Furtul (art.208 cod penal). Decizia 398/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 22 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
DECIZIA PENALĂ Nr. 398
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva deciziei penale nr. 110 din 04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în dosarul nr- având ca obiect infracțiunea de furt (art.208 Cod Penal).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat, în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, lipsă partea civilă intimată -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare după care:
Având în vedere că prin sentința instanței de fond s-a dispus achitarea inculpatului, soluție menținută și de instanța de apel, instanța procedează la audierea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, separat atașat la dosar.
Interpelate părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în baza disp, art. 11 pct. 2 lit Cod procedură penală raportat la art. 10 alin.1 lit. c Cod procedură penală, reținând că există dubii cu privire la persoana care a comis fapta de furt în dauna părții vătămate -. A constatat instanța de fond imposibilitatea audierii martorului din lucrări, deoarece martorul era plecat din țară, dar nu rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din 26.04.2008 2007a Judecătoriei Iași că s-a dat citire declarației date de acest martor în cursul urmăririi penale. Din raportul de constatare tehnico-științifică depus în cauză rezultă că fragmente de urme papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului de pe ușa corp bibliotecă din care au fost sustrași banii, aparțin inculpatului. Față de toate aceste motive și reanalizând materialul probator în cauză solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Iași și de Tribunalul Iași și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Av., pentru inculpat, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că atât instanța de fond cât și cea de apel, în mod corect au apreciat materialul probator administrat în cauză și au dispus achitarea inculpatului în baza disp, art. 11 pct. 2 lit Cod procedură penală raportat la art. 10 alin.1 lit. c Cod procedură penală. Împrejurarea că la locul faptei au fost găsite amprentele inculpatului nu este relevantă, dat fiind relația inculpatului cu partea vătămată. Solicită a se avea în vedere și faptul că partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului la o săptămână de la incident și că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, că amprentele erau pe vitrină deoarece anterior luase un pahar de acolo și că nici nu știa de existența banilor.
Declarând închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 2865 din 5 octombrie 2007 Judecătoriei Iașis -au dispus următoarele:
În baza dispozitiilor art. 11 pct.2 lit. a din Codul d e procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. c din Codul d e procedură penală a achitat pe inculpatul, poreclit "", fiul lui și, născut la data de 08.02.1985 în orașul Hîrlău, județul I, domiciliat în satul, comuna, județul I, în prezent arestat în altă cauză penală, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, de cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, studii-8 clase, fără ocupație, fără ocupație, recidivist, CNP -, căsătorit, are un copil minor, privind săvârșirea infracțiunii de "furt", prev. și ped. de art. 208 alin.(1) din Codul penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a din Codul penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.
A luat act că partea civilă -,fiica lui și, născută la data de 29.08.1979 în municipiul I, domiciliată în municipiul I,-, - scara A, etajul 7, apartamentul 29, județul I, CNP - a renunțat la pretențiile civile solicitate în cadrul procesului penal cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale).
În baza dispozițiilor art. 349, raportat la art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 500 lei (RON), din care suma de 380 lei (RON) reprezentând onorariile pentru apărătorii din oficiu ai inculpatului, în ambele faze procesuale, au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Partea vătămată - locuiește împreună cu fratele său - martorul - și părinții săi în apartamentul situat la adresa din municipiul I,-, - 3,. A,. 7,. 29, județul I; conform declarațiilor părții vătămate, aceasta a economisit suma de 7.400.000 lei (ROL), sumă pe care a pus-o într-un corp al bibliotecii din sufrageria apartamentului în care locuiește aceasta împreună cu familia sa; de menționat că ușa de acces în sufrageria locuinței părții vătămate era tot timpul încuiată de către părinții săi, care - la data săvârșirii pretinsei infracțiuni - erau plecați în străinătate, de circa 3-4 zile.
La data de 15.09.2004, partea vătămata - a fost plecată la serviciu, de la orele 05,00 până la orele 17,00; la întoarcerea în locuință - potrivit propriilor declarații - partea vătămata a găsit ușa de la sufragerie deschisă și tocul ușii rupt, împrejurări care au făcut-o sa caute in biblioteca banii pe care îi economisise, prilej cu care a constatat că aceștia nu se mai aflau în locul unde îi lăsase.
Din probatoriile administrate in cauză a rezultat cu certitudine faptul ca la data de 15.09,2004 în timp ce partea vătămată - era plecată la serviciu, fratele acesteia - martorul - a venit la domiciliul comun (în dimineața zilei respective) împreună cu inculpatul. acesta din urmă fiindu-i foarte bun prieten. Mai târziu, în cursul aceleiași zile, înainte ca partea vătămată să se întoarcă de la serviciu, la locuința acesteia din urmă a venit si martora (fostă ) -, soția fratelui părții vătămate, împreună cu copilul lor minor (în vârstă de 9 ani), găsindu-i acolo pe martorul și pe inculpatul; La începutul lunii septembrie 2004, martora (fostă ) - a intentat divorț. În aceste împrejurări, data fiind și relația conflictuală dintre martora (fostă ) - și sotul acesteia - martorul -, pornind de la un act de proprietate pe care martora dorea să-l recupereze de la soțul ei, dar pe care acesta din urmă refuza sa i-l dea pe considerentul că martora îi datora niște bani, între cei doi a izbucnit o discuție contradictorie, împrejurări în care, enervată fiind, martora a izbit cu piciorul în ușa de la sufragerie, astfel încât tocul de la ușă s-a rupt, iar ușa de la camera respectivă, deși închisă, s-a deschis.
Cei trei au intrat apoi în sufragerie, unde, dintr-o sticlă aflată în biblioteca, au început să consume o băutură tradițională grecească; întrucât martora (fostă ) - era încă nervoasă și dorea să mai bea ceva, martorul, dorind sa o calmeze (pentru a nu provoca un nou scandal la domiciliul sau) a întrebat-o ce dorește sa bea, aceasta cerând bere, astfel încât martorul i-a lăsat pe soția lui si pe inculpatul singuri, în apartamentul respectiv, ducându-se sa cumpere alte băuturi alcoolice.
De menționat că nu s-a putut proba în cauză, cu certitudine, care dintre cele trei persoane a luat sticla cu băutură din bibliotecă si unde se afla în mod exact respectiva sticlă de băutură - adică, pe care raft sau corp al bibliotecii - întrucât fiecare dintre acestea au declarat contradictoriu cu privire la acest aspect (astfel, s-a susținut într-o variantă de către inculpatul că dânsul a luat din vitrina bibliotecii (la îndemnul martorei (fostă ) -) sticla de băutură si trei pahare, după care i-a servit pe toți cu băutura tradițională greceasca ""(fila 52- verso, dosar urmărire penală); martora, la rândul ei, a declarat că soțul ei ( ) s-a oferit să îi servească cu băuturi alcoolice și, fiind de acord, acesta a luat din sufragerie o sticlă de votcă din care au servit toți, câte un pahar, în aceeași camera, după care martorul a spus că nu-și permite sa-i mai servească din acea sticlă (deoarece era un cadou al tatălui său) și a plecat să cumpere bere (fila 25-verso, dosar urmărire penală); martorul a declarat că dânsul - după ce toți trei au pătruns în sufragerie - i-a servit pe toți cu băutura greceasca respectivă, dintr-un recipient de sticlă care se afla "pe un raft, lângă cărți, pe alt corp al bibliotecii si nu pe corpul în care se aflau banii." (fila 32-verso, dosar urmărire penală); de menționat că acest martor a declarat în cursul urmăririi penale că, după ce ușa de la sufragerie a cedat, i-a lăsat în apartament pe soția lui și pe inculpatul și a plecat după bere (fila 33- verso, dosar urmărire penală), nemaipomenind însă nimic despre momentul în care toți au pătruns în camera respectivă și au consumat băutura grecească tradițională, martorul având o poziție diferită - în ce privește modul în care s-au derulat faptele - cu prilejul fiecărei ascultări a acestuia de către organele de cercetare penală, precum și în cursul cercetării judecătorești (fila 34, dosar instanță).
Este cert însă că de pe "ușa corpului stâng de bibliotecă -, respectiv partea superioară exterior", cu prilejul cercetării efectuate la fața locului de către organele de politie, a fost ridicată o urmă papilară (conform procesului-verbal de cercetare la fata locului, întocmit la data de 22.09.2004 - fila 13-verso, dosar urmărire penală), care s-a dovedit a fi creată de "regiunea tenară si hipotenară de la mâna a inculpatului ", așa cum rezulta din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 49 din data de 22.02.2005, întocmit de către Biroul Criminalistic din cadrul Politiei Municipiului I (filele 17-21, dosar urmărire penală).
A constatat instanța că prezența acestei urme papilare (aparținând inculpatului ) pe partea superioară exterior a corpului de bibliotecă de unde se reclamă furtul banilor, având în vedere planșa fotografică criminalistică (foto 7 - fila 16, dosar urmărire penală), este situată în zona raftului (de vitrină) comun despărțitor (fata de zona unde se aflau banii părții vătămate) în care sunt expuse pahare, ceea ce face plauzibilă, în opinia instanței, varianta inculpatului conform căreia dânsul a luat din vitrina bibliotecii (la îndemnul martorei (fostă ) - ) sticla de băutură si trei pahare, fiind astfel posibil ca în aceste împrejurări inculpatul să fi lăsat în zona respectivă acea urmă papilară descoperită de către organele de politie.
Este, de asemenea, cert faptul că la un moment dat - după plecarea martorului de la domiciliul său, pentru cumpăra băuturi alcoolice, în apartamentul respectiv au mai rămas doar inculpatul și martora (fostă ) - ).
Din declarațiile inculpatului, date în ambele faze procesuale, rezultă că martora (fostă ) - ) este cea care a luat din biblioteca (din vitrină) plicul cu bani, din care a scos un de bancnote pe care i le-a înmânat inculpatului, spre păstrare (i le-a dat acestuia să le țină) martora spunându-i inculpatului ca banii respectivi sunt ai ei; de asemenea, inculpatul a susținut că ulterior martora i-a spus sa păstreze banii până când îl va căuta.
De cealaltă parte, martora (fostă ) - ) a susținut exact contrariul (conform declarației acesteia - fila 28, dosar urmărire penală), respectiv ca inculpatul este cel care a început să "cotrobăie prin bibliotecă" și că - văzând aceasta - dânsa a plecat imediat de la domiciliul părții vătămate, deplasându-se la locuința proprie; ajunsă în spatele blocului, inculpatul a strigat-o și a întrebat-o dacă se mai întoarce, iar dânsa nu i-a răspuns; după circa 5-10 minute, la domiciliul ei a venit martorul, după care au plecat în oraș; a susținut martora că atât timp cât a stat la domiciliul părții vătămate nu a umblat în biblioteca din sufragerie și nici nu a luat vreo suma de bani din sufrageria respectivă.
Declarațiile acestei martore sunt contrazise atât de declarațiile inculpatului, conform cărora - la întoarcerea în locuință a martorului - toți trei au început să consume bere (deci martora nu a plecat de la domiciliul părții vătămate, așa cum a susținut aceasta) după care au plecat toți intr-un bar, cât și de declarațiile martorului, care a susținut următoarele: " În ziua de 15.09.2004, după ce am plecat să cumpăr bere, la întoarcerea în apartament se aflau cu siguranță atât cât și fosta mea soție " (fila 31 - verso, dosar urmărire penală), precum și faptul că a urcat înapoi în apartament și au consumat toți trei cei 2 litri de bere aduși de dânsul (fila 33 - verso, dosar urmărire penală); de altfel, martora declară contradictoriu și cu privire la un alt aspect și anume acela ca - după ce a plecat la ea acasă - a venit la ușa sa soțul ei (martorul ), împreună cu care a mers în oraș (fila 26, dosar urmărire penală), cu prilejul confruntării făcute între dânsa și inculpatul martora declarând cu totul altceva și anume ca, după ce a plecat de la locuința părții vătămate, s-a întâlnit atât cu inculpatul, cât și cu martorul și au mers toți trei într-un bar (fila 39 - verso, dosar urmărire penală - procesul-verbal de confruntare întocmit de către organele de cercetare penală la data de 15.03.2005).
În ce o privește pe martora (fostă ), deși au fost întreprinse toate demersurile procedurale prevăzute de lege, audierea ei în faza cercetării judecătorești nu a fost posibilă, astfel încât, la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2007, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul d e procedura penală - constatând imposibilitatea obiectivă de audiere a acestei martore: martora este plecata în străinătate, apartamentul părinților acesteia (unde locuia martora) fiind vândut de aproximativ 2 ani - așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către organele de politie, încheiat cu prilejul punerii in executare a mandatului de aducere emis pe numele acestei martore; fata de aceasta situație, instanța urmează a tine seama de declarațiile date de aceasta martora în faza de urmărire penală, urmând ca depozițiile acesteia să fie luate în considerare în contextul întregului probatoriu administrat in prezenta cauza penală.
A constatat instanța ca din probatoriile administrate in cauză nu se poate stabili cu certitudine care dintre persoanele ce au fost în locuința părții vătămate la data respectivă este autorul sustragerii de bani, câtă vreme inculpatul nu este singura persoana care a avut acces la bunul respectiv, iar existența la fata locului a urmei sale papilare - dat fiind faptul că acesta a fost împreună cu alte persoane (așa cum s-a arătat anterior) în camera apartamentului în care partea vătămată și-a lăsat banii, inculpatul necontestând în nici un moment această împrejurare - nu este de natură, în lipsa altor probatorii concludente, să-i dovedească vinovăția.
În acest sens, instanța a constatat nu numai contrarietatea declarațiilor martorilor - martor care nu a putut preciza cu exactitate modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele după ce a revenit în apartament, datorită stării avansate de ebrietate în care se afla (nu s-a putut stabili în cauză, fără putință de tăgadă, ordinea în care persoanele au părăsit imobilul respectiv, nici împrejurările în care acest martor a constatat lipsa banilor și nici împrejurările legate de momentul când soția martorului a părăsit apartamentul părții vătămate (când și în ce condiții anume s-a întâmplat aceasta și dacă în mod cert martora (fostă ) a părăsit sau nu imobilul singură sau împreună cu soțul ei și inculpatul ) - și (fostă ), dar și contrazicerile evidente și mai ales inexplicabile - în opinia instanței - ale părții vătămate -; astfel, partea vătămată a precizat că inculpatul nu a fost găzduit în apartamentul acesteia (aceasta a declarat că nu cunoaște ca fratele ei să-l mai fi primit în casa pe inculpat si altă dată - fila 12-verso, dosar urmărire penală), precizând însă, în cuprinsul aceleiași declarații, ca prima oară când inculpatul a intrat în apartamentul său a fost cu câteva zile înainte de data de 15.09.2004 (data săvârșirii pretinsei infracțiuni), când fratele ei i-a făcut cunoștință cu inculpatul și că ultima oară l-a văzut pe inculpat în apartamentul său la data de 15.09.2004 (fila 12, dosar urmărire penală); în cursul judecății, partea vătămată și-a menținut declarațiile date la organele de poliție, dar a declarat că l-a văzut pe inculpat de câteva ori pe la dânsa pe-acasă și că nu poate preciza dacă în noaptea de dinaintea zilei în care i s-au sustras banii inculpatul a stat sau nu la ea acasă (fila 35, dosar instanța); la termenul de judecata din data de 19.01.2007, partea vătămată a înțeles să se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 740 lei (RON), cu prilejul reaudierii sale de către instanță - la termenul de judecată din data de 24.05.2007 - partea vătămată declarând că nu formulează pretenții bănești în prezenta cauză penală, deși nu și-a recuperat prejudiciul (atitudine inexplicabilă din partea victimei infracțiunii), că plângerea și declarațiile date la organele de poliție sunt adevărate și că înțelege să (și) le mențină (fila 127, dosar instanță). În acest sens, instanța constată că partea vătămată a reclamat sustragerea banilor abia la data de 22.09.2004 (după o săptămână de la data pretinsei infracțiuni), abia la această dată fiind făcută și cercetarea la fața locului (conform procesului-verbal de cercetare la fața locului - filele 13-14, dosar urmărire penală), explicația dată de martorul potrivit căreia sora lui are serviciu și nu poate lipsi și din acest motiv nu a reușit să facă plângere decât la data de 22.09.2007 (fila 34, dosar urmărire penală) fiind - în contextul atitudinii oscilante (parțial contradictorii) a părții vătămate - neverosimilă, mai ales că același martor, în cursul judecății, a declarat (la termenul de judecata din data de 19.01.2007): "A doua zi dimineață am fost la secție și am dat declarație împreună cu sora mea" (în speță, partea vătămată). În aceste împrejurări, instanța constată ca și din acest punct de vedere se naște îndoiala asupra modului, dar mai ales asupra persoanei care a sustras suma de bani reclamata de către partea vătămată (care - pe tot parcursul urmăririi penale - nici nu a înțeles sa solicite despăgubirea sa cu suma de bani pretinsă ca fiind sustrasă de către inculpat, ci abia în cursul judecății, după care a revenit și asupra acestei poziții, nemaiînțelegând sa formuleze pretenții bănești în prezenta cauză penală și renunțând la despăgubirile civile solicitate - atitudine inexplicabilă a victimei, în economia tuturor datelor și elementelor cauzei penale de fata), mai ales în condițiile în care martorul, în cursul judecății, a declarat ca a revenit cu organele de politie la domiciliu, unde a constatat ca inculpatul și soția lui plecaseră, dar între timp sosise sora lui (respectiv, partea vătămată -), care i-a spus că lipsesc niște bani ce se aflau într-un sertar în sufragerie (declarația dată de acest martor în cursul cercetării judecătorești - fila 34, dosar instanță).
Astfel, în împrejurările sus-relevate, instanța a reținut ca, la întoarcerea de la serviciu, partea vătămată a găsit ușa de la sufragerie deschisă, tocul ușii rupt și a constatat lipsa sumei de 7.400.000 lei (RON), pe care o avea în bibliotecă.
Făcând o analiză coroborată a probelor administrate în prezenta cauză penală (declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate - și declarațiile martorului, toți audiați în ambele faze procesuale, declarațiile martorei (fostă ), audiată doar în faza de urmărire penală, declarațiile martorului, audiat în ambele faze procesuale (martor nerelevant, în opinia instanței, fată de toate celelalte probatorii ale cauzei penale de față), procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 49 din data de 22.02.2005, dar și raportul de constatare a comportamentului simulat al inculpatului, procesul-verbal de confruntare între inculpatul și martora (fostă ) și planșele foto criminalistice), având în acest sens în vedere considerentele anterioare, dar și precizările făcute cu privire la fiecare dintre mijloacele de probă sus-enumerate, instanța a reținut că martora (fostă ) a declarat că l-a văzut pe inculpatul "cotrobăind prin bibliotecă" și că, în aceste împrejurări, a plecat imediat, martora nefiind în locuință în momentul când au fost sustrași banii; instanța a constatat că numai martora (fostă ) ar fi fost singura persoană care ar fi putut constata ex propriis sensibus sustragerea sumei de bani de către inculpatul; or, din declarațiile acesteia (date doar în faza de urmărire penală - așa cum s-a arătat anterior) nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a fost acela care a sustras suma de bani respectivă. Mai mult decât atât, inculpatul, audiat și în faza cercetării judecătorești, a declarat că a văzut-o pe martora (fostă ) căutând prin sufragerie un act de proprietate, moment în care "a găsit un plic pe care l-a băgat în buzunar". În atare împrejurări, apreciind asupra pertinenței declarațiilor martorei (fostă ), instanța a constatat că acestea nu sunt în măsură să demonstreze fără dubiu adevărul, ci dimpotrivă au ca scop (și) disculparea sa sau tocmai acest scop, declarațiile sale fiind făcute, în opinia instanței, în mod evident "pro causa"; din aceste motive, reținând că declarațiile acestei martore nu exprimă realitatea - în lipsa altor probatorii ale cauzei care sa demonstreze contrariul -, fiind în mod vădit subiective, instanța le-a înlăturat ca atare.
Față de concluziile raportului de constatare tehnico - științifică nr. 49/22.05.2005, întocmit de către Biroul Criminalistic din cadrul Politiei Municipiului I, prin care s-a stabilit că fragmentul de urmă papilară ridicat cu ocazia cercetării la fața locului de pe ușa corpului de bibliotecă (de unde se reclamă furtul banilor) aparține inculpatului, instanța a reținut că, în condițiile în care respectiva cameră (în care se aflau banii aparținând părții vătămate) a fost accesibilă mai multor persoane, inclusiv inculpatului, singura probă în acuzarea acestuia - respectiv, urma papilară prelevată de pe ușa bibliotecii - nu poate duce la concluzia că inculpatul, în mod indubitabil, este autorul infracțiunii de furt, fiind în egală măsură posibil ca respectiva urmă papilară să fi fost produsă de către inculpat în cu totul alte împrejurări: se poate astfel susține în mod rezonabil că această urmă papilara putea să fie produsă cu ocazia ridicării de către inculpat a sticlei de băutură sau a paharelor din vitrină; o altă justificare logică a gestului de a atinge ușa bibliotecii respective o reprezintă și afirmația inculpatului (fila 16, dosar instanță) potrivit căreia, fiind amețit, a încercat să se ridice, sprijinindu-se cu mâna de vitrină.
Or, pentru a se putea reține săvârșirea de către inculpatul a acestei infracțiuni, ar fi trebuit ca urma digitală - ce aparține acestuia și care a fost identificată cu prilejul cercetării la fața locului efectuate de către organele de politie - să fi fost prelevată dintr-un loc unde nu se putea ajunge decât ca urmare a săvârșirii infracțiunii sau această împrejurare (prezența urmei papilare la fața locului) să se coroboreze cu alte elemente aduse în acuzarea inculpatului.
Niciuna însă dintre aceste teze nu este susținută în speța de față de elemente probatorii certe, concludente.
Instanța a avut în vedere în acest sens toate împrejurările cauzei, toate elementele de fapt care pot servi la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii reclamate, precum și la identificarea persoanei care a săvârșit-o; față de toate probatoriile cauzei, instanța constată ca doar existenta infracțiunii de "furt" (în dauna părții vătămate -) poate fi reținută în mod cert, fără nici un dubiu, nu însă și persoana care a comis respectiva infracțiune, întrucât cu privire la acest aspect există puternice îndoieli, care - în virtutea principiului "in dubio pro reo" - profită inculpatului.
Totodată instanța a reținut că potrivit prevederilor constituționale, dar si potrivit dispozitiilor art. 5 indice 2 din Codul d e procedură penală și ale art. 66 alin. 1 din Codul d e procedură penală, in acord și cu art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind, conform art. 65 din Codul d e procedură penală, organului de urmărire penală și instanței de judecată; or, în cauză există îndoială cu privire la persoana care a comis infracțiunea de "furt", în dauna părții vătămate -, iar îndoiala profită persoanei acuzate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, criticând-o ca netemeinică și nelegală. S-a susținut că instanța de fond, a apreciat greșit asupra probelor cauzei, reținând că inculpatul nu este autorul faptei de furt, deși declarațiile martorilor și se coroborează între ele și infirmă versiunea susținută de acesta în faza urmăririi penale referitoare la împrejurarea că ar fi avut acces la biblioteca părții vătămate pentru a lua o sticlă cu alcool și niște pahare. De asemenea, s-a susținut că nu se justifică reținerea de către instanța de judecată a versiunii inculpatului, mai ales că acesta a avut o atitudine oscilatorie, inconsecventă cu privire la existența urmelor sale papilare pe ușa barului, aspect ce rezultă din declarațiile sale. Astfel, în faza urmăririi penale a susținut varianta de mai sus, iar în cursul cercetării judecătorești relatează o altă variantă respectiv aceea că martorul a luat sticla cu alcool și pahare din bibliotecă pe care au consumat-o toți trei, că în timpul șederii sale în locuința părții vătămate a amețit și s-a sprijinit cu mâna de vitrina bibliotecii.
De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a omis a observa și alte contradicții existente în declarațiile inculpatului, precum aceea că în faza urmăririi penale acesta declară că a fost găzduit înainte cu o z și o noapte în locuința fraților iar în alte declarații susține că s-a întâlnit cu martorul în ziua de 15.09.2004 în fața blocului unde locuia acesta din urmă, afirmații ce sunt infirmate de declarațiile părții vătămate și ale martorului menționat.
S-a susținut și că instanța de judecată a concluzionat asupra dubiului privind modul și persoana ce a sustras suma de bani a părții vătămate doar ținând seama de declarațiile contradictorii ale martorului, la data formulării plângerii de către partea vătămată, de împrejurarea că declarațiile acesteia ar fi contradictorii, de atitudinea părții vătămate care în cursul judecății a renunțat la pretențiile civile formulate în cursul urmăririi penale.
În raport de aceste critici și apreciind că există probe suficiente pentru reținerea vinovăției inculpatului, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea integrală a sentinței condamnarea inculpatului.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele de mai jos.
Prin decizia penală nr. 110 din 4 martie 2008, Tribunalul Iașia respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătorie
Cheltuielile judiciare avansate în cauză, au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond determină concluzia că prima instanță a făcut o apreciere și interpretare corectă a probatoriului cauzei, reținându-se, în mod just, că în lipsa unor probe certe și directe, apte să înlăture, neîndoielnic, prezumția de nevinovăție instituită de lege în favoarea inculpatului, nu se poate pretinde că inculpatul este autorul sustragerii sumei de bani aparținând părții vătămate -.
Așa cum reține corect și prima instanță, Tribunalul constată că în cauză este probată doar existența infracțiunii de furt săvârșită în locuința părții vătămate în contextul în care în ziua de 15.09.2004 inculpatul și martorii și au avut acces în sufrageria acesteia unde au consumat băuturi alcoolice dintr-o sticlă aflată într-un corp al bibliotecii, altul decât acela unde era păstrată suma de bani.
Chiar în contextul existenței unor contradicții evidente între declarațiile date de inculpat pe parcursul procesului penal, nu i se poate imputa săvârșirea faptei, în condițiile în care celelalte probe ale cauzei, respectiv declarațiile martorilor și -, care sunt, de asemenea, contradictorii între ele dar și cu cele ale inculpatului, nu pot demonstra, fără putință de tăgadă, că acesta a sustras suma de bani din bibliotecă.
Împrejurarea că pe ușa corpului stâng al bibliotecii, respectiv pe partea superioară (exterior) s-a găsit și prelevat o urmă papilară despre care organele de cercetare penală au stabilit că aparține inculpatului, nu poate conduce, singură, la concluzia neîndoielnică că suma de bani a fost sustrasă de inculpat.
În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind criticate pentru netemeinice, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, reiterând motivele și argumentele în susținerea recursului, formulate și în apel, referitoare la greșita apreciere probatoriului care dovedește cu suficiență vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt.
Astfel, atât din declarațiile părții vătămate și ale martorului, cât și din reportul de constatare tehnico-științifică în care se relevă că urmele papilare ridicate de pe corpul de bibliotecă în care se afla suma de bani dispărută aparțin inculpatului, constituie alături de celelalte probe administrate în cauză, suficiențe dovezi care să confirme vinovăția inculpatului.
În raport de aceste critici solicită admiterea recursului și, pe fond, urmare a reaprecierii probatoriului administrat, condamnarea inculpatului.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond prin prisma motivului de recurs invocat, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 18 Cod procedură penală, Curtea constată că nu este întemeiat recursul de față pentru considerentele ce vor fi expuse:
În primul rând, având în vedere cazul de casare în raport de care este analizat prezentul recurs, Curtea reține că există eroare gravă de fapt ori de câte ori este evidentă stabilirea faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în seamă a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate. Cu privire la acest aspect, Curtea Supremă de Justiție a statuat că este eroare gravă de fapt "un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă, în mod evident, din probele administrate existând o vădită neconcordanță între modul în care acestea au fost percepute și analizate în hotărâre".
Or, din această perspectivă se relevă concordanța hotărârilor recurate cu situația de fapt reținută, în sensul că rezultă cu prisosință că probele administrate în cauză nu sunt în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la nevinovăția inculpatului .
În acest sens, trebuie remarcate atât declarațiile părții vătămate -, din care rezultă doar împrejurarea că, ajunsă acasă, constatat lipsa sumei de 7.400.000 lei, declarațiile contradictorii și deloc relevante sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, martorului, declarațiile constante de nerecunoaștere a săvârșirii faptei date de către inculpat pe tot parcursul procesului penal, cât și raportul de constatare tehnico-științifică, care atestă cu certitudine doar împrejurarea că urmele papilare ridicate de pe obiectul unde se afla suma de bani respectivă aparțin inculpatului, însă cu privire la această probă, astfel cum în mod just au reținut și instanțele de fond, nu este în măsură, singură și prin ea însăși, să statueze asupra vinovăției inculpatului, cu atât mai mult cu cât prezența inculpatului în camera respectivă nu a fost contestată, acesta recunoscând că a umblat în corpul de bibliotecă respectiv pentru a scoate niște pahare.
De altfel, incertitudinea cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată rezultă încă din actele preliminare de anchetă, când cauza a fost restituită de procuror organelor de cercetare în vederea completării actelor de urmărire penală. Probatoriile administrate ulterior acestui moment nu sunt însă categorice în această privință, contradictorialitatea dintre declarațiile martorului "principal" (fostă ) și ale inculpatului, justificând soluția instanței de fond în sensul că dubiul cu privire la vinovăția sa nu a fost înlăturat.
Fără a relua analiza fiecărei probe administrate, atributul exclusiv al instanțelor de fond - în virtutea principiului potrivit căruia "în recurs nu se judecă din nou pricina, ci se judecă hotărârea", instanța de recurs urmează să constate că ambele instanțe au respectat principiul evaluării coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, atât în cursul cercetării judecătorești, cât și în faza urmăririi penale, făcând o evaluare concordantă cu privire la situația de fapt și la nevinovăția inculpatului.
Chiar dacă antecedența penală a inculpatului, astfel cum rezultă din cazierul judiciar, denotă o preocupare a acestuia în comiterea de fapte antisociale, statutul de recidivist al acestuia nu constituie probe în sensul legii penale, în dovedirea vinovăției inculpatului și nici premise care, coroborate cu mijlocul tehnic de probă administrat în prezenta cauză, să confirme în mod categoric și dincolo de orice dubiu, astfel cum solicită procurorul în recursul formulat, vinovăția inculpatului cu privire la fapta dedusă judecății.
Potrivit raționamentului expus în recursul formulat, din ansamblul probator administrat în cauză se poate desprinde la fel de bine și ipoteza vinovăției martorei (fostă ) în comiterea infracțiunii de furt, câtă vreme și ea a fost prezentă în aceleași împrejurări și în același timp ca și inculpatul la locul săvârșirii faptei și, mai mult, că avea, după momentul incriminat, asupra sa o sumă mare de bani.
Concluzionând, Curtea apreciază că instanțele de fond au dat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală, în ceea ce privește aprecierea probelor și valoarea lor probantă, evaluându-le în mod unitar, evidențiind (printr-o expunere exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă administrate) aspectele concordante ce susțin soluția adoptată privind nevinovăția inculpatului.
Așa fiind, soluțiile instanțelor de fond de achitare a inculpatului apar ca legale și temeinice.
Câtă vreme în cauză nu există mijloace de probă elocvente, iar cele examinate nu constituie probe de vinovăție, ci doar indicii care nu sunt suficiente, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, ce conduce la achitarea inculpatului.
Prezumția de nevinovăție este o garanție procesuală cu caracter constituțional acordată celui acuzat de săvârșirea unei infracțiuni și transpune în practică cerința conform căreia nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere decât pe bază de probe. Or, în cauză, nu există probe care să formeze convingerea că inculpatul este autor al faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt temeiuri de casare a hotărârilor recurate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă, ca nefondat, recursul Parchetului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva deciziei penale nr. 110 din 4.03.2008 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
12.08.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,împotriva deciziei penale nr. 110 din 04.03.2008 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 22 iulie 2008.
Președinte,
I - -
Grefier,
23 Iulie 2008
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu, Maria Cenușă, Mihaela
