Furtul (art.208 cod penal). Decizia 104/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.104
Ședința publică din data de 06 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
GREFIER: - - -
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVAși inculpatul, fiul lui și, născut la 09 ianuarie 1989, domiciliat în comuna, nr.257, județul P, împotriva deciziei penale nr.254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.812/16.04.2008 pronunțată de judecătoria Ploiești, prin care în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt prev. de art.208 alin.1 penal și violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.1 penal, cu aplicarea art.33 lit.a penal și art.99 și următoarele penal, fapte din data de 24.07.2007.
În baza art.346 alin.3 pr.penală s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat personal, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, lipsind intimata parte civilă S, intimata-parte vătămată, intimata parte responsabilă civilmente și intimata Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, aduce la cunoștința recurentului inculpat că potrivit dispozițiilor procedurale penale are posibilitatea de a da declarație și în fața instanței de recurs,acesta arătând că este de acord să fie ascultat.
A fost ascultat recurentul inculpat, declarația dată fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Recurentul-inculpat personal și prin avocat, declară că își retrage recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.812/16.04.2008 pronunțată de judecătoria Ploiești. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, în temeiul art.385/13 pr.penală, Curtea a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului.
În susținerea recursului, Reprezentantul Ministerului Public, arată că se critică ambele hotărâri, atât decizia pronunțată de Tribunalul Prahova cât și sentința penală nr.812/2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată că prin sentința mai sus precizată s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c pr.penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.208 alin.1 penal și art.192 alin.1 penal.
Consideră că instanțele anterioare au făcut o greșită apreciere a materialului probator administrat în cauză, pe parcursul judecății.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și violare de domiciliu, prev. de art.208 alin.1 și respectiv art.192 alin.1 penal cu aplicarea art.99 și urm cod penal precum și art.33 lit.a cod penal, reținându-se că la data de 24 iulie 2006, pe timp de zi, acesta a pătruns în incinta imobilului situat pe-, din P pe ușa deschisă și din interior a sustras două telefoane mobile.
Pentru susținerea acuzării s-au coroborat plângerea și declarațiile părții vătămate S, prin care se reclamă furtul din locuință a două telefoane mobile, cu declarațiile oscilante date de inculpat, care au mers de la recunoaștere la negare totală, precum și cu declarațiile martorului cumpărător al unuia din telefoane.
Aceste mijloace de probă dovedesc vinovăția inculpatului, mai ales că fiind audiat de procuror la data de 17.10.2006 în dosarul nr.560/P/2007 al Parchetului de pe lângă judecătoria Ploiești, acesta a recunoscut atât fapta pentru care a fost arestat, dar a dat în plus și detalii în sensul că a mai sustras un telefon din
Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra depoziției, având o poziție oscilantă. Întâi a arătat că nu recunoaște că ar fi dat declarație, apoi prin supliment de declarație, inconsecventă și ilogică, a arătat că nu a dat nici declarație la urmărirea penală, că îl cunoaște pe martorul cu care este în dușmănie deși nu a precizat un motiv, dar nu i-a vândut nici un telefon, a fost forțat de organele de poliție să recunoască.
Apreciază că din întreg materialul probator administrat la urmărirea penală rezultă vinovăția inculpatului, susținută în fața instanței prin depoziția martorilor și, din a cărui depoziție rezultă că i-a vândut lui telefonul.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.812/16.04.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și pe fond condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și violare de domiciliu prev. de art.208 alin.1 și art.192 alin.1 cod penal, la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită a se lua act că acesta și-a retras recursul formulat în cauză.
Cu privire la recursul parchetului, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Consideră că instanța de fond și instanța de apel în mod corect au apreciat asupra probelor administrate, dispunând achitarea inculpatului.
Împrejurarea că inculpatul are antecedente penale nu conduce la înlăturarea prezumției de nevinovăție.
Inculpatul a declarat că nu recunoaște decât furtul telefonului de la și că lucrătorii de poliție i-au sugerat martorului să declare că a cumpărat telefonul de la inculpat și nu din.
Recurentul inculpat, solicită a se lua act că și-a retras recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Se consideră nevinovat.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față constată:
Prin sentința penală nr.812/16.04.2008, Judecătoria Ploiești în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt prev. de art. 208 alin.1 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 cu Cod Penal aplic. art. 33 lit.a și Cod Penal art. 99 și urm. Cod Penal, fapte din data de 24.07.2006.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 346 alin. 3.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă S, domiciliată în P,-, jud.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentința prima instanță a reținut că la data de 24.07.2006 persoane necunoscute au pătruns în imobilul părții vătămate, situat pe- din P, pe ușa aflată deschisă si, din interior, au sustras două telefoane mobile marca Nokia aparținând părții vătămate S.
Așa cum reiese din procesul verbal aflat la fila 11 unul din telefoanele mobile, respectiv telefonul mobil marca Nokia 6680/cu seria - -, a fost utilizat începând cu data de 24.07.2006 pana la data de 3.10.02006 cu cartela cu nr. 9729/-, stabilindu-se în urma verificărilor că această cartela aparținea numitului, care a fost audiat în cauză în calitate de martor și care a arătat atât în cursul urmăririi penale cât si al judecății că telefonul mobil a fost cumpărat la sfârșitul lunii iulie 2006 de la inculpat.
Inculpatul a negat constant comiterea faptei, arătând în cursul urmăririi penale faptul că îl cunoștea pe martor, dar nu i-a vândut nici un telefon. Întrebat de instanță de ce a declarat inițial că nu știe cine este martorul, inculpatul a explicat faptul că nu îl știa pe acesta după nume, ci doar din vedere, și l-a văzut în faza cercetării judecătorești. Instanța de fond a reținut ca explicația inculpatului este plauzibilă, martorul fiind într-adevăr prezent în instanță la termenul din 30.10.2007, înainte de prima audiere a inculpatului, care a avut loc la termenul din 8.01.2008.
S-a mai constatat că, în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească fără putință de tăgadă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată. S-a apreciat că declarația martorului audiat nu este de natură să înlăture prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, martorul nepercepând personal momentul sustragerii bunului de către inculpat, iar în plus, încă de la data comiterii faptei de sustragere telefonul a fost utilizat cu cartela aparținând martorului.
Instanța de fond a mai reținut că organele de poliție, în referatul cu propunere de trimitere în judecată, fila 1, au făcut vorbire de declarațiile pe care inculpatul le-a dat într-un alt dosar penal în care a fost cercetat și în care ar fi recunoscut că a mai sustras dintr-un imobil din P un telefon mobil, dar că aceste declarații nu puteau fi reținute de instanță în defavoarea inculpatului, întrucât au fost date într-un alt dosar penal, inculpatului nefiindu-i adusă la cunoștință învinuirea.
S-a mai făcut vorbire despre o fapta comisa " în urmă cu o luna, două", deci în cursul lunii august 2006, or fapta din prezentul dosar a fost comisă în iulie 2006, si de faptul ca inculpatul nu a putut să precizeze unde era situat imobilul în care a pătruns.
Prima instanță nu a avut în vedere nici consemnările făcute de consilierul de probațiune în cuprinsul referatului de evaluare, conform cărora inculpatul ar fi declarat modul de comitere a faptei, întrucât declarațiile acestuia pentru a avea valoare probatorie trebuiau să fie făcute în fața organelor judiciare, doar astfel instanța putea să aibă certitudinea că inculpatul a declarat într-un anumit fel, iar în declarația dată la ultimul termen de judecată, inculpatul a negat faptul ca a recunoscut comiterea faptei, arătând ca a fost întrebat de către consilierul de probațiune doar cu privire la veniturile familiei și ocupația sa din perioada în care se afla în libertate.
Potrivit dispozițiilor art. 345 al.2. C.P.P. instanța de fond a apreciat că condamnare se pronunță dacă se constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpat și că în conformitate cu art. 5/2 din pr.penală orice persoană este considerară nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar potrivit dispozițiilor art. 66 din pr.penală învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat sa-și dovedească nevinovăția.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 6 al.2. din CEDO orice persoana acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilita. Iar condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție este de natură sa atragă constatarea încălcării art. 6 paragraf 2 din Convenție. Potrivit disp.art. 65.pr.penală sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penala și instanței de judecată iar răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție, orice dubiu profitând inculpatului.
In cauză, instanța de fond a constatat că nu au fost administrate aceste probe certe de vinovăție, fiind în prezența doar a doua declarații contradictorii și nu este echitabil ca în cauza de față să se țină cont doar de declarațiile numitului, care nea nu sunt susținute probator de nici un alt mijloc de probă si care nu sunt apte de altfel sa facă dovada faptului sustragerii telefonului mobil ci, doar eventual a faptului deținerii bunului de către inculpat.
Față de toate aspectele, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.c instanța C.P.P. a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt prev.de art. 208 al.1. si violare de domiciliu prev.de art.192 al.1 cu aplicarea art. 33 lit.a si art. 99 si urm., fapte din data de 24.07.2006.
In privința laturii civile a cauzei, față de temeiul soluției de achitare, instanța a respins ca neîntemeiata acțiunea civilă formulată de partea civilă S.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, susținând că instanța de fond în mod greșit a procedat la achitarea inculpatului, făcând o insuficientă și greșită apreciere a probelor administrate în cauză.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a motivat înlăturarea probelor de vinovăție existente cu privire la inculpat și a ignorat declarațiile oscilante date de acesta pe parcursul procesului penal.
Astfel, s-a arătat în motivarea apelului că pentru a dispune trimiterea în judecată a inculpatului, procurorul a coroborat plângerea și declarația părții vătămate S, prin care reclama furtul din locuință a două telefoane mobile în data de 24.07.2006, cu declarațiile oscilante date de inculpat, de la recunoaștere la negare totală, precum și cu declarația martorului cumpărător care a declarat la sfârșitul lui iulie 2006 că a cumpărat de la un băiat " ", pe care l-a identificat ulterior ca fiind din, un telefon Nokia 6680.
S-a susținut de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești că aceste mijloace de probă pot susține acuzarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât, la momentul audierii sale în dosarul nr.560/P/2006 al aceluiași parchet, la data de 17.10.2006, inculpatul a recunoscut faptul că în urmă cu o lună - două a sustras dintr-un imobil din P un telefon mobil.
S-a menționat că inculpatul a fost condamnat anterior de mai multe ori pentru sustragere de bunuri din societăți sau locuințe, în care pătrundea fără drept, profitând de absența temporară a persoanelor vătămate.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fond, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, urmând a se dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1721/03.08.2006 a Judecătoriei Ploiești.
Prin decizia penală nr. 254/22.10.2008 Tribunalul Prahovaa respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria P, împotriva sentinței penale nr.812/2008 pronunțata de Judecătoria Ploiești, ca nefondat luându-se act că intimatul -inculpat este arestat în altă cauză.
S-a apreciat de către tribunal că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și a probelor administrate, considerând în mod legal și temeinic să, în cauză, nu au fost administrate probe care să dovedească fără putință de tăgadă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În mod corect s-a reținut de instanța de fond că, în cauză nu au fost administrate probe certe de vinovăție care să ducă la înlăturarea prezumției de nevinovăție prevăzută în art.52cod pr.penală și art.66 pr. iar condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție este de natură să atragă constatarea încălcării art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată, până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
Faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul a dat declarații contradictorii, nu este de natură să ducă la concluzia comiterii faptelor din data de 24.07.2006, iar declarația dată într-un alt dosar penal, respectiv nr.560/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât, în acea declarație se face referire la o faptă de sustragere a unui telefon mobil dintr-un imobil situat în P, fără a se indica strada pe care este situat imobilul și fără a se preciza data comiterii acestei fapte.
Totodată, referitor la declarația dată în acel dosar penal, inculpatul menționat că s-a referit la sustragerea unui telefon mobil din locuința părții vătămate -, imobil situat în P, dul -,.29,.18, județ P, faptă comisă în data de 07.07.2006 și pentru care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr.2906/14.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.434/22.05.2007 a Curții de Apel Ploiești, hotărâre depusă la dosarul de apel la fila 22.
În ceea ce privește depoziția martorului cumpărător care a declarat că a cumpărat un telefon mobil Nokia de la inculpatul în vara anului 2006, tribunalul a apreciat că această probă nu este de natură să dovedească împrejurarea sustragerii bunului de către inculpat, martorul nepercepând personal momentul sustragerii. Faptul că inculpatul a vândut acestui martor un telefon mobil marca Nokia, face doar dovada deținerii telefonului în cauză, iar nu și dovada comiterii faptei de sustragere din data de 24.07.2006 în dauna părții vătămate S.
Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul, acesta din urmă, fără preciza în scris motivele pentru care a înțeles să promoveze această cale de atac.
În motivarea recursului său, parchetul a criticat hotărârile pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel pentru netemeinicie și nelegalitate datorită greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, susținându-se că s-a făcut o greșită apreciere a materialului probator administrat în cauză, neevaluându-se în mod corespunzător declarațiile oscilante ale inculpatului date pe parcursul procesului penal, care dovedesc în mod evident o atitudine de încercare a disimulării adevărului, în sensul nerecunoașterii faptei comise.
A mai arătat reprezentantul parchetului că pentru susținerea acuzării s-au coroborat plângerea și declarațiile părții vătămate S, prin care se reclamă furtul din locuință a două telefoane mobile cu declarațiile oscilante date de inculpat, care au mers de la recunoaștere la negare totală, precum și cu declarațiile martorului cumpărător al unuia din telefoane.
Aceste mijloace de probă dovedesc vinovăția inculpatului, mai ales că fiind audiat de procuror la data de 17.10.2006 în dosarul nr.560/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, acesta a recunoscut atât fapta pentru care a fost arestat, dar a dat în plus și detalii în sensul că a mai sustras un telefon din
Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra depoziției, având o poziție oscilantă. Întâi a arătat că nu recunoaște că ar fi dat declarație, apoi prin supliment de declarație, inconsecventă și ilogică, a arătat că nu a dat nici declarație la urmărirea penală, că îl cunoaște pe martorul cu care este în dușmănie deși nu a precizat un motiv, dar nu i-a vândut nici un telefon și că a fost forțat de organele de poliție să recunoască.
În final, parchetul a precizat că din întreg materialul probator administrat la urmărirea penală rezultă vinovăția inculpatului, susținută în fața instanței prin depozițiile martorilor și, din care rezultă că inculpatul i-a vândut telefonul lui.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.812/16.04.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și pe fond condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și violare de domiciliu prev. de art.208 alin.1 și art.192 alin.1 cod penal, la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate.
Prezent în instanță la termenul de judecată din 6 februarie 2009, inculpatul recurent a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză împotriva deciziei penale nr.254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Față de această manifestare de voință a inculpatului recurent, exprimată de acesta în mod liber și fără echivoc în temeiul art.385/4 alin.2 rap. la art.369 alin.1 pr.penală, Curtea, urmează să ia act de retragerea recursului declarat de inculpat.
În ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova care se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.18 pr.penală, Curtea consideră că acesta este parțial fondat, după cum se va arăta în continuare:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prev. de art.208 alin.1 penal și violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 penal, constând în aceea că, la data de 24 iulie 2006 inculpatul a pătruns în imobilul situat pe- din P, pe ușa descuiată și din interior a sustras 2 telefoane mobile aparținând părții vătămate S.
Reținând că în cauză nu există probe certe de vinovăție, respectiv că învinuirea inculpatului se bazează doar pe depoziția martorului, atât instanța de fond cât și cea de apel au dispus achitarea inculpatului pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa prin actul de acuzare.
Or, situația reținută de prima instanță s-a schimbat radical în cursul judecării cauzei în apel când, martorul a precizat că de față la tranzacția prin care inculpatul i-a vândut telefonul mobil Nokia ce aparținuse părții vătămate, a mai fost o persoană, respectiv numitul.
Acest martor, a fost audiat de instanța de apel, confirmând depoziția martorului și cu toate acestea, nefăcând nicio referire la declarația acestui martor, tribunalul a menținut soluția de achitare dispusă de prima instanță.
Trebuie precizat că martorul a arătat că era împreună cu, când inculpatul i-a abordat, le-a spus că are un telefon Nokia argintiu de vânzare, pe care a fost de acord să-l achiziționeze în schimbul a două telefoane mai vechi și a sumei de 500.000 lei.
Această depoziție a confirmat astfel susținerile martorului cumpărător care prezentase pe parcursul urmăririi penale și a judecății la prima instanță aceeași situație, arătând în plus că inculpatul i-a vândut telefonul respectiv fără cartelă, în schimbul a două telefoane și a sumei de 700.000 lei.
Depozițiile acestor martori se coroborează cu procesul-verbal din care rezultă că telefonul Nokia 6680 aparținând părții vătămate S, având seria - -, a fost utilizat începând cu 24 iulie 2006 și până la 3.10.2006, cu o cartelă aparținând numitului.
Acest proces-verbal prin care s-a constatat ca telefonul Nokia 6680 ajuns in posesia lui este încheiat la 10 noiembrie 2006, iar la 15 noiembrie 2006 s-a procedat la luarea primei declarații lui, în cuprinsul căreia acesta a susținut că a achiziționat telefonul de la numitul. Urmărirea penala împotriva inculpatului a fost începuta la 13 decembrie 2006, iar în declarația de la aceeași dată, acesta a susținut că nu a comis faptele și nu îl cunoaște pe. Ulterior, în cursul judecații, inculpatul a negat în continuare fapta, dar a arătat ca îl cunoaște pe martorul, însă este în dușmănie cu familia acestuia, fără a preciza motivul acestei stări de fapt.
Față de toate aceste probe, Curtea consideră că în cauză s-a făcut dovada că, fiind în posesia unuia din cele 2 telefoane ale părții vătămate, sustrase la data de 24 iulie 2006, din imobilul de pe- din P, inculpatul este cel care a pătruns pe ușa descuiată în interiorul acestui imobil și a sustras telefoanele aparținând părții vătămate S.
De altfel, acest mod de operare corespunde celui folosit de inculpat în alte numeroase situații pentru care a fost supus cercetărilor, judecat și condamnat anterior.
Ca atare, constatând că probatoriul analizat mai sus a răsturnat prezumția de nevinovăție a inculpatului, în conformitate cu disp. art.385/15 pct.2 lit.d pr.penală, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, va casa ambele hotărâri și în baza art.208 alin.1 penal, cu aplic. art.99 și urm. va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de un an închisoare, pentru fapta de sustragere a celor 2 telefoane mobile aparținând părții vătămate S, la data de 24 iulie 2006.
În ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 penal, Curtea constată că punerea în mișcare a acțiunii penale, se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar în cauza de față, în cursul urmăririi penale aceasta a dat doar o declarație în care a arătat că persoane necunoscute i-au intrat în domiciliu și au sustras două telefoane mobile, solicitând cercetarea acestei fapte, neexistând o plângere prealabilă împotriva inculpatului descoperit și indicat ca presupus autor al infracțiunii.
Nici în cursul judecății la prima instanță și la instanța de apel, această persoană vătămată nu s-a prezentat pentru a-și preciza poziția procesuală.
Așa fiind, Curtea constată că în ce privește această infracțiune de violare de domiciliu în formă simplă, lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, situație față de care în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h pr.penală se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru această infracțiune.
Cu privire la infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, Curtea va constata că aceasta este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr.2906/14.02.2006 a Judecătoriei Ploiești, modificată prin 87/9.03.2007 a Tribunalului Prahova și rămasă definitivă prin decizia penală 434/23.05.2007 a Curții de Apel Ploiești, cât și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală 2871/12.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.693/07.09.2007 a Curții de Apel Ploiești si că aceste pedepse au fost executate în perioada 16.10.2006 - 18.11.2008. Așa fiind, având în vedere cuantumul mai mic al pedepsei aplicate în prezenta cauză, precum și dispozițiile art.33, 34 lit.b, 36 alin. 2 si 3. penal raportate la art. 40. penal, Curtea va constata executată pedeapsa aplicată inculpatului în cauza de față.
Se va lua act că partea vătămată S nu a exercitat acțiune civilă în procesul penal și pe cale de consecință, în conformitate cu art.118 lit.e penal, constatând că inculpatul a rămas cu un beneficiu de 70 de lei (700.000 lei vechi) în urma săvârșirii infracțiunii, se va dispune confiscarea acestui beneficiu.
În baza disp. art.191 alin.1 pr.penală Curtea va dispune obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Casează decizia penală nr.254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința penală nr.812/16.04.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și în consecință în baza art.208 alin.1 penal, cu aplic. art.99 și urm. Cod penal, infracțiunea de furt, faptă din data de 24.07.2006, parte vătămată S, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la 09.01.1989, cetățean român, studii 2 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în comuna, sat, nr.257, județul P, CNP -, cu antecedente penale, fără a fi recidivist, la pedeapsa principală de: 1 (un) an închisoare.
Aplică disp. art.71 și art.64 alin.1 lit.a,b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei.
În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h pr.penală, încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.1 penal, cu aplicarea art.99 și urm penal, faptă din data de 24.07.2006, pentru lipsa plângerii prealabile a părții vătămate S.
Constată pedeapsa executată, infracțiunea fiind concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr.2906/14.02.2006 a Judecătoriei Ploiești, modificată prin 87/9.03.2007 a Tribunalului Prahova și rămasă definitivă prin decizia penală 434/23.05.2007 a Curții de Apel Ploiești, cât și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală 2871/12.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.693/07.09.2007 a Curții de Apel Ploiești, pedepse ce au fost executate în perioada 16.10.2006 - 18.11.2008.
Ia act că partea vătămată nu a exercitat acțiune civilă în procesul penal.
În baza art.118 lit.e penal, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 70 lei reprezentând beneficiul obținut din săvârșirea infracțiunii de furt.
Ia act că inculpat și-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr.254/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă inculpatul la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător oficiu în faza de recurs (sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului P) și câte 100 lei onorariu apărător oficiu în fazele de fond și respectiv apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 februarie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
-
-
4 ex./23.02.2009
f-
Judecătoria Ploiești
, -
Tribunalul Prahova.
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu
