Falsul în declarații (art. 292 cod penal). Decizia 372/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 292 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 372
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Biciușcă
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de partea vătămată, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, str. - -, nr. 53-55, biroul 62, sector 2, împotriva deciziei penale nr. 97 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă partea vătămată recurentă, asistată de avocat ales și inculpata intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a procedat la audierea inculpatei intimate, susținerile acesteia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au de formulat cereri.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru partea vătămată recurentă arată că își menține toate concluziile expuse pe larg la data de 24 iunie 2009, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței pentru motivele invocate în scris la dosar. Precizează că indiferent de poziția inculpatei intimate, înscrisurile ce poartă propriile semnături sunt cele ce o încriminează, prin urmare în mod greșit s-a reținut că inculpata nu ar fi luat cunoștință de contestația la executare decât după ce a formulat cerere de intervenție în acest dosar.
Inculpata intimată solicită respingerea recursului, arătând că a fost cumpărător de bună credință.
Reprezentantul Parchetului arată că față de probele administrate, recursul este întemeiat, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
CURTEA,
Asupra recursului de față,constată
Prin sentința penală nr.196 din data de 26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Râmnicu S în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal.
A fost obligată partea vătămată să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, prin procesul-verbal de licitație nr. 874/21.10.2002, SC SRL Râmnicu S, a cărei administrator este, inculpata a cumpărat imobilul situat în municipiul Râmnicu S,-, jud. Vânzarea la licitație s-a făcut de către Administrația Financiară Râmnicu S în cadrul executării silite pornite împotriva debitorului SC eum.
Conform extrasului de carte funciară din data de 21.10.2002, data la care s-a făcut vânzarea la licitație, în acel moment SC eum este singurul proprietar al imobilului în litigiu, astfel că după vânzare, SC SRL a devenit singura proprietară a imobilului.
Această situație s-a păstrat s-a păstrat până la data de 22.06.2005, dată la care Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 931 pronunțată în dosarul nr. 1727/2005, a anulat procesul-verbal de vânzare la licitație publică.
Așadar, în intervalul 21.10.2002 - data la care a avut loc licitația publică - și 22.06.2005 - data la care a fost anulat procesul-verbal de licitație - societatea administrată de inculpata, respectiv SC, a fost singura și adevărata proprietară a imobilului, respectiv Stația.
Declarația notarială a fost dată de inculpată la data de 15.06.2004, dată ce este cuprinsă în perioada mai sus-arătată, perioadă în care într-adevăr era singura și adevărata proprietară a imobilului.
În aceste condiții prima instanță a reținut că nu se poate aprecia că inculpata a făcut afirmații neadevărate privitoare la proprietatea asupra imobilului în fața notarului public, ci aceasta a relatat adevărul, precizând că societatea pe care o administrează este proprietara asupra acestui imobil.
Referitor la cea de-a doua afirmație din conținutul declarației notariale, în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui dosar aflat pe rolul instanței judecătorești, instanța de fond a reținut că la data de 24.05.2004 s-a formulat o cerere de ordonanță președințială de către SC Com SRL, cerere având ca obiect sistarea lucrărilor la imobilul din Râmnicu S,-.
Prin sentința civilă nr. 607/01.06.2004 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 929/2004, a fost admisă cererea de ordonanță președințială, dispunându-se sistarea lucrărilor.
Având în vedere data pronunțării sentinței, 01.06.2004, la data de 15.06.2004, deci la două săptămâni după pronunțare, între părți nu a mai existat nici un litigiu referitor la imobil. Așadar, în momentul în care inculpata a dat declarația în fața notarului public, soluția fusese deja pronunțată, astfel încât litigiul fiind încheiat, nu se mai poate interpreta în sensul că mai există pe rol vreun dosar.
La data de 11.06.2004, prin procesul-verbal nr. 79/11.06.2004, executorul judecătoresc Gap rocedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 607/01.06.2007 a Tribunalului Buzău. La data punerii în executare stația era deja demolată, astfel că nu mai avea ce lucrări să sisteze.
Astfel, instanța de fond a reținut că declarația dată în fața notarului public de către inculpată, în sensul că aceasta a menționat că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu este reală, întrucât prin sentința nr. 607 Tribunalului Buzăus -a pronunțat în data de 01.06.2004 și a fost pusă în executare la data de 11.06.2004, prin procesul-verbal nr. 79 al executorului judecătoresc
Declarația notarială s-a dat la data de 15.06.2004, dată la care într-adevăr nu mai era pe rolul instanței vreun litigiu referitor la acest imobil, întrucât judecata abia se purtase, litigiul fiind stins, astfel că inculpata a fost dobânditor de bună-credință a imobilului și a avut în permanență convingerea că societatea de la care a cumpărat imobilul este SC eum, iar toate modificările aduse stației, fie că a fost vorba de demolare, fie de construire, au fost realizate până la data la care s-a prezentat executorul judecătoresc, respectiv 11.06.2004.
În aceste condiții, prima instanță a constatat că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv intenția, instanța urmând ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a achitat-o pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal.
Prin încheierea nr. 2039 din data de 13.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de petiționara pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buzău și s-a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul Suceava, menținându-se actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel partea vătămată, criticând sentința penală nr. 196/26.05.2008 a Judecătoriei Râmnicu S pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond în mod greșit a dispus achitarea inculpatei reținând eronat faptul că cea de-a doua afirmație din declarația notarială potrivit căreia imobilul nu ar face obiectul nici unui litigiu, nu ar fi fost contrară adevărului.
Astfel, afirmația instanței de fond potrivit căreia litigiul care a format obiectul dosarului nr. 929/2004 al Tribunalului Buzăus -ar fi încheiat la data de 01.06.2004 prin pronunțarea sentinței civile nr. 607/01.06.2004 a Tribunalului Buzău, este inexactă din punct de vedere juridic.
La data de 03.06.2004 inculpata a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 607/01.06.2004, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării acestuia. Cu toate acestea, la data de 15.06.2004 inculpata face afirmația falsă că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu.
Concluzia instanței de fond potrivit căreia inculpata, sub aspect intențional, ar fi avut în vedere faptul că la data de 01.06.2004 ar fi încetat orice litigiu, nu se coroborează cu niciuna dintre dovezile administrative, respectiv declarațiile inculpatei.
Astfel, în mod greșit a reținut prima instanță că la data de 11.06.2004 toate modificările aduse stației de benzină, fie că era vorba despre demolare, fie că era vorba despre construire, ar fi fost realizate.
Ori, această concluzie vine în contradicție cu procesul-verbal de punere în executare nr. 79/11.06.2004 care nu consemnează existența unei stații funcționale ci a unei stații într-o anumită fază de construcție, cu înscrisul datat 12.05.2008 depus chiar de către inculpată la fila 12, în care, la paragraful 2, se arată nemijlocit faptul că la data emiterii ordonanței, stația era în construcție, precum și cu declarația inculpatei de la fila 27 dosar, în care se arată că la data venirii executorului, stația era doar demolată, nu și construită.
De asemenea, sentința nr. 607/01.06.2004 avea ca obiect sistarea lucrărilor de construcție și nu a lucrărilor de demolare, cum eronat a reținut prima instanță.
La analiza sub aspect intențional al faptei, prima instanță a ignorat scopul urmărit de către inculpată prin săvârșirea infracțiunii, respectiv a afirmației mincinoase că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu în urma căreia a obținut autorizația de desființare nr. 146/18.06.2004 și autorizația de construire nr. 154/23.06.2004.
Prin urmare, inculpata a acționat cu intenție directă, formulând afirmația mincinoasă tocmai pentru a se sustrage de la respectarea hotărârii judecătorești în cauză.
Mai mult decât atât, imobilul făcea la acel moment obiectul a două cauze distincte și anume: dosarul având ca obiect ordonanță președințială pentru sistarea lucrărilor de construcție efectuate asupra stației de benzină și dosarul având ca obiect contestația la executare formulată împotriva procesului-verbal de adjudecare și prin care s-a pus în discuție tocmai dreptul de proprietate al societății inculpatei.
Instanța de fond s-a referit exclusiv la dosarul care a avut ca obiect ordonanța președințială, trecând însă sub tăcere absolută dosarul având ca obiect contestația la executare. Ori, prin decizia nr. 931/11.06.2005 a Curții de Apel Ploieștia fost soluționat irevocabil dosarul având ca obiect contestația la executare și a fost anulat procesul-verbal de adjudecare ce constituie titlu de proprietate al inculpatei.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței atacate și condamnarea inculpatei la pedeapsa prevăzută de lege.
Prin decizia penală nr. 97 din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
S-a reținut că, așa cum reiese din conținutul actului notarial (fila 41 din dosarul de urmărire penală), numita a afirmat că firma este proprietara imobilului amintit și că "imobilul mai sus descris nu face obiectul unui dosar aflat pe rolul unei instanțe judecătorești". Așa cum se poate observa declarația se referă la dreptul de proprietate asupra imobilului, ori din analiza actelor dosarului nu reiese că la data respectivă exista vreun litigiu cu privire la dreptul de proprietate. Așa cum rezultă din conținutul sentinței nr. 607/2004 Tribunalului Buzău Secția Comercială și de contencios Administrativ, obiectul litigiului era sistarea lucrărilor de construcție efectuate asupra imobilului, o obligație de a nu face, existența acestui litigiu nefiind de natură a contrazice afirmația conținută în actul notarial, întrucât acesta se referea la activitatea de construcție a persoanelor vizate și nu vreun drept asupra imobilului.
În ceea ce privește celălalt litigiu, soluționat prin decizia nr. 931/2005 a Curții de Apel Ploiești din data de 22.06.2005, Tribunalul a reținut că, așa cum reiese din analiza actelor dosarului și din conținutul acestei decizii, părțile participante la acest litigiu au fost SC COM SRL, B, ANFP Râmnicu S, și eum SRL, precum și SC SRL, care formulat cerere de intervenție în interes propriu la date de 28.06.2004. Așadar, la data de 15.06.2004, când a fost efectuată declarația notarială, societate reprezentată de intimată nu era parte în litigiu, astfel încât nu se poate afirma că declarația acesteia privind lipsa existenței vreunui litigiu asupra imobilului poate fi reținută ca fiind făcută cu rea credință. Această concluzie se impune, întrucât societatea intimatei nu era implicată în acest litigiu, iar pe de altă parte soluția ce urma a fi pronunțată nu îi era opozabilă, nefiind de natură a-i influența dreptul asupra acestuia la data întocmirii actului notarial și nu există vreo dovadă că inculpata ar fi avut cunoștință, la acea dată, de acest litigiu.
În aceste condiții, Tribunalul a reținut că prima instanță, în mod corect a constatat că afirmația intimatei nu ar conține date contrare realității, dispunând achitarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292.pen.
Având în vedere cele reținute mai sus, Tribunalul a reținut că susținerile recurentei privind falsul conținut în declarația notarială a inculpatei, privind lipsa vreunui litigiu cu privire la imobilul arătat, nu corespund realității, iar în ceea ce privește cel de al doilea litigiu analizat se purta între alte persoane, societatea inculpatei nefiind parte, astfel încât hotărârea nu îi era opozabilă iar din analiza actelor dosarului nu reiese că inculpata ar fi avut cunoștință despre existența acestuia, la data declarației notariale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs partea vătămată, care a arătat că instanța de apel a săvârșit o dublă gravă eroare când a apreciat faptul că afirmația inculpatei că "imobilul nu face obiectul niciunui alt doar aflat pe rolul instanțelor judecătorești" cuprinsă în declarația notarială autentificată sub nr. 2288 din 15.06.2004 s-ar referi exclusiv la dreptul de proprietate asupra imobilului, în vreme ce sentința 607/2004 a Tribunalului Buzău, s-ar referi la o obligație de a nu face, iar existența acestui litigiu nefiind de natură contrazice afirmația.
În primul rând, afirmația inculpatei se referă la imobil în sens generic fără a distinge dacă a fost avut în vedere un drept de proprietate asupra acestuia sau un drept de altă natură, astfel încât doar ca urmare a unei erori instanța de apel a putut reține că afirmația se referă exclusiv la dreptul de proprietate.
În al doilea rând obligația de a nu face impusă prin sentința 607/2004 a Tribunalului Buzău nu este una abstractă, ci una cât se poate de concretă, prin care se stabilea în sarcina inculpatei obligația de a nu aduce modificări imobilului vizat tocmai prin declarația notarială.
Este ilogic a se disocia demolarea unui imobil și construirea altuia de însăși dreptul de proprietate asupra imobilului, așa cum a procedat instanța de apel.
O asemenea concluzie nu poate fi primită și scoate total din context adevărata situație de fapt și conținutul înscrisurilor depuse.
Nici în ceea ce privește cel de-al doilea litigiu invocat, respectiv contestația la executare finalizată prin decizia nr. 931/2005 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost anulat titlul inculpatei,argumentația instanței de apel nu este scutită de erori materiale grave.
Astfel, s-a reținut că afirmația inculpatei a fost formulată cu bună credință față de împrejurarea că societatea inculpatei a formulat cerere de intervenția în respectivul dosar ulterior declarației notariale a acesteia.
Instanța de apel a omis să observe faptul că la data formulării declarației notariale, inculpata fusese încunoștințată despre existența contestației la executare întrucât sentința 607/2004 a Tribunalului Buzău (pronunțată în dosarul de ordonanță președințială având ca obiect sistarea lucrărilor) a fost dată vremelnic, până la soluționarea contestației la executare.
Prin urmare, din eroare s-a reținut că inculpata nu ar fi luat cunoștință de contestația la executare decât după ce a formulat cerere de intervenție în acest dosar.
Examinând recursul declarat de partea vătămată sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea reține următoarele:
Ca urmare unui control financiar efectuat la SC eum SRL Rîmnicu s-a constatat că societatea datorează la bugetul de stat impozit pe profit și TVA, iar prin procesul verbal nr. 1974/25.05.2001 s-a dispus virarea la bugetul de stat a creanțelor bugetare respective.
Pentru recuperarea prejudiciului constatat de comisarii Gărzii Financiare s-a ajuns la scoaterea la licitație a imobilelor sechestrate, respectiv stația de benzină.
S-a procedat la evaluarea bunurilor și s-a emis publicația de vânzare, stabilindu-se ca dată a licitației 21.10.2002.
La licitația s- înscris SC SRL și SC SRL ambele din Rîmnicu S,licitația fiind adjudecată de către SC SRL conform procesului verbal de licitație nr. 1874/21.10.2002.
La această dată la registratura Administrației Finanțelor Publice Rîmnicu a fost înregistrată și cererea de suspendare a licitației întrucât pe rolul Curții Supreme de Justiție se afla dosarul nr. 5173/2000 având ca obiect stabilirea proprietarului stației de benzină,însă licitația nu mai fost suspendată deoarece avusese loc vânzarea.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 24.05.2004 SC Com SRL, administrată de partea vătămată a formulat o cerere pe cale de ordonanță președințială în contradictoriu cu SC SRL prin care a solicitat sistarea lucrărilor la imobilul reprezentând stația situat în Rîmnicu S,-, jud.
Prin sentința civilă nr. 607 din 1.06.2004 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 929/2004 a fost admisă cererea dispunându-se sistarea lucrărilor.
Din cuprinsul părții expozitive a sentinței se observă că SC SRL al cărei asociat unic era inculpata a formulat întâmpinare la dosar, ceea ce denotă că inculpata a avut cunoștință despre acest litigiu civil.
După pronunțarea sentinței civile nr. 607/2004a Tribunalului Buzău, la data de 7.06.2004, SC COM SRL Rîmnicu San otificat prin executorul judecătoresc pe SC SRL Rîmnicu S, aducându- la cunoștință soluția pronunțată și i-a solicitat să sisteze orice lucrare de îmbunătățire sau modificare începută la stația de benzină situată în Rîmnicu S,-, jud.
La data de 11.06.2004, executorul judecătoresc a pus în executare sentința civilă nr. 607/2004 a Tribunalului Buzău întocmind procesul verbal nr. 79 semnat de inculpata .
Din înscrisurile depuse la dosar fila 31 dosar apel, rezultă că la data de 3.06.2004 SC SRL, prin reprezentant legal inculpata a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 607/2004 a Tribunalului Buzău.
De asemenea, din notificările atașate la dosarul de urmărire penală cât și la cele din faza cercetării judecătorești rezultă că începând cu data de 11.11.2002 SC COM SRL reprezentată de partea vătămată a notificat de mai multe ori, prin executorul judecătoresc pe SC SRL reprezentată de inculpată, despre existența litigiilor civile prin care se disputa dreptul de proprietate asupra stației de benzină.
La data de 15.06.2004 inculpata a dat o declarație pe proprie răspundere sub sancțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal, privind falsul în declarații, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 2288 din 15.06.2004 de Biroul Notarial Individual Rîmnicu S, prin care arată că este proprietara imobilului situat în Rîmnicu -, jud. B, iar imobilul menționat nu face obiectul unui dosar aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.
Declarația fost dată pentru a- servi la Primăria mun. Rîmnicu în vederea eliberării autorizațiilor de demolare și construire, eliberându-se în baza acesteia autorizația de desființare nr. 148/18.06.2004 și autorizația de construire nr. 154/23.06.2004.
Față de situația de fapt prezentată în mod greșit au reținut instanțele de fond și apel că faptei săvârșite de inculpata îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii de fals în declarații și anume acel al intenției.
Nu pot fi reținute susținerile inculpatei prin care arată că la 15.06.2004 când a dat declarația pe proprie răspundere în fața notarului public pe rolul instanțelor judecătorești nu mai exista nici un litigiu referitor la imobilul reprezentând stație situat în Rîmnicu S,-, jud.
De asemenea nu poate fi reținută apărarea formulată de inculpată însușită eronat de către instanța de fond și apel prin care arată că declarația dată în fața notarului viza doar litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului atâta timp cât aceasta avea cunoștință despre litigiul civil în care s-a dispus pe cale de ordonanță președințială sistarea oricărei lucrări la imobil, iar scopul și utilitatea acestei declarații autentificate îl constituia obținerea autorizațiilor de demolare și construcție a imobilului.
Chiar dacă s-ar admite apărările formulate de inculpată, din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că aceasta fost înștiințată pe calea notificărilor executorului judecătoresc despre litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului. Cum declarația dată de inculpata autentificată de Notarul Public Rîmnicu S sub nr. 2288 din 15.06.2004 nu corespunde adevărului, fiind făcută în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv obținerea autorizațiilor de demolare și construire, Curtea constată că fapta acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art.292 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective.
Date fiind natura faptei, modul și mijloacele de săvârșire, împrejurările în care a fost comisă, de scopul urmărit și urmarea produsă, cât și persoana inculpatei, care este fără antecedente penale și cu o bună conduită înainte și după săvârșirea faptei, se constată că fapta prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art.38515pct. 2 lit. Cod pr.penală să admită recursul declarat de partea vătămată, să caseze în totalitate decizia și sentința penală și în rejudecare să dispună în baza art.11 pct. 2 lit. a rap. la art.10 lit.1Cod pr.penală, achitarea inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art.292 Cod penal, iar în baza art.181al. 3 rap. la art. 91 lit. Cod penal să aplice acesteia o sancțiune cu amendă administrativă orientată la maximul sancțiunii.
În baza art. 348 și art. 445 Cod pr.penală se va dispune anularea declarației notariale autentificată prin încheierea nr. 2288/15.06.2004 la Biroul Notarial din Rîmnicu
Văzând și disp. art. 192 al. 1 lit. Cod pr.penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de partea vătămată.
Casează în totalitate decizia penală nr. 97/30.03.2009 a Tribunalului Suceava, precum și sentința penală nr. 196/26.05.2008 a Judecătoriei Râmnicu S și în rejudecare:
Achită pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală. În temeiul art. 181alin. 3 rap. la art. 91 lit.c Cod penal aplică inculpatei amenda administrativă în cuantum de 1000 lei.
Anulează declarația notarială autentificată prin încheierea nr. 2288/15.06.2004 la Biroul Notarial din Râmnicu
Obligă inculpata să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2ex./3.11.2009
Președinte:Cheptene Micu DianaJudecători:Cheptene Micu Diana, Ilieș Titiana, Biciușcă
