Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 cod penal). Decizia 719/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.719/
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
Președinte: dr.- -
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu G -
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile penale declarate de inculpata, domiciliată în P, B- -, -.A,.3,.17, județul A și de părțile civile CEC BANK, cu sediul în B, Calea, nr.13, sector 3, prin CEC BANK - Sucursala P, cu sediul în P, B- -, -b, Centru, județul A și Banca Comercială Română, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva deciziei penale nr.73 din 23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința din 17 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. Instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 24 noiembrie 2009, apoi la 26 noiembrie 2009, iar în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.1896 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a hotărât:
Condamnă pe inculpatul G, fiul lui - și, născut la data de 06.02.1962, în comuna R, jud. Dîmbovița, domiciliat în mun. P,-, -.B,.21, jud. A, CNP -, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 pen.
În baza art. 81.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și fixează termenul de încercare de 2 ani si 8 luni conform art. 82.pen. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. Condamnă pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 26.07.1983 în orașul Câmpulung, jud. A, domiciliat în mun. P,-, -.B,.21, jud. A, CNP -, cetățean român, fără antecedente penale: - la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. 1.pen. cu aplicarea art.41 alin.2; - la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals prevăzută de art. 26.pen. rap. la 291.pen. cu reținerea art. 41 alin.2 pen.
În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b pen. constată că infracțiunile sunt concurente, contopește cele două pedepse și dispune ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 81.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și fixează termenul de încercare de 2 ani si 8 luni conform art. 82.pen. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. Condamnă pe inculpata, fiica lui și, născută la data de 04.02.1975 în mun. P, jud. A, domiciliată în mun. P, b- -, -.A,.3,.17, jud. A, CNP -, cetățenie română, fără antecedente penale la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291.pen. cu reținerea art. 41 alin.2 pen.
În baza art. 81.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și fixează termenul de încercare de 2 ani si 8 luni conform art. 82.pen.
Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83.pen.
În baza art.118 alin.1 lit.b pen. dispune confiscarea ștampilei aparținând SRL folosita de către inculpatul la săvârșirea infracțiunii. În baza art. 14.pr.pen. art. 346.pr.pen. și art. 998-999.civ. admite acțiunea civilă a părții civile Banca Comercială Română - Sucursala A formulata împotriva inculpatei și obligă pe inculpata să achite suma de 15.004,68 lei RON plus dobânda calculată până la data achitării integrale a prejudiciului, cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 346.pr.pen. respinge acțiunea civilă a părții civile Banca Comercială Română formulata împotriva inculpatului G ca nedovedită.
În baza art. 14.pr.pen. art. 346.pr.pen. și art. 998-999.civ. si art.1003 civ. admite acțiunea civilă a părții civile Casa de Economii și Consemnațiuni - Sucursala A si obliga pe inculpații G, si, in solidar sa plătească suma de 8.070 lei RON plus dobânda calculată până la data achitării integrale a prejudiciului, cu titlu de despăgubiri materiale. Ia act ca partea vătămată Banca de Dezvoltare Sucursala A nu s-a constituit parte civila. În baza art. 14 alin. 3 lit. a pr.pen. și art. 348.pr.pen. anulează înscrisurile falsificate, respectiv: adeverințele de salariu nr. 293/01.11.2005, nr. 167/14.11.2005 si nr.173/11.04.2006 eliberate pe numele inculpatei si evidențiate prin raportul de constatare tehnico științifică grafica nr. 53.412/11.04.2007 și copiile falsificate după carnetul de muncă seria - nr. -/01.04.1999 emis pe numele aceleași inculpate cu seria - nr. -/13.12.2000 si folosite in vederea obținerii de credite bancare de la Banca Comercială Română - Sucursala A, Banca de Dezvoltare Sucursala A și Casa de Economii si Consemnatiuni- Sucursala
În baza art. 191.pr.pen. obligă pe inculpați să achite câte 1.200 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză."
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Inculpata a fost angajată la SC" SRL P până la data de 30.11.2003, dată la care au încetat raporturile de muncă potrivit art. 79 alin. 1 din Codul muncii. La sfârșitul lunii octombrie 2005 inculpata l-a cunoscut pe inculpatul. inculpatei, numita împrumutase anterior bani de la inculpat și nu-i mai restituise.
În aceste condiții și întrucât și inculpata avea nevoie de bani, inculpatul i-a propus inculpatei să o ajute să obțină un credit bancar pentru a-și recupera datoria. i-a adus la cunoștință inculpatului că i-au încetat raporturile de muncă însă inculpatul i-a explicat că nu există niciun impediment în condițiile în care are carnet de muncă.
Ulterior cei doi s-au întâlnit iar inculpata i-a înmânat actul de identitate și carnetul de muncă pe care inculpatul i le-a restituit după ce le-a xeroxat. Ca urmare a unei înțelegeri prealabile, inculpatul i-a înmânat copiile tatălui său Acesta a procedat la falsificarea copiei carnetului de muncă al inculpatei prin alterarea acestuia în sensul că a modificat pe prima pagină numele societății comerciale angajatoare, ștampila, data încadrării și semnătura, pe celelalte pagini ștampila, iar în capitolul privind date privitoare la activitatea în muncă a modificat conținutul acestora. Pe fiecare pagină a carnetului de muncă a scris mențiunea "conform cu originalul" și a aplicat ștampila aparținând SC SRL.
Din copia carnetului falsificat rezultă că începând cu data de 13 decembrie 2000 inculpata a fost angajată la SC SRL. Până la data de 30.11.2003 inculpata a fost insa angajată la SC SRL Același inculpat a completat și adeverința de salariu nr. 293/01.11.2005 pe care a aplicat ștampila SC SRL. Inculpatul l-a ajutat pe tatăl său să săvârșească faptele, cunoscând că mama sa era asociat și administrator la SC SRL, iar ștampila societății se afla la domiciliul părinților săi. După ce a obținut copia falsificată a carnetului de muncă al inculpatei, precum și adeverința falsă de salariu inculpatul a mers la SC Distribution SRL P, societate ce avea ca obiect de activitate consultanță financiar bancară și cu ajutorul martorei a întocmit dosarul necesar obținerii creditului bancar.
Inculpata și inculpatul s-au deplasat împreună cu martora la. P iar inculpata a obținut la începutul lunii noiembrie 2005 un credit de nevoi personale cu o dobândă curentă variabilă de 17,5% pe an. După primirea banilor inculpata i-a restituit inculpatului suma de 2.500 lei RON și și-a manifestat interesul pentru obținerea și a altor credite. Procedând în același mod inculpatul Gam ai eliberat prin intermediul fiului său alte două adeverințe false nr. 167/14.11.2005 și 173/11.04.2006, precum și două copii falsificate ale contractului de muncă în scopul obținerii de noi credite. Inculpata, în aceleași condiții, a obținut alte două credite, unul tot în cursul lunii noiembrie 2005 de la CEC SA - Sucursala P în valoare de 14.000 lei RON iar altul în luna aprilie 2006 de la.D -Sucursala P în cuantum de 15.000 lei RON.
Din raportul de constatare tehnico științifică grafică nr. 53412/11.04.2007 întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție A - Serviciul Criminalistic rezultă că scrisul ce completează cele trei adeverințe de salariu a fost executat de către inculpatul G, mențiunile "conform cu originalul" de pe cele 12 file ale carnetului de muncă în copii xerografiate și mențiunea de pe angajamentul de plată din adeverința de salariu nr. 173/11.04.2006 au fost scrise de același inculpat. ștampilei de pe adeverințe și de pe carnetul de muncă, în copii au fost create cu ștampila originală aparținând SC SRL, jud.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță reține următoarea situație de fapt, argumentând astfel:
Partea vătămată CEC - Sucursala A, s-a constituit parte civilă cu suma de 9.854,92 lei cu titlu de daune materiale reprezentând diferența neachitata din creditul în cuantum de 14.000 lei si a dobânzilor legale până la data recuperării integrale a prejudiciului. Ulterior partea civila a precizat ca suma nerestituita este de 8. 070 lei, prejudiciu care este cert, actual si neacoperit, fiind dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
Instanța de fond a constatat îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptelor ilicite ale celor trei inculpați, raportul de cauzalitate între faptele ilicite ale acestora și prejudiciul cauzat precum și vinovăția inculpaților. Trebuie observat că în cauză nu operează răspunderea contractuala, ci sunt aplicabile dispozițiile răspunderii delictuale.
Prin prisma acestor considerente instanța de fond a admis acțiunea civilă și a obligat pe inculpați în solidar, conform dispozițiilor art. 1003 Cod civil, să suporte consecințele păgubitoare ale faptelor lor prin plata sumei de 8.070 lei RON plus dobânda calculată până la data achitării integrale a prejudiciului, cu titlu de despăgubiri materiale.
Partea vătămată Banca Comercială Română - Sucursala A s-a constituit parte civila cu suma de 280.02 euro actualizată până la data plății împotriva inculpatului G și cu suma de 15.722,49 lei plus dobânzi împotriva inculpatei.
Potrivit condițiilor generale ale răspunderii delictuale prejudiciul trebuie să fie cert, actual, determinat sau cel puțin determinabil. În condițiile în care partea civilă nu a precizat și nu a dovedit ce reprezintă despăgubirile solicitate de la inculpatul G, respectiv suma de 280.02 euro, instanța de fond a respins acțiunea civilă ca nedovedită.
Constatând îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, având în vedere că ulterior s-a restrâns câtimea obiectului cererii la suma de 15.004,68 lei plus dobânda până la data achitării integrala a debitului, precum și opțiunea pârții civile care s-a constituit parte civila doar împotriva inculpatei, instanța de fond a admis acțiunea civilă a părții civile Banca Comercială Română - Sucursala A și a obligat pe inculpata să-i achite suma de 15.004,68 lei RON plus dobânda calculată până la data achitării integrale a prejudiciului, cu titlu de despăgubiri materiale.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel inculpații și.
În motivarea apelului inculpata a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, pretinzând că se impunea achitarea în baza art.10 lit."c" proc.pen. deoarece nu ea a săvârșit fapta pentru care a fost condamnată.
Inculpatul nu a motivat în scris apelul și nici nun s-a prezentat la instanță pentru a-l susține.
Prin decizia penală nr.73 din 23.04.2009, Tribunalul Argeșa admis apelurile declarate de inculpații și, a desființat în parte sentința în sensul că a înlăturat obligarea apelanților inculpați și a intimatului inculpat la plata despăgubirilor civile, iar pe fond a respins acțiunile civile promovate de părțile civile BCR și CEC.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că nu poate fi împărtășită apărarea inculpatei potrivit căreia ea nu a cunoscut că inculpații vor falsifica adeverința de salariu și cartea de muncă, pentru că tocmai de aceea a apelat la ei să o ajute să obțină împrumuturi bancare, pentru că nu mai aveau serviciu și, deci, nu puteau face dovada că au un venit lunar stabil, în funcție de care să i se poată calcula creditul ce ar urma să i se acorde. De altfel, probele administrate au dovedit că fapta inculpatei întrunește ambele elemente constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și față de inculpatul apelant, în ceea ce privește latura penală, iar individualizarea pedepselor aplicate s-a făcut cu respectarea criteriilor generale de individualizare, prev. de art.72
Totuși, examinând sentința apelată, potrivit dispozițiilor art.371 alin.2 proc.pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că sentința este nelegală în ceea ce privește rezolvarea laturii civile.
Inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215, față de unitățile bancare și, în raport de această situație, obligarea lor la plata despăgubirilor civile este nelegală și nefondată, chiar dacă aceștia, prin săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals au produs prejudicii respectivelor bănci.
Sub acest aspect sunt admisibile apelurile celor doi inculpați, însă, având în vedere că toți cei trei inculpați au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile, urmează, în baza art.379 pct.2 lit."a" proc.pen. să se admită apelurile declarate de inculpații și și să se extindă efectele conform art.373 proc.pen. și față de inculpatul
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpata care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c cod procedură penală, întrucât nu ea este autoarea infracțiunii de care este acuzată.
În subsidiar, inculpata solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reținerii circumstanțelor atenuante.
Tot împotriva acestei decizii a mai declarat recurs și Banca Comercială Română, motivat de faptul că instanța de apel a desființat sentința penală și a înlăturat obligarea apelanților inculpați și, și a inculpatului G de la plata despăgubirilor civile, iar pe fond a respins acțiunea civilă promovată de părțile civile BCR și CEC.
Recurs a declarat și CEC criticând decizia pronunțată în apel în sensul că s-au admis apelurile inculpaților și, a desființat în parte sentința în sensul că, a înlăturat obligarea apelanților inculpați și a intimatului inculpat la plata despăgubirilor civile, iar pe fond a respins acțiunile civile promovate de părțile civile BCR și CEC.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 3856cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursurilor, având în vedere următoarele motive:
Instanțele de fond au reținut corect situația de fapt în baza unor probe concludente, legal administrate și corect interpretate.
Astfel, inculpata a știut că actul pe care-l folosește în vederea obținerii creditului este fals.
Inculpata avea cunoștință de falsificarea cărții sale de muncă de către inculpații, întrucât ea a fost cea care a apelat la aceștia să o ajute să obțină creditul pentru a îndeplini, toate condițiile de acordare a împrumutului.
Așadar, primul motiv de recurs este lipsit de suport probator.
Tot neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs referitor la reținerea circumstanțelor atenuante.
În legătură cu acesta, curtea apreciază că, individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a pedepsei satisface cerințele art. 52, 72 și 81 cod penal.
Din această perspectivă, lipsa antecedentelor penale, buna conduită a sa în societate anterior săvârșirii faptei și acoperirea creditului au fost avute în vedere drept
criterii de individualizare a pedepsei, conform art. 72 cod penal.
Reținerea lor și ca circumstanțe atenuante în sensul dispozițiilor art. 74 cod penal, echivalează cu o micșorare nejustificată a pedepsei care ar duce, inevitabil la nerealizarea prevenției speciale, respectiv reeducarea inculpatei.
Referitor la recursurile declarate de părțile civile, nici acestea nu sunt fondate, motivat de faptul că infracțiunea pentru care inculpata este condamnată este una de pericol și nu de rezultat.
Numai în cazul infracțiunilor de rezultat este admisibilă repararea pagubei, și cum infracțiunile de fals sunt generatoare de pericol social și nu cauzatoare de prejudicii,este corectă respingerea acțiunilor civile formulate de părțile civile.
Prin urmare în raport de argumentația ce precede, hotărârea recurată este legală și temeinică.
Așadar în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod procedură penală, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpată și părțile civile.
Aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozițiilor art. 192 alin. 2 cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata, fiica lui și, născută la data de 04.02.1975 în mun. P, jud. A, domiciliată în P, B- -, -.A,. 3,.17, jud. A, CNP - - și de părțile civile CEC BANK prin CEC BANK - Sucursala P și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, împotriva deciziei penale nr.73 din 23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent la câte 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Raluca
Dr.- G - - - Grefier,
Red.:
Tehnored.: 2 ex.
Jud.fond:.
Jud.apel: /.
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca