Furtul (art.208 cod penal). Decizia 594/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 594-

Ședința publică din 04 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr.- -

JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul ,deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.162 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.3844/2008, lipsă intimatul parte civilă.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, potrivit art. 172 al. 7 Cod procedură penală, s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul inculpat.

Avocat și procurorul, având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au cereri prealabile.

Nemaifiind cereri prealabile, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.

Avocat având cuvântul pentru inculpat, solicită a se avea în vedere că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut fapte, o regretă și solicită reducerea pedepsei.

Procurorul având cuvântul, pune concoluzii de respingere a recursului, menținerea deciziei ca legală și temeinică.Pedeapsa este just individualizată în raport de fapta comisă și stare de recidivă.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt potrivit art.38513al. ultim, arată că pedeapsa este prea mare pentru 5 pachete de țigări. Nu cunoșate persoana cu care a fost.

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 1320 din 4 iulie 2008, Judecătoria Piteștia hotărât următoarele:" Condamna pe inculpatul, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit a,e,g și i Cp cu aplicarea art. 37 lit a Cp la pedeapsa închisorii de 3 ani, în condițiile art. 57, 71 alin 2 Cp.

În baza art. 61 menține Cod Penal liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 484 zile, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Pitești prin nr. 1828/07.07.2005, definitivă prin decizia penală nr. 585 din 20.12.2005 a Curții de APEL PITEȘTI.

Admite, în baza art. 14 C.P.P. art. 346 C.P.P. și art. 998 Civ. acțiunea civilă a părții vătămate -parte civilă, domiciliat în Pitești, str. - -, -.8,.C, etaj. parter, județul Obligă pe inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile.

În baza art. 350 C.P.P. menține arestul preventiv luat față de inculpatul.

În baza art. 357 alin 2 și C.P.P. art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 12.01.2008, orele 13,20 la zi. Obligă pe la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în baza art. 192 C.P.P."

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în noaptea de 11/12.01.2008 în jurul orelor 250martorul din apartamentul, său a auzit zgomote din interiorul magazinului alimentar SC SRL.

A ieșit pe balcon și a observat că ușa de la intrarea în acest magazin era deschisă, fapt ce l-a determinat să sune la organele de poliție.

Ajungând la fața locului organele de poliție au constatat că ușa de acces a magazinului mai sus precizat era deschisă, iar în interiorul magazinului se aflau două persoane de sex masculin care au fugit când au observat organele de poliție.

Una dintre persoanele aflate în magazin au urcat scările care duc la Universitatea Pitești, iar cea de-a doua persoană a fugit prin spatele blocului 10 în direcția Centru.

Organele de poliție au pornit în urmărirea celei de a doua persoană, iar după circa 120-130 au reușit prinderea și imobilizarea acestuia stabilind totodată și identitatea acestuia în persoana numitului.

Camera video aflată în interiorul magazinului a înregistrat la ora 349momentul în care cei doi autori forțează ușa de acces a magazinului, iar la orele 357pătrund în incinta acestuia.

La orele 408sustrage mai multe pachete de țigări pe care le depozitează într-o cutie de carton, în timp ce cealaltă persoană se afla în dreptul ușii de acces asigurând paza.

Tot în jurul orelor 408cei doi autori părăsesc incinta magazinului deoarece la fața locului au sosit organele de poliție.

La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72

Împotriva sentinței a declarat apel, în termen, inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa este prea aspră, dată fiind valoarea mică a prejudiciului. Inculpatul, prin apărător, a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și să se coboare pedeapsa sub minimul special.

Prin decizia penală nr.162 din 16 septembrie 2008, Tribunalul Argeșar espins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, a edus în continuare detenția și a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, stabilind vinovăția inculpatului.

Sub aspect sancționator, tribunalul a considerat că instanța de fond a dat eficiența cuvenită tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art.72, procedând corect, nereținând în favoarea apelantului inculpat circumstanțe atenuante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs susținute oral recurentul critică sentința și decizia pentru greșita individualizare a pedepsei, solicitând pe cale de consecință, reducerea cuantumului acesteia.

Examinând decizia supusă recursului din punct de vedere al motivelor formulate, în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 pct.14 și art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Situația de fapt a fost corect reținută și de asemenea în mod corespunzător s-au stabilit vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei săvârșită de către acesta.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei au fost aplicate corect criteriile prevăzute de art.72 Cod penal. În acest sens, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către inculpat, împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită, existența stării de recidivă în care se află recurentul, dar și elemente de circumstanțiere în favoarea inculpatului, în special atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal.

În mod corect instanțele au apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.74 Cod penal.

De altfel, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului este la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

A fost respectat principiul proporționalității în sensul că pedeapsa aplicată este adecvată situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

În raport cu aceste considerente, se constată că nu există nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală.

În baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat de către inculpat.

În temeiul disp.art.88 Cod penal, se va deduce la zi din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv.

În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul penal formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.162 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.

Deduce la zi durata arestului preventiv.

Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul de avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Dr.Gh. dr.

Grefier,

Red.:dr.

Tehn.

Jud.fond:.

Jud.apel:G

-.

20.11.2008./ 3 ex.

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Marius Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 594/2008. Curtea de Apel Pitesti