Furtul (art.208 cod penal). Decizia 307/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.307/

Ședința publică de la 28 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 3: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații:

- - domiciliat în comuna lui,-, județul C;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C,

împotriva deciziei penale nr.102 din data de 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1179 din data de 6 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208-209 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- recurentul inculpat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.41474/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet individual;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1717/2009, emisă de Baroul Constanța;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1718/2009, emisă de Baroul Constanța.

Se constată lipsa intimatului parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Întrebați fiind, recurenții inculpați, și, arată că nu doresc să dea declarații în fața instanței de recurs.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, învederează instanței că la dosarul cauzei există acte medicale din care rezultă că inculpatul prezintă afecțiuni psihice, aspect ce nu a fost avut în vedere de către cele două instanțe. Precizează că inculpatul nu a cunoscut faptul că merge la furat, a crezut că duce marfă la Poliție, nu a avut intenția să săvârșească vreo infracțiune. Solicită în temeiul art.38515pct.(2) Cod procedură penală admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală, faptei reținută în sarcina inculpatului lipsesc atât latura subiectivă cât și latura obiectivă.

Singura infracțiune pe care o recunoaște inculpatul este cea privind conducerea unui autoturism fără permis, pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, susține că la dosar nu există probe concludente și pertinente din care să rezulte vinovăția inculpatului. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond achitarea inculpatului, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.(2) Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat al art.10 alin.(2) lit.c) Cod procedură penală. Învederează instanței că, din probele administrate la instanța de fond rezultă o altă situație de fapt. Declarațiile date în acuzare sunt contradictorii. Deși inițial în faza de urmărire penală s-a reținut că la recunoscut pe inculpatul la instanța de fond nu a mai susținut acest lucru. De asemenea, în considerentele hotărârii pronunțată la instanța de fond se reține că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, astfel încât, declarațiile acestuia trebuie avute în vedere cu reținere. Totodată, arată că nu s-au prelevat urme papilare, nu s-a efectuat nicio reconstituire, nu au fost găsite bunuri asupra inculpatului sau la domiciliul acestuia.

Instanța de fond reține că inculpatul ar fi putut să participe la săvârșirea faptelor, ori, această presupunere nu trebuie să ducă la reținerea vinovăției inculpatului. Acest lucru trebuie să se facă pe probe certe. Antecedentele penale au constituit o contrapondere juridică, în lipsa vinovăției sale. De asemenea, nu se poate reține că inculpatul ar fi apelat la o înțelegere cu alte persoane. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și solicită achitarea acestuia.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații, și și menținerea hotărârilor atacate, ca temeinice și legale. Învederează instanței că au fost administrate probe în apărare, au fost audiați inculpații, martorii, s-au avut în vedere cazierele inculpaților, astfel încât, apreciază că s-a făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită a se avea în vedere că în cauză nu există pagubă.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

- CURTEA -

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr.1179/06.11.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, în baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i penal, cu aplicarea art.37 lit.b penal. art.74 alin.2 și art.76 lit.c penal, au fost condamnați inculpații și la câte o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art.71.penal, s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua și lit.b penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.350.pr.penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților.

În baza art.88.penal, a fost dedusă din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 10.06.2008, respectiv 03.06.2008 la zi.

În baza art.26.penal rap. la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,g,i penal, cu aplicarea art.74 lit.a penal și art. 76 lit.c penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.

n baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a penal și art. 76 lit.d penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare.

n baza art.292.penal cu aplic.art. 74 lit.a penal și art. 76 lit.e penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b penal, s-au contopit cele 3 pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

n baza art.861.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1an închisoare, sub supraveghere, pe o durată de 5 ani termen de încercare, stabilit in conditiile art.862.pen.

În baza art.863alin.1 pen. s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a dispus comunicarea acestor date Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

S-a făcut aplicarea art.359.pr.pen. și art. 864.pen.

În baza art.71.penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua și lit.b penal.

n baza art.71 alin.4 penal, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a doua și lit.b penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 de ore.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 alin.2 pr.penală, a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

n noaptea de 27/28.05.2008, în jurul orei 3,05, în timp ce patrula cu autoturismul din dotare pe Strada - din municipiul Constanta, dinspre str.-, după ce a virat dreapta pe B-dul -, un echipaj de poliție a observat un autoturism 1310 de culoare gri, cu numărul de înmatriculare -, care rula cu viteză.

Autoturismul se deplasa pe b-dul -, dinspre zona centrală a municipiului C și a virat brusc la dreapta, pe str.-, continuând a se deplasa cu viteză.

de politie le-a fost atrasă atenția de bagajele aflate pe bancheta din spate a autoturismului și de faptul că autoturismul rula cu luminile stinse, astfel că au urmărit autoturismul pe b-dul -, până pe str. O, apoi pe str. -.

La capătul străzii, autoturismul a oprit, din el coborând doi bărbați, pe care polițiștii îi observaseră în autoturism și care s-au îndepărtat în fugă de autoturism, către blocurile aflate în zonă. Deși organele de poliție au căutat pe aleile din zonă, nu au mai găsit nici unul din cei doi bărbați.

În autoturismul abandonat la fața locului, organele de politie au găsit mai multe colete cu articole textile și de plajă, respectiv: 16 bucati bărcute pneumatice de plajă, 79 bucati colaci pneumatice de plajă, 206 bucati boxeri, 90 bucati slipuri bărbați, 2 bucati tricouri bărbați, 6 bucati tricouri de damă, 1 bucata maiou bărbătesc, 10 bucati maieuri damă, 12 bucati prosoape mari de culoare roșie, 6 bucati compleuri pentru copii, 115 bucati costume baie pentru fetițe, 10 bucati costume de baie copii, 180 bucati costume baie de damă, 1 bucata papuci plastic bărbătești, 4 bucati gentuțe pluș pentru copii.

În aceeași dimineață, 28.05.2008, inculpatul a sesizat printr-o plângere depusă la Secția 1 Poliție C că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul cu numărul de înmatriculare -, care se afla parcat în fața blocului în care locuiește, după ce anunțase inițial prin apelul de urgenta 112 dispariția acestuia.

De asemenea, partea vătămată a sesizat organele de politie, arătând că în dimineața de 28.05.2008, în jurul orelor 9,00, a constatat că persoane necunoscute, prin fortare, respectiv tăierea lacătelor, prin spargerea butucului de yală, tăierea gratiilor de la geam si spargerea geamului au pătruns în interiorul depozitului aflat în curtea locuinței sale, situată pe- din municipiul C, de unde au sustras produse textile în valoare de aproximativ 7.000 lei.

Partea vatamata a descris în cursul declarației date bunurile sustrase, arătând că erau produse textile și articole de plajă.

Constatându-se că bunurile sustrase erau de fapt cele găsite în autoturismul reclamat ca sustras, acestea au fost restituite persoanei vătămate, conform dovezii din data de 28.05.2008, aflată la dosarul cauzei.

S-a stabilit, in urma cercetarilor efectuate, că în data de 27.05.2008, in jurul orei 23,00, martorul și inculpatul s-au întâlnit cu inculpații și, pe b-dul -, după o înțelegere prealabilă cu privire la transportarea unor bunuri, înțelegere care s-a perfectat într-un bar din cartierul - din mun.C și în cursul căreia s-au întâlnit inculpații și, precum și martorul - și inculpatul.

La locul întâlnirii din seara de 27.05.2008, care fusese stabilit pe b-dul -, într-o stație de troleibuz din apropierea unității de jandarmerie, inculpatul a venit cu autoturismul proprietatea sa, cu numărul de înmatriculare -, autoturism în care se afla și martorul.

Inculpații și s-au deplasat separat de inculpatul si martorul, acestia din urma deplasandu-se cu autoturismul în care s-a aflat și martorul, apoi s-au întâlnit în zona Farul din municipiul C, toți deplasându-se apoi cu autoturismul condus de inculpatul, până pe strada -.

- cu privire la locul de întâlnire și la locul faptei au fost date de inculpatul, care locuiește fără forme legale pe str.-, la nr.13, la mică distanță de locul faptei,-.

Ajunși la locul faptei, inculpații si au coborât din mașină, iar inculpatul si martorii si au ramas si, întrucât au auzit zgomote, la un moment dat martorul s-a apropiat de locul unde se deplasaseră cei doi inculpați, la circa 40 - 50 metri de autoturismul care staționa, și a aflat de la cei doi inculpați că aceștia tăiaseră gratia cu care era asigurată fereastra dinspre stradă a depozitului apartinand partii vătămate.

Anterior producerii acestor zgomote, atât martorii si, cat și inculpatul, l-au observat pe inculpatul cu o foarfecă tip "gură de ", traversând strada și trecând pe lângă mașina în care se aflau.

Inculpații și, cu ajutorul foarfecii tip "gură de ", au tăiat nu numai gratia de fier cu care era prevăzută fereastra, ci și cele două lacăte cu care era asigurată ușa de acces, apoi au rupt și butucul yalei ușii de acces în clădirea depozitului, ușă pe care se intra direct de pe stradă.

Din interiorul magaziei au sustras bunurile găsite ulterior în autoturismul inculpatului, după care, ajutați de martorii - și inculpatul, cărora le-au făcut semn, să se apropie, au transportat bunurile sustrase la autoturismul inculpatului .

Inculpatul a plecat cu martorii și cu autoturismul cu numărul de înmatriculare -, conducându-l pe drumurile publice din municipiul C, iar inculpații și au plecat pe jos. La un moment dat, martorul a început să se certe cu inculpatul, martorul coborând din autoturism.

Ulterior, autoturismul condus de inculpatul a fost observat de organele de poliție, care l-au urmărit pe inculpat și martorul, însă aceștia au abandonat mașina și au fugit de organele de poliție.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, precum și inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 102 din 20.02.2009, Tribunalul Constanța în baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva sentinței penale nr.1179/06.11.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.

S-a desființat sentința penală apelată și, rejudecând, majorează pedepsele aplicate inculpaților și, sub aspectul infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b, art.74 alin.2 și art.76 alin.1 lit.c Cod penal, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului în componentele acesteia, pe care le repune în individualitatea lor.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, sub aspectul infracțiunii de complicitate la furt calificat prev.de art.26 rap.la art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 alin.1 lit.c Cod penal, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 11 luni închisoare și 2 luni închisoare aplicate prin sentința penală apelată, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art.862Cod penal.

A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile contrare deciziei de față și menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.383 alin.11Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și.

În baza art.139 Cod de procedură penală, a respins cererea inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive.

În baza art.383 alin.2 Cod de procedură penală rap.la art.88 Cod penal, a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților și durata arestării preventive de la 07.11.2008 la zi.

În baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, a respins apelurile declarate de inculpații și împotriva aceleași sentințe penale ca nefondate.

În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au rămas în sarcina statului.

În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, a obligat inculpații la plata a câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.189 Cod de procedură penală, onorariile de avocați oficiu și, în sumă a câte 400 lei au fost avansate din fondul Ministerului Justiției.

In termen legal au declarat recurs inculpații, si.

Recursurile declarate de inculpați vizează:

Recurentul inculpat solicita casarea celor doua hotărâri, și in raport de actele medicale depuse la dosar, sa se dispună achitarea inculpatului temeiul art. 10 lit. d cod pr. penală, întrucât faptei comisa îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția,

Al doilea motiv vizează o nouă reindividualizare a pedepselor in sensul de a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art.81 in loc de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/1 cp.

Recurentul inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat casarea celor hotărâri si pe fond, sa se dispună achitarea inculpatului întrucât "nu exista probe concludente si pertinente din care să rezulte vinovăția inculpatului".

Recurentul inculpat critică hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei condamnări și solicită achitarea in temeiul art. 10 lit. c întrucât C.P.P. fapta nu a fost comisa de el, beneficiind de prezumția de nevinovăție.

Examinând legalitatea si temeinicia recursurilor declarate in cauza in raport de criticile formulate cit si din oficiu curtea constată că recursurile declarate in cauza sunt nefondate.

Deși inculpații recurenți și nu au recunoscut comiterea faptei, apărările formulate de aceștia sunt in contradicție cu probele aflate la dosarul cauzei.

Cu privire la recurentul, instanțele au susținut că (deși a participat la priveghi pe parcursul a 3 zile si 3 nopți) inclusiv in noaptea in care s-a comis furtul, chiar martorul in apărare declara ca inculpatul nu a participat tot timpul la eveniment si nu poate preciza orele la care acesta pleca.

In aceste condiții greu de crezuta si acceptata varianta inculpatului ca si-a petrecut timpul la priveghi, in mod neîntrerupt, astfel ca exista posibilitatea concreta ca acesta sa fi participat si la comiterea furtului.

Cu privire la recurentul deși a declarat in cursul urmăririi penale că nu-și amintește ce a făcut in noaptea de 27/28.05.2008, cu ocazia cercetării judecătorești, audiat fiind, ca in perioada 25-26. iunie sau iulie a locuit la domiciliu cumnatei sale din o perioada de 4-5 zile.

In apărare a fost audiata martora care nu face referiri precise cu privire la domiciliul inculpatului si nici perioada de timp in care acesta ar fi locuit la ea. Mai mult, martorii si coroborate cu ale inculpatului, declara ca inculpații si au paricipat la comiterea infracțiunii in noaptea de 27/28 mai 2008 recunoscut fiind in cursul urmăririi penale din fotografiile prezentate; inculpatul a fost recunoscut după semnul distinctiv - și mersul șchiopătat iar cu privire la inculpatul, a declarat ca este cunoscut sub porecla de "".

De asemenea, urmează a se reține declarația inculpatului potrivit cu care ceilalți doi recurenți respectiv și, l-au amenințat cu acte de violență asupra sa si a familiei sale, in situația in care ar fi recunoscut fapta.

In aceste condiții, criticile celor doi recurenți și sunt neîntemeiate, ele sunt făcute "pro cauza" doar pentru obținerea exonerării de răspundere penale, susțineri neargumentate si nedovedite.

Cât privește recursul inculpatului reținem: in recurs au fost depuse acte medicale, după comiterea faptei, emise in octombrie 2008 și i se recomanda terapie medicamentoasa supravegheata cu internare in spital psihiatrie.

Aceste acte medicale au fost avute in vedere atât de instanța de fond cât si de instanța de apel, insa nu trebuie uitată împrejurarea ca inculpatul a mai comis fapte similare, atât de furt cât și de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Întrucât prin DP 470/21.10.2008 Curtea de Apel i-a aplicat recurentului o amenda cu caracter administrativ pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis, urmează a se retine perseverenta infracționala, si aplicarea disp.art.86/1 ca modalitate de individualizare a pedepsei este necesara si utila atât pentru realizarea preventiei generale dar și pentru reeducarea inculpatului.

Instanțele au realizat o corectă individualizare a pedepselor in raport de prev. art. 72 cod penal, astfel ca nu se impune schimbarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu suspendarea condiționata.

Pe cale de consecință, cum nu s-au constatat nulități care să ducă la casarea hotărârilor pronunțate, curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate in cauza in temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b

C.P.P.

In baza art. 382 al.2 și art. 88 cod penal va computa la perioada executata in regim de detenție pentru recurenții si, de la 20.02.2009 la zi.

In baza art. 192 cpp obliga recurenții la cheltuieli judiciare statului iar onorarii in suma de câte 300 lei pentru avocat si se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați C, precum și suma de 100 lei pentru avocat, ce se vor plăti potrivit art. 189 cod pr.penală din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge recursurile penale declarate de inculpații:

- - domiciliat în comuna Valul lui,-, județul C;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C,

împotriva deciziei penale nr.102 din data de 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1179 din data de 6 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.

Deduce arestul preventiv pentru inculpații și de la 20.02.2009 la zi.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții la plata sumei de 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile în sumă de câte 300 lei pt. av. și av., respectiv de 100 lei pentru av. se vor plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală, "Protocolului", din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond.:

Jud.apel:,

Red.dec.jud.: -

Tehnored.gref.IC.

2 ex./03.07.2009

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Lungu, Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 307/2009. Curtea de Apel Constanta