Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 210/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1947/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 210/
Ședința publică de la data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
GREFIER - - -
.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de revizuienta, împotriva sentinței penale nr. 734 din data de 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședință publică a lipsit apelanta revizuientă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea apelului, ca fiind nefondat, având în vedere că instanța de fond în mod corect a reținut că aspectele invocate de revizuientă nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de dispoz. art. 394 lit. a Cod procedură penală, nefiind fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscut de instanță data judecării cauzei, motiv pentru care în mod corect s-a respins cererea de revizuire.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 734/F din 22.07.2009, Tribunalul București - Secția Penală, în baza art. 403 Cod procedură penală, a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1206/3.10.2005, formulată de revizuienta condamnată.
Prima instanță și-a argumentat soluția reținând că temeiul cererii de revizuire indicat de revizuientă, prevăzut de art. 394 lit. a Cod procedură penală, (împrejurări noi în cauză care ar evidenția nevinovăția sa),s nu sunt incident în cauză întrucât procesul-verbal de control din 28.05.1999, încheiat de Inspecția Serviciului pentru Activitate Internă, adresa nr. 33366/2001 a Administrației Financiare sector 5 B și adresa nr. -/2001 înaintată de aceeași instituție către Ministerul Finațelor Publice, au fost avute în vedere de instanțele care au soluționat pe fond.
Împotriva acestei soluții a declarat apel nemotivat revizuienta condamnată.
Curtea va analiza din oficiu apelul revizuientei conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că prin sentința penală nr. 1206/F/3.10.2005 pronunțată în dosarul nr. 5781/2001 al Tribunalului București - Secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. f C.P.P. au fost achitată, printre alții, inculpata, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 323 Cp.
În baza art.334 s C.P.P.-a schimbat încadrarea juridică din art.2151alin. 1 și 2 cu aplic.art.41 alin.2 Cp. și 26 rap. la art.2151alin.l și 2 cu art.41 alin.2 în art.36 din Legea 345/01.06.2002 și respectiv în art.26 rap. la art.36 din Legea 345/2002 cu art.13 Cp.
În baza art. 11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art. 10 lit.c inculpata C.P.P. a fost achitată pe pentru săvârșirea infr. prev. de art.289 Cp. cu aplic, art.41 alin.2 Cp. și pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 rap. la art. 36 din Legea 345/2002.
Prin decizia penală nr. 261/A/27.07.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a H-a Penală au fost admise, printre altele apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 1206/3.10.2005 a Tribunalului București secția I penală, care a fost desființată în parte și rejudecând, în ceea ce o privește pe inculpata (fostă ), Curtea a constatat vinovăția pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. 1 Cod penal și a condamnat-o la 4 ani închisoare, cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, c Cod penal; pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 36 din Legea 345/2002 cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare; în baza art. 1 din Legea 543/2002 a constatat grațiată pedeapsa aplicată, punând în vedere inculpatei dispozițiile art. 7 din Legea 543/2002. Ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, în baza art. 10 lit. g Cod procedură penală a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Curtea de Apel a reținut că în urma controlului efectuat în luna august 1999 de organele de control ale Ministerului Finanțelor și cele ale Direcției Generale a Finanțelor Publice B au fost constatate nereguli cu privire la rambursările de TVA acordate de Administrația Financiară sector 5 unor societăți comerciale.
Inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Restituiri, printre care și petenta, a cărei activitate a fost vizată de directorul general și directorii adjuncți și OG și șefii de servicii și, în complicitate cu administratorii unor societăți comerciale au întocmit acte false, pe baza cărora au sustras din bugetul statului sume mari de bani, prin mecanismul restituirilor nelegale de TVA. Din sumele obținute ca rambursări de TVA, administratorii societăților beneficiare, predau 40-80 % inspectorilor care întocmeau dosarele de rambursare.
Prima instanță constatat că împrejurările noi de care se prevalează revizuienta-condamnată, respectiv procesul-verbal din 28.05.1999, adresa nr. 33366/2001 și -/2001 a Administrației Financiare sector 5 B au fost avute în vedere în toate ciclurile procesuale de judecății în fond a cauzei, fiind combătute de acestea.
Or, revizuirea, ca și cale extraordinară de atac de retractare, presupune apariția unor situații neavute în vedere la judecarea în fond și în căile ordinare de atac. Prin invocarea la nesfârșit a unor probe cenzurate de instanțe în judecarea pe fond a cauzei se tinde a se transforma revizuirea într-o cale ordinară de atac pentru a permite la nesfârșit reanalizarea acelorași chestiuni dezbătute la instanțele care s-au pronunțat pe fondul cauzei.
De altfel, CEDO, a statuat că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenția care consacră principiul preeminenței dreptului.
Astfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, potrivit cu care soluția dată într-o manieră definitivă de către instanța de judecată numai poate fi pusă în discuție (în acest sens, a se vedea împotriva Rusiei).
În cauza dedusă judecății instanța de fond a sesizat corect că prin cererea de revizuire pendinte condamnata solicită, de fapt, reanalizarea și reaprecierea probelor deja administrate și asupra cărora instanțele care au judecată pe fond cauza s-au pronunțat cu autoritate de lucru judecat.
În raport de cele ce preced, Curtea în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientă.
În baza art. 192 alin. 2, revizuienta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de revizuienta împotriva sentinței penale nr. 734/F/2009 a Tribunalul București - Secția I Penală și îl obligă la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
dact.
2 ex.-3.11.2009
Președinte:Adriana Elena BăjanJudecători:Adriana Elena Băjan, Dumitru Mirancea