Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 2/R/2008

Ședința publică din 7 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Livia Mango Ioana Morar

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - --

Ministerul Public este reprezentat prin procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr.135/A din data de 31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, având ca obiect, în cazul inculpatului infracțiunile de nstigare la infracțiunea de fals intelectual prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instigare la infracțiunea de uz de fals, faptă prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instigare la infracțiunea de înșelăciune prev.și ped. de art.25 Cod penal, raportat la art.215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar în cazul inculpatului infracțiunile de fals intelectual, faptă prev.și ped. de art.289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, uz de fals, faptă prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, înșelăciune prev.și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.a Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prev.și ped. de art.288 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, uz de fals prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, delapidare prev.și ped. de art.215/1 alin. 1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, fals intelectual prev.și ped. de art.289 alin. 1 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, și uz de fals prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.37 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărătorul ales, avocat din cadrul Baroului S și apărătorul inculpatului, av. cu delegație în substituirea apărătorului ales, av. G din cadrul Baroului C, ambii apărători cu împuterniciri avocațiale depuse la dosarul cauzei, lipsă fiind inculpatul și partea civilă Primăria comunei de.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul, întrebat fiind, arată că este de acord să dea o declarație.

S-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.

Apărătorul inculpatului învederează instanței că inculpatul pe care îl reprezintă este în Italia și lasă la aprecierea instanței oprtunitatea citării inculpatului prin afișare la Consiliul Local.

Apărătorul inculpatului lasă la aprecierea instanței necesitatea citării inculpatului prin afișare la Consiliul Local.

Reprezentanta parchetului față de împrejurarea că inculpatul avea obligația să anunțe modificarea adresei apreciază că procedura de citare este îndeplinită, cauza fiind în stare de judecată.

Curtea constată că procedura de citare este îndeplinită, având în vedere că inculpatul avea obligația să anunțe noul domiciliu, iar dovada îndeplinirii procedurii de citare este semnată de mama inculpatului.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului a solicitat în susținerea recursului trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, motivat de faptul că în cursul judecării cauzei la prima instanță inculpatului nu i-a fost asigurată apărarea. La dosarul primei instanțe nu există dovada solicitării adresată de instanță Baroului S pentru desemnarea unui apărător din oficiu, iar împuternicirea avocațială a fost depusă de avocatul după dezbaterea cauzei.

Apărătorul inculpatului arată că nu contestă starea de fapt care a fost reținută, dar solicită schimbarea încadrării juridice din instigare la înșelăciune în abuz în serviciu arătând că potrivit practicii judiciare dacă făptuitorul este funcționar și acțiunea de inducere în eroare este săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fapta nu constituie infracțiunea de înșelăciune ci infracțiunea de abuz în serviciu. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, solicită și redozarea pedepsei și apoi aplicarea art.81 pen.

Apărătorii ambilor inculpați invocă și faptul că Tribunalul Sălajs -a pronunțat doar asupra motivului de apel privind lipsa de apărare a inculpatului și nu și asupra solicitării de reducere a cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj.

Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, având în vedere că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra solicitării de reducere a cuantumului pedepsei, nepronunțându-se astfel asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură a garanta drepturile lor procesuale.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, constată că prin sentința penală nr.99/2007 a Judecătoriei Șimleu -S au fost condamnați inculpații:

1. fiul lui și, născut la data de 27 ianuarie 1949 în de jud.S, domiciliat în de nr.36 jud.S, cetățean român, studii superioare, fără ocupație, fără loc de muncă, CI seria - nr.- eliberat de Poliția Simleu, CNP--, divorțat, stagiul militar satisfăcut, grad căpitan de rezervă, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

1.Instigare la infracțiunea de fals intelectual prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 1 (un) an închisoare

2.Instigare la infracțiunea de uz de fals, faptă prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 6( șase) luni închisoare

3.Instigare la infracțiunea de înșelăciune prev.și ped. de art.25 Cod penal

raportat la art.215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare

In baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare

In baza art.71 Cod penal pe durata pedepsei aplicate inculpatul a fost privat de

exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a-b Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.86/1 și 86/2 Cod penal, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

Pe durata termenului de încercare condamnatul a fost supus următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj în prima zi lucrătoare a lunilor martie și septembrie pe toată durata termenului de încercare;

- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj,în prealabil,de orice schimbare de domiciliu,reședință ori locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj și va justifica schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 Cod penal privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală atrăgând atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art.86 4 Cod penal în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

II. A fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 9 iunie 1956 în de, jud.S, domiciliat în de nr.240 jud.S, cetățean român, studii medii, fără ocupație, fără loc de muncă, CI seria - nr.- eliberat de Poliția Șimleu,CNP - căsătorit, stagiul militar satisfăcut, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

1. Fals intelectual, faptă prev.și ped. de art.289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 Cod penal, la 1 (un) an închisoare

2. Uz de fals, faptă prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 Cod penal, la 6(șase) luni închisoare

3. Înșelăciune prev.și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.a Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare

4. Fals material în înscrisuri oficiale prev.și ped. de art.288 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, la 1 (un) an închisoare

5. Uz de fals prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod

penal, art.37 lit.a Cod penal, la 6 (șase) luni inchisoare

6. prev.și ped. de art.2151 alin. 1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 Cod penal, la 2( doi) ani închisoare

7.Fals intelectual prev.și ped. de art.289 alin. 1 Cod penal, art.37 lit.a Cod

penal, la 1 (un) an închisoare

8.Uz de fals prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.37 Cod

penal, la 2( doi) ani închisoare

In baza art.33, 34 lit.b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

In baza art.71 Cod penal pe durata pedepsei aplicate inculpatul a fost privat de exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a-b Cod penal.

In baza art.7 din Legea 543/2002 a fost revocat beneficiul grațierii de care a beneficiat inculpatul A prin sentința penală nr. 108/2003 a Judecătoriei Simleu S, dispunând executarea, alături de pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre și a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 108/2003 a Judecătoriei Simleu

III. Au fost obligați inculpații și să plătească în solidar părții civile Primăria de suma de 96.131.000 lei (ROL) reprezentând despăgubiri.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Primăria de suma de 109.296.015 lei (ROL) reprezentând despăgubiri.

Instanța a anulat actele false aflate la filele 201,203-208,247,din dosarul cauzei.

In baza art.191 Cod procedura penală au fost obligați inculpații:

- să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu ce va fi avansat din Fondurile Ministerului Justiției.

- să plătească suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul a îndeplinit funcția de primar al comunei deJos timp de 30 de ani, respectiv până în luna iunie 2004.

In perioada martie-iunie 2004, înainte de expirarea ultimului mandat, inculpatul în calitate de primar al comunei de a dispus verbal inculpatului, contabil la Primăria de să întocmească statele de plată depuse la filele 44,66,73,77,84,88,94,97,101,106,110,111 și 112 din dosarul cauzei în baza cărora s-au acordat sumele de bani înscrise în aceste acte cu titlu de ajutoare sociale de urgență pentru persoanele respective.

Acordarea sumelor de bani în valoare totală de 96.131.000 lei ROL celor 91 de persoane înscrise în aceste tabele a avut la bază dispozițiile Legii 416/2001 privind venitul minim garantat

Art.28 din Legea 416/2001 prevede că primarii pot acorda ajutoare de urgență, în limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate datorită calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și altor situații deosebite stabilite prin lege.

Conform adresei emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență S rezultă că în perioada ianuarie-iunie 2004 nu au fost solicitări pe raza comunei de pentru intervenții în situații de urgență(calamități naturale, incendii etc. 255).

De asemenea din registrul de intrare ieșire al Primăriei de nu rezultă că în perioada 2.03.2004-18.05.2004 ar fi existat cereri pentru solicitarea ajutoarelor sociale de urgență.(257-314).

In drept, fapta inculpatului, care în calitate de primar al comunei de l-a determinat pe inculpatul, contabilul șef al Primăriei de, să întocmească în fals acte pentru acordarea ajutoarelor sociale de urgență, care nu se justificau, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, ținând cont de faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, fiind de acord să restituie integral suma cu care Primăria de a fost păgubită, de faptul că acesta nu are antecedente penale, instanța i-a aplicat pe baza criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 Cod penal pentru aceasta faptă pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a solicita contabilului șef al unității, inculpatului, să achite în baza actelor întocmite în fals, acordarea sumelor de bani cu titlu de ajutoare sociale de urgență s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de uz de fals, faptă prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei comise, instanța i-a aplicat inculpatului pentru această faptă pedeapsa de 6(șase) luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a induce în eroare, prin dispozițiile date contabilului șef, instituția pe care o reprezenta s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de înșelăciune prev.și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei comise, instanța i-a aplicat inculpatului pentru această faptă pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.33, 34 lit.b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

II. Fapta inculpatului de a întocmi în calitatea sa de contabil șef al Primăriei de 13 state de plată pentru acordarea unor ajutoare speciale de urgență s-a constatat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, faptă prev.și ped. de art.289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, pe baza criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 Cod penal instanța i-a aplicat pentru această faptă pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a utiliza statele de plată întocmite în mod fraudulos s-a constatat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, faptă prev.și 6ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 a1in.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, instanța i-a aplicat pentru această faptă pedeapsa de 6(șase) luni închisoare.

Fapta inculpatului de a induce în eroare instituția la care lucra în calitate de contabil șef s-a constatat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 lin.2, art.37 lit.a Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, instanța i-a aplicat pentru această faptă pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

In cursul lunii mai 2004 inculpatul a ridicat de la Primăria de sume de bani cu care a achiziționat materiale de construcții - 2000. țiglă și 200 cupe în valoare de 30.400.000 lei ROL(233) precum și un malaxor în valoare de 10.730.000 lei ROL(236).Tot în luna mai 2004 inculpatul a achiziționat de la SA B-punctul de lucru Z, pentru Consiliul local de o cameră foto digitală HP-935 și o imprimantă în valoare de 26.126.450 ROL (230).

Conform adresei emise la data de 12.04.2005 sub nr.996 de Primăria de rezultă că în anii 2003-2004 Primăria nu a executat lucrări de construcții cu consum de țiglă și coarne, iar în registrul și lista cu mijloace fixe a Primăriei de sau a școlii din localitate nu figurează malaxor betonieră și cameră foto digitală care să fi fost achiziționate în anul 2004 de inculpatul (194).

In scopul achitării sumelor de bani necesare pentru plata bunurilor enumerate mai sus inculpatul a semnat în nume propriu și în fals în numele ordonatorului de credite (inculpatul ) două note de fundamentare și cererile de admitere a finanțării investițiilor aferente, pentru achizițiile efectuate, actele întocmite fiind înregistrate sub nr.893/17.05.2004 și 911/20.05.2004(-, 205-206).

Plata bunurilor achiziționate de către inculpat a fost efectuată în baza documentelor susmenționate.

Conform raportului de expertiză grafică întocmite de serviciul criminalistic al Inspectoratului de Poliție S rezultă că semnăturile de la rubrica "contabil șef" de pe adresele 893/17.05.2004 și 911/20.05.2004 sunt executate de către inculpatul iar semnăturile de la rubrica ordonator de credite nu sunt executate de către.

In drept, fapta inculpatului de a falsifica pe mai multe acte oficiale semnătura ordonatorului principal de credite al Primăriei de s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev.și ped. de art.288 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al acestei fapte comise de inculpat, instanța i-a aplicat pedeapsa de 1 (un ) an închisoare.

Fapta inculpatului de a folosi actele cu semnătura contrafăcută a ordonatorului de credite s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al acestei fapte comise de inculpat, instanța i-a aplicat pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

Fapta inculpatului de a-și însuși, fără drept, bunurile în valoare de 67.- lei ROL (bunuri obținute prin mijloace frauduloase) s-a constatat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev.și ped. de art.2151alin. 1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal.

Apreciind în concret gradul de pericol social al acestei fapte comise de inculpat, instanța i-a aplicat pedeapsa de 2( doi) ani închisoare.

Inculpatul a fost judecat în dosarul 1004/2003 al Judecătoriei Simleu S pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev.și ped. de art.215/l alin.1 Cod penal.

In ședința publică din 27 august 2003 inculpatul a depus la dosarul cauzei chitanța cu nr.-/26 august 2003 prin care atesta achitarea prejudiciului în sumă de 42.041.564 lei.

Prin sentința penală nr.l08/2003 inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa la 1 an și 6 luni închisoare iar în baza art.1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că această pedeapsă este grațiată în întregime.

Prin aceeași sentință s-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile Primăria comunei de, prejudiciu în sumă de 42.041.564 lei a fost recuperat.

Conform adresei nr.821/20.03.2006 emisă de Primăria de rezultă că suma de 42.041.564 lei nu a fost achitată (242).

In drept, fapta inculpatului de a întocmi în fals chitanța nr. -/26 august 2003 prin care atesta achitarea prejudiciului în sumă de 42.041.564 lei s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev.și ped. de art.289 alin. 1 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal iar pentru această faptă instanța i-a aplicat pedeapsa de 1 (un ) an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a utiliza chitanța falsificată s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev.și ped. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal iar instanța pentru această faptă i-a aplică pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

Instanța a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și în baza art.33,34 lit.b Cod penal a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.71 Cod penal pe durata pedepsei aplicate s-a dispus ca inculpații să fie privați de exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a-b Cod penal.

In ceea ce-l privește pe inculpatul instanța consideră că scopul pedepsei își poate atinge finalitatea și fără executarea efectivă a acesteia-pe baza concluzii lor exprimate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj din care rezultă că acesta are șanse ridicate de reintegrare socială și prezintă un risc scăzut de recidivă, astfel încât s-a făcut aplicarea art.86/1 și 86/2 Cod penal, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

Pe durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 Cod penal privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală atrăgând atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art.86/4 Cod penal în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

In ceea ce îl privește pe inculpatul având în vedere faptul că acesta a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat în prezentul dosar în termenul de 3 ani prevăzut de art.7 din Legea 543/2002, s-a făcut aplicarea acestui text și s-a revocat beneficiul grațierii de care a beneficiat inculpatul prin sentința penală nr. 108/2003 a Judecătoriei Simleu S dispunând executarea-alături de pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre și a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 108/2003 a Judecătoriei Simleu

In ceea ce privește latura civilă.

In baza art.998 Cod civil, art.14 Cod procedură penală instanța i-a obligat pe inculpații și să plătească în solidar părții civile Primăria de suma de 96.131.000 lei (ROL) reprezentând despăgubiri pentru ajutoarele de urgență acordate în mod nejustificat.

Totodată l-a obligat pe inculpatul să plătească părții civile Primăria de suma de 109.296.015 lei ( ROL) reprezentând despăgubiri contravaloarea bunurilor achiziționate din banii acestei instituții și însușite de inculpat (67.256.450 lei) precum și suma de bani înscrisă pe chitanța falsificată depusă în dosarul 1004/2003 al Judecătoriei Simleu

Instanța a anulat actele false aflate la filele 201,203-208,247,din dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații și.

În memoriul depus la dosarul cauzei inculpatul a solicitat admiterea apelului având în vedere că sentința penală nr.99/2007 este lovită de nulitate absolută conform art.197 alin.2 Cod procedură penală, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Pe parcursul procesului penal au fost nesocotite dispozițiile art.171 alin.3 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 68 din Legea nr.51/1995. Astfel, deși legislația română prevede pe parcursul judecării cauzei desemnarea obligatoriu a unui apărător din oficiu care să-I reprezinte pe inculpat În cazul În care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau . de 5 ani sau mai mare. Chiar dacă a fost prezent la judecarea cauzei În data de 6.06.2007 d-l avocat nu avea calitatea de apărător desemnat din oficiu atât timp cât nu a depus la acel termen o împuternicire avocațială eliberată de Baroul d e Avocați

Nici la un termen instanța de fond nu a solicitat avocatului să prezinte împuternicirea avocațială care să ateste faptul că fusese desemnat în acest dosar ca apărător din oficiu. Având în vedere faptul că împuternicirea a fost primită prin fax de Judecătoria Șimleu -S în data de 12.09.2007 este evident că numai la acea dată d-l avocat a dobândit calitatea de apărător desemnat din oficiu în fața instanței de fond.

Inculpatul nu a arătat în scris care sunt motivele de apel.

Prin decizia penală nr.135 din 31.10.2007 a Tribunalului Sălajs -au respins ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpați.

Instanța de apel a reținut, în esență, că susținerile apărătorului că inculpatului nu i-a fost asigurată apărarea din oficiu nu sunt fondate. Din încheierea din 6 iunie 2007 rezultat că inculpatului i-a fost asigurată apărarea din oficiu prin prezența d- avocat care la acest termen, după ce au fost audiați inculpații și martorele și a HG solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, având în vedere că a fost desemnat la acest termen de judecată. Apărătorul inculpatului a fost prezent și în data de 5 septembrie 2007. Nu are relevanță faptul că împuternicirea avocațială a fost depusă la dosar odată cu concluziile scrise. Dreptul la apărare i-a fost asigurat inculpatului având în vedere că av. face parte din Baroul d e Avocați De remarcat însă este faptul că inculpatul nu a fost prezent la nici unul din termenele stabilite de instanță și nici la dezbateri, dar susține că nu i-a fost asigurată apărarea.

Așadar, instanța de fond a procedat corect prin asigurarea apărătorului din oficiu pentru inculpatul pe toată perioada desfășurării procesului la instanța de fond.

Având în vedere că și inculpatul a solicitat desființarea hotărârii instanței de fond pentru aceleași motive, în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală apelurile inculpatului a fost respins ca nefondat, menținând ca temeinică și legală hotărârea atacată cu apel.

În baza art. 192 Cod procedură penală inculpatul urmează să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare din care, în baza art.189 Cod procedură penală, suma de 100 lei pentru apărător din oficiu va fi suportată din fondul Ministerului Justiției și remisă Baroului de Avocați S iar inculpatul urmează să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen legal inculpatii și.

Inculpatul a invocat în motivarea recursului faptul că în cursul judecării cauzei la instanța de fond nu i-a fost asigurată apărarea deoarece la dosarul primei instanțe nu există dovada solicitării adresată de instanță Baroului S pentru desemnarea unui apărător din oficiu, iar împuternicirea a fost depusă de avocatul după dezbaterea cauzei.

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din instigare la înșelăciune în abuz în serviciu arătând că potrivit practicii judiciare dacă făptuitorul este funcționar și acțiunea de inducere în eroare este săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fapta nu constituie infracțiunea de înșelăciune ci infracțiunea de abuz în serviciu. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, acest inculpat a solicitat și redozarea pedepsei și apoi aplicarea art.81 pen.

În ședința publică din data de 7 ianuarie 2008 ambii inculpați au mai invocat și faptul că Tribunalul Sălajs -a pronunțat doar asupra motivului de apel privind lipsa de apărare a inculpatului și nu a motivat celelalte critici aduse hotărârii instanței de fond vizând cuantumul pedepselor aplicate inculpaților și schimbarea de încadrare juridică invocată de inculpatul.

Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, curtea constată că recursurile sunt fondate și le va admite pentru considerentele următoare:

Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect că inculpatului i-a fost asigurată apărarea la instanța de fond, câtă vreme d-nul are calitatea de avocat și a fost prezent la toate termenele de judecată. Asigurarea apărării nu se face prin depunerea împuterniciri avocațiale, ci prin prezența efectivă a avocatului la dezbaterea cauzei, împuternicirea putând fi atașată și ulterior. A accepta susținerea inculpatului, a da dovadă de formalism excesiv, înseamnă a accepta că dacă există împuternicire la dosar există și apărare, chiar dacă avocatul lipsește, ceea ce evident este o absurditate. Calitatea de avocat și asigurarea apărării nu depinde de momentul depunerii împuternicirii.

Din motivele deciziei penale atacate rezultă însă că instanța de apel a analizat doar motivul de apel invocat de inculpatul vizând lipsa de apărare a acestuia, fără a face referire la solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei și în subsidiar de aplicare a art.371 lit.a pr.pen. invocat de acesta în susținerea apelului.

Această împrejurare atrage incidența cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.10 pr.pen. respectiv instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți de natură a garanta drepturile ei procesuale.

Este adevărat că instanța de apel a reținut în mod corect că inculpatul nu a motivat în scris apelul, însă potrivit prevederilor art.374 pr.pen. motivele de apel se pot formula și oral în ziua judecății, iar cu ocazia judecării apelului s-a solicitat și reducerea cuantumului pedepsei.

Având în vedere că în funcție de soluția ce se va da cu privire la solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei formulată de inculpatul există posibilitatea extinderii efectelor apelului și cu privire la inculpatul, care în apel a invocat doar lipsa de apărare la instanța de fond, curtea consideră că se impune casarea hotărârii atacate în privința ambilor inculpați.

Ca urmare, curtea va admite recursurile inculpaților în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c proc.pen. va casa în întregime decizia Tribunalului Sălaj și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va analiza toate motivele de apel invocate de inculpați.

Conform art.192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECI D

În baza art.385/15 pct.2 lit.c pr.pen. admite recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.135 din data de 31.10.2007 a Tribunalului Sălaj, pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Conform art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.//

11.01.2008 - 3 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina, Livia Mango Ioana Morar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj