Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 406/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 406/

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Marius Epure

JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.330 din 14 august 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.179/P din 10 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (art.211 Cod Penal).

În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat din oficiu de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.3811/2008, emisă de Baroul

Se constată lipsa intimatului parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea soluțiilor pronunțate în cauză și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d cod pr.penală, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume, intenția săvârșirii faptei. Din probe nu rezultă că inculpatul a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină, din declarația martorului G rezultă că s-a împiedicat în premomentul comiterii faptei și s-a sprijinit de inculpat, în faza de judecată însă, acesta și-a schimbat declarația. Solicită a se avea în vedere și situația familială a inculpatului, soția este bolnavă, nu are nici un venit.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice atât sub aspectul încadrării juridice, legalității și vinovăției inculpatului dovedite cu probe. părții vătămate s-a comis prin violență.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că a avut o atitudine sinceră, a dovedit la detectorul de minciuni, are doi copii, solicită reducerea pedepsei.

A,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.179/10.07.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 alin1 și 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

În baza art. 71.pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 350.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88.pen.a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 16.04.2008 la zi.

În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua 16.04.2008 partea vătămată a plecat împreună cu concubina sa, nepotul acesteia în vârstă de 4 ani și martorul G la plimbare, având asupra ei suma de 820 lei, pe care dorea să o depună în bancă.

În jurul orelor 18,00 ajungând în dreptul Grupului Școlar " ", au văzut lângă tomberoane o căruță cu un și pe inculpat, care s-a apropiat de ei, a lovit-o pe partea vătămată cu palma în frunte, după care a luat-o în brațe, adresându-i câteva cuvinte în limba. În tot acest timp, inculpatul i-a sustras banii din buzunar părții vătămate, după care a plecat.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat inițial că l-a recunoscut pe ul mai scund ( G), s-a apropiat de acesta, i-a pus mâna pe umeri dorind să-l întrebe "de ce nu continuă construcția casei unchiului său".

De asemenea, a mai declarat că celălalt, mai înalt, de etnie, a intervenit și l-a împins, după care l-a împins și el lovindu-l peste umăr. Menționează inculpatul că, observând că ul respectiv avea bani în buzunarul stâng, l-a prins de și l-a zgâlțâit, iar acesta s-a speriat și când a scos mâna din buzunar i-au căzut banii, moment în care inculpatul i-a acoperit cu piciorul.

Ulterior, inculpatul a declarat că în acea zi consumase două beri, iar în momentul în care s-a apropiat de grupul în care se afla partea vătămată, s-a împiedicat și din greșeală a lovit-o cu palma peste frunte pe partea vătămată, precizând totodată că cei doi bărbați se aflau în stare avansată de ebrietate.

Susținerile inculpatului au fost apreciate ca nesincere de către prima instanță, fiind contrazise de depozițiile martorei, care cu ocazia audierii a declarat că inculpatul nu s-a împiedicat, ci a venit și l-a lovit pe concubinul său peste frunte, moment în care acesta s-a dezechilibrat.

Aceeași martoră a declarat că inculpatul a luat-o în brațe pe partea vătămată și i-a adresat câteva cuvinte în limba. A mai precizat că din cauza faptului că nepotul său se speriase și încerca să-l liniștească, nu a urmărit cu atenție altercația iscată.

În faza de urmărire penală partea vătămată a declarat, de asemenea, că inculpatul a venit spre el și l-a lovit cu podul palmei în zona frunții, moment în care s-a dezechilibrat, iar inculpatul l-a ținut în brațe să nu cadă și l-a controlat în buzunare, sustrăgându-i suma de 800 lei din buzunarul de la pantaloni.

Partea vătămată și-a schimbat declarația în faza judecății, susținând afirmațiile inculpatului, respectiv că acesta din urmă s-a împiedicat și în cădere l-a lovit în zona frunții și că, probabil, banii i-au căzut atunci când a scos mâna din buzunar.

Instanța a înlăturat aceste declarații ca necorespunzătoare adevărului, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe din dosar, ele fiind urmarea temerii generate de prezența în sala de judecată a rudelor și persoanelor apropiate inculpatului.

Din declarația martorului, prima instanță mai reține că martora l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei, cu ocazia prezentării spre recunoaștere a planșei foto cu persoanele ce prezintă semnalmente asemănătoare cu ale inculpatului.

Cu ocazia verificărilor din locuința inculpatului, a fost găsită suma de 500 lei, care a fost predată organelor de poliție de către numitul, persoană care locuiește cu inculpatul.

Din declarația acestuia din urmă, dată în faza de urmărire penală, rezultă că la data de 16.04.2008, inculpatul i-a spus că are într-o geantă suma de 500 lei, dar nu a precizat de unde provin aceștia.

Inculpatul a menționat că din banii luați de la partea vătămată a cheltuit suma de 200 lei pentru a lua medicamente pentru copil.

Prejudiciul a fost recuperat în întregime, astfel cum rezultă din dovada de predare a sumei de 800 lei (aflată la fila 16 din dosarul de urmărire penală), motiv pentru care partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Situația de fapt prezentată mai sus, a fost reținută de către instanță pe baza următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto; procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere; procesul verbal de confruntare; procesul verbal de predare a sumei de 800 lei către partea vătămată; declarațiile martorilor, G și, precum și declarațiile inculpatului luate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza judecății.

Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.330 din 14 august 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit.b Cod proc.pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 20.05.1979, împotriva sentinței penale 179/P/10.07.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia.

În baza art. 383 alin.1/1Cod proc.pen.rap. la art. 350 Cod. Proc. pen. a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul.

În baza art. 383 alin.2 Cod proc.pen. a dedus perioada executată prin arest preventiv, de la 10.07.2008 la zi.

În baza art. 189 Cod proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați C, pentru d-na avocat.

În baza art. 192 alin.2 Cod proc.pen. a obligat pe apelantul inculpat la suma de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În termen legal, a declarat recurs inculpatul, care personal și prin apărătorul din oficiu a solicitat casarea soluțiilor pronunțate în cauză și, pe fond să se dispună achitarea inculpatului, întrucât, faptei comise de acesta îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, și anume, intenția.

S-a susținut că, din probele administrate în cauză și, în special din declarația martorului G dată în cursul urmăririi penale, din care rezulta că a fost izbit puternic din spate, moment în care s-a dezechilibrat, a căzut pe iarbă, simțind o lovitură puternică in zona maxilarului în partea ( o lovitură cu pumnul).

În cursul judecății, martorul revine asupra declarației, astfel că recurentul a solicitat ca ținând cont de această declarație, cât și de datele personale să se admită recursul și să se dispună achitarea sa.

Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat, curtea constată că acesta este nefondat.

Probele administrate în cursul cercetării judecătorești cât și a urmăririi penale, confirmă împrejurarea că, inculpatul a intrat în posesia sumei de 800 lei ce aparținea părții vătămate.

În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată declară că inculpatul a venit spre el, l-a lovit cu podul palmei în zona frunții, moment în care s-a dezechilibrat, și ca să nu cadă a fost ținut în brațe de inculpat.

În acest moment, i-a luat din buzunar suma de 800 lei.

Martorii audiați nemijlocit și de către instanța de fond, G, ( agent de pază ) declară că inculpatul a venit din spate și a împins-o pe partea vătămată și martorul

Martorul declară constant că inculpatul s-a apropiat de concubinul său, partea vătămată, i-a dat un dos de palmă peste frunte, după care l-a luat în brațe.

După plecarea inculpatului, partea vătămată a constatat lipsa banilor.

Martorul declară că a asistat la recunoașterea din fotografie a inculpatului de către partea vătămată. Aceasta din urmă a comunicat polițiștilor că " nu vede", moment în care i s-a permis martorei să intre în biroul respectiv.

La început cei doi au avut o atitudine nehotărâtă, indicând două persoane ca fiind autori ai faptelor.

Cu ocazia soluționării apelului, au fost verificate susținerile inculpatului cu privire la lipsa sa de vinovăție, în sensul că, nu a deposedat-o pe partea vătămată cu violență.

Așa cum am arătat, din probele administrate mai sus, inculpatul recurent, nu a reușit să demonstreze că a comis această faptă fără violență, astfel că, din punct de vedere al situației de fapt, al încadrării juridice cât si al modalității de individualizare a pedepsei, curtea le constată ca fiind legale și temeinice.

La stabilirea duratei și a modalității de executare, instanța a avut în vedere datele personale ale inculpatului, fără ocupație, cele cinci condamnări anteriore cu pedepse cuprinse între 1 an și 6 luni și 5 ani închisoare pentru infracțiuni de același gel și infracțiuni contra patrimoniului.

Mai mult, în prezent inculpatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate pentru altă faptă, condamnat definitiv.

Cum nu s-au constatat nulități de natură a duce la casarea sentințelor recurate, curtea, urmează ca în temeiul art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală, a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.

În temeiul art.38516alin.2 cod pr.penală, art.381 cod pr.penală, urmează a deduce perioada arestării preventive a inculpatului, de la 14.08.2008, la zi.

În temeiul art.189 cod pr.penală, va dispune plata din fondurile a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu - av. în sumă de 100 lei.

În temeiul art.192 alin.2 cod pr.penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 140 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.330 din 14 august 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.179/P din 10 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În temeiul art.38516alin.2 cod pr.penală, art.381 cod pr.penală,

Deduce perioada arestării preventive a inculpatului, de la 14.08.2008, la zi.

În temeiul art.189 cod pr.penală,

Dispune plata din fondurile a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu - av. în sumă de 100 lei.

În temeiul art.192 alin.2 cod pr.penală,

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 140 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- - -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref. -

2 ex./17.10.2008

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Marius Epure, Viorica Costea Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 406/2008. Curtea de Apel Constanta