Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 134/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENAL

DOSAR NR-

DECIZIA PENAL NR. 134/A

Ședința public din 22 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Costea

Judector: G -

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se afl soluționarea apelului formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 216 din 31.03.1999 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr. 3379/P/1998.

La apelul nominal fcut în ședinț public lipsesc inculpatul apelant, pentru care se prezint avocat, în substituirea avocatei, cu împuternicire avocațial la dosar, prțile vtmate intimate și prțile civile intimate.

Procedura legal îndeplinit.

Se face referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Instanța, din oficiu, pune în discuție recalificarea cii de atac din apel în recurs și trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competent soluționare.

Atât procurorul cât și aprtorul inculpatului pun concluzii de recalificare a cii de atac din apel în recurs și trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competent soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința penal nr. 216/PI din 31 martie 1999, pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr. 3379/P/1998 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de înșelciune.

În baza art. 72 lit.a din Legea nr.30/1978 cu aplicarea art. 41 Cp și art. 13 Cp a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de contraband.

În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 a condamnat același inculpat la 1 an închisoare pentru svârșirea infracțiunii de evaziune fiscal.

În baza art. 33 lit.a Cp și 34 lit.b Cp a fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adugat un spor de 6 luni, inculpatul urmând s execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 Cp în limitele art. 71 Cp.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementar a exercitrii drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b,c Cp pe timp de 3 ani.

În baza art. 215 al.1 Cp cu aplic. art. 41 al.2 Cp a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semntur privat.

În baza art. 1 lit.a din Legea nr. 137/1997 a fost constatat grațiat executarea acestor pedepse aplicate inculpatului și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

Alturi de inculpatul a fost condamnat și inculpatul -, la aceleași pedepse și pentru aceleași fapte.

în baza art. 14, 346 Cpp au fost obligați inculpații și la plata în solidar a sumei de 6.600.705 lei penalitți legale de la 16.06.1998 pân la achitarea sumei ctre partea civil

În baza art. 14, 346 Cpp au fost obligați inculpații și în solidar la plata sumei de 271.563.236 lei cu penalitți legale de la 17.09.1998 pân la achitarea sumei ctre partea civil

În baza art. 14,346 Cpp a fost obligat inculpatul la plata despgubirilor civile ctre prțile civile - 600 DM; - 600 DM și Girda - 500 DM sau echivalentul în lei la data plții, reprezentând despgubiri civile și s-a constatat c celelalte prți vtmate nu s-au constituit prți civile.

În baza art. 118 lit.d Cp s-a dispus confiscarea special de la inculpatul a sumei de 3.500 DM sau echivalentul în lei la data confiscrii.

Prin aceeași sentinț, au mai fost condamnați inculpații, și la câte 500.000 lei amend penal pentru svârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semntur privat, dispunându-se totodat anularea înscrisurilor falsificate de inculpați, iar în baza art. 1 lit.a teza a II-a din Legea nr. 137/1997 a fost constatat grațiat executarea pedepselor, atrgându-se atenția inculpaților asupra prevederilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

Pentru a pronunța aceast soluție, tribunalul a reținut în fapt c inculpații și, în numele unei fundații intitulate "Liga pentru aprarea drepturilor cetțenilor cercetați, arestați și condamnați din România", au dat anunțuri publicitare în pres și astfel, la sediul declarat al fundației (T,-,.5), se prezentau diverse persoane care dețineau autoturisme mai vechi de 8 ani, neînmatriculate, aceștia negociind cu inculpații s le înmatriculeze autoturismele pe pentru sume cuprinse între 1.500.000 lei și 600 DM, fr a plti taxe vamale sau TVA, aceste persoane fiind înscrise automat în, primind dreptul de a folosi propriile lor autoturisme care erau înmatriculate cu acte false ca aparținând fundației.

Inculpații și - primeau de la doritorii de înmatriculare sumele de bani negociate, cât și crțile de identitate originale ale autovehiculului, din cartea de identitate rezultând datele personale ale ultimului proprietar al autovehiculului. Inculpații solicitau angajatelor lor, inculpatele și s redacteze acte de donație false, în limba țrii de unde proveneau autoturismele, apoi actele erau scanate pe calculator de inculpatul, care le ddea o aparenț de autenticitate, actele falsificate în acest mod fiind actul de vânzare a autoturismului de ctre ultimul su proprietar din strintate de ctre o firm strin (fictiv). Toate aceste acte false erau scoase pe calculator de inculpatul dup redactarea lor de ctre inculpata și, sub directa îndrumare a inculpaților și -.

Dup obținerea actelor contrafcute la un notar public și la traductorii autorizați, efectuau copii traduse și legalizate ale actelor, dup care foloseau doar traducerile legalizate la organele vamale și la Poliția rutier, obținând scutirea de taxe vamale și apoi, înmatricularea autovehiculelor.

Împotriva sentinței Tribunalului Timi șad eclarat apel inculpatul solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, suspendarea hotrârii atacate.

În motivare se arat c din anul 1998 fost plecat legal în Italia, unde are și domiciliul stabil și nu a avut cunoștinț de cauz, nefiind citat, astfel c solicit rejudecarea cauzei pentru a avea posibilitatea s se apere și pentru a dovedi c este nevinovat.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și drept, conform prev. art. 371 al.2 cpp se constat c împotriva sentinței apelate inculpatul, prin aprtor, a mai formulat o cerere pentru soluționarea cauzei în apel, care a fost soluționat prin Decizia Curții de APEL TIMI ȘOARA nr. 69/2000, în dosarul nr.4223/P/1999, astfel c se impune recalificarea cii de atac din apel în recurs, conform prev. art.3851, pct.1 lit. e cpp și declinarea competenței, conform prev.art. 42 cpp, în favoarea Înaltei Curții de Casație și Justiție, instanța competent s soluționeze cauza conform prev. art. 29 pct.2, lit. cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 3851pct.1 lit.e Cpp recalific calea de atac din apel în recurs și în baza art. 42 Cpp declin competența de soluționare a recursului formulat de inculpatul, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitiv.

Pronunțat în ședința public din 22 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECTOR

- - G -

GREFIER - -

Red. /26.09.08

Tehnored. 2 ex./26.09.08

PI. - - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 134/2008. Curtea de Apel Timisoara