Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Încheierea /2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 22 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și împotriva sentinței penale nr. 161/PI din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, inculpatul apelant, în stare de arest preventiv și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, martora, lipsă fiind părțile vătămate intimate -, - și, martorele T și a.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că au fost depuse la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, procesele-verbale întocmite de organele de poliție referitor la mandatele de aducere emise pe numele martorelor a și T, rezultând că acestea nu pot fi executare, susnumitele fiind plecate din țară, după care:

În baza art. 327 Cpp, instanța procedează la ascultarea martorei, a cărei declarație este consemnată și atașată la dosarul cauzei, după care, instanța pune în discuție omiterea audierii martorelor T și a, având în vedere procesele-verbale întocmite de organele de poliție și depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitele sunt plecate din țară.

Apărătorul inculpatului, av. este de acord cu omiterea audierii celor două martore, însă apreciază că, față de declarația martorei audiată la acest termen, din care rezultă că partea vătămată - s-a ocupat de plecarea fetelor și tot ea era cea care încasa banii obținuți din prostituție, se impune audierea acesteia.

Apărătorul inculpatului, av. insistă în audierea părții vătămate -, având în vedere declarația dată la acest termen de judecată de martora.

Deliberând, instanța respinge cererea privind reaudierea părții vătămate -, întrucât aceasta a fost audiată în faza cercetării judecătorești.

Nemaifiind formulate cereri sau invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Procurorul susține apelul parchetului astfel cum a fost formulat, arătând că instanța de fond nu a dedus, pentru inculpatul, perioada de reținere și arestare a acestuia întru-un stat străin, solicitând admiterea apelului și condamnarea ambilor inculpați și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Apărătorul inculpatului apelant, av. solicită admiterea apelul și desființarea hotărârii primei instanțe raportat la aprecierea deficitară a probatoriului administrat în cauză, pentru motivele expuse pe larg în scris și depuse la dosarul cauzei. Referitor la apelul parchetului, pune concluzii de respingere.

Apărătorul inculpatului apelant, av. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și reindividualizarea probelor, apreciind că singura infracțiune care poate fi reținută în sarcina inculpatului fiind cea de proxenetism. Totodată apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea în raport cu probatoriul administrat în cauză, cât și cu circumstanțele reale ale inculpatului, cu atât mai mult cu cât, autorul principal, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Mai arată că instanța de fond nu a dedus din pedeapsă întreaga durată a arestului preventiv, impunându-se deducerea și a arestului preventiv pe care l-a executat în Italia, din 19 februarie 2007 și până în aprilie 2007. Pune concluzii de respingere a apelului parchetului și de admitere a apelului promovat de inculpatul.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelurilor inculpaților, cu excepția motivului care coincide cu cel al parchetului, respectiv deducerea corectă a arestului preventiv.

Inculpații apelanți și, având fiecare ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, întrucât nu sunt vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 306 Cpp,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la 30.09.2008.

Dată în ședință publică azi, 22.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - G -

GREFIER

- -

Tehnored. /26.09.08

RO MANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.139/

Ședința publică din 30 septembrie

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea soluției privind apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și împotriva sentinței penale nr. 161/PI din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra apelului, concluziile apărătorilor și ale procurorului și ultimul cuvânt al inculpaților au avut loc în ședința publică de la 22.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 30 septembrie 2008, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 161/PI din 29.02.2008, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul.

În baza art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001- mod. cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsa de 6 (sase ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prin primire, cazare și constrângere a părților vătămate ( fosta ) - și.

În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13.Cod Penal rap. la art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001-mod, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei ) ani și 6 (sase ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire, găzduire și exploatare a părții vătămate minore .

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b au Cod Penal fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și s-a dispune executarea acestei pedepse la care s-a adăugat un spor de 1 ( un ) an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 7 ( șapte ) ani închisoare cu executare în detenție.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturile prev. de art.64 lit. a,b și e în Cod Penal limitele art. 71.p, ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ( cinci ) ani închisoare cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prin recrutare și înșelăciune privind partea vătămată ( fostă ) -.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b si e Cod Penal în limitele art. 71.p ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88.Cod Penal si art. 350.C.P.P. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv de la 11.05.2007 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive pe o durata de 60 de zile.

În baza art. 64 lit. a,b și e s Cod Penal-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor menționate pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

S-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. e care Cod Penal privește dreptul inculpaților de a fi tutori sau curatori.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.d s C.P.P.-a dispus achitarea inculpaților și, pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 din Legea nr. 39/2003.

S-a respins ca nedovedită cererea de confiscare a sumelor de bani dobândite de inculpatul de la părțile vătămate, prev. de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. d

Cod Penal

În baza art.14 și C.P.P. art.998 civ. au fost respinse ca nedovedite constituirile de parte civilă ale părților vătămate ( fostă ) - pentru suma de 301.800 Euro și partea vătămată pentru suma de 8000 Euro.

În baza art.14 și C.P.P. art.998 civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 Euro sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă minoră cu titlu de daune morale.

În fapt, s-a reținut că în cursul lunii iulie 2006 părțile vătămate -, și au sesizat organele de anchetă din cadrul T cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpații și care le-au racolat și, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă bine plătite în domeniul alimentației publice, le-a exploatat prin prostituție în folosul lor financiar.

Inculpații și s-au aliat și cu fratele lui, arestat și trimis în judecată prin rechizitoriul nr.152/D/P/2006 și au constituit un grup infracțional organizat, specializat în atragerea victimelor prin promisiuni de obținere a unor sume importante de bani, zugrăvindu-le totodată un trai "luxuriant"pe teritoriul Italiei. Strategia inculpaților a dat roade întrucât au reușit să le atragă în cursă pe părțile vătămate lipsite de un venit bănesc propriu și cu probleme familiale, care au acceptat cu ușurință promisiunile de înavuțire rapidă, fără să mai pună la îndoială loialitatea,credibilitatea și sinceritatea viitorilor exploatatori.

Astfel în cursul lunii noiembrie 2002 mai precis data de 06.11.2002 inculpatul a plecat primul în Italia, în orașul Milano, fiind urmat doar la câteva zile de fratele său, timp în care amicul lor, zis, a rămas în țară, stabilind cu acesta raporturi de colaborare prin racolarea tinerelor de prin zonele limitrofe localității lor de domiciliu, pe care să le atragă cu promisiunea asigurării de locuri de muncă în Italia, pentru ca odată ajunse la ei, acestea să fie transformate în sclave ale prostituției în folosul lor financiar.

Inculpatul nu a pierdut deloc timpul și astfel, a găsit prima victimă, în persoana lui -, consăteană cu el, pe care a convins-o să accepte să plece cu el în Milano, unde i-ar putea asigura un loc de muncă în calitate de ospătară la o pizzerie, motivând că și el a fost angajat la acel local prin intermediul relațiilor de amiciție pe care le deținea cu patronii. Inculpatul "a uitat"însă să-i relateze victimei că patronii sunt inculpații și,ultimul în calitate de fost prieten al acesteia.

Pentru a obține și consimțământul mamei victimei, respectiv martora, inculpatul s-a deplasat la locuința acesteia, "zugrăvind" același tablou de înavuțire rapidă, înduplecând-o în acest mod pe martoră să-i acorde acceptul de plecare, cu atât mai mult cu cât siguranța i-a fost întărită și de prezența consătenelor ei T și a, care îi însoțea fiica în călătorie.

Pentru transport, inculpatul a folosit o cursă a firmelor de transport extern, astfel că, odată ajunși în Milano, a luat legătura cu inculpații și,ultimul fiind cel care a venit să-i preia, cazându-i la un hotel. Atunci, partea vătămată - și martorele TimișD. și a au realizat de fapt că scopul venirii lor în Milano era ticluit de cei trei inculpați pentru a le transforma în prostituate, inculpatul făcându-le totodată cunoscut că au o datorie față de el de 150 EURO/persoană bani, pe care i-a folosit cu aducerea lor în Italia.

Atât partea vătămată, cât și cele două martore, au refuzat "ofertat" cerută de inculpații și însă, după două zile de constrângere psihică, au fost scoase în stradă de cei doi, care le-au transportat în locuri special amenajate, unde se racolau clienții dornici de senzații tari, astfel că, nevoite de împrejurări și lipsite de sprijin moral și financiar, acestea au început să întrețină relații sexule, încasând în medie, pe zi, sume cuprinse între 300-500 EURO care, la finele "programului de muncă", le erau luate de inculpații și.

Sesizând că inculpatul este mai "lacom" decât el, reținându-și cote mai mari de bani decât el, inculpatul a refuzat să mai colaboreze cu care a plecat, dar nu singur, ci cu martorele T și a care se prostituau acum, doar pentru folosul financiar al acestuia. În continuare partea vătămată - a fost exploatată sexual de inculpatul, la care s-a aliat și fratele lui, ce supraveghea îndeaproape activitatea victimei, iar la finele zilei, încasa toți banii obținuți de aceasta.

În acest timp, deoarece inculpatul și-a manifestat și mai convingător lăcomia prin încasarea sumelor de bani de la cele două martore, acestea au hotărât să revină la inculpatul, dar se pare că s-au înșelat, deoarece pe lângă el, se afla și, cel mai aprig dintre exploatatori.

Martora aaf ăcut o pasiune amoroasă față de și astfel, din victimă, aceasta s-a transformat în supraveghetor atent al părții vătămate - și T, constrânse să continue practicarea prostituției de cei doi frați.

Ajunsă la capătul puterilor, - a refuzat să mai continue practicarea prostituție dar, acest gest al ei nu a făcut altceva decât să-i înverșuneze și mai tare pe cei doi inculpați care, de data aceasta au insistat s-o aducă în Italia și pe sora sa minoră în vârstă de 17 ani,. Știind în ce calvar trăiește, victima a refuzat categoric cererea lor însă, actele de violență exercitate asupra sa și amenințările la adresa familiei sale, care vizau pe fratele minor în vârstă de 12 ani ce urma să fie adus în Italia pentru a fi plasat homosexualilor, au determinat-o să telefoneze părinților săi în țară pe care i-a asigurat, sub teroarea impusă de cei doi frați, că totul este foarte bine și că are deja asigurat un loc de muncă.

de realitatea celor afirmate de fiica ei, i-a permis părții vătămate să plece în Italia, transportul fiindu-i asigurat tot de cei doi frați în Milano, care au plătit cursa la sosire martorului.

Odată ajunsă în Milano, victima a fost preluată de inculpatul și care au "lămurit-o" rapid cu privire la munca pe care urma s-o desfășoare astfel că, aceasta a fost transportată pe stradă și silită să întreține relații sexuale cu clienții care o preferau și, cum acest fapt s-a petrecut des într-o zi, suma de bani obținută s-a ridicat la circa 400-500 euro, situație ce le-a produs o deosebită bucurie, dat fiind faptul că această minora îi îmbogățea zilnic cu sume cuprinse între 1000-1500 euro, care au intrat în buzunarul lor timp de circa 13 luni, cât victima a fost exploatată.

Deoarece viața celor doi frați "întreținuți" de către victime a devenit deosebit de comodă și plăcută, aceștia au hotărât să-și lărgească aria de racolare a tinerelor însă, bucuria inculpatului a fost de scurtă durată deoarece acesta a fost reținut de autoritățile judiciare și returnat autorităților judiciare române în baza unui mandat de executarea a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pronunțată anterior.

Văzându-se singur, inculpatul nu s-a descurajat ci dimpotrivă, a continuat și mai aprig să le exploateze sexual pe surorile. Mai mult, acesta a mai primit în rândul victimelor și pe partea vătămată și martora, aduse în Italia cu o cursă de transport extern.

Întrucât și aceste tinere au cunoscut din țară faptul că le poate asigura un loc de muncă în calitate de ospătare, surpriza neplăcută a venit abia la sosire în Milano, când acesta, folosindu-se de acte de amenințare, acte de violență fizică și abuz de autoritate, le-a scos pe stradă pentru a practica prostituția. De la început, partea vătămată a refuzat să se supună inculpatului, însă caracterul deosebit de violent al acestuia, precum și lipsa de apărare și bani, a determinat-o pe victimă să se supună. Comportamentul de nesupunere al acestei părți vătămate a dus la aplicarea unui regim exploatator violent din partea inc., regim care era aplicat cu aceeași intensitate și în cazul surorilor și a martorelor și T.

Cu toate că aceste două martore au afirmat că nu se consideră exploatate, în cuprinsul declarațiilor făcute la organele de anchetă au susținut cu tărie că practicarea prostituției au acceptat-o ca pe o ultimă soluție și că toți banii încasați în urma acestei activități impuse erau luați de frații și.

Inculpații și au manifestat un comportament nesincer pe parcursul urmăririi penale negând cu vehemență acuzele ce li se aduc.

În cauză, acțiunea penală a fost pusă în mișcare față de cei doi inculpați la data de 10.11.2006 fiind arestați preventiv în lipsă în baza mandatelor de arestare preventivă nr.148 și 149 din din 10.11.2006 emise de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La data de 29.05.2007 Tribunalul Timișa dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr.149/10.11.2006 emis față de inculpatul, excepție făcând inculpatul față de care Tribunalul Timișa constatat încetată de drept măsura arestării preventive de sub puterea mandatului de arestare preventivă,făcând aplicare prev.art.140 al.1 lit.a

C.P.P.

În ceea ce privește latura penală a cauzei, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța, a reținut în sarcina inculpaților atât faptele cât și încadrările juridice date prin actul de sesizare al instanței, privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001.

Referitor la infracțiunea de grup infracțional organizat, potrivit art. 2 lit. a din Legea nr.39/2003, acest grup trebuie să fie structurat și format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii unora sau mai multe infracțiuni grave, prevăzute expres de lege, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Același text de lege prevede că nu constituie grup infracțional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată și roluri prestabilite pentru membrii săi din cadrul grupului.

În speță, nu a existat între inculpatul zis "", care a convins-o pe partea vătămată (fostă ) - și pe mama acesteia Tigan că partea vătămată, în Italia, va lucra ca barman, deși știa că nu pentru această activitate urmează, având acordul celor două, ca partea vătămată să plece cu el în Italia, inculpatul, care primit, a cazat și a constrâns fizic și moral părțile vătămate (fostă ) - și să practice prostituția în Italia și fratele vitreg al acestuia, (inculpat în altă cauză ), o structură determinată și roluri prestabilite.

Grupul infracțional organizat, încriminat de art. 7 din Legea nr.39/2003, presupune existența unui membru sau a unor membrii conducători ai grupului care organizează activitatea infracțională și membrii executanți care aduc la îndeplinire ordinele sau directivele, cu alte cuvinte o structură pe verticală și o alta pe orizontală, care ar consta în colaborarea dintre membrii grupului.

În cauză, nu a existat un lider organizatoric și roluri prestabilite între membrii unui grup, pentru a crea liantul structural necesar, fiecare dintre cei la care actul de sesizare face mențiune, inculpații și, motiv pentru care, în condițiile lipsei laturii obiective a infracțiunii, instanța a dispus achitarea inculpaților și pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat prev. si ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul, din art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 -mod. privind infracțiunea de trafic de persoane, în art. 329 alin. 2.Cod Penal privind infracțiunea de proxenetism și respectiv din art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13.Cod Penal privind traficul de minori, în art. 329 alin. 1-3 Cod Penal, instanța a respins-o ca neîntemeiată, în condițiile în care Legea nr. 678/2001 este lege specială în materia traficului de persoane care, în cuprinsul modalităților de săvârșire a infracțiunii, absoarbe și tezele din infracțiunea de proxenetism care are o aplicabilitate mai restrânsă.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată (fostă ) - s-a constituit parte civilă față de inculpatul, cu suma totală de 301.800 Euro și în numele părții vătămate minore, sora acesteia, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă față de inculpatul, cu suma de 8000 Euro, în ambele situații sumele reprezentând câștigurile părților civile, luate de către.

Întrucât, din probatoriul cauzei nu s-a putut stabili care sunt sumele de bani de care inculpatul a beneficiat de pe urma exploatării celor trei părți vătămate care au practicat prostituția, instanța a făcut aplicarea principiului "in dubio pro reo" prev. de art. 66.C.P.P. și nu a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de bani menționate, declarațiile părților vătămate, în sensul sumelor de bani pe care le-au dat inculpatului din practicarea prostituției, nu s-au coroborat cu nici un mijloc de probă, nici măcar între ele, astfel încât instanța nu a putut stabili în mod subiectiv aceste sume a căror revendicare trebuie să fie cu mijloace de probă opozabile parților, în condițiile nerecunoașterii încasării sumelor pretinse de către inculpați și, nu în ultimul rând, constatând subiectivismul părților vătămate în constituire de parte civilă.

Pentru acest motiv, instanța a respins cererea de confiscare a sumelor de bani dobândite de inculpatul de la părțile vătămate.

Pe latura civilă a cauzei, au fost respinse pretențiile civile ale părților civile (fostă ) - și, care constau în daune materiale, întrucât aceste sume de bani au fost dobândite de părțile civile din activități ilegale și profund imorale, astfel încât instanța nu le-a putut acorda, legalizându-le și recunoscându-le aceasta activitate.

Instanța, în ceea ce o privește pe partea civilă minoră, a făcut aplicarea prev. art. 17.C.P.P. privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile, constatând că, în raport cu suferințele psihice, traumele morale și fizice la care a fost supusă, suma de 700 Euro sau echivalentul în lei la data plății, sumă la care a fost obligat inculpatul, este suficientă și rezonabilă în raport cu starea de fapt și de drept, reținută de instanță.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și.

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că instanța de fond nu a dedus în mod corect perioada arestării preventive a inculpaților și nu a făcut aplicarea art. 18 din Legea nr. 302/2004 și s-a dispus în mod greșit achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, se arată că mandatul de arestare preventivă privind pe inculpatul a fost pus în executare pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.05.2007 dată de la care, se impunea să se dispună deducerea arestării preventive.

De asemenea, instanța trebuia să stabilească durata de timp în care inculpații au fost privați de libertate de către autoritățile străine în vederea computării ei din pedeapsa aplicată.

În ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a dovedit că cei doi inculpați din această cauză, împreună cu, trimis în judecată într-un alt dosar, aveau roluri bine definite în cadrul grupului infracțional constituit, iar activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare spontane, ci s-a desfășurat în timp, având un caracter repetat.

Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motiv că pedeapsa aplicată este prea severă, întrucât, în aceeași cauză, s-a mai pronunțat o hotărâre privind pe inculpatul, iar soluția, sub aspectul cuantumului pedepsei este diferită,

Se mai arată că instanța a reținut, contrar probelor de la dosar, o stare de fapt greșită, o copie a celor expuse în rechizitoriul parchetului, întrucât, din probele administrate, nu rezultă participația sa la infracțiunile care fac obiectul dosarului. Părțile vătămate se prostituau de bunăvoie și, tot ce s-ar putea reține în sarcina sa ar fi o infracțiune de proxenetism.

Un alt motiv de apel îl constituie omisiunea instanței de a deduce arestul preventiv pe care l-a executat în Italia, în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul Timiș.

Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât din probele administrate, nu rezultă vinovăția sa pentru faptele de care este acuzat. Arată că el nu este implicat în traficul de persoane și nici nu a determinat părțile vătămate să se prostitueze.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform prevederilor art. 371 al.2 Cpp, se constată că apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și al inculpatului sunt fondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv al parchetului, se reține că într-adevăr, instanța de fond a omis să deducă reținerea din data de 28.05.2007 privind pe inculpatul, din data de 28.05.2006, întrucât, din actele de la dosar rezultă că mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatului a fost pus în executare începând cu data de 28.05.2007.

Cu privire la deducerea perioadei arestului efectuat în străinătate, se observă că Biroul Național Interpol a comunicat instanței că inculpatul a fost arestat provizoriu în Italia, în vederea predării către autoritățile române, în data de 19.02.2007, însă, urmărirea persoanei a fost dispusă în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 498 din 11.11.2002, emis de către Judecătoria Deta, și nu în baza mandatului de arestare preventivă emis în prezenta cauză, astfel că acest motiv de apel este nefondat.

C de-al treilea motiv de apel al parchetului, cu referire la greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este însă fondat.

Din probele administrate rezultă că inculpatul racola, prin înșelăciune, persoane de sex feminin, cărora le promitea asigurarea unor locuri de muncă bine plătite în Italia. Tot el le asigura și transportul și, odată ajunși în Italia, el, împreună cu coinculpații și le asigurau cazarea și le obligau să practice prostituția în folosul lor.

Această stare de fapt rezultă din declarația părții vătămate, care a declarat că mama ei a fost convinsă de inculpatul să o lase să plece în Italia, promițându-i că îi va găsi un loc de muncă în Italia, ca barman, unde va câștiga cca 1200 Euro/lună.

Partea vătămată a declarat că, prin intermediul numitei, l-a cunoscut pe numitul, care i-a spus că poate să-i asigure un loc de muncă în Spania, la un bar, ca ospătar. Astfel, s-a hotărât să plece și ea, iar inculpatul a dus-o cu o mașină până în T, iar de aici, a fost predată unui șofer de microbuz, care a dus-o până în Italia, unde a fost așteptată de inculpatul și de un alt tânăr, fiind obligată să practice prostituția, banii fiind încasați de către inculpatul.

Partea vătămată -, a declarat, de asemenea, că a fost convinsă de inculpatul, să plece la muncă în Ilalia, unde se câștigă foarte bine, în localuri, ca și barman. Astfel, împreună cu alte două tinere, T și a, au plecat împreună cu inculpatul cu un microbuz, iar ajunși în Italia, au fost obligate să practice prostituția de către cei trei inculpați, și, fiind urmărite și supravegheate de inculpați.

De asemenea, și martora Tigan, care este mama părților vătămate - și, a declarată că inculpatul a convins-o să o lase pe partea vătămată - să plece în Italia, la lucru, unde va lucra la o pizzerie. Deși inițial nu a fost de acord, ulterior a acceptat ca fiica sa să plece.

Prin urmare, din declarațiile părților vătămate mai sus menționate, rezultă că inculpații aveau roluri bine definite în cadrul grupului, iar activitate infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și urmează ca aceștia să fie condamnați pentru această faptă.

Cu privire la celelalte motive invocate de către inculpați, se constată că acestea sunt nefondate.

Este dovedit, cu declarațiile părților vătămate, că, după ce acestea au fost racolate prin înșelăciune, promițându-li-se asigurarea unor locuri de muncă în diferite localuri din Italia, că, odată ajunse aici, au fost obligate să practice prostituția, uneori și prin amenințări și agresarea fizică a lor, iar banii obținuți erau încasați de cei trei inculpați, astfel că, este corectă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați, respectiv trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat și nu se impune schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de proxenetism, așa cum a solicitat inculpatul.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, se observă că instanța de fond a ținut seama la aplicarea acestora de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cp, avându-se în vedere pericolul social al infracțiunilor, împrejurările în care au fost comise, precum și persoana și conduita inculpaților, care nu au recunoscut faptele, în pofida probelor administrate.

Față de considerentele mai sus enunțate, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cpp, vor fi admise apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și a inculpatului se va desființa sentința apelată și, rejudecând cauza:

Se va decontopi pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 și de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 13 al.1 din Legea nr. 678/2001, urmând a fi înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 7din Legea nr. 39/2003, va fi condamnat inculpatul pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp, vor fi contopite pedepsele menționate mai sus, în cea mai grea, care va fi sporită cu un an închisoare și se va dispune executarea pedepsei totale de 7(șapte) ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, teza II, b,e Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cp.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 va fi condamnat inculpatul pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp, va fi contopită pedeapsa menționată mai sus, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci)ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit.a teza II, b, e Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 28.05.2007.

Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 379 pct.1 lit.b Cpp se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 381 Cpp va fi menținută starea de arest a inculpatului și se va deduce în continuare arestul preventiv din data de 29.02.2008, la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cpp,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 379 pct.2 lit.a Cpp admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 161/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Desființează sentința apelată și, rejudecând cauza,:

Decontopește pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 și de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 13 al.1 din Legea nr. 678/2001.

Înlătură sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 7din Legea nr. 39/2003, condamnă pe inculpatul pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat la pedeapsa de:

- 5(cinci) ani închisoare.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp, contopește pedepsele menționate mai sus, în cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare și dispune executarea pedepsei totale de:

- 7(șapte) ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, teza II, b,e Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cp.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp, contopește pedeapsa menționată mai sus, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 în pedeapsa cea mai grea de:

- 5 (cinci)ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit.a teza II, b, e Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 28.05.2007.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 379 pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 381 Cpp menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare arestul preventiv din data de 29.02.2008, la zi.

Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR - - G -

GREFIER

- -

Red. /01.10.08

Tehnored. 2 ex./01.10.08

PI. - - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Încheierea /2008. Curtea de Apel Timisoara