Furtul (art.208 cod penal). Decizia 570/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 570/

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Maria Uzună

JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în Comuna, județ T, împotriva deciziei penale nr. 62 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, și a sentinței penale nr.48 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 - 209 cod penal.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa:

- recurentului inculpat, pentru care se prezintă din oficiu avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3496/2008, emisă de Baroul C;

- intimatului inculpat pentru care se prezintă din oficiu avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3495/2008, emisă de Baroul C;

- intimatei parte vătămată SC SRL.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, în susținerea motivelor de recurs, arată că, în principal, inculpatul solicită achitarea în temeiul disp.art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.1cod pr.penală, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, solicitând admiterea recursului, casarea soluțiilor recurate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice în sensul celor solicitate.

Inculpatul mai susține și o chestiune de procedură, în sensul că, în eventualitatea în care se va constata de către instanța de recurs că acest dosar s-a judecat în fazele anterioare cu lipsă de procedură față de celălalt coinculpat, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea recurată și a se trimite cauza spre rejudecare. Inculpatul invocă disp.art.20 alin.3 cod penal, invocă o conduită schimbată de la ultima sa condamnare de acum 5 ani de zile și consideră că el și-ar fi organizat viața de atunci și nu merită în continuare să fie arestat pentru a executa pedeapsa pentru care a fost condamnat.

Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat, susține că inculpatul nu a promovat recurs în cauză, considerând că soluția Tribunalului Constanța este legală și temeinică atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a pedepsei.

Dacă se va aprecia că recursul declarat de inculpatul este întemeiat, solicită admiterea acestuia.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, atât sub aspectul stabilirii corecte a situației de fapt, încadrării juridice, cât și cu privire la individualizarea pedepsei.

A,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 48 din 18.01.2008 a Judecătoriei Tulceas -a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1 - 209 al.1 lit. a, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În temeiul art. 61 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 634 zile închisoare, neexecutate din pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 192 din 27.09.2002 a Judecătoriei Tulcea și contopirea acestui rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin hotărâre în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

De asemenea inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20-208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În temeiul art. 61 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 634 zile închisoare, neexecutate din pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 192 din 27.09.2002 a Judecătoriei Tulcea și contopirea acestui rest cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin hotărâre în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 - 34 Cod penal, pedepsele au fost contopite în cea mai grea de 3 ani închisoare.

Inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II -a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de tentativă la furt calificat prevăzută de art. art. 20 -208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzut de art. 71 Cod penal.

În temeiul art. 191 al. 1 Cod pr. penală, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond, analizând cauza, a reținut următoare situație de fapt:

În noaptea de 16 spre 17 februarie 2006 inculpatul împreună cu o altă persoană, a cărei identitate nu a fost stabilită, s-au deplasat cu două biciclete în localitatea, cu scopul de a sparge un magazin pe care îl știau de mai mult timp.

Când au ajuns la magazinul respectiv, fiind surprinși de o mașină care venea spre ei, cei doi au abandonat ideea spargerii magazinului și au plecat spre localitatea pentru a sparge alt magazin.

Ajunși la magazinul vizat, după ce s-au asigurat că nu sunt văzuți, au spart lacătele de la un bar și un magazin de unde au sustras mai multe bunuri pe care le-au pus în saci și apoi pe biciclete. Inculpatul a plecat primul, fiind surprins de organele de poliție la cca. 50 de locul comiterii faptei.

Inițial, inculpatul a negat implicarea unei a doua persoane în săvârșirea faptei, dar ulterior a afirmat că este vorba de numitul. Acesta din urmă a negat participarea sa la săvârșirea infracțiunii și întrucât nu a fost dovedită implicarea sa, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală. la săvârșirea infracțiunii.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului care, împreună cu o altă persoană rămasă necunoscută, a sustras prin efracție și pe timp de noapte mai multe bunuri alimentare aparținând întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i, Cod penal.

În noaptea zilei de 29 martie 2006 inculpații și s-au deplasat cu biciclete în localitatea unde, după ce au ascuns cele două biciclete pe o stradă de lângă cimitirul comunal, s-au deplasat către un magazin alimentar aparținând situat pe DE 87.

După ce au escaladat gardul de împrejmuiește magazinul, cei doi au încercat să spargă peretele magazinului cu ajutorul unei șurubelnițe, dar pentru că nu au reușit, s-au mutat la un alt perete alăturat unde au reușit să facă o gaură dar, în momentul în care încercau să o lărgească pentru a putea pătrunde în interior, au fost surprinși de polițiști.

Inculpatul a reușit să fugă de la locul faptei, dar s-a predat ulterior organelor de poliție, recunoscând comiterea faptei.

Tribunalul Tulcea prin decizia penală nr.62 din 27 mai 2008 pronunțată în dosarul penal nr- a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat, împotriva sentinței penale nr. 48 din 18 ianuarie 2008 Judecătoriei Tulcea.

A menținut ca temeinică și legală hotărârea atacată.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

În conformitate cu art. 192 al. 2 Cod pr. penală a obligat apelantul să plătească în folosul statului suma de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În termen legal, în cauză a declarat recurs inculpatul prin care solicită casarea sentințelor pronunțate și pe fond să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta comisă de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar cel de-al doilea motiv constă în reindividualizarea pedepsei aplicate.

Examinând legalitatea și temeinicia sentințelor recurate, în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:

In seara de 16/17.02.2006, inculpatul împreună cu altă persoană s-au deplasat în localitatea cu scopul de a sparge un magazin. Fiind surprinși de o mașină cei doi au abandonat ideea spargerii magazinului si au plecat spre localitatea județul

Cea de-a doua persoană care a fost cu inculpatul nu a fost depistată, situație în care s-a dispus doar condamnarea inculpatului.

În noaptea de 29.03.2006, inculpatul împreună cu s-au deplasat cu bicicletele in localitatea. După ce au ascuns bicicletele s-au deplasat către un magazin alimentar aparținând SC SRL și escaladând gardul împrejmuitor au încercat să spargă peretele magazinului.

Au reușit să facă o gaură, dar până a pătrunde în interior au fost surprinși de polițiști.

Situația de fapt mai sus prezentată este dovedită în cauză cu procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de constatare tehnico-științifică, planșe foto, declarațiile inculpaților, toate coroborate cu declarațiile martorilor și, cu plângerea și declarația părții vătămate în calitate de administrator.

Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă în cursul urmăririi penale ca de altrfel și inculpatul. au declarat amplu modalitatea de comitere a faptei, însă pe parcursul cercetării judecătorești, recurentul a încercat să acrediteze ideea că ar fi fost determinat si constrâns să comită această infracțiune de inculpatul.

Perseverența infracțională a recurentului constă în aceea că, deși, a mai fost condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru același gen de infracțiuni cu pedepse cuprinse între 1 an și 3 luni și 4 ani și 6 luni închisoare, a mai comis fapte de același gen.

Astfel că, nu se poate susține că fapta comisă nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.

De altfel, activitatea infracțională a inculpaților a fost întreruptă de intervenția lucrătorilor de poliție care i-au surprins pe cei doi la locul faptei.

Nici cea de-a doua critică privind greșita individualizare a pedepsei nu este întemeiată și nu sunt elemente care să pledeze in favoarea inculpatului, care să aibă ca efect o nouă individualizare a pedepsei.

Pe cale de consecință, în temeiul art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală, va respinge recursul ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală, va obliga recurentul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu se decontează din fondul către

Onorariu avocat oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 100 lei - av. deconta din fondul către

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul declarat de inculpatul - domiciliat în Comuna, județ T, împotriva deciziei penale nr. 62 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, și a sentinței penale nr.48 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,

Obligă recurentul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu se decontează din fondul către

Onorariu avocat oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 100 lei - av. se decontează din fondul către

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 2008.

Președinte, Judecători,

- - - - -

- -

Grefier,
- -

Jud.fond -

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref.

2 ex./22.12.2008

Președinte:Viorica Costea Grigorescu
Judecători:Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună, Zoița Frangu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 570/2008. Curtea de Apel Constanta