Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 593/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 593-
Ședința publică din 04 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr. G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr.- -
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 111/A din 10 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea,-secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată, potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul inculpat, asistat din oificiu de avocat în baza delegației nr.3845/2008, lipsă intimații, S,.
Lipsă de procedură cu intimata parte civilă, fiind restituită citația
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, potrivit art. 172 al. 7 Cod procedură penală, apărătorul a luat legătura cu recurentul inculpat.
Avocat, pune concluzii de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură cu intimata parte civilă. Nu mai are de formulat alte cereri.
Procurorul arată că nu se mai impune amânare, întrucât intimata parte civilă nu a formulat recurs. Nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea, constată că nu se mai impune amânarea cauzei pentru lipsă de procedură cu intimata parte civilă, întrucât aceasta nu a declarat recurs, iar prin soluționarea cauzei nu -i sunt afectate interesele.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat pentru inculpat, arată că, deși pedeapsa rezultantă este prea mare, dar având în vedere numărul mare de infracțiuni, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, pedeapsa este just individualizată în raport de multitudinea și gravitatea faptelor comise.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit art.38513al. ultim, solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Din actele dosarului, constată că, prin sentința penală nr. 196 din 30 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Horezu în dosarul nr-, în baza art. 211 alin. 2 lit. b, alin. 2/1 lit. b,c pen. cu aplic.art 37 lit b pen, art. 74.pen. art.76 lit.b pen, art. 80 alin 1 pen; a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 28.11.1982, în orașul H, jud.V, cetățean român, fără studii, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist cu domiciliul în com., sat, jud.V, CNP.-, la pedeapsa de 4 ani si 10 luni închisoare, pentru tâlhărie.
In baza art. 192 alin 2 pen. cu aplic.art. 37 lit b pen. art. 74 art. 76 lit.c pen. art. 80 alin.1 pen.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru violare de domiciliu.
In baza art. 208 alin 1C.pen cu aplic art. 37 lit. a pen. cu aplic. art. 74 art.76 lit. d pen art. 80 alin.1 pen.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru furt în dauna avutului privat.
In baza art.208 art.209 alin 1lit i pen cu aplic art37 lit a pen cu aplic. art. 74 art. 76 lit. c pen. art. 80 alin 1 pen.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru furt calificat în dauna avutului privat.
In baza art. 208 alin. 1 rap. la art.209 alin. 1 lit g, i pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen art. 74 art. 76 lit. Cod penal art. 80 alin. 1 pen.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1an si 6 luni închisoare.
In baza art.180 alin 1 pen. cu aplic.art 74 art 76 lit e pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală.
In baza art. 217 alin. 1 pen. cu aplic. art 37 lit b pen. cu aplic. 74 art. 76 lit e pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală.
In baza art. 33 lit. a pen. rap. la art. 34 lit b, e pen. inculpatul a primit spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 10 luni închisoare.
S-a aplicat art. 57 art. 71 pen. rap. la art. 64 lit a,b pen.
In baza art. 350 pr pen. rap. la art. 160 lit. b pr.pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
In baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului, durata arestării preventive din 12.01.2007, la zi.
S-a admis în parte acțiunea civilă dată de partea civila.
In baza art. 14 pr. pen. rap. la art. 998. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, domiciliată în com. 2, jud.V, suma de 310 lei, părții civile, domiciliat în com., sat, jud.V, suma de 50 lei părții civile, domiciliată în com., jud.V, 70 lei, părții civile, domiciliat în com., jud.V, 130 lei, părții civile, administrator la SC SRL, jud.V, 350 lei pretenții civile.
In baza art. 191 pr. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1300 lei cheltuieli judiciare.
A dispus plata anticipata din fondurile către Baroul Vas umei de 300 lei onorariu de avocat oficiu neachitat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 10 ianuarie 2007, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate, și amenințând-o cu un cuțit i-a cerut să-i predea telefonul mobil, precum și alte bunuri de valoare și inculpatul i-a smuls din mână telefonul și de lângă un fotoliu a luat o poșetă în care partea vătămată avea suma de 450 lei, două carnete CEC, ce aveau înscrise suma de 500 lei și unul cu o depunere de 10.000 lei, acte de studii, acte de identitate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu înregistrat sub nr-, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru comiterea infr.prev. de art.208 alin. 1.Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod Penal, art.208, art.209 alin. 1 lit. i cu aplic. art.37 lit. a Cod Penal, art.208, 209 alin 1 lit. g și i Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod Penal, art.180 alin. 1 și art.217 alin 1.Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. b Cod Penal, cu aplic art.33 lit. a
Cod PenalÎn motivare s-a arătat că în data de 9 iunie 2006, inculpatul a sustras din locuința părții vătămate suma de 50 lei. În data de 7 iulie 2006, sustras din locuința numitei, un tub de ulei de plajă și un acumulator de telefon mobil "Nokia". În data de 9 iulie 2007, sustras de la partea vătămată un, cu două boxe audio, un telefon mobil marca" SIEMMENS A 50" cu încărcător, un suport veioză, aparat foto. În data de 12 septembrie 2006, l-a lovit cu o piatră la umărul stâng pe partea vătămată G și în data de 4 2006, cu intenție a spart geamul de la aparatul de jocuri electronice al SC SRL, administrată de.
Întrucât pe rolul instanței se aflau două dosare penale ce priveau același inculpat, pentru justa soluționare a cauzei și buna administrare a probelor, prin încheierea din 5 martie 2008, s-a conexat dosarul -, la dosarul -.
Din actele dosarului se reține: inculpatul, are domiciliul în com., sat, jud.
În seara zilei de 10 ianuarie 2007, în timp ce partea vătămată domiciliată în com., 2, jud.V, se afla singură în locuința sa, a auzit câinii lătrând și dându-și seama că a intrat cineva în curtea locuinței, a ieșit să vadă ce se întâmplă.
A observat la lumina unei lanterne, o persoană care intrase în curtea casei și de teamă partea vătămată s-a retras în cameră cu intenția să anunțe telefonic organele de poliție. Nu a reușit să ducă la îndeplinire acest fapt, deoarece inculpatul a intrat în locuința părții vătămate, după care, a amenințat-o cu un cuțit și i-a cerut părții vătămate să-i predea telefonul mobil, precum și alte bunuri de valoare pe care le avea în casă.
Inculpatul a smuls din mâna părții vătămate telefonul, iar de lângă un fotoliu a luat o poșetă, în care partea vătămată, avea suma de 400 lei, două carnete CEC, ce aveau înscrise suma de 500 lei și unul cu o depunere de 10.000 lei, acte de identitate, acte de studii.
După sustragere prin violență a bunurilor inculpatul a fugit.
Partea vătămată, s-a deplasat la vecina sa martora, căreia i-a povestit ce s-a întâmplat și împreună au sesizat organele de poliție.
În timpul cercetărilor, în stația de autobuz aflată în apropierea localului 3 din com., jud V, a fost găsită poșeta sustrasă de inculpat de la partea vătămată, precum și o parte din actele personale.
După săvârșirea infracțiunii inculpatul a părăsit localitatea de domiciliu fiind identificat în ziua de 12.01.2007, în
municipiul Rm. V și asupra lui s-a găsit telefonul mobil și cartela sustrasă de la partea vătămată.
Inculpatul a susținut că la comiterea faptei a participat și numitul, pe care l-a cunoscut anterior în perioada executării unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Tg J, jud. G, susținere, care nu este conformă realității, deoarece în noaptea de 10/11 ianuarie 2007, numitul se afla la domiciliul, împreună cu concubina sa.
Valoarea totală a bunurilor sustrase de la partea vătămată, este de 620 lei și din prejudiciul total s-a recuperat telefonul mobil, în valoare de 150 lei, suma de 140 lei, precum și poșeta, rămânând nerecuperate carnetele CEC, precum și suma de 310 lei.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 11810 lei.
În data de 9 iunie 2006, inculpatul, s-a deplasat la locuința părții vătămate, domiciliat în com., sat, jud. V, care l-a invitat în casă.
În timp ce stăteau de vorbă partea vătămată a adormit, ocazie cu care inculpatul, i-a sustras din buzunarul unei cămăși ce se afla pe cuier suma de 50 lei.
După comiterea faptei inculpatul a părăsit locuința, fiind văzut în curtea părții vătămate, de către martorul.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50 lei, suma sustrasă de inculpat fără drept.
În data de 7 iulie 2006, inculpatul, a pătruns prin forțarea încuietorilor de la ușa de acces din spatele locuinței aparținând numitei în interiorul casei, dintr-o cameră în care locuia în gazdă, partea vătămată, care era vânzătoare la barul din localitatea, inculpatul a sustras și însușit, un tub de ulei de plajă și un acumulator de telefon mobil marca "Nokia", în valoare de 36,57 lei RON.
Înainte de a părăsi locuința inculpatul a lăsat un bilet de amenințare, pe care scria "te omor pe tine", alături de un dintr-o fotografie ce o înfățișa pe partea vătămată.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică a rezultat faptul că scrisul de pe biletul de amenințare aparține inculpatului.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 70 lei contravaloarea bunurilor sustrase.
În noaptea de 9 iulie 2007, profitând de situația că la ușa de acces, în locuința părții vătămate, din com., jud.V, era spart un geam, inculpatul a pătruns prin escaladare în casă și a sustras și
însușit fără drept un cu două boxe audio, un telefon mobil marca " A 50", cu un încărcător, un suport veioză, un aparat foto. Cu bunurile sustrase inculpatul s-a deplasat în aceeași noapte la martorul, căruia i le-a vândut pentru suma de 130 lei, spunându-i că le-a dobândit la jocurile de noroc.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost în sumă de 975 lei, parte din el fiind recuperat, prin restituirea unor bunuri părții vătămate, iar aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 80 lei, contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.
La data de 12.09.2006, inculpatul, a fost surprins de partea vătămată G, în curtea locuinței părinților săi, inculpatul motivând că a intrat pentru a bea apă și în timp ce partea vătămată i-a făcut observații cu privire la această împrejurare, inculpatul a aruncat asupra părții vătămate cu o piatră care l-a lovit la umărul stâng.
Partea vătămată, nu posedă certificat medico-legal.
La data de 4 2006, inculpatul, s-a aflat într-un bar al SC SRL, administrat de numitul și nemulțumit că nu a câștigat la jocurile electronice, inculpatul a spart geamul de la aparatul de jocuri electronice, producând un prejudiciu de 350 lei, partea vătămată, administrator la SC SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35o lei contravaloarea geamului spart de la jocurile electronice.
Starea de fapt reținută s-a dovedit prin declarațiile părților vătămate fila 21, fila 20, G fila 153, coroborat cu declarațiile inculpatului, date la urmărirea penală, unde parțial si-a recunoscut învinuirile, în fața instanței și-a manifestat dreptul la tăcere, coroborat cu declarațiile martorilor audiați, fila 22, fila 34, fila 44, fila 79, fila 176, G, fila 47, fila 48, fila 72, fila 73, fila 74, fila 154 și coroborat cu procesele verbale de cercetare la fața locului, mijloacele materiale de probă identificate în câmpul infracțional, planșe foto, raport de constatare tehnico științific.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că inculpatul a suferit mai multe condamnări, ultima pedeapsă fiind de 3 ani și 7 luni închisoare, pentru infr.prev. de art.26 Cod Penal, rap. la art.208, 209.Cod Penal, aplicată prin sentința penală 1641/31.03.2004, a Judecătoriei Tg. J și a început executarea pedepsei la 19 12.2002, inculpatul aflându-se în stare de recidivă, atât postcondamnatorie cât și postexecutorie.
Față de probatoriul administrat instanța de fond a reținut că inculpatul, a comis cu vinovăție, intenție directă,
infr.prev. de art.211, alin. 2 lit. b alin 2 ind. 1 lit. b, c Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. b Cod Penal, respectiv infracțiunea de tâlhărie cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prin faptul că în seara zilei de 10 ianuarie 2007, inculpatul, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate, și prin amenințări cu cuțitul, a sustras de la aceasta, un telefon mobil și o poșetă, cu suma de 400 lei și două carnete CEC, cu suma de 5000 lei, respectiv 10.000 lei, acte de identitate, acte de studii, pe care inculpatul și le-a însușit fără drept, astfel că față de persoana inculpatului, care posedă antecedente penale și care și-a recunoscut fapta la urmărirea penală și față de pericolul social al faptei, ținând seama de contextul și împrejurările comiterii faptei, valoarea prejudiciului, relativ redus, a aplicat disp. Art.74 Cod Penal, și și disp. Art.76 lit. b Cod Penal, art.80 alin. 1.Cod Penal, condamnând inculpatului, la o pedeapsă cu închisoarea, orientată sub minimul special prevăzut de lege.
S-a reținut că inculpatul, a comis cu vinovăție, intenție directă infr.prev. de art.192 alin. 2.Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. b, Cod Penal, starea de recidivă postexecutorie, infracțiunea de violare de domiciliu, prin faptul că în timpul nopții, în data de 10.01.2007, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate, având un cuțit asupra sa, astfel că față de persoana inculpatului, care posedă antecedente penale și față de faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, având în vedere pericolul social al faptei comise ținând seama de contextul și împrejurările comiterii faptei, văzând disp. art.74, art.76 lit. c Cod Penal, art.80 alin. 1.Cod Penal, a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă cu închisoarea, orientată sub minimul special prevăzut de lege.
S-a reținut că inculpatul a comis cu vinovăție, intenție directă infr.prev. de art.208 alin. 1.Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod Penal, respectiv infracțiunea de furt în dauna avutului privat cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, având în vedere fișa de cazier judiciar a inculpatului, prin faptul că în data de 9 iunie 2006, inculpatul a sustras de la partea vătămată, fără drept, suma de 50 lei, pe care și i-a însușit, astfel că față de persoana inculpatului care posedă antecedente penale și având în vedere valoarea redusă a prejudiciului și față de pericolul social al faptei comise, văzând disp. art.74, art. 76 lit. d Cod Penal, art.80 alin. 1.Cod Penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege.
S-a reținut că inculpatul a comis cu vinovăție intenție directă infr. prev. de art.208, alin. 1, 209 alin 1.Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod Penal, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, infracțiunea de furt calificat în dauna avutului privat, prin faptul, că în data de 7 iulie 2006, pătruns în locuința numitei și din camera părții vătămate, a sustras un tub de ulei de plajă și un acumulator de
telefon mobil marca "Nokia", fără drept și pe care și le-a însușit, astfel că față de persoana inculpatului, care posedă antecedente penale și față de valoarea redusă a prejudiciului cauzat, văzând disp. art.74, art.76 lit. c Cod Penal, art.80 alin 1.Cod Penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea s-a reținut că inculpatul a comis cu vinovăție, intenție directă infr.prev. de art.208. 1.Cod Penal, rap. la art.209 alin 1 lit. g, i Cod Penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod Penal, respectiv infracțiunea de furt calificat în dauna avutului privat cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prin faptul că în noaptea de 9 iulie 2007, inculpatul a pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate, fără drept și a sustras și însușit, un cu două boxe audio, un telefon mobil marca "SIEMMENS A 50", cu încărcător, un suport veioză, un aparat foto. Astfel că față de persoana inculpatului, care și-a recunoscut fapta și față de pericolul social al faptei comise, având în vedere contextul și împrejurările comiterii faptei și valoarea redusă a prejudiciului cauzat, văzând disp. art.74, art.76 lit. c Cod Penal, art.80 alin. 1.Cod Penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoare orientată sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea s-a reținut că inculpatul a comis cu vinovăție, intenție directă infr.prev.de art.180 alin. 1.Cod Penal, respectiv infracțiunea de lovire în formă simplă, prin faptul că în data de 12.09.2006, a lovit pe partea vătămată G, cu o piatră, la umărul stâng, partea vătămată neavând certificat medico-legal, astfel că față de persoana inculpatului și pericolul social al faptei comise, văzând disp. art.74, art.76 lit. e Cod Penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu amenda orientată spre minimul special prevăzut de lege.
S-a reținut că inculpatul a comis cu vinovăție, intenție directă infr.prev. de art.217 alin. 1, cu aplic. art.37 lit. b, respectiv starea de recidivă postexecutorie, și infracțiunea de distrugere prin faptul că în data de 4 2006, inculpatul cu intenție a spart geamul de la aparatul de jocuri electronice aparținând barului SC SRL, astfel că față de persoana inculpatului, care posedă antecedente penale și față de valoarea prejudiciului redusă, față de pericolul social al faptei comise, văzând disp. Art.74, art.76 lit. e Cod Penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu amenda, orientată sub minimul special prevăzut de lege.
Întrucât inculpatul a comis șapte fapte penale în concurs real instanța de fond a reținut că sunt incidente disp. art.33 lit. a, art. 34 lit. b, e Cod Penal,inculpatul, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 10 luni închisoare.
Pentru ca pedeapsa aplicată spre executare inculpatului să-și atingă scopul preventiv cât și coercitiv, având în vedere că inculpatul este recidivist, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție, conform disp. art.57, art.71 Cod Penal, respectiv pe durata detenției inculpatul pierde drepturile prev. art.64 lit. a, b
Cod PenalÎntrucât, inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv și motivele pentru care a fost arestat se mențin, în baza art.350 C.P.P. rap. la art.160 lit. b C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată spre executare inculpatului durata arestării preventive, din data de 12.01.2007, la zi, având în vedere că s-a menținut măsura arestării preventive pe toată perioada judecării procesului.
Referitor la latura civilă s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 11810 lei, însă având în vedere că o parte din bunurile sustrase i-au fost restituite, respectiv telefonul mobil, poșeta, iar în ce privește carnetul de CEC, aceasta a blocat eventuala sustragere a banilor, s-a apreciat ca fiind justificată, doar suma de 310 lei, deoarece din suma de 400 lei sustrași de inculpat, 140 lei au fost restituiți, astfel a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și în baza art.14 C.P.P. rap. la art.998 civ. s-a dispus ca inculpatul să plătească părții civile suma de 310 lei.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind justificată suma de 50 lei, pretinsă de partea civilă, suma de 70 lei, pretinsă de partea civilă, suma de 350 lei, pretinsă de partea civilă, reprezentând contravaloarea geamului spart la jocurile electronice precum și suma pretinsă de partea civilă, de 130 lei, este justificată, deoarece acesta a cumpărat bunuri de la inculpat, fără să știe că sunt furate, astfel că cererea acestuia a fost apreciată ca întemeiată, astfel fiind în baza art.14 C.P.P. rap. la art.998 civ. și s-a dispus ca inculpatul să plătească, părții civile suma de 50 lei, părții civile, suma de 70 lei, părții civile, suma de 130 lei și părții civile suma de 130 lei, pretenții civile.
S-a luat act că părțile vătămate și G au arătat că nu au pretenții față de inculpat.
Împotriva sentinței penale menționate, a declarat apel inculpatul -.
Acesta, prin avocat, a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei în sensul că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, în condițiile în care se consideră nevinovat, solicitând achitarea.
În subsidiar, solicită reducerea pedepselor aplicate prin a da eficiență maximă a circumstanțelor atenuante.
Prin decizia penală nr.111/A/10 septembrie 2008, Tribunalul Vâlceaar espins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat -, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus în continuare starea de arest preventiv până la zi.
A obligat pe apelantul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare față de stat, în care se include și onorariu oficiu avocat apelant în sumă de 100 lei ce va fi suprtată din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în ce privește existența infracțiunilor pentru care a fost condamnat, instanța de fond a avut în vedere declarațiile părților vătămate, declarații de inculpat precum și declarațiile martorilor, - și -, prin care faptele sunt confirmate și dovedite pe deplin.
Potrivit art. 1. pr. pen. "Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală".
Ori în speță, tribunalul a constatat că vinovăția inculpatului este indubitabilă, apelantul-inculpat fiind condamnat conform faptelor comise și dovedite ca atare.
Și în privința individualizării pedepsei, tribunalul a constatat că instanța de fond a respectat cerințele prevăzute de art. 72. pen. făcând aplicarea art. 80. pen. privind concursul dintre circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepselor aplicate sub minimum special nefiind obligatorie.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că sentința apelată este legală și temeinică motiv pentru care a respins apelul declarat de apelant este nefondat.
Nemulțumit de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul a formulat recurs, criticând-o sub apsectul temeiniciei pedepselor aplicate pe care le apreciază prea severe.
Examinând recursul inculpatului, în raport cu motivul invocat, cât și din oficiu, curtea îl consideră netemeinic.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a nu mai puțin de 7 infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, distrugere și lovire, fapte ce rezultă fără echivoc din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Fișa de cazier judiciar nu-l recomandă ca pe o persoană tocmai liniștită, acesta aflându-se în ambele forme de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, prevăzute de art.37 lit.a și b Cod procedură penală.
În ce privește modalitatea de comitere a faptelor, și aceasta evidențiază împrejurări care imprimă un caracter agravant, ( prin efracție, constrângere, în timpul nopții), atât persoanei inculpatului, cât și infracțiunilor în concret.
Cu toate acestea, în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor, instanța a dat eficiență circumstanțelor atenuante reducând pedepsele aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de legiuitor.
Dispozițiile art.72 Cod penal, reprezintă coordonatele în cadrul cărora se realizează adaptarea pedepsei concrete fiecăreia din faptele comise dar întotdeauna sancțiunea la care se ajunge în urma individualizării, trebuie să răspundă și nevoilor de apărare socială, conducând în același timp la reeducarea celui supus coercițiunii.
Așa cum se prezintă circumstanțele de fapt, ce particularizează atât comiterea infracțiunilor, cât și persoana inculpatului, acesta a demonstrat perseverență infracțională, incorigibilitate, indiferență totală față de lege și valorile sociale ocrotite de aceasta, cât și o înclinație aproape fiziologică pe calea comiterii faptelor antisociale.
Aceste atribute ce ilustrează personalitatea inculpatului impun reacții ferme de apărare socială, instanțele au manifestat oricum destulă clemență, însă având în vedere că parchetul nu a promovat recurs în cauză, nu se poate agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
Ținând seama de argumentele precedente, conform dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge recursul inculpatului, obligându-șl pe acesta potrivit art.192 Cod procedură penală la plata cheltuiuelilor judiciare efectuate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul penal formulat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.11.1982, în orașul H, domiciliat în comuna, sat, județul V, cetățean român, fără studii, necăsătorit, fără ocupație, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 111/A din 10 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția penală, în dosarul nr-.
Deduce la zi durata arestului preventiv.
Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul de avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh. dr.
Grefier,
Red.:
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:
Jud.apel:
.
24.11.2008.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Marius Gabriel