Furtul (art.208 cod penal). Decizia 204/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.204/

Ședința publică de la 16 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.127 din data de 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.12/P din data de 15 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208-209 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.1711/2009, emisă de Baroul Constanța;

Se constată lipsa intimatei parte vătămată

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Întrebat fiind, recurentul inculpat solicită a se lua act că nu înțelege să dea nicio declarație astăzi în ședință public, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit"a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală. Învederează instanței că recurentul a luat bunurile cu titlu de garanție pentru sumele pe care i le datora partea vătămată.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, sub minimul special prevăzut de lege, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că bunurile au fost recuperate integral. Consideră că statutul de recidivist al inculpatului nu constituie un motiv pentru agravarea situației acestuia. Recurentul a fost sincer, a colaborat cu organele de poliție, a recunoscut fapta.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului formulat de inculpatul și de menținere a hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale. Consideră că nu se poate dispune achitarea inculpatului, având în vedere împrejurarea că bunurile au fost folosite de către inculpat pentru a le valorifica și a-și achita drumul de la M la De asemenea, consideră că se impune și respingerea cererii privind redozarea pedepsei. Inculpatul este recidivist, iar în raport de gradul de pericol social al faptelor și modalitatea săvârșirii acestora nu se poate dispune reducerea cuantumului acesteia.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penala nr.12/ pronunțată în dosarul penal cu unic nr-, Judecătoria Mangaliaa hotărât:

"În temeiul art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) și i) din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din Codul penal condamnă pe inculpatul

- născut la data de 08.03.1969, în municipiul Bârlad, jud. V, fiul lui și -, cetățean român, studii 10 clase și școala profesională, stagiul militar îndeplinit, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, CNP -, domiciliat în municipiul Bârlad,-, -. D,. 1,. 81, jud. V, fără forme legale în municipiul Bârlad,-, -. D,. 3,. 25, jud. V, la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.88 alin. (1) din Codul penal scade din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 02.10.2008 până la data pronunțării prezentei hotărâri, 15.01.2009.

În temeiul art. 350 alin. (1) din Codul d e procedură penală menține arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 189 din Codul d e procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat, în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e avocați

În temeiul art. 191 alin. (1) din Codul d e procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză."

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța a stabilit situația de fapt următoare:

La data de 01.10.2008, după lăsarea întunericului, folosind fără drept cheile restaurantului "" din stațiunea, aparținând " "SRL T, inculpatul a pătruns în interior și a sustras 4 monitoare de calculator, un televizor cu plasmă și o unitate centrală de calculator, cauzând un prejudiciu în sumă de 4700 lei.

Situația de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșele foto, procesele-verbale de predare-primire a bunurilor sustrase, declarațiile inculpatului.

Reținând aceeași motivare, în fapt și în drept, prin decizia penală nr.127 din data de 4 martie 2009, Tribunalul Constanțaa respins, în baza art.379 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpat.

Împotriva hotărârilor, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs deoarece faptei îi lipsește un element constitutiv și anume scopul prevăzut de textul incriminator "însușirea pe nedrept" ori bunurile au fost luate cu titlu de garanție pentru sumele pe care i le datora partea vătămată, iar în subsidiar, cuantumul pedepsei este prea mare.

Criticile sunt neîntemeiate.

Conform art.345 Cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat; dar potrivit art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În cauză, s-au respectat exigențele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor;astfel, s-au administrat pe parcursul procesului, în ședințe publice, de către instanțe, atât probele acuzării-ascultarea martorilor cât și probele apărării-audierea inculpatului.

Prin urmare, neîncălcându-se vreo regulă de procedură, se pune problema examinării cauzei pe fond raportat la motivele invocate, respectiv nevinovăția și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei.

Astfel, sub aspectul acțiunii penale, pe baza probelor anterior prezentate -procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, și declarațiile inculpatului, rezultă fără putință de tăgadă că, la data de 01.10.2008, după lăsarea întunericului, folosind fără drept cheile restaurantului "" din stațiunea, aparținând " "SRL T, inculpatul a sustras 4 monitoare de calculator, un televizor cu plasmă și o unitate centrală de calculator, faptă prevăzută de art. 208 alin.(1) - art.209 alin.(1) lit.g) și i) din Codul penal cu aplicarea art.37 alin.(1) lit.b) din Codul penal (fiind recidivist postcondamnatoriu) pentru care s-a făcut o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal. Apărarea inculpatului -care recunoaște luarea bunurilor, însă în scopul obținerii unor pretinse datorii de la partea vătămată care nu i-ar fi achitat drepturile bănești cuvenite pentru munca prestată în folosul acesteia este înlăturată de martorul care a precizat că, în calitate de administrator al firmei părții vătămate la unitatea din stațiunea, l-a angajat pe inculpat în sezonul estival și i-a plătit banii pentru munca desfășurată; în continuare, martorul a mai arătat că în perioada în care se pregăteau pentru închiderea unității, inculpatul și-a oferit serviciile pentru care urma să fie plătit. În condițiile, luării bunurilor, al tratării tuturor aspectelor legale de angajare-plată servicii cu martorul administrator și nu cu patronul societății, declarațiile inculpatului referitoare la căutarea acestuia apar ca nesincere și conduc la convingerea fermă că sustragerea bunurilor s-a realizat în scopul însușirii pe nedrept mai ales că inculpatul a și făcut un prim act de dispoziție asupra lor, comportându-se ca un proprietar, le-a lăsat "garanție pentru plata cursei de taxi", contravaloarea acesteia fiind mult sub valoarea bunurilor.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal printre care și pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de împrejurările comiterii faptei-pe timp de noapte, profitând de încrederea celor care l-au angajat, natura bunurilor care puteau fi ușor valorificate, pedeapsa de 3 ani închisoare este de natură să asigure prevenția generală, reeducarea inculpatului, să dea o minimă satisfacție opiniei publice profund marcată de frecvența unor asemenea fapte.

In contextul activității infracționale, circumstanțele personale inculpatului-recidivist în materie, dar și pentru alte infracțiuni, ridică mari dubii asupra reintegrării sale în societate așa încât nu se pot reține circumstanțe atenuante în sensul art.74 cod penal și ca atare, nu se poate coborâ pedeapsa aplicată sub minimul prevăzut de textul incriminator.

Adăugându-se timpul scurs de la pronunțarea hotărârii conform art.383 cu referire la art.381 Cod procedură penală, se va deduce arestul preventiv de la 04.03.2009.

În concluzie, niciunul dintre motivele formulate de către inculpat în recurs nu pot conduce la modificarea hotărârilor atacate și, negăsind nici din oficiu vreun caz de nulitate, recursul este nefondat.

Ca atare, în baza art. 38515pct.1 li"b" Cod procedură penală, recursul formulat de inculpatul va fi respins cu consecința obligării, în baza art.192 cod procedură penală, la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 cod procedură penală, a "Protocolului" încheiat la 26.11.08 între Ministerul Justiției și Libertăților și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul în sumă de 200 lei pentru asistența juridică acordată din oficiu de către dna avocat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;

Respinge recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.127 din data de 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.12/P din data de 15 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

Deduce din pedeapsă perioada executată cu începere de la 4.03.3009 la zi.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală;

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care se avansează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța pentru avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

jud. fond.:

jud.apel:,

red.dec.jud.: -

tehnored.gref.

2 ex./05.05.09

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 204/2009. Curtea de Apel Constanta