Furtul (art.208 cod penal). Decizia 407/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 407/

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.291 din 10 iunie 2008 în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.16/P din 19 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt (art.208 Cod Penal).

În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul inculpat -, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.01029/2008, emisă de Baroul C - Cabinet de avocat.

Se constată lipsa intimatului parte civilă G și a intimaților părți civile SC - SRL prin administrator, și.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat -, solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a soluției pronunțată de instanța de apel și, rejudecând, pe fond, să se dispună redozarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului. Scopul pedepsei poate fi atins dacă pedeapsa ar fi coborâtă sub cuantumul de 1 an închisoare, având în vedere și disp.art.52 cod penal. Inculpatul are susținerea familiei sale, care depune eforturi pentru a se reintegra social.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca legale și temeinice. Inculpatul nu a invocat alte împrejurări care ar putea avea drept consecință o nouă reindividualizare a pedepsei și coborârea acesteia sub limita minimului general prevăzut de lege. Pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond este corect individualizată și just proporționată, criticile aduse hotărârii fiind nefondate.

Recurentul inculpat -, în ultimul cuvânt, apreciază că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare. Solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a avea posibilitatea să acopere pagubele produse.

A,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 16/P/19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr- s-a dispus în baza art. 334.pr.Cod Penal schimbarea de incadrare juridica a faptelor savarsite de inculpatul - din infractiunea prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a,g,i cu Cod Penal aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal, art. 75 lit.c si Cod Penal art. 37 alin.1 lit. b in Cod Penal infractiunea prev. de art. 208 alin.1 si 4-209 alin.1 lit.a,g,i cu Cod Penal aplic. ar. 41 alin.2 Cod Penal, art. 75 lit.c si Cod Penal art. 37 alin.1 lit.b

Cod Penal

In baza art. 208 alin.1 si 4 - 209 alin.1 lit.a,g,i cu Cod Penal aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal, art. 74 lit.c-76 lit.c Cod Penal, art. 75 lit.c si Cod Penal art. 37 alin.1 lit.b a Cod Penal fost condamnat inculpatul - la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare.

In baza art. 71.Cod Penal au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a,b

Cod Penal

S-a luat act ca partile vatamate nu s-au mai constituit parti civile.

S-a luat act ca partea civila a renuntat la pretentiile civile.

In baza art. 189.C.P.P. s-a dispus avansarea sumei de 100 lei onorariu avocat oficiu catre Constanta-avocat din fondurile Ministerului Justitiei.

In baza art. 191.pr.Cod Penal a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

1. In noaptea de 30/31.07.2005, in jurul orei 01,00, inculpatul -, a patruns, prin escaladare, in curtea partii vatamate si a sustras dintr-o magazie un jug si o pereche de hamuri, bunuri pe care le-a vandut ulterior unei persoane necunoscute din municipiul Constanta.

Inculpatul a recunoscut fapta comisa si a precizat ca potcovise anterior calul partii vatamate si cunostea ca acesta avea hamurile in stare buna.

Prejudiciul in valoare de 150 lei, nu a fost recuperat.

Starea de fapt descrisa mai sus se probeaza cu: declaratiile partii vatamate si declaratiile inculpatului -.

2.In noaptea de 18/19.08.2005, in jurul orelor 23,00, inculpatul impreuna cu minorii si s-au intalnit in centrul orasului Harsova si au hotarat ca impreuna sa sustraga bunuri din magazinul alimentar apartinand SC - SRL, situata pe strada - din orasul Harsova.

In realizarea scopului propus inculpatul impreuna cu minorii mai sus mentionati s-au deplasat la societatea SC - SRL si, in timp ce inculpatul - impreuna cu minorul au asigurat paza in apropiere, a patruns in magazin prin fereastra al carui geam l-a spart cu pumnul.

Prin spatiul astfel creat, acesta a sustras mai multe pachete de tigari si a parasit in graba locul dupa declansarea alarmei.

Prejudiciul cauzat partii vatamate a fost evaluat la suma de 150 lei.

Inculpatul a recunoscut fapta comisa.

Starea de fapt descrisa mai sus se probeaza cu: procesul verbal de cercetare la locului, declaratiile partii vatamate -administratorul SC - SRL, procesul verbal de reconstituire si declaratia inculpatului.

3.In aceeasi noapte, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatul - impreuna cu minorii s-au deplasat pe malul fluviului Dunarea si au sustras partii vatamate . Cu aceasta s-au deplasat pana in localitatea, pe malul careia au abandonat-

Prejudiciul cauzat de inculpat a fost evaluat la suma de 1700 lei.

Inculpatul a recunoscut fapta comisa.

4. Tot in aceeasi noapte, in timp ce se aflau in sustrasa anterior, inculpatul impreuna cu minorii si au observat la un moment dat un numar de 5 lansete de pescuit fluorescente, pe malul drept al Dunarii, in zona numita "Puturoasa".

La initiativa inculpatului -, cei doi minori si-au insusit cele 5 lansete. Ulteior, 4 din acestea au fost vandute in schimbul sumei de 600.000 lei ROL numitului, iar a cincea lanseta a fost vanduta de unul dintre minori unei persoane necunoscute din localitatea G, aflata in apropierea locului unde au abandonat furata.

Prin aceasta fapta s-a creat partii vatamate un prejudiciu evaluat la suma de 1500 lei.

Starea de fapt descrisa mai sus se probeaza cu: plangerea si declaratiile partii vatamate, dovezi de predare, declaratiile martorilor si, procesul verbal de reconstituire si declaratiile inculpatului.

Inculpatul - a recunoscut fapta comisa.

Inculpatul a sustras de pe malul fluviului Dunarea o cu care s-a deplasat pana in loc., pe malul careia au abandonat-o, de unde rezulta si infractiunea de furt de folosinta prev. de art. 208 alin.4 - 209 alin.1 lit.a,g,i pen si art.75 lit.c pen. de aceasta situatie, avand in vedere ca infractiunea este inglobata in infractiunea continuata retinuta in sarcina sa, s-a schimbat incadrarea juridica a faptei, urmand ca la incadrarea juridica mentionata in rechizitoriu sa se adauge si art. 208 alin.4 pen.

Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.291 din 10 iunie 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Pr. Pen. a admis apelul peste termen formulat de apelantul - inculpat - împotriva sentinței penale nr. 16/P/19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr-.

În baza art. 382 alin. 2. Pr. Pen. a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile art. 71. raportat la art. 64 lit. a teza I - ( dreptul de a alege ).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A respins ca nefondată cererea formulată de inculpat privind suspendarea executării sentinței penale nr. 16/P/19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs inculpatul -, criticându-le pentru netemeinicie, în sensul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitând, prin admiterea recursului, redozarea și micșorarea pedepsei aplicate.

Verificând hotărârile recurate, potrivit art.38514codpr.penală, prin prisma cazului de casare invocat prev. de art.3859alin.1 pct.14 cod pr.penală, curtea apreciază recursul ca fiind nefondat.

Se constată că, inculpatul -, a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată ( 4 acte materiale ), prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, g,i cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, art.75 lit.c cod penal - art.74 lit.c cod penal, art.37 lit.b cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, cuantum coborât deja sub minimul special, prin aplicarea prioritară a cauzelor de atenuare, în concurs cu cauzele de agravare ( art.41 alin.2 cod penal, art.75 cod penal, art.37 cod penal).

Ca atare, se apreciază că pedeapsa aplicată este just individualizată și nu se mai impune redozarea acesteia.

Întrucât, curtea, nu a constatat existența altor neregularități de natură să conducă la reformarea hotărârilor atacate, va respinge ca nefondat prezentul recurs, cu aplicarea corespunzătoare a art.192 cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.291 din 10 iunie 2008 în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.16/P din 19 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul penal nr-, ca nefondat.

Deduce timpul executat de la 10.06.2008, la zi.

În baza art.192 cod pr.penală,

Obligă pe inculpat la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 2008.

Președinte, Judecători,

- - - - -

- - -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref. -

2 ex./15.10.2008

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Marius Cristian Epure, Viorica Costea Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 407/2008. Curtea de Apel Constanta