Furtul (art.208 cod penal). Decizia 281/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.281/
Ședința publică din data de 03 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Valentin Iancu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1704 din data de 14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.157 din data de 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.208-209, OUG195/2002.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.1927/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimata parte civilă " " SRL prin administrator G;
Se constată lipsa:
- intimatului inculpat pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.1926/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatei parte civilă G;
- intimatelor părți vătămate G, -,
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că nu a fost executat mandatul de aducere emis pe numele intimatului inculpat.
Curtea, față de neexecutarea mandatului de aducere emis pe numele intimatului inculpat, apreciază că procedura este nelegal îndeplinită cu acesta și pune în discuția părților amânarea cauzei.
Procurorul, având cuvântul, solicită amânarea cauzei și citarea intimatului inculpat cu mandat de aducere.
Apărătorii din oficiu ai inculpaților, având pe rând cuvântul, arată că nu se opun cu privire la aceste aspecte.
Curtea, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimatul inculpat și citarea acestuia cu mandat de aducere, acordă termen la data 17 iunie 2008.
După încheierea dezbaterilor și acordarea termenului de judecată, se prezintă în instanță intimatul inculpat.
Curtea, față de această împrejurare, revine asupra dispoziției privind amânarea cauzei.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform at.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală și cu privire la legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a recurentului inculpat.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, apreciind că instanța de fond nu a individualizat corect pedeapsa aplicată în raport de natura și gravitatea redusă a faptei și nu a avut în vedere faptul că prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de 90%.
Pe cale de consecință, motivul de recurs invocat de inculpat privește reindividualizarea pedepsei.
Cu privirea la starea de arest a inculpatului, solicită a nu se mai menține măsura arestării preventive întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, nu mai subzistă.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind că aceasta a aplicat în mod corect pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, având în vedere că din probele administrate în cauză, rezultă vinovăția inculpatului.
Precizează că, circumstanțele personale nu sunt în favoarea inculpatului.
Cu privire la starea de arest a recurentului inculpat, solicită menținerea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, subzistă.
Avocat, apărător din oficiu al intimatului inculpat, lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de inculpatul.
Solicită extinderea efectelor recursului asupra inculpatului, în caz de admitere a acestuia.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1704/14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr- s-a dispus în baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal condamnarea inculpatuluiNEAGU, fiul lui și, născut la data de 15.04.1985 în C, domiciliat în mun. C,-, jud. C, în sat F, jud. I, CNP - la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis.
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare în regim privativ de libertate.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 29.01.2007 la zi.
În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicare art. 74 lit. c și art. 76 lit. d Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.05.1976 în sat, jud. I, domiciliat în oraș,-, jud. C, CNP - la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.
A fost menținut beneficiul liberării condiționate privind restul de 837 de zile rămas neexecutat din sentința penală nr. 441/18.10.1999 a Tribunalului Constanța.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 29.01.2007 la 30.01.2007 și de la 04.05.2007 la zi.
În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a luat act că părțile vătămate G, G, G și - nu s-au constituit parți civile.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă G ca nefondată.
În baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea specială a șurubelniței cu galben, cuterului de culoare neagră, cuțitului de 24 cm cu albastru de plastic, depuse la Camera de corpuri delicte, potrivit procesului verbal seria - nr. -/12.02.2007 întocmit de Poliția Municipiului
În baza art. 189 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Cao norariului avocaților din oficiu - - 100 lei și - 100 lei.
În baza art. 191 alin. 1, 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații și la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: la sfârșitul anului 2006, inculpatul s-a certat cu părinții săi și a venit în mun. C, unde a locuit și dormit pe străzi, și întrucât nu avea bani pentru a-și cumpăra mâncare și țigări, inculpatul a luat hotărârea de a sustrage bunuri din autoturisme,astfel încât:
1. În noaptea de06/07.01.2007, inculpatul, cu ajutorul unei șurubelnițe, a deschis geamul din dreapta spate, și a pătruns astfel prin
efracție în microbuzul marca "Mercedes" cu numărul de înmatriculare -, ce se afla parcat pe- din C, proprietatea părții vătămate G, de unde a sustras patru pungi de cafea, două pungi lapte și un microfon.
Partea vătămată G a apreciat prejudiciul la suma de 200 de lei, însă nu s-a constituit parte civilă, întrucât bunurile au fost restituite pe bază de dovadă părții vătămate.
Inculpatul nu a reușit să vândă bunurile sustrase, întrucât în aceeași noapte a fost prins de organele de poliție.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 67481/12.02.2007 întocmit de Biroul Expertize și Constatări din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ C, rezultă că cele două urme rămase în evidență ridicate de pe unul din ambalajele de componente ale trusei sanitare auto cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei efectuată la data de 07.01.2007, în cauza privind furtul comis în noaptea de 06/07.01.2007 din autoturismul marca "Mercedes" cu numărul de înmatriculare -, au fost create de degetul inelar de la mâna dreaptă, respectiv atrătător de la mâna, aparținând inculpatului.
2. În noaptea de 16/17.01.2007, inculpatul, cu ajutorul unei șurubelnițe, a desfăcut portiera față, pătrunzând prin efracție în autoturismul marca " 1310" cu numărul de înmatriculare -, ce se afla parcat pe strada - din C, proprietatea părții vătămate, de unde a sustras o baterie de acumulator marca "Rombat".
Inculpatul în aceeași noapte a fost prins de organele de poliție, fiind audiat a recunoscut săvârșirea faptei, și a indicat lucrătorilor de poliție locul în care a ascuns bunul sustras, respectiv lângă tarabele de în zona - 3.
Partea vătămată e evaluat prejudiciul creat la suma de 300 de lei, însă întrucât bunul i-a fost restituit pe bază de dovadă nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
3. În noaptea de 17/18.01.2007, inculpatul, cu ajutorul unei șurubelnițe, a pătruns prin efracție, încercând să sustragă, prin smulgerea firelor electrice de sub volan, autoturismul marca " 1310" cu numărul de înmatriculare -, ce se afla parcat pe strada -, proprietatea părții vătămate G, dar, întrucât nu a reușit, a plecat.
Partea vătămată Gae valuat prejudiciul la suma de 200 de lei, însă nu s-a constituit parte civilă.
4. La noaptea de 17/18.01.2007, inculpatul, cu ajutorul unei șurubelnițe, a deschis geamul față stânga, pătrunzând prin efracție în
interiorul autoturismului marca "Tico" cu numărul de înmatriculare -, ce se afla parcat pe strada S din C, proprietatea părții vătămate, fiind prins în flagrant de către organele de poliție.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
5. În noaptea de 19/20.01.2007, inculpatul a luat hotărârea să sustragă un autoturism.
În timp ce inculpatul asigura paza, inculpatul a sustras prin efracție, autoturismul marca " Break" cu numărul de înmatriculare -, ce se afla parcat pe- din C, proprietatea părții vătămate G, pe care l-a condus, fără a poseda permis de conducere, pe drumurile publice din Județul C și județul
Când a ajuns în localitatea F din jud. I, inculpatul, însoțit de inculpatul, și-a vizitat mai multe rude, după care a plecat, fiind însoțit și de vărul său, numitul.
Cei doi inculpați, împreună cu numitul s-au urcat în autoturismul marca " Break" cu numărul de înmatriculare -, condus de către inculpatul și au dus mașina pe un câmp, unde întrucât s-a defectat, cei doi inculpați au început să demonteze componente ale autoturismului, respectiv au scos roțile, bateria acumulator, parbrizul, farurile, lămpile de semnalizare laterale, bancheta din spate, carburatorul injecție și alte piese pe care le-au ascuns în niște tufișuri, pentru a le vinde ulterior.
Inculpații au fugit de la locul faptei, întrucât s-au speriat de prezența unui individ.
autoturismului au fost găsite abandonate de către organele de poliție, fiind predate părții vătămate
De pe aceste piese demontate s-au ridicat 23 urme papilare, care au fost exploatate, iar conform raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 67406 din 09.02.2007 întocmit de către serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului C, rezultă că urma papilară prezentată în fotografia 49 în planșa fotografică aparține inculpatului.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 67417 din 09.02.2007 întocmit de către serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului C rezultă că urma papilară prezentată în fotografia nr. 49 în planșa fotografică aparține inculpatului.
Audiat martorul a declarat că în ianuarie 2006 se afla în loc. F când a văzut un autoturism marca Break, la volanul căreia se afla, a urmărit acea mașină pe care a găsit-o abandonată pe câmp.
Audiat martorul a declarat că i-a urmat pe și pe, împreună cu pe câmpul unde aceștia s-au deplasat cu autoturismul și când au văzut că demontează piese de la autoturism au plecat.
Partea vătămată Gae valuat prejudiciul creat prin comiterea acestei fapte la suma de 3.000 de lei.
6. În noaptea de 24/25.02.2007, inculpatul a pătruns prin efracție în autoturismul marca "VW" cu numărul de înmatriculare B-55925, ce se afla parcat pe- din C, proprietatea părții vătămate -, iar din interior a sustras un radio CD marca "Sony".
Inculpatul a fost depistat a doua zi in - III, având asupra sa bunul sustras, care a fost recuperat de către organele de poliție.
Partea vătămată - a evaluat prejudiciul la suma de 3.000 de lei, însă nu s-a constituit parte civilă întrucât prejudiciu a fost recuperat.
7. În noaptea de 26/27.01.2007, inculpatul, cu ajutorul unei forfecuțe, a forțat portiera stânga față a autoturismului marca " 1310" cu numărul de înmatriculare -, ce se afla parcat pe- din C, proprietatea părții vătămate G, a pătruns în interior, l-a pornit cu ajutorul forfecuței, sustrăgându-l prin efracție.
Inculpatul a condus, fără a poseda permis de conducere autoturismul sustras, pe drumurile publice din municipiul si județul C, iar când a văzut că este urmărit de către organele de poliție, a pierdut controlul volanului, a intrat cu autoturismul într-un șanț, avariind mașina. Inculpatul a abandonat autoturismul sustras, pe 228, între localitățile și și a fugit.
Cu ocazia cercetării la fața locului a fost identificată și ridicată din autoturismul abandonat, o . de culoare neagră, despre care partea vătămată a declarat că nu îi aparține.
În ziua de 29.01.2007 au fost depistați inculpații și, ocazie cu care lucrătorii de poliție au apelat la câinele de serviciu, care după mirosul de la . a ales din grupul de persoane pe inculpatul, ca fiind cel căruia îi aparține .
Prejudiciul creat prin comiterea acestei fapte a fost evaluat de partea vătămată G la suma de 10.000 de lei, care a fost acoperit prin predarea autoturismului sustras.
Conform adresei nr. 35389/26.01.2007 emisă de Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, C rezultă că inculpatul nu figurează în evidențe ca posesor de permis de conducere.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de prima instanță a rezultat din coroborarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpaților cu următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de depistare a inculpaților, procesele verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșe fotografice, dovezile de restituire a bunurilor către părțile vătămate, declarațiile martorilor, și, procesul verbal de urmărire a inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 67406/09.02.2007, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 67417/09.02.2007.
Prin decizia penală nr.231 din data de 29 mai 2007, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 379 pct. lit."b" Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - intimat - inculpat împotriva sentinței penale nr. 1704/14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 383 alin. 11Cod procedură penală, raportat la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și.
Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere.
În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal, a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților și perioada arestării preventive de la data de 14.12.2007 la zi.
În baza art. 379 pct. 2 lit."a" Cod procedură penală, a admis apelul formulat de apelanta - intimată - parte civilă " " C împotriva sentinței penale nr. 1704/14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 382 alin.2 Cod procedură penală, a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus:
A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă " " C în contradictoriu cu inculpații și.
În baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală la art. 998 și urm. cod civil a obligat în solidar inculpații și către partea civilă " " C la plata sumei de 2552,20 lei cu titlu de daune materiale.
A înlăturat din sentința penală apelată dispoziția privind respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat apelantul - intimat - inculpat la plata sumei de 175 lei cheltuieli judiciare avansate
de stat, iar în baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 189 Cod procedură penală suma de 200 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu - avocat ( 100 lei ) și avocat ( 100 lei ) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului
În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, a obligat inculpații și la plata a câte 250 lei fiecare către partea civilă " " C cu titlu de cheltuieli judiciare.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu este motivat in termenul prevăzut de art.38510al.2 Cod procedura penală.
Cu ocazia susținerii orale a căii de atac promovate, recurentul inculpat a criticat modul de individualizare a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia.
Verificând hotărârile recurate, potrivit art.38514alin.1 Cod procedura penala, curtea constata ca recursul este nefundat.
Critica vizând cuantumul ridicat al pedepsei, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedura penala, nu poate fi avuta in vedere din oficiu, ca si motiv care sa impună admiterea recursului, întrucât curtea apreciază ca, in cauza pedeapsa a fost corect individualizata in raport de prevederile art.72 Cod penal, astfel cum in mod temeinic s-a apreciat la judecata in prima instanța.
Numărul mare de fapte penale săvârșite de recurentul inculpat, cauza de agravare a formei personale cu efect negativ, (lipsa unei ocupații si a unui loc de munca), fac ca dozarea pedepsei stabilite, orientate spre minimul special, (in condițiile lipsei vreunui caz de atenuare), sa apară ca o justa aplicare a dispozițiilor legale vizând stabilirea si individualizarea pedepselor.
Ca atare, întrucât criticile nu sunt întemeiate, curtea va respinge ca nefundat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1704 din data de 14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.157 din data de 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În temeiul art.189 Cod procedură penală,
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, avocat și avocat în sumă de câte 100 lei.
În temeiul art.38516al.2 Cod procedură penală, art.381 Cod procedură penală,
Deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 24.03.2008, la zi.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală,
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către părți, în sumă de 280 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond
Jud.apel;
Red.dec./27.06.2008
Tehnored.Gref.-/ 2 ex.
Data: 27.06.2008
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure, Valentin Iancu