Furtul (art.208 cod penal). Decizia 459/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 459/

Ședința publică din 09 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu

JUDECĂTOR 3: Marioara

Judecător: -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27februarie 1985, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.31 din data de 07 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza delegației nr. 2788/2008, emisă de Baroul A și intimații parți civile G, lipsă fiind intimații părți vătămate, și intimații părți civile ,.

Procedura, legal îndeplinită.

În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea, în baza dispozițiilor art. 304 alin.7 Cod procedură penală, permite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, să ia legătura cu acesta, deoarece se află în stare de arest.

Apărătorul recurentului, intimații parți civile G, și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că

nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și reducerea pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond. Inculpatul este infractor primar, prejudiciul produs prin infracțiune este mic, iar toate bunurile sustrase de acesta au fost recuperate în mare parte.

Intimații părți civile G și, având pe rând cuvântul, solicită recuperarea banilor.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice. Inculpatul a prejudiciat mai multe părți vătămate, a pătruns fără drept în locuințele acestora de unde a sustras mai multe bunuri, valoarea prejudiciului fiind în raport de ceea ce a găsit.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord să restituie banii părților vătămate, regretă fapta și solicită reducerea pedepsei.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, deliberând constată:

rin sentința penală nr. 371 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeșs -a dispus, în baza art. 32 și 34 lit. d) Cod procedură penală, conexarea dosarelor numerele - și - la dosarul numărul -.

În baza art. 334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, din infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu luarea în considerare a tuturor faptelor săvârșite de inculpat.

În baza art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g) și i) Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 33 lit. și 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 lit. a) Cod penal și art. 357 alin. 2 lit. a) Cod procedură penală, a fost dedusă din durata executării pedepsei timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 24 octombrie 2007.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și următoarele Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către părțile civile, astfel:- părții civile G, suma de 2000 lei; - părții civile, suma de 1127 lei; - părții civile, suma de 435 lei;- părții civile, suma de 500 lei;- părții civile, suma de 2000 lei;- părții civile, suma de 550 lei;- părții civile, suma de 120 lei;

S-a luat act că părțile vătămate, și, nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a luat act că partea vătămată, a renunțat la pretențiile civile.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1900 lei, din care 300 lei onorarii apărători din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada 04.02.2007 - 18.10.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a pătruns fără drept în curțile locuințelor părților vătămate, -, G, și, iar de acolo a sustras bani și bunuri în valoare totală de circa 10.000 lei noi.

În unele cazuri - se menționează în hotărâre -, inculpatul a intrat

în curțile victimelor pe porțile care erau descuiate, alteori prin escaladarea gardului, apoi a pătruns în locuințe prin spargerea geamului și escaladarea ferestrelor.

Starea de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor inculpatului, prin care a recunoscut comiterea faptelor, coroborate cu procesele - verbale de cercetare la fața locului, cu procesele - verbale de reconstituire, dar și cu declarațiile martorilor audiați.

S-a menționat în considerentele sentinței că o mare parte din bunuri au fost recuperate și predate pe bază de dovadă părților vătămate (părții vătămate - un rotopercutor marca -Co, radiocasetofon marca, un polidisc mic marca, o mașină cu percuție fără marcă, o bormașină fără percuție, o rindea electrică marca, o ruletă de 5 metri, un set de vârfuri pentru bormașină de înșurubat, o bormașină electrică pentru înșurubat/deșurubat marca și două genți de voiaj din material sintetic culoare închisă - 60 dosar urm. penală, părții vătămate - o drujbă marca - 58 dosar urm. penală, părții vătămate - un pentru de fabricat Ť. din cupru - 59 dosar urm. penală).

Au mai fost recuperate alte bunuri, care au fost predate părților vătămate pe bază de dovadă, după cum urmează: părții vătămate, o drujbă mecanică marca 636 (131 dosar urm. penală), iar părții vătămate, o stație de sudură marca, o rotopercutantă marca &, un polidisc cu pânză marca &, un ferăstrău electric marca & și mașină de găurit, marca & ( 132 dosar urm. penală).

Având în vedere probatoriul administrat, prima instanță a considerat că a fost dovedită existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și vinovăția inculpatului față de faptele comise.

În drept, faptele inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada februarie 2007 - octombrie 2007, pătruns fără drept în curțile mai multor părți vătămate aflate pe raza comunelor, județul A, județul A și de A, județul A, după care a pătruns în locuințele acestora de unde a sustras mai multe bunuri, au fost încadrate în dispozițiile art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Instanța de fond a considerat că toate faptele au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, deoarece inculpatul a avut același mod de operare, a săvârșit faptele la intervale scurte de timp, pe raza unor localități învecinate.

Cum faptele pentru care a fost cercetat inculpatul de către

procuror au făcut obiectul mai multor dosare penale, fiind întocmite trei rechizitorii cu care judecătoria a fost învestită, ca urmare a conexării cauzelor încadrarea juridică dată faptelor a fost schimbată, luându-se în considerare întreaga activitate infracțională a inculpatului, din infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, reliefat de modul și mijloacele folosite, respectiv comiterea faptelor de unul singur, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împrejurările în care au fost comise, respectiv săvârșirea acestora pe timp de zi, profitând de neatenția sau lipsa de la domiciliu a părților vătămate, urmările produse, constând în valoarea relativ mică a prejudiciilor cauzate fiecăreia din părțile vătămate și care au fost recuperate în bună măsură, persoana inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei soluții a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 31 din 7 februarie 2008 Tribunalului Argeș, în considerentele deciziei precizându-se că nu este întemeiată critica adusă sentinței, referitoare la greșita individualizare a pedepselor, dată fiind multitudinea faptelor săvârșite de inculpat și, respectiv, caracterul continuat al infracțiunilor, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, precum și persoana inculpatului care o anumită perioadă de timp s-a sustras urmăririi penale.

În termen legal, inculpatul a atacat cu recurs decizia pronunțată de tribunal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond - reducerea pedepsei aplicate.

În susținere, s-a arătat că este prima confruntare a inculpatului cu legea penală, că prejudiciul produs prin infracțiuni este relativ scăzut și că bunurile sustrase au fost în mare parte recuperate.

Analizând cele două hotărâri atacate cu recurs prin prisma criticii formulate, ce se încadrează în drept în dispozițiile art. 385/9 pct. 14 din Codul d e procedură penală, cum și a cazurilor de casare la care obligă alineatul 3 al art. 385/9, curtea constată că recursul nu este întemeiat.

Astfel, starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță, menținută în apel, este întru totul conformă datelor rezultate din probele aflate la dosar, din care rezultă, fără dubiu,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor.

Reiese, astfel, din actele la care am făcut referire că inculpatul are 23 de ani, nu este căsătorit și este cunoscut în localitatea în care își are domiciliul ca o persoană ce consumă frecvent băuturi alcoolice.

Neavând un loc de muncă stabil care să-i ofere posibilitatea de a-și procura mijloacele de trai necesare, acesta a luat decizia să intre în locuințele din comuna, satul, județul A, în momentul în care proprietarii nu erau acasă, iar de acolo să își însușească bunurile găsite.

În baza hotărârii infracționale luate, inculpatul a pătruns în ziua de 4 februarie 2007 pe poarta care era descuiată, în curtea locuinței părții vătămate, de unde a sustras suma de 500 lei, iar într-o altă zi din luna iunie 2007, folosind același procedeu a pătruns în curtea locuinței părții vătămate de unde, prin desprindere, a sustras un de Ť. în valoare de 700 lei.

Probatoriul aflat la dosar a mai dovedit că în data de 24 iunie 2007, prin același procedeu inculpatul a pătruns în curtea locuinței părții vătămate și, dintr-o magazie, a sustras o drujbă marca 230 în valoare de 1320 lei, iar în ziua de 3 iulie 2007, prin forțarea grilajului de la o fereastră și apoi prin escaladarea ferestrei respective a pătruns în casa de vacanță a părții vătămate și, din interiorul imobilului respectiv, a sustras două genți de voiaj, aparatura electronică și electrică în valoare totală de 1103 lei.

În continuare, la data de 17 iulie 2007, pe o poartă care era descuiată, a intrat în curtea locuinței părții vătămate, a spart geamul unei ferestre a casei, după care, prin escaladarea ferestrei respective, a pătruns înăuntru; din interiorul imobilului respectiv, a sustras suma de 350 lei și un telefon mobil marca Nokia 1100 în valoare de 85 lei.

Același inculpat, în perioada 16 august - 18 octombrie 2007, pătruns în timpul zilei, pe porțile neîncuiate, în curțile părților vătămate și G, din comuna, județul A; în aceiași perioadă, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, prin forțarea și escaladarea unor ferestre, a pătruns în locuințele părților vătămate, G, și, locuințe situate în comuna.

În fine, prin orificiul creat în urma desprinderii aparatului de aer condiționat, cel în cauză a pătruns în magazinul aparținând părții vătămate, din comuna de

Valoarea totală a bunurilor sustrase din imobilele în care a pătruns fără drept inculpatul în această ultimă perioadă se ridică la suma de 5530 lei.

Așa cum se menționează de către prima instanță, pe parcursul

procesului penal inculpatul a avut o poziție de recunoaștere a faptelor, însă a adoptat această poziție în momentul în care a fost pus în fața probelor strânse de către anchetatori împotriva sa.

Nu este de ignorat împrejurarea că cel în cauză, știind că este cercetat, a fugit de la domiciliu, arestarea sa preventivă fiind dispusă la data de 25.10.2007 și menținută pe parcursul judecării cauzei.

În adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă persistența sa în comiterea unor astfel de fapte, numărul mare al victimelor, faptul că inculpatul a acționat astfel într-o perioadă de timp relativ scurtă pe raza mai multor localități, sunt argumente în sprijinul soluției pronunțate de prima instanță, aceea de condamnare a sa la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de legiuitor, cu executare în regim de deținere.

Este adevărat că prejudiciile create părților vătămate nu însumează o valoare colosală, însă inculpatul le-a păgubit pe acestea de toate bunurile de preț găsite, bunuri a căror valoare poate fi estimată ca fiind mare, în raport cu veniturile pe care părțile vătămate le au.

De aceea, valoarea prejudicilor nu poate constitui, împreună cu lipsa antecedentelor penale, un motiv suficient de a aplica dispozițiile art. 81 și următoarele din Codul penal, relative la suspendarea executării pedepsei, întrucât dacă s-ar proceda astfel nu ar mai fi atins scopul preventiv, punitiv și educativ al pedepsei.

Concluzionăm că hotărârile atacate, a judecătoriei și a instanței de apel, sunt legale și temeinice, urmând a fi menținute și, pe cale de consecință, a se respinge ca nefondat recursul, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 din același cod, va fi obligat recurentul - inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.31 din 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare

avansate de stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier, Red.:

Tehn.

3 ex./29.09.2008

Jud.fond:.

Jud.apel.:

Președinte:Teodora Gheorghe Sorescu
Judecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 459/2008. Curtea de Apel Pitesti