Furtul (art.208 cod penal). Decizia 41/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR.41

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Elena Zainescu

JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul fiul lui G și, născut la data de 18 decembrie 1981, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.274 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.1720 din 11 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești, a fost desființată în parte, în latură penală, sentința atacată, în sensul că s-a înlăturat aplicarea sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare de la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței, precum și arestarea preventivă a inculpatului, fiind dedusă prevenția cu începere de la 24.04.2008, la zi.

Prin sentința penală nr.1720 din 11.09.2008 prounțată de Judecătoria Ploiești, inculpatul a la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 28.03.2008, parte vătămată Romtelecom, în baza disp.art.208 al.1 - 209 al.1 lit.g, al.3 lit.h pen. cu aplic.art.37 lit.a pen.

În baza disp.art.61 al.1 teza a II-a pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin sentința penală numărul 2909/14.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.368/04.05.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de 523 zile închisoare rămas neexecutat, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, sporită la 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art.64 lit.a și b pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata prevăzută de disp. art. 71.pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 24.04.2008 la zi, fiind menținută starea de arest a inculpatului.

În latură civilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Romtelecom, în baza disp.art.14 pr.pen. rap. la art.346 al.1 pr.pen. și art. 998.cv. către aceasta fiind obligat inculpatul la plata sumei de 1117 euro, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art.118 al.1 lit.b pen. s-au confiscat de la inculpat bunurile folosite la comiterea faptei, respectiv o geantă din pânză de culoare neagră cu emblema "SPORT - DA"; o pereche de mănuși din pânză, de culoare neagră; un fierăstrău metalic cu pânză tip bomfaier; un clește tip patent cu mânere din material plastic de culoare roșie cu inscripția ""; o pânză de fierăstrău tip bomfaier cu lungimea de 31 cm; o cheie fixă mărimea 24 x 26; o cheie multifuncțională tip "trusă pentru bicicletă".

Potrivit art.191 al.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu, potrivit împuternicirii avocațiale nr.8019/2009 eliberată de Baroul Prahova.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de deținere, precizând că acesta renunță recursul ce face obiectul cauzei.

Recurentul inculpat, având cuvântul personal, susține că într-adevăr înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr.274 din 5.11.2008 a Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.1720 din 11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Curtea procedează la verificarea datelor de stare civilă ale recurentului, acesta precizând că se numește și că este fiul lui G și, născut la data de 18 decembrie 1981, constatându-se că acestea corespund cu cele menționate în dosarul cauzei.

Având în vedere precizarea recurentului inculpat, în sensul că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate anterior în cauză, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, solicită a se lua act de actul de voință exprimat de recurent, în sensul că înțelege să-și retragă recursul ce face obiectul cauzei de față.

Recurentul inculpat, având cuvântul personal, precizează că nu mai dorește să-și susțină recursul declarat împotriva deciziei penale nr.274 din 5.11.2008 a Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.1720 din 11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1720 din 11.09.2008 prounțată de Judecătoria Ploiești, inculpatul a la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 28.03.2008, parte vătămată Romtelecom, în baza disp.art.208 al.1 - 209 al.1 lit.g, al.3 lit.h pen. cu aplic.art.37 lit.a pen.

În baza disp.art.61 al.1 teza a II-a pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin sentința penală numărul 2909/14.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.368/04.05.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de 523 zile închisoare rămas neexecutat, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, sporită la 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art.64 lit.a și b pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata prevăzută de disp. art. 71.pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 24.04.2008 la zi, fiind menținută starea de arest a inculpatului.

În latură civilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Romtelecom, în baza disp.art.14 pr.pen. rap. la art.346 al.1 pr.pen. și art. 998.cv. către aceasta fiind obligat inculpatul la plata sumei de 1117 euro, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art.118 al.1 lit.b pen. s-au confiscat de la inculpat bunurile folosite la comiterea faptei, respectiv o geantă din pânză de culoare neagră cu emblema "SPORT - DA"; o pereche de mănuși din pânză, de culoare neagră; un fierăstrău metalic cu pânză tip bomfaier; un clește tip patent cu mânere din material plastic de culoare roșie cu inscripția ""; o pânză de fierăstrău tip bomfaier cu lungimea de 31 cm; o cheie fixă mărimea 24 x 26; o cheie multifuncțională tip "trusă pentru bicicletă".

Potrivit art.191 al.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în data de 28.03.2008, pe timp de noapte, a sustras 180 metri cablu telefonic între localitățile și, fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de disp.art. 208-209 alin.1. lit. și alin.3. lit. cu aplicarea disp.art. 37 lit.a, inculpatul recunoscând comiterea acestei infracțiuni.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul modului de individualizare a pedepsei, apreciind că în cauza nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, iar pe de altă parte, se impune și reducerea pedepsei aplicate, avându-se în vedere atitudinea sinceră a acestuia de recunoaștere și regret a infracțiunii comise.

Prin decizia penală nr.274 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței instanței de fond, a desființat în parte, în latură penală, hotărârea atacată, în sensul că a înlăturat aplicarea sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare de la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței, precum și arestarea preventivă a inculpatului, fiind dedusă prevenția cu începere de la 24.04.2008, la zi.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța de fond a administrat în totalitate probele necesare și utile soluționării cauzei, pe baza cărora a reținut o situație de fapt confirmată de ansamblul probator, bine analizat și interpretat de aceasta, iar încadrarea juridică corespunde faptei penale comise de către inculpat.

S-a constatat că inculpatul se face vinovat de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, instanța de fond făcând în mod corect aplic.disp.art. 61 alin.1. teza a II a din cu privire la revocarea restului de 523 zile închisoare rămasă neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2909/14.12.2006 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.368/04.05.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Însă, s-a reținut că în mod greșit prima instanță de judecată în considerente nu a motivat aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare, corespunzător minutei, astfel încât neconcordanța dintre considerente și minută a fost înlăturată ulterior prin încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurată în cauză.

Apreciind că pedeapsa corectă care s-a aplicat inculpatului este aceea de 5 ani închisoare, alcătuită din 4 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, constatând că în privința sporului de pedeapsă acesta nu a fost motivat în nici un fel, precum și faptul că nu se justifică aplicarea acestuia în raport de dispozițiile art. 34 lit. care permiteau sporirea pedepsei până la maximul ei special, și numai când acesta nu era îndestulator aplicarea unui spor, precum și faptul că în speță nu s-a făcut o motivare care să justifice aplicarea acestuia, Tribunalul a admia apelul inculpatului, a desființat sentința primei instantanțe în parte, în latură penală și pronunțând o nouă hotărâre, a înlaturat de la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului, dispunând ca în final acesta să execute o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

Față de gradul de pericol social al faptei penale comise de inculpat, tribunalul a apreciat că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere cu ocazia arestarii și menținerii acestei măsuri în privința inculpatului, menținând starea de arest a inculpatului.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, fără însă a arăta în scris motivele de recurs ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.

În ședința publică din data de 19 iauarie 2009, recurentul inculpat a precizat că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr.274 din 5.11.2008 a Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.1720 din 11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Fată de această manifestare de voință a recurentului inculpat, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, precum si față de dispozițiile art. 3854pct.2 rap. la art.369 alin.l cod proc. penală, curtea urmează să ia act de declarația recurentului inculpat privind retragerea recursului formulat împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond și a deciziei pronunțată în calea de atac a apelului,

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 18 decembrie 1981, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.274 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr.1720 din 11 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești.

detenția inculpatului de la 24 aprilie 2008, la zi.

Obligă recurentul la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători,

Grefier,

Red./4 ex./22.01.2009

. fond --Jud.

Jud. fond

. Apel -- Trib.

Jud. apel,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Elena Zainescu
Judecători:Elena Zainescu, Elena Negulescu, Ioana Nonea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 41/2009. Curtea de Apel Ploiesti