună cu alte persoane, prin realizarea mai multor acțiuni executive în baza aceleiași hotărâri infracționale, acționând în mod reunit sau chiar în mod disjuns, au adus și au menținut în stare de sclavie, sau oricum în stare de frică și supunere continuă pe mai mulți minori, prin aplicarea violențelor, amenințărilor, profitând de poziția acestora de inferioritate fizică și psihică și de condițiile de necesitate în care trăiau. Se rețin circumstanțe agravate de:
- comiterea faptelor în grup de mai mult de cinci persoane;
- comiterea faptelor asupra persoanelor de vârstă minoră
- comiterea faptelor asupra minorilor de vârstă sub 14 ani;
- comiterea faptelor asupra propriului descendent sau oricum asupra unei persoane legată de făptuitor prin grad de rudenie până la gradul 3.
Faptele au fost săvârșite la Milano până la data de 10.10.2007 și continuă în prezent.
3)prev. de art. 110 din, art. 112 al.1 1 din, art. 81 al. 1, art. 611 din constând în aceea că, în concurs și împreună cu alte persoane, prin mai multe acțiuni executive ale aceleiași hotărâri infracționale, prin aplicarea violenței și amenințărilor, au constrâns și determinat mai mulți minori să comită furturi și tâlhării, împosedându-se de bunurile obținute de aceștia.
Se reține circumstanța agravantă de a fi acționat în număr de mai mult de 5 persoane.
Faptele au fost săvârșite la Milano până la data de 10.10.2007 și continuă în prezent.
4) prev. de art. 110 din, art. 81 al.1 și art. 644 din, întrucât în concurs cu numita, prin mai multe hotărâri infracționale, au cerut și și-au însușit dobânzi cămătărești în schimbul împrumuturilor de bani oferite unor persoane din anturajul lor, neidentificate.
S-a indicat în caracterizarea persoanei solicitate și faptul că a săvârșit contravenția prev. de art. 110 din, art. 718 și art. 719 din, constând în aceea că împreună cu numita și cu alte persoane, rămase neidentificate, au organizat și s-au ocupat cu jocuri de noroc, la care participau și minori.
Faptele au fost săvârșite în localitatea până la data de 10.10.2007 și continuă în prezent.
În drept, s-a reținut că infracțiunle săvârșite de persoana solicitată au corespondent în legea română, în infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 al.1,2 Cod Penal; trafic de persoane cu pluralitate de făptuitorii, prev. de art. 12 al.1, al.2 lit. a din L 678/2001; trafic de minori cu pluralitate de făptuitori, prev. de art. 13 1 și 2 din L 678/2001.
Pe numele persoanei solicitate s-a emis mandatul european de arestare nr. 24617/07 R; 4976/07, în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul Ordinar din Milano, în vederea executării ordonanței de aplicare a măsurii cautelare, față de persoana solicitată.
Prin încheierea din 29 mai 2008, Curtea de Apel Craiova a dispus sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața instanței a persoanei solicitate Tocilă, precum și în vederea efectuării percheziției solicitate de statul străin.
Persoana solicitată a fost identificată și reținută în baza ordonanței nr.11/2008, din 05 iunie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pe o durată de 24 ore de la 05 iunie 2008, orele 10.00, până la 06.06.2008,orele 10.00.
Ca urmare a autorizațiilor de percheziție nr. 8 din 4 iunie 2008 și respectiv, nr. 9 din 4 iunie 2008 emise de Tribunalul Dolj, s-a procedat la efectuarea unor percheziții domiciliare, întocmindu-se în acest sens procesele verbale privind efectuarea perchezițiilor domiciliare și bunurilor ridicate.
Prin încheierea din 06 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, a dispus arestarea persoanei solicitate Tocilă, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 06 iunie 2008 până la 04 iulie 2008, inclusiv, în vederea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că luarea acestei măsuri se impune în raport de natura acuzațiilor aduse persoanei solicitate și necesitatea soluționării aspectelor legate de executarea mandatului european de arestare.
Măsura arestării s-a definitivat prin decizia penală 2144/ 12 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată împotriva încheierii din 6 iunie 2008 Curții de Apel Craiova.
În ședința publică din 06 iunie 2008, în aplicarea dispoz. art. 90 și următoarele din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost întrebată asupra consimțământului la predare; i s-au adus la cunoștință și prev.dispoz. art. 100 și 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004.
A arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene, deși nu este vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni pe teritoriul Italiei și că invocă regula specialității prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, în sensul că solicită să nu fie urmărită și pentru alte fapte decât cele care au format obiectul mandatului european de arestare precum și dispoz. art. 87 alin.2 din același act normativ, conform căruia, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Curtea, constată că în executarea unui mandat european de arestare, autoritățile judiciare române competente, trebuie să analizeze îndeplinirea condițiilor de formă ale mandatului precum și dacă există vreunul din motivele de refuz privind executarea, din cele prev. de art. 88 din Legea nr. 302/2004.
S-a constatat că mandatul emis în speță, îndeplinește condițiile prev. de art. 79 având la bază un mandat de arestare preventivă emis de autoriățile italiene, fiind indicate elementele de identificare ale actului pe care se întemeiază mandatul de arestare: identitatea și cetățenia persoanei solicitat, natura și încadrarea juridică a faptei, o descriere a circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile.
În raport de aceste considerente, Curtea nu poate aprecia asupra vinovăției persoanei solicitate, și, constatând că sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și avându-se în vedere și consimțământul acesteia la predare, urmează să se ia act de aceasta și să se dispună executarea mandatului european de arestare emis în cauză, prin predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene.
În baza art. 100 alin.1 din Legea nr. 302/2004, modificată, se va dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă cu respectarea regulii specialității, respectiv, aceea ca persoana solicitată să nu fie urmărităî, judecată, condamnată pentru alte fapte comise anterior predării.
În baza art. 87 alin. 2 din același act normativ, se va dispune ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate împotriva persoanei solicitate Tocilă, aceasta să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
În baza art. 90 alin. 9 din același text normativ, se va menține măsura arestării preventive a persoanei solicitate, în vederea predării, către autoritățile italiene.
În temeiul art. 98 din legea nr. 302/2004, instanța va dispune remiterea către autoritățile judiciare italiene a înscrisurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, respectiv: contract de depozit pentru depunerea de valori în tezaurul de casete de siguranță cu nr. 5967 din 24 octombrie 2007, încheiat între SA - Sucursala C și Tocilă, pentru caseta de valori nr. 3/60; ordin de paltă din data de 17 decembrie 2007 pentru retragere numerar de către Tocilă, din contul client -EUR01 pentru suma de 25.950 euro de la SA - Sucursala D; extras de cont din data de 24 octombrie 2007, pentru contul client -EUR01, -, de la SA - Sucursala D și extras de cont emis de SA pentru Tocilă, -.
Văzând și dispoz. art. 192 alin. 3 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea având ca obiect executarea mandatului european de arestare privind persoana solicitată, fiul lui și, născut la 15 septembrie 1971, domiciliat în C,-, jud. D, CNP -, CI seria - -,eliberat de Poliția mun. C la 05.06.2003, în prezent deținut în Arestul IPJ D, emis de Tribunalul Ordinar din Milano.
Ia act de consimțământul persoanei solicitate cu privire la predare.
Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 90 alin 9 din L 302/2004, modificată, prin Legea 224/2006, menține măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile judiciare italiene.
Dispune remiterea către autoritățile judiciare italiene a înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare indicate în procesul verbal întocmit la 05.06.2008, de IPJ
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 16 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier,
- -
17 Iunie 2008
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Mirela Ciurezu Gherghe