Furtul (art.208 cod penal). Decizia 379/2009. Curtea de Apel Cluj

R MÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.379/R/2009

Ședința publică din 10 iunie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Valentin Chitidean

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin:

, procuror șef secție judiciară

S-a luat spre examinare recursul declarat de revizuienta împotriva deciziei penale nr.113/A din 06 aprilie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa revizuientei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă soțul revizuientei, numitul.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Mandatarul petentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând cauza, să se dispună revizuirea sentinței penale din 1959, în sensul anulării pedepsei complementare referitoare la confiscarea bunurilor.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, în mod corect apreciindu-se că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor prev.de art.394 pr.pen. și obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Prin sentința penală nr.960/23.12.2008 a Judecătoriei Cluj -N în baza art.393, art.394 și art. 403 pct.3 Cod pr. penală, s-a respins cererea formulată de revizuienta V AR!, domiciliată în C-N,-.65, având ca obiect revizuirea Sentinței penale nr.809 din 25.05.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului C, dosar nr.9788/1959 prin care a fost condamnat tatăl revizuientei numitul, fiul lui, născut la data de 20.11.1908 la o pedeapsă de 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea de tăinuire la furt din avutul obștesc și confiscarea averii personale a inculpatului privind bunurile de la poziția 1,4,5 de la fila 69 și bunurile de la poziția 4 din procesul verbal de sechestru de la fila 70 din dosar, motivele invocate de revizuientă în susțin rea cererii nefiind cuprinse în prevederile art. 394 Cod pr. penală.

In baza art.192 Cod pr.penală a fost obligată revizuienta să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înaintată inițial la Judecătoria Cluj -N și înregistrată sub nr- de petentul, s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună reabilitarea numitului, de sub efectele condamnării sale prin sentința penală nr.809 din 25 mai 1959, pronunțată în dosarul nr.9788/1959 al Tribunalului Popular al Orașului

În cuprinsul cererii petentul a arătat că defunctul este tatăl soției sale și că acestui a i-a fost aplicată prin sentința penală nr.809/25 mai 1959 al Tribunalului Popular al Orașului Cop edeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, instanța de judecată dispunând luarea măsurii confiscării unei suprafețe de teren, măsură pe care o apreciază ca fiind abuzivă, mai ales că acel imobil era proprietate comună.

În cursul judecării cauzei s-a depus un înscris de către petenta care arată că sustine cererea formulată de sotul ei, în calitate de fiică a defunctului condamnat, dar nu poate preciza clar obiectul acestei cereri pentru ca nu are cunoștințe juridice, solicitând în esență reanalizarea sentinței de condamnare a tatălui ei.

Instanța a apreciat că motivele invocate nu sunt în susținerea unei cereri de reabilitare, astfel că la termenul de judecată din data de 05 iunie 2008, pus în vedere petentului să comunice soției sale să se prezinte la termenul următor de judecată, întrucât aceasta este persoana care are calitate de a solicita reabilitarea conform prevederilor art.495 sau C.P.P. revizuirea sentinței de condamnare în privința tatălui ei, conform dispozițiilor art. 396.

C.P.P.

Petenta s-a prezentat în fața instanței și a declarat că solicită revizuirea sentinței penale nr. 809/25 mai 1959 pronunțată în dosarul nr.9788/1959 al Tribunalului Popular al Orașului

În acesta situație, instanța văzând dispozițiile art.397 text C.P.P. de lege ce prevede că cererea de revizuire se adresează în prealabil procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în prima instanță, procuror ce are obligația de a efectua unele acte de cercetare prealabilă și de a formula concluzii cu privire la cererea de revizuire, concluzii pe care le înaintează instanței de judecată.

În consecință, instanța a reținut că cererea depusă de către revizuienta a fost adresată în mod greșit direct instanței de judecată, respectiv Judecătoriei Cluj -N, motiv pentru care a considerat că este necesară trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -

Astfel, instanța prin Sentința penală nr.517/2008 din 19 iunie 2008, în temeiul art.397 a C.P.P. dispus trimiterea cererii de revizuire formulată de, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, analizând cererea formulată și precizată de revizuienta, a înaintat concluzii de respingere a cererii de revizuire, atașând și o declarație dată de revizuientă în fața procurorului în data de 20 august 2008 și două înscrisuri ale revizuiente, retrimițând cererea petentei la instanță, respectiv la Judecătoria Cluj -N, unde s-a înregistrat sub nr-.

Referitor la cererea de revizuire formulată de petenta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N a considerat ca motivele de revizuire invocate nu se regăsesc în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art.394 pr.penaIă, astfel că a concluzionat în sensul respingerii cererii de revizuire.

După reînregistrarea cauzei la judecătorie, revizuienta a depus un înscris prin care și-a expus punctul ei de vedere legat de concluziile parchetului, susținând în esență că hotărârea de condamnare a tatălui ei ar avea un caracter politic, cu argumentația că anchetarea și condamnarea tatălui ei s-a făcut de către reprezentanții unui regim politic ce a fost declarat ilegitim și vinovat de acte grave de injustiție.

Astfel se susține că procurorul și completul de judecată au acționat în calitate de reprezentanți ai regimului comunist ilegitim și abuziv și prin încălcarea legii au pronunțat o hotărâre de condamnare a tatălui ei, aspect care poate fi asimilat cu săvârșirea de către procuror și judecători a unor infracțiuni, situație ce ar susține din punct de vedere legal cererea de revizuire în conformitate cu prevederile art. 3941it.d Cod pr. penală.

Revizuienta critică sentința de condamnare a tatălui ei atât sub aspectul aplicării pedepsei pe care o consideră nelegală și exagerat de mare, probatoriul administrat nefiind concludent, starea de fapt fiind neclară și incomplet stabilită legată de participația fiecărui inculpat, numărul de saci furați și numărul de saci pretins vânduți tatălui revizuientei, iar încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului a fiind nelegală.

S-a mai arătat că se apreciază ca fiind nelegală hotărârea a cărei revizuire se solicită și sub aspectul măsurii excesive a confiscării unor bunuri ale tatălui ei, printre care este posibil a se regăsi și o suprafață de teren, ce avea regim de bun comun.

În consecință, revizuienta a solicitat a se revizui sentința penală nr.809/1959 cel puțin în sensul de a se anula pedeapsa complementară referitoare la confiscarea bunurilor ce nu au fost nominalizate fizic în hotărâre, dar există o presupunere ca unul din bunurile supuse confiscării ar fi un teren pentru care ulterior s-a obținut titlu de proprietate în baza Legii fondului funciar, reviziuenta dorind să, fie asigurată de caracterul licit a acestei redobândiri a proprietății funciare.

La dosarul cauzei s-au mai depus o copie a Sentinței penale nr.809/1959 Tribunalului Popular al orașului C, un înscris depus de soțul revizuientei la parchet la data de 25.08.2008 legat de revizuirea solicitată, o copie a unei file din Registrul agricol pentru perioada anilor 1959-1963 numitului, precum și un înscris intitulat "Declaratie", semnată de revizuientă.

În acest ultim înscris, revizuienta mai arată că măsura de sancționare a tatălui ei este disproporționată față de gravitatea faptei, el fiind acuzat că a cumpărat un număr de saci cu porumb furați cu o valoare relativ redusă.

Instanța de fond a fost în imposibilitate de a atașa la dosarul cauzei dosarul în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită întru cât acesta nu se mai regăsește în arhiva instanței, fapt confirmat și de reprezentantul serviciului de arhiva a Judecătoriei Cluj -

Revizuienta, după încheierea dezbaterilor a depus concluzii scrise, act prin care și-a argumentat cererea de revizuire, o copie după un titlu de proprietate legat de terenul pretins confiscat. Soțul petentei a depus la data de 23.12.2008 un înscris intitulat "Mențiuni", cuprinzând unele observații ale sale legate de soluționarea cauzei și

a cererii de revizuire.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.809 din data de 25.05.1959 a Tribunalului Popular al orașului C, dosar nr.9788/1959 s-a dispus condamnarea tatălui revizuientei, numitul a, fiul lui, născut la data de 20.11.1908 la pedeapsa de 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru comiterea infracțiunii de tăinuire la furt din avutul obștesc și confiscarea averii personale a inculpatului privind bunurile de la poziția 1,4, 5 de la fila 69 și bunurile de la poziția 4 din procesul verbal de sechestru de la fila 70 din dosar.

Revizuienta a depus la dosar mai multe memorii în care învederează că în opinia sa cererea de revizuire este întemeiată, deoarece condamnarea pronunțată de instanța este disproporționată, tatăl ei fiind acuzat că ar fi tăinuit 6 sau 9 saci cu porumb hibrid, care proveneau din furt, dar tatăl ei nu a cunoscut această proveniență și a plătit contravaloarea porumbului.

Totodată s-a invocat caracterul politic al condamnării și confiscării parțiale a averii, procurorul și completul de judecată au acționat în calitate de reprezentanți ai unui regim totalitar și abuziv, statut prin care ar fi săvârșit acte de injustiție, respectiv o infracțiune, astfel că în cazul de față sunt aplicabile dispozițiile art. 394 lit.d Cod pr. penală, în susținerea cererii de revizuire.

Revizuienta a fost audiată la procuror unde a învederat că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi în legătură cu cauza, care să nu fi fost cunoscute de instanța care a judecat cauza tatălui ei și nici nu este vorba de comiterea vreunei infracțiuni de mărturie mincinoasă în legătură cu cauza în care tatăl ei a fost condamnat.

Revizuienta a apreciat și cu acea ocazie că motivul de revizuire îl constituie doar faptul că între fapta comisa de tatăl ei și pedeapsa aplicată există o disproporție și că bănuiește că acest lucru s-a întâmplat din motive religioase sau politice.

Instanta de fond a retinut că potrivit prevederilor art.394 pr.penaIă revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la solutionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Totodată potrivit alin.2 al art.394 pr.penaIă, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, iar potrivit alin.3 al art.394 pr.penaIă cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Art.395 pr.penaIă prevede că situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Analizând motivele de revizuire invocate de către revizuienta, respectiv disproporția dintre fapta comisă de tatăl ei a și pedeapsa care i-a fost aplicată, instanța de fond a constatat că acest motiv nu se încadrează între cele enumerate la art.394 pr.penaIă în care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătorești pe calea revizuirii, neputându-se proceda la o reindividualizare a pedepsei aplicate sau a altor măsuri luate.

Totodată nu s-a dovedit caracterul politic a condamnării sau bazat pe motive de discriminare religioasă, nefăcându-se dovada ca procurorul sau judecătorii cauzei ar fi săvârșit vreo in fracțiune legată de dosarul în care a fost condamnat tatăl revizuientei.

Instanța de fond a considerat că sancțiunea penală aplicată inculpatului a avut un caracter penal pentru o fapta penală prevăzută și la aceea dată și în prezent ca infracțiune, hotărârea de condamnare bazându-se pe dispozițiile legale, hotărârea de condamnare fiind pronunțată de o instanță legal constituită și competentă. S-a retinut deci că nu s-a tăcut dovada încălcării esentiale de către instanta de judecată a unor drepturi legate de un proces corect și echitabil, inculpatului

fiindu-i asigurate drepturile procesuale, asistența juridică prin avocat și dreptul de a recura hotărârea de condamnare.

Ca urmare instanța de fond în baza art.393, art.394 și art.403 pct3 pr.penaIă a respins cererea formulată de revizuienta având ca obiect revizuirea sentinței penale nr.1959 din 25.05.1959 a Tribunalului Popular al orașului C, dosar nr.9788/1959.

În baza art.192 pr.penaIă a fost obligată revizuienta să plătească suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal petiționara personal, în fața instanței prezentându-se cu procură specială în vederea susținerii apelului soțul acesteia,. În esență, în motivele de apel s-au reluat motivele din cererea de revizuire, respectiv acelea că hotărârea de condamnare a tatălui revizuientei apelante a fost abuzivă, pronunțată în timpul unui regim dictatorial, cu încălcarea dreptului de proprietate (în ceea ce privește măsura complementară a confiscării averii personale) și s-a aplicat o pedeapsă vădit disproporționată în raport cu gravitatea faptei comise. S-a arătat că ar putea fi incidente în cauză dispozițiile art. 394 pr.pen. deoarece nu se poate face abstracție de regimul politic care a existat în România anterior anului 1989 și că trebuie tăcută distincția între o "pedeapsă exagerată" și o "pedeapsă abuzivă".

Prin decizia penală nr.113 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în baza art.379 pct.1lit.b pr.pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de petiționara, domiciliată în C-N,-,.65, jud.C împotriva sentinței penale nr.960/23.12.2008 a Judecătoriei Cluj -

A fost obligată apelanta la plata cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului în sumă de 50 lei.

Analizând apelul declarat prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate tribunal a apreciat că acesta este nefondat.

Raportat la împrejurarea că cererea petentei a fost calificată juridic ca și o cerere de revizuire a sentinței penale nr. 809 din 25.05.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C, dosar nr. 9788/1959 prin care a fost condamnat tatăl petentei numitul, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect că nu sunt întrunite în cauză niciuna din cerințele prevăzute imperativ de dispozițiile art. 394lita-e pr.pen.

Nu se poate vorbi în cauză de cazul prevăzut de art. 394 lit a pr.pen. deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei în care tatăl revizuientei a avut calitatea de inculpat, precum nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 394 lit b),c) și e) pr.pen.

Este de necontestat împrejurarea că în regimul comunist a existat o legislație care apăra în mod excesiv "avutul obștesc" în detrimentul proprietății private și că, privită prin prisma realităților actuale, sentința penală nr. 809 din 25.05.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C cuprinde dispoziții disproportionate în ceea ce privește confiscarea averii personale nu doar a tatălui apelantei: ci și a celorlalți coinculpați. În același timp însă, flexibilitatea legii nu este echivalentă cu ignorarea acesteia sau cu neaplicarea ei, astfel încât raportat la legislația actuală nu se poate interveni într-o hotărâre judecătorească rămasă în puterea lucrului judecat, câtă vreme la data pronunțării ei aceasta era conformă cu legislația în vigoare. Acest lucru ar fi posibil doar în cazul prevăzut de dispozițiile art. 394 lit d) pr.pen. pe care a încercat să le invoce petenta, respectiv acela că "un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere", situație care nu este incidentă în cauză. Dincolo de faptul că nu există vreo hotărâre definitivă de condamnare a membrilor completului de judecată care au pronunțat hotărârea privitoare la tatăl apelantei, nu s-a făcut nici dovada caracterului politic al condamnării.

Prin urmare, în procedura revizuirii așa cum ea este reglementată în prezent prin dispozițiile art. 394 și urm. pr.pen. nu se poate proceda la modificarea sentinței penale nr. 809 din 25.05.1959 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

În consecință, în baza art.379 pctl litb pr.pen. tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de petiționara împotriva sentinței penale nr.960/23.l2.2008 a Judecătoriei Cluj -

Potrivit art. 192 alin. 2.pr.pen. a dispus obligarea apelantei la plata - cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului în sumă de 50 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuienta, care prin mandatarul acesteia a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate împreună cu sentința pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza să fie admisă cererea de revizuire formulată în cauză în sensul anulării pedepsei complementare referitore la confiscarea averii.

Recursul formulat de revizuientă urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect că prin sentința penală nr.809 din 25 mai 1959 pronunțată în dosar nr.9788/1959 de Tribunalul Poporului C tatăl revizuientei născut la data de 20 noiembrie 1908 fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru comiterea infracțiunii de tăinuire la furt din avutul obștesc și confiscarea averii personale a inculpatului privind bunurile de la pozițiile 1,4,5 de la fila 69 și bunurile de la poziția 4 din procesul verbal de sechestru de la fila 70 din dosar.

Revizuienta a depus la dosar mai multe memorii în care precizează că în opinia sa cererea de revizuire este întemeiată întrucât condamnarea pronunțată este disproporționată, tatăl acesteia fiind acuzat că ar fi tăinuit 6 sau 9 saci cu porumb hibrid care proveneau din furt, însă tatăl său nu a cunoscut proveniența porumbului și a plătit contravaloarea acestuia.

Totodată s-a invocat caracterul politic al condamnării și confiscării parțiale a averii, iar procurorul și completul de judecată au acționat în calitatea de reprezentanți ai unui regim totalitar și abuziv, statut prin care ar fi comis acte de injustiție, respectiv o infracțiune, sens în care sunt aplicabile dispozițiile art.394 lit.d pr.pen.

În declarația dată la procuror revizuienta a arătat că între fapta comisă de tatăl acesteia și pedeapsa aplicată există o disproporție vădită și că aceasta s-a datorat unor motive religioase sau politice.

Potrivit art.394 revizuirea C.P.P. poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Totodată potrivit alin.2 al art.394 pr.penaIă, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, iar potrivit alin.3 al art.394 pr.penaIă cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Art.395 pr.penaIă prevede că situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Motivele invocate de revizuientă, respectiv disproporția dintre fapta comisă de tatăl acesteia și pedeapsa care i-a fost aplicată nu sunt prevăzute de lege ca și motive de revizuire în sensul celor prevăzute de art.394

C.P.P.

Nu s-a dovedit nici caracterul politic sau religios al condamnării și nici faptul că procurorul sau judecătorii care au soluționat cauza ar fi comis vreo infracțiune în legătură cu cauza în care a fost condamnat tatăl revizuientei.

Hotărârea prin care a fost condamnat tatăl reizuientei are la bază o faptă penală prevăzută și în prezent ca infracțiune, fiind dată în baza unor dispoziții prevăzute de lege de către o instanță legal constituită și competentă să judece asemenea fapte.

Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada că procurorul sau un membru al completului de judecată ar fi comis vreo infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere (art.394 lit.d C.P.P.) și că în cauză nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții prevăzute de art.394 recursul C.P.P. formulat de revizuientă împotriva deciziei penale nr.113 din 6 aprilie 2009 Tribunalului Cluj urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 revizuienta C.P.P. urmează să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta domiciliată în C-N,-,.65, jud.C, împotriva deciziei penale nr. 113/A/ 6 aprilie 2009 Tribunalului Cluj.

Obligă revizuienta recurentă să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

4 ex./18.06.2009

Președinte:Vasile Goja
Judecători:Vasile Goja, Ana Covrig Valentin Chitidean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 379/2009. Curtea de Apel Cluj