Falsificarea de monede sau alte valori (art.282 cod penal). Decizia 330/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 330/
Ședința publică din 03 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Andreescu dr. - -, judecător
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G--
JUDECĂTOR 3: Marioara
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr. 163 din 20 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 20 mai 2008 când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr.3531 din 7 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr-, în baza art.334 Cod pr.penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art.282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.06.1968, în municipiul A, județul T, domiciliat în aceeași localitate,-, județul T, CNP -, cetățean român, neșcolarizat, recidivist, la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art.53 pct.2 lit. a Cod penal, s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a - c Cod penal, pentru o perioadă de 2 ani.
Executarea pedepsei principale se va face în condițiile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s- dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 09.11.2000 și până la 30.11.2000.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 14.01.1979 în Pitești, domiciliat în Pitești,-, județul A, fără forme legale în Pitești,-, județul A, CNP -, cetățean român, fără studii, necăsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, la:
-1 an și 6 luni închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art.8 din nr.OG21/1997, cu reținerea art.74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată, în prezent decedat).
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
-1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
-1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
-1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
-1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997, cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
În baza art.33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, constatându-se că cele 6 infracțiuni sunt concurente, s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute pe cea mai grea, sporită cu 4 luni, urmând ca în final să execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.
În baza art. 861Cod penal, s- dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a fixat termen de încercare de 4 ani, conform art. 862Cod penal.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863al. 1 lit. b - d Cod penal, iar în baza art. 863al. 1 lit. a Cod penal, să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, la termenele fixate de consilierii de reintegrare.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s- dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din data de 09.11.2000.
Prin aceeași sentință, a fost condamnat și inculpatul, fiul lui și, născut la data de 08.04.1972, în municipiul Pitești, județul A, domiciliat în municipiul Pitești, str. -, -. A,. 3, județul A, fără forme legale în municipiul Pitești,-, județul A, CNP -, cetățean român, căsătorit, 5 copii, fără studii, fără antecedente penale, la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
În baza art. 81 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din data de 09.11.2000.
De asemenea, a fost condamnară inculpata, fiica lui și, născută la data de 13.11.1962, în comuna, județul V, domiciliată în municipiul Pitești, str. - -, -. C,. 1, județul A, cu reședința în municipiul Pitești,-, județul A, CNP -, cetățean român, fără antecedente penale, la:
-1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
-1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a constatat că infracțiunile sunt concurente, s-au contopit cele două pedepse și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal.
A fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 26.10.1961, în municipiul Pitești, județul A, domiciliată în municipiul Pitești, str. - -, -. C,. 2, județul A, CNP -, cetățean român, căsătorită, studii - 10 clase, fără antecedente penale, la:
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată );
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată );
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată G).
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a constatat că infracțiunile sunt concurente, s-au contopit cele trei pedepse și s-a dispus ca inculpata să o execute pe cea mai grea, sporită cu 2 luni, urmând ca în final să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 861Cod penal, s- dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a fixat termen de încercare de 4 ani conform art. 862Cod penal.
Pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863al. 1 lit. b - d Cod penal, iar în baza art. 863al. 1 lit. a Cod penal, se va prezenta lunar la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, la termenele fixate de consilierii de reintegrare.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 864Cod penal.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.04.1978, în municipiul Pitești, județul A, domiciliat în municipiul Pitești,-, Jud. A, CNP -, cetățean român, studii - 6 clase, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, la:
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată );
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a constatat că infracțiunile sunt concurente, s-au contopit cele două pedepse și s-a dispus ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
A fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 19.01.1957, în municipiul Pitești, județul A, domiciliată în municipiul Pitești,-, județul A, studii - 4 clase, CNP -, cetățean român, căsătorită, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată G).
În baza art. 81 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal.
A fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 09.01.1981, în Pitești, domiciliată în Pitești, str. -, -. 16, CNP -, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997 cu reținerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. c Cod penal (parte vătămată ).
În baza art. 81 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod pr.penală, s-a încetat procesul penal față de inculpatul (în prezent decedat), CNP -, cu ultimul domiciliu în Pitești, str.- -, -. A,. 2, județul A și reședința în Pitești, str. -, -. A,. 157, județul A, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de cupoane agricole falsificate, prevăzută de art. 282 al. 2 Cod penal, în condițiile art. 8 din nr.OG 21/1997.
S-a luat act că părțile vătămate:, G, și, nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s-a admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul să-i achite suma de 200 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s- admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul să-i achite suma de 70 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s-a admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul să-i achite suma de 100 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s- admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul să-i achite suma de 75 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s-a admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligată inculpata să-i achite suma de 70 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s- admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile și a fost obligată inculpata să-i achite suma de 220 lei noi (RON), ce va fi actualizată începând cu data de 09.10.2000 și până la data plății efective, în raport cu indicele inflației, cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.14 și art. 346 Cod pr.penală, s-a admis acțiunea civilă a părții civile G și a fost obligată inculpata să-i achite suma de 80 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s- admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul să-i achite suma de 140 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s- admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul să-i achite suma de 140 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s- admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile G și a fost obligată inculpata să- achite suma de 200 lei noi (RON), ce va fi actualizată începând cu luna septembrie 2000 și până la data plății efective, în raport cu indicele inflației, cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod pr.penală, s-a admis acțiunea civilă a părții civile și a fost obligată inculpata să-i achite suma de 50 lei noi (RON) cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 118 al. 1 lit. e Cod penal, s-a confiscat de la inculpatul suma de 270 lei noi (RON), de la inculpata suma de 160 lei noi (RON) și de la inculpata suma de 50 lei noi (RON), bunuri dobândite prin săvârșirea faptelor penale.
În baza art. 14 al. 3 lit. a și art. 348 Cod pr.penală, s- dispus anularea cupoanelor agricole false, identificate de către organele de urmărire penală și evidențiate în anexele din volumul II al dosarului de urmărire penală.
În baza art. 191 Cod pr.penală, au fost obligați inculpații:, și să achite câte 750 lei noi (RON), reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză. Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 192 al. 3 Cod pr.penală.
În baza art. 193 Cod pr.penală, s-a respins cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare ocazionate de proces.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, că în toamna anului 2000, inculpatul a deținut și pus în circulație un număr de 300 cupoane agricole, știind că acestea sunt false. În același interval de timp, inculpatul - a primit de la inculpatul mai multe cupoane agricole false și, cunoscând că acestea sunt false, a pus în circulație cinci cupoane. În aceiași perioadă, inculpatul a deținut și pus în circulație mai multe cupoane agricole false vânzând părților vătămate -6 cupoane în valoare de 300.000 lei; - 7 cupoane în valoare de 700.000 lei, - 10 cupoane în valoare de 1.000.000 lei, Turciu - 10 cupoane în valoare de 750.000 lei; - 5 cupoane în valoare de 400.000 lei și - 17 cupoane în valoare de 2.000.000 lei, prejudiciul total fiind în valoare de 5.150.000 lei. Inculpatul a deținut și pus în circulație 20 cupoane agricole false pe care le-a vândut părții vătămate cu suma de 2.000.000 lei. Inculpata a deținut și pus în circulație mai multe cupoane agricole false pe care le-a înstrăinat mai multor părți vătămate. Inculpata a deținut și pus în circulație mai multe cupoane agricole false, vânzând părților vătămate - 5 cupoane în valoare de 500.000 lei, - 22 cupoane în valoare de 2.200.00 lei și G - 8 cupoane agricole în valoare de 800.000 lei. Inculpatul a deținut și vândut 14 cupoane agricole false părții vătămate și 14 cupoane agricole false părții vătămate, prejudiciind pe fiecare dintre ei cu câte 1.400.000 lei. Inculpata a deținut cupoane agricole false și a vândut părții vătămate G 20 de cupoane agricole false în valoare de 2.000.000 lei iar inculpata a deținut cupoane agricole false și a vândut părții civile 7 cupoane agricole în valoare de 500.000 lei.
S-a apreciat de către instanța de fond, că faptele săvârșite de inculpați constituie infracțiunile prev. de art. 282 alin.2 Cod penal, rap.la art. 8 din OUG nr. 21/1997 cu aplic. art. 33, 34 Cod penal, pentru inculpații care au vândut cupoane agricole false mai multor persoane, iar pentru inculpatul cu aplicarea art. 37 lit."b" Cod penal, texte legale în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaților, și.
La stabilirea și individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, în raport de care s-a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei penale, prev. de art. 52 Cod penal, poate fi realizat prin condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu executare în condiții de penitenciar potrivit art.57 și 71 Cod penal, pentru inculpatul, având în vedere că acesta este recidivist, cu suspendare sub supraveghere conform art.861și urm. Cod penal, pentru inculpații și și cu suspendare condiționată a executării pedepsei conform art.81 și urm. Cod penal, pentru inculpații, și.
Au fost reținute în favoarea inculpaților, și, circumstanțele atenuante judiciare prev. de art.74 Cod penal, cu consecința prev. de art.76 lit."c" Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale, comportarea sinceră a inculpaților în cursul procesului penal și comportarea corespunzătoare avută anterior săvârșirii infracțiunilor.
Cu privire la inculpatul -, acesta a decedat în cursul judecății, astfel încât, în baza art.11 pct.2 lit."b" rap. la art.10 lit."g" Cod pr.penală, s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art.282 alin.2 Cod penal, rap. la art. 8 din OG nr.21/1997.
În legătură cu latura civilă a cauzei, s-a luat act că părțile vătămate, G și nu s-au constituit părți civile.
De asemenea, în baza art. 14 și 346 Cod pr.penală, inculpații au fost obligați la despăgubiri către părțile vătămate constituite părți civile, astfel: 200 lei către; 70 lei către; 100 lei către; 75 lei către Turciu; 70 lei către; 220 lei către; 80 lei către G; 140 lei către; 140 lei către; 200 lei către G și 50 lei către.
În baza art. 118 lit."e" Cod penal, s-a dispus confiscarea sumelor de 270 lei de la, 160 lei de la și 50 lei de la, iar în baza art. 14 alin.3 și art.348 proc.pen. au fost anulate agricole false.
Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, solicitând să se dispună achitarea sa, deoarece nu există nici o probă din care să rezulte că ar fi falsificat ori deținut cupoane agricole false și nici că ar fi vândut cupoane vreunei persoane.
Prin decizia penală nr.163 din 20 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr-, a fost admis apelul formulat de inculpatul, desființată în parte sentința, în sensul ca s-a înlăturat condamnarea apelantului-inculpat, precum și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
In baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.c Cod pr.penală, a fost achitat apelantul-inculpat, pentru infracțiunea prev.de art. 282 al.2 Cod penal, în condițiile art.8 din OG 21/1997 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Rezultă din considerentele deciziei că, în cauză nu s-a făcut dovada că apelantul-inculpat ar fi falsificat, deținut ori pus în vânzare cupoane agricole false, întrucât, cu ocazia confruntărilor dintre acesta și inculpații și, aceștia din urmă au declarat că au cumpărat agricole false de la, care nu este una și aceeași persoană cu inculpatul, iar la perchezițiile efectuate la domiciliul său, nu au fost identificate cupoane false sau mijloace care să permită falsificarea.
Această din urmă decizie a fost recurată în termen legal de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, invocând nelegalitatea sa și comiterea unei grave erori de fapt de către instanța de apel.
In dezvoltarea recursului, precizează că, în mod greșit s-a reținut că nu s-a făcut dovada că, inculpatul, în toamna anului 2000, nu a falsificat, deținut ori pus în vânzare circa 300 cupoane agricole false, apreciere ce vine în contradicție cu probele administrate în faza de cercetare penală.
Astfel, în cursul anului 2000, inculpatul i-a propus vărului său, inculpatul -, să îl ajute să vândă mai multe cupoane agricole false în Pitești, deținătorilor de cupoane originale, cu prețul de 25.000 ROL/bucată, după care, inculpatul - a cumpărat cupoane agricole false de la inculpatul și le-a vândut inculpaților și .
Ulterior, inculpații și au cumpărat cupoane agricole false de la inculpatul, ceea ce l-a nemulțumit pe inculpatul -, întrucât îl priva de sursă ilegală de profit obținut din comercializarea cupoanelor false.
Se mai susține că, inculpatul nu a luat parte direct la înșelarea persoanelor vătămate, folosindu-se de serviciile inculpatului -, tocmai în scopul de a nu fi identificat de persoanele care dețineau agricole originale și de a nu fi cercetat penal și trimis în judecată pentru infracțiunea comisă, neputând fi înlăturate declarațiile inițiale date de inculpatul -, care a decedat pe parcursul cercetării judecătorești.
In final, se menționează că, apelul inculpatului era admisibil doar pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.64 lit.c Cod penal, întrucât acesta nu s-a folosit de vreo calitate și nu a comis fapta în exercitarea vreunei profesii.
Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp.art.385/6 Cod pr.penală, se apreciază că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis, având în vedere următoarele argumente:
Potrivit probatoriului administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cele trei cicluri procesuale ale cercetării judecătorești efectuate de către judecătorie, în mod corect a reținut instanța de fond situația de fapt, în ceea ce privește comiterea infracțiunii de către inculpatul.
Astfel, în toamna anului 1999, vara și toamna anului 2000, diferite persoane au formulat sesizări în legătură cu faptul că au fost înșelate de indivizi necunoscuți în Centrală a municipiului Pitești, atunci când încercau să valorifice prin vânzare cupoane agricole.
Cercetările efectuate au scos la iveală o adevărată rețea de comercializare a unor astfel de bonuri de valoare ce funcționa în a municipiului Pitești. erau cumpărate la prețuri substanțial de mici față de valoarea lor nominală pentru a da posibilitatea cumpărătorului să obțină un profit din revânzarea acelorași cupoane. In astfel de operațiuni erau implicați inculpații -, și.
Aceste operațiuni de comerț cu cupoane agricole s-au încadrat în limitele legalității până în momentul în care s-a constatat că persoanele ce încercau să-și valorifice deținute erau înșelate de comercianții de ocazie din, prin înlocuirea cupoanelor valabile cu unele falsificate, aparent identice cu cele originale. Persoanele păgubite, o parte dintre ele părți vătămate în prezenta cauză, au constatat în momentul în care s-au prezentat cu respectivele cupoane la Banca Agricolă sau la magazinele de profil agricol, că sunt posesori ai unor cupoane agricole false. Toți aceștia încercaseră să valorifice agricole în Centrală din municipiul Pitești, din dorința de a le transforma rapid în bani. In incinta pieței, sistemul de fraudare a posesorilor de cupoane agricole valabile era foarte bine pus la punct de către inculpați, fiind denumit de către organele de urmărire penală "metoda șmen".
Astfel, comercianții de cupoane agricole din piață, identificau și acostau persoanele deținătoare de cupoane agricole valabile, negociau prețul (evident, sub valoarea nominală a cupoanelor) și, după primirea cupoanelor valabile (pe care de regulă le înmânau unei terțe persoane, tot comerciant de cupoane) efectuau plata. La scurt timp, înainte ca vânzătorul cupoanelor valabile să apuce să plece, comerciantul de cupoane agricole se răzgândea, sub pretextul că prețul ar fi neconvenabil (sau pentru că nu ar fi valabile sau deoarece nu ar permite achiziționarea de motorină sau pentru că nu li se prezenta și "cotorul" cupoanelor, etc.) și pretindea restituirea prețului plătit, oferind înapoi agricole. Diferența era că se înapoiau alte cupoane, aparent identice cu cele predate inițial de persoana posesoare a respectivelor bonuri de valoare, false. Numărul cupoanelor restituite păgubiților era identic cu cel înmânat inițial comerciantului de ocazie, doar că cele originale erau înlocuite cu falsuri. De cele mai multe ori, persoanele astfel înșelate observau că au primit cupoane false, de abia când încercau să le valorifice la Banca Agricolă sau la magazinele de profil agricol, realizând înșelătoria căreia îi căzuseră victime.
Persoanele vătămate au identificat pe cei vinovați de substituirea cupoanelor valabile cu cupoane false în incinta Pieței, în persoana inculpaților., și, toți având ca sursă de venituri comercializarea de produse agricole în cadrul Pieței. Aceștia au recunoscut faptul că s-au ocupat cu vânzarea și cumpărarea de cupoane agricole, dar au susținut că nu cunoșteau împrejurarea că o parte dintre pe care le tranzacționau erau false.
In timpul cercetărilor, părțile vătămate au predat agricole false primite de la inculpați, acestea fiind supuse constatărilor tehnice de specialitate la imprimeria BNR, organul emitent al cupoanelor agricole originale.
false au fost aduse în județul A de inculpatul. Acesta s-a întâlnit, inițial, cu vărul său -, căruia i-a spus că deține astfel de cupoane și i-a cerut să găsească cumpărători pentru falsificate, pe care inculpatul le oferea la prețuri mult sub valoarea nominală a cupoanelor originale de același tip, respectiv 25.000 lei vechi/bucată.
Inițial, inculpatul - a acționat ca intermediar între inculpatul și inculpații și, primul cumpăra de la și apoi, revindea fraților. Ulterior, frații s-au întâlnit personal cu inculpatul și au cumpărat direct, fără intermedierea inculpatului -, cupoane agricole false. Acest fapt l-a nemulțumit pe inculpatul - care, exclus fiind din circuitul cupoanelor false nu mai realiza câștiguri din traficarea lor. Inculpatul nu a comunicat vărului său de unde proveneau false și nici modul de falsificare, iar în fața organelor de cercetare penală a susținut, constant, că nu are nici un fel de legătură cu false.
Repetarea seriilor de pe fale a condus la concluzia că toate aceste cupoane identificate și supuse constatărilor tehnico-științifice au fost realizate în același loc. Inculpatul nu a luat, inițial, legătura decât cu vărul său, inculpatul -, prin intermediul căruia "plasa" falsificate pe distribuitorilor din Pitești. Deoarece - nu a avut suficienți bani pentru a cumpăra numărul de cupoane false oferite de, acesta din urmă le-a vândut direct fraților. Niciodată nu a luat parte la înșelătoriile din piață prin metoda "șmen", el evitând să fie văzut acolo, deoarece intuia că la un moment dat persoanele păgubite vor reclama fraudele cărora le cădeau victimă.
In total au fost identificate circa 300 de cupoane false dar se estimează la 500 numărul acestora puse în circulație numai pe raza județului
In mod corect s-a reținut că, principalul distribuitor de cupoane agricole false pe argeșeană a fost inculpatul, inițial, prin intermediul inculpatului -, apoi direct către frații. Inculpații și au pus în practică "metoda șmen" de fraudare a posesorilor de cupoane agricole valabile, alături de inculpații, și.
Inculpații și - nu au luat parte la acțiunile de fraudare prin "metoda șmen". In cursul procesului penal, la data de 4 decembrie 2005, intervenit decesul inculpatului -, ale cărui declarații inițiale date în speță, nu pot fi înlăturate, și din care rezultă vinovăția inculpatului, în comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa de către instanța de fond.
Deși inculpatul a negat constant implicarea sa în traficul de cupoane agricole false, recunoscând doar că în cursul anului 1999 adus în A cupoane agricole autentice, inculpatul - a recunoscut implicarea sa inițială (ca intermediar) în distribuirea cupoanelor false aduse de către frații. Ulterior, deoarece volumul tranzacțiilor cu cupoane false depășea posibilitățile sale financiare, inculpatul - a fost ocolit de distribuitorii și, care au intrat în legătură directă cu inculpatul.
Declarațiile inculpaților -, și date în fazele incipiente ale cercetărilor și procesele verbale de confruntare (toate aflate în volumul I al dosarului de urmărire penală), coroborate cu declarațiile inculpatului, evidențiază implicarea directă a inculpatului în traficarea cupoanelor agricole falsificate. Toți inculpații menționați vorbesc despre "vărul lui - de la " ca fiind distribuitorul primar al cupoanelor false în Inițial, inculpații și nici nu știau cine este acest "misterios văr" al lui -, deoarece inculpatul a căutat să fie cât mai discret, să nu-și facă apariția în locuri aglomerate pentru că intuia la ce se va ajunge din fraudarea unui număr mare de persoane. Doar incapacitatea fianciară a inculpatului - de a mai face față volumului mare al tranzacțiilor cu cupoane false, corelată cu cererea tot mai mare a fraților de astfel de cupoane, a condus la intrarea în legătură directă a inculpaților cu.
Sinceritatea inculpaților și în declarațiile date la organele de urmărire penală este evidentă, coroborându-se cu declarația inculpatului - și parțial cu ale inculpatului. Ulterior, din motive lesne de înțeles, în fața instanței inculpații și și-au schimbat declarațiile, intenția fiind de a-l disculpa pe inculpatul.
Și ceilalți inculpați amintesc constant de "vărul de la ", atunci când sunt întrebați despre proveniența cupoanelor false, deși (în mod cert) nu îl cunoșteau, la aceștia false ajungând exclusiv prin filiera inculpatului - și a fraților.
Imprejurarea că la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului nu au fost găsite cupoane false, nu este de natură a-l exonera de răspundere, procesul verbal de percheziție fiind doar una dintre probele acuzei, aflată într-o aparentă contradicție cu ansamblul probator, deoarece a nu găsi un bun la locuința unui inculpat nu exclude, în mod absolut, posibilitatea ca acea persoană să dețină sau să fi deținut bunul respectiv.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că, există serioase contradicții între declarațiile inculpatului în legătură cu motivul deplasărilor sale frecvente la Pitești, pe care nu le-a putut justifica. Există contradicții între declarațiile inculpatului și ale inculpaților -, și, evidențiate și cu ocazia confruntărilor. Acea persoană misterioasă "", furnizorul de cupoane false este o ficțiune pornită tot de la inculpatul în încercarea de a deturna cursul anchetei și a duce organele de cercetare penală pe o pistă falsă. La fel și presupusa dușmănie existentă între inculpatul și inculpatul -, determinată de divergențe de ordin financiar, nu justifică interesul inculpatului - de a-l acuza pe nedrept pe vărul său, rudă de gradul al 4-lea.
In apărările sale, inculpatul a insistat pe faptul că niciuna dintre părțile vătămate nu l-a recunoscut ca fiind comerciant de cupoane agricole false. Explicația este logică, inculpatul nu a mers niciodată în pentru a se implica în "metoda șmen", el a avut grijă să-și păstreze anonimatul intrând în legătură inițial doar cu vărul său (dovadă că se aflau în bune relații și avea încredere în el) și ulterior (din motivele arătate mai sus) cu frații. In mod inutil au fost întrebate părțile vătămate dacă îl cunosc pe inculpatul, deoarece răspunsul este evident negativ, nerezultând din vreo probă că inculpatul a intrat în vreun fel în legătură cu părțile vătămate.
Ca atare, luând în considerare aspectele menționate anterior și reținute corect de către instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, se constată că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică, urmând a fi casată în întregime.
In consecință, având în vedere argumentele expuse, Curtea urmează ca, în baza art.385/15 pct.2 lit.b Cod pr.penală, să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, să caseze în întregime decizia atacată și să mențină sentința penală pronunțată de instanța de fond, respectiv Judecătoria Pitești.
In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr. 163 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează în întregime decizia atacată și menține sentința penală nr. 3541 din 07 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
Jud.apel
3 iulie 2008
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Marioara