Furtul (art.208 cod penal). Decizia 67/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 67
Ședința publică de la 05 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 221 din data de 14 iunie 2007 Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 29 ianuarie 2008, în ședință publică ( cu participarea atunci, ca reprezentant al Ministerului Publica doamnei procuror ), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi când,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 179 din 28 februarie 2007, Judecătoria Bârlad 1-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.08.1977 în Bârlad, jud. V, CNP - -, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație, concubinaj, recidivist, domiciliat în Bârlad, str. -, nr. 4, --4,. A,. 17, jud. V, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. l, 209 alin. l lit. i Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal și cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în dauna părții vătămate, domiciliată în Bârlad, str. -. -. nr. 99, jud.
Pe durata prev. de art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
Instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată.
A obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 300 lei RON, reprezentând prejudicii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ziua de 21.11.2005, partea vătămată a plecat de la locuința sa, în jurul orelor 8,30, iar la plecare, a asigurat ușile de acces în locuință.
Când s-a întors, în jurul orelor 12, partea vătămată a constatat că îi lipsesc bani (respectiv 300 RON) bani ce se aflau împreună cu niște acte contabile, în bucătăria locuinței și care îi fuseseră aduși de către numitul, în ziua de 20.11.2005.
Tot partea vătămată a constatat ca fereastra dormitorului era întredeschisă.
Organele de politie au fost anunțate și s-au deplasat la locuința persoanei vătămate în ziua comiterii furtului, efectuând cercetarea la fața locului.
Cu această ocazie, s-au ridicat urme papilare de pe ramele canaturilor de la fereastra dormitorului mic situată în partea de est a locuinței și în urma exploatării acestor urme prin raportul de constatare tehnico științifică, s-a concluzionat că urmele papilare "au fost create de degetele: mare de la mâna, mare de la mâna dreaptă și arătător mijlociu de la mâna ale numitului".
Inculpatul trăiește în concubinaj cu numita și sunt vecini cu partea vătămată.
Atât partea vătămată cât și inculpatul au declarat că acesta din urmă - - nu a fost niciodată în curtea locuinței părții vătămate, astfel încât existența urmelor papilare de pe canatul exterior al ferestrei dormitorului nu se explica altfel decât prin pătrunderea inculpatului în locuința părții vătămate în data de 21.11.2005.
În prima declarație, partea vătămată a declarat că îi bănuiește pe minorul, în vârstă de 11 ani, deoarece acesta mai fusese în curtea sa. Ulterior însă s- dovedit că nu acesta a pătruns în locuința persoanei vătămate.
Inculpatul nu a recunoscut nici măcar pătrunderea în curtea locuinței părții vătămate, cu atât mai puțin sustragerea sumei de bani.
Cu privire la existența sumei de 300 RON în locuința părții vătămate au dat declarații martorii, și, declarații care se coroborează cu declarația părții vătămate, cu procesul verbal de cercetare la fața locului și cu declarația martorului.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a mai constatat și faptul că o scândură din gardul ce desparte locuința părții vătămate de cea a inculpatului este ruptă puțin.
Prejudiciul cauzat părții vătămate este în sumă de 300 RON nu a fost recuperat.
În cauză, nu s-a început urmărirea penală față de numitul, deoarece acesta nu a participat la comiterea faptei și nici nu are vârsta minimă legală pentru a fi urmărit penal.
Nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul pentru furtul bijuteriilor arătate de persoana vătămată ca fiind sustrase din locuința sa, deoarece nu au existat probe că autor al acestui furt este tot inculpatul .
Potrivit principiului "in dubio pro reo", s-au aplicat dispozițiile art. 228 alin.6 raportat la art.10 lit. c pr. pen.
S-a disjuns cauza privind furtul bijuteriilor reclamat de partea vătămată și s-au trimis organelor de politie actele: copie după declarația părții vătămate, copii după declarațiile martorilor, în vederea identificării autorilor.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu: plângerea părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părtii vătămate, declarațiile martorilor, raport de constatare tehnico - științifică, declarațiile inculpatului, proces verbal de aducere la cunoștința a inculpatului
Deși inculpatul a încercat prin probele pe care și le-a propus și au fost administrate în instanță să-și construiască un alibi în sensul că în ziua faptei a fost plecat de la domiciliu, împreună cu concubina sa,de dimineață până seara târziu, orele 23, întâi intr-o vizită la o mătușă, apoi la piață și ulterior la părinții săi, cu care au sărbătorit evenimentul religios din acea zi, instanța apreciază ca probele sale nu înlătură indubitabil prezumția sa de nevinovăție și sunt făcute "pro causa".
Astfel, instanța apreciază că declarațiile martorului și ale tatălui inculpatului, sunt subiective, având interes în cauză de a-1 exonera pe inculpat de răspunderea penală prin prisma relațiilor afective cu acesta.
Inculpatul și martorul exclud posibilitatea ca în mod întâmplător urmele papilare găsite la locuința părții vătămate, să fie ale inculpatului, susținând că inculpatul nu a vizitat niciodată locuința acesteia și nici nu a ajutat-o niciodată la în gospodărie.
Susținerea acestora, infirmată de concluziile expertizei tehnico științifice nr. - din 03.03.2006, duc la concluzia certă că urmele au fost lăsate cu ocazia pătrunderii inculpatului în locuința părții vătămate cu scopul sustragerii de bunuri.
Față de probele administrate în cauză instanța a apreciat că vinovăția inculpatului a fost dovedită, fiind înlăturată indubitabil prezumția de nevinovăție.
În temeiul art. 208 alin. l, 209 alin. l lit. i Cod penal, cu referire la art.37 lit. a Cod penal instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia se vor avea în vedere disp. art.345 Cod proc. pen. art. 52 și 72 Cod penal.
Inculpatul este în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru art. 211 al. 2, lit. d, Cod penal prin sentința penala nr. 159/08.06.2000 a Tribunalului Vaslui, decizia penală 240/11.07.2000 a Curții de APEL IAȘI, fiind arestat la data de 28.12.1999, liberat la data de 11.11.2003 cu un rest de777de zile. De asemenea inculpatul a mai fost condamnat anterior și pentru alte fapte de furt.
La data săvârșirii faptei din prezenta cauză, 21.11.2005, inculpatul era liberat condiționat, virtual în executarea pedepsei.
Având în vedere vârsta inculpatului, cuantumul redus al prejudiciului, instanța a apreciat că se pot reține în aceste aspecte ca circumstanțe atenuante, în temeiul art. 74 Cod penal, urmând ca în baza art. 76 Cod penal să se coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Pe durata prev. de art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.
În temeiul art.14 Cod pr. pen, cu referire la art. 346 Cod pr. pen și art. 998 cod civil instanța, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă obligând pe inculpat să plătească părții vătămate despăgubiri, reprezentând suma de bani sustrasă.
Ca o consecință a condamnării, în temeiul art. 191 Cod pr. pen, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul susține, în esență, că nu el a comis infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcină.
În apelul parchetului se arată că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra liberării condiționate, fie în sensul menținerii acesteia, fie în sensul revocării ei.
Prin decizia penală nr. 221 din 14 iunie 2007, Tribunalul Vaslui a respins apelul declarat de inculpatul și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinței penale nr. 179 din 28 februarie 2007 a Judecătoriei Bârlad, pe care a desființat-o, în parte, în latura penală.
Rejudecând cauza, a menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 777 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicat prin sentința penală nr. 159/2000 a Tribunalului Vaslui.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că în mod just și în deplin consens cu materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de furt calificat avut privat, prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. i Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 21. 11. 2005, a pătruns prin escaladarea unei ferestre în locuința părții vătămate și, din interior, a sustras suma de 300 lei.
În acest sens sunt depozițiile martorilor,
, care se coroborează cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, cu conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului, precum și cu declarațiile părții vătămate.
Toate aceste probatorii sunt de natură a răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, fiind cert stabilită prezența sa în locuința părții vătămate, în perioada anterioară momentului descoperirii lipsei sumei de bani.
Prezența urmelor papilare de la ambele mâini ale inculpatului, pe tocul geamului descoperit deschis la puțin timp după constatarea dispariției banilor, precum și probele indubitabile privind prezența sumei de 300 lei în locuința părții vătămate, conduc cu claritate la concluzia că inculpatul este autorul sustragerii, chiar dacă acesta fapta apreciind, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 76 dosar urmărire penală, că probatoriul administrat ar fi insuficient.
În mod just, instanța de fond a înlăturat susținerile concubinei inculpatului, ca fiind subiective, în mod evident.
Depoziția martorului - tatăl inculpatului - este lipsită de relevanță în cauză, deoarece acesta confirmă prezența inculpatului la locuința sa în jurul orei 12,00, ori furtul a fost comis în intervalul de timp în care partea vătămată a fost plecată din locuință, respectiv 8,30-12,00.
Susținerile inculpatului apelant cu privire la abilitatea și competența specialiștilor care au întocmit raportul de constatare tehnico - științifică criminalistică dactiloscopică, precum și cele referitoare la gravele erori conținute de acest raport sunt simple afirmații aflate în contradicție cu normele procedurale și cu materialul probator administrat în cauză.
Din conținutul raportului de constatare tehnico - științifică criminalistică dactiloscopică rezultă că lucrarea a fost efectuată de un expert criminalist și un specialist criminalist, cu respectarea dispozițiilor art. 113 Cod de procedură penală, iar " gravele erori" invocate se regăsesc sub forma unor greșeli de dactilografiere de la fila 5 din raport - unde s-a consemnat greșit că s-a efectuat comparația între "urma papilară din foto 3 comparativ cu impresiunea degetului mijlociu de la mâna dreaptă" a inculpatului - și care nu poate fi examinată prin izolarea ei din întreg conținutul raportului, așa cum se încearcă în motivarea apelului de către inculpat.
Din depozițiile martorului rezultă că acesta a asistat la prelevarea urmelor papilare, identificate cu prilejul efectuării cercetării la fața locului și a semnat suportul pe care au fost atașate, susținerile inculpatului privitoare la modul defectuos în care s-a efectuat prelevarea fiind în mod evident lipsite de suport probatoriu.
purtătoare de urme papilare se află în plicul de la fila 54 dosar de urmărire penală, care este închis și are aplicată ștampila Poliției municipiului Bârlad; acesta este intact și nu prezintă urme care să conducă la concluzia că ar fi fost posibilă alterarea conținutului, așa cum se afirmă în motivarea scrisă a apelului inculpatului.
Cât privește apelul parchetului, acesta este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 61 alin 1 teza 2 Cod penal, dacă în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei "cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune,fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea".
Tribunalul apreciază că, în raport de criteriul indicat de dispoziția legală invocată, nu se impune revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de777zile, urmând a se dispune menținerea acesteia.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b și pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, va respinge apelul inculpatului și se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinței penale nr. 179 din 28 februarie 2007 a Judecătoriei Bârlad, care va fi desființată în parte, în latura penală.
Rejudecându-se, se va menține liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de777zile și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către inculpatul, fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări, câtă vreme vinovăția sa nu a fost confirmată în mod indubitabil de probele administrate în cauză. Susținându-și în mod constant nevinovăția, inculpatul apreciază ca nelegală și netemeinică soluția instanțelor de fond care și-au argumentat soluția de condamnare pe expertiza dactiloscopică, probă neconcludentă sub acest aspect, atât datorită viciilor cu privire la întocmirea sa, cât și îndoiala ce rezidă din concluziile întocmite.
Pe fondul cauzei apreciind că în cauză planează dubiu asupra vinovăției sale, inculpatul solicită achitarea sa.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, raportat la cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 18 Cod procedură penală, Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Articolul 63 alin. 2 Cod procedură penală enunță două principii fundamentale ale procesului penal și anume: principiul potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită și principiul aprecierii probelor.
Din analiza probatoriului administrat în prezenta cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, în condițiile unei cercetări lapidare, care a omis analiza și dovedirea fondului cauzei, respectiv săvârșirea infracțiunii de furt, axându-se în mod exclusiv pe confirmarea susținerilor părții civile, rezultă că singurul aspect probat cu certitudine îl constituie împrejurarea că partea civilă intrat în posesia sumei de 300 lei RON, sumă ce a fost sustrasă.
În ceea ce privește vinovăția inculpatului recurent în săvârșirea infracțiunii de furt calificat se relevă cu prisosință că probele administrate în cauză nu sunt în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la vinovăția inculpatului.
În acest sens, trebuie remarcată în primul rând și în mod esențial chiar plângerea formulată de partea vătămată, cât și declarațiile ulterioară ale acesteia (fila 8 dosar urmărire penală, plângerea inițială formulată - fila 24 - 27 dosar urmărire penală, declarațiile părții vătămate) în care nu face absolut nici o referire la inculpatul recurent, ci reclamând sustragerea sumei de bani de către persoane necunoscute precizează că "bănuie de acest lucru pe vecina sa, și pe băiatul acesteia, ".
- indiferent de soluția pronunțată de procuror cu privire la acest aspect - este și faptul că la data de 1 decembrie 2005 partea vătămată își completează plângerea formulată la 21 noiembrie 2005 (!!!) reclamând faptul că la aceeași dată când s-a sustras suma de 300 lei - respectiv 21 noiembrie 2005, iar fi fost sustrase și o serie de bijuterii.
Ori această stare de lucruri presupune prezența făptuitorului în mai multe încăperi din locuința părții vătămate sau cel puțin în două dintre acestea: bucătăria (unde se susține că fusese lăsată suma de bani sustrasă) și, respectiv, încăperea unde se aflau bijuteriile (pare greu de crezut că acesta să se fi aflat tot în bucătărie) aspect de natură să confere organelor de cercetare posibilitatea prevalării mai multor probe fizice care să conducă la depistarea autorului.
În altă ordine de idei, situația în care cele reclamate de către partea vătămată se confirmă, în sensul că au fost sustrase și bijuterii - pare puțin probabil că la aceeași dată în aceleași împrejurări de timp și de loc (trebuie făcută precizarea că intervalul de timp în care se puteau comite faptele nu era destul de mare, atât cât să permită acțiuni succesive) cel puțin două persoane să fi pătruns în locuința părții vătămate și să sustragă bunuri diferite.
La fel de surprinzător este și faptul că, în urma declarației părții vătămate din 10 martie 2006 - completată la 13 iunie 2006 (!!!) după trei luni și, respectiv, după circa 6 luni de la data faptei reclamate, cu privire la faptul că, cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de 21 noiembrie 2005, organele de poliție au prelevat urme papilare - în care precizează că "concubinul lui - fără a indica numele, nu a fost în imobil", la aceeași dată - 10 martie 2006 - se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și începerea urmăririi penale față de inculpatul .
Raportul de constatare tehnico-științifică, întocmit la data de 3 martie 2006, concluzionează în sensul că urmele papilare de pe ramele canaturilor de la fereastra dormitorului mic situată în partea de est a locuinței (părții vătămate) au fost create de degetele: mare de la mâna (foto 3,4), mare de la mâna dreaptă (foto 5) și arătător, mijlociu de la mâna (foto 6,7) a numitului " (filele 48 - 53 dosar urmărire penală). Până la data de 10 martie 2006, când s- dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, este singura probă care face referire la inculpatul.
De altfel, și ulterior, raportul menționat rămâne singura probă care atribuie o legătură inculpatului, cu fapta de furt din 21 noiembrie 2005 reclamată de partea vătămată.
nici o probă administrată ulterior, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, nu plasează prezența inculpatului la domiciliul părții vătămate în ziua respectivă
Nici una din declarațiile martorilor audiați - singurele probe administrate, de altfel, după raportul de constatare tehnică întocmit la 3 martie 2006, pe tot cursul procesului - nu face nici măcar o referire la inculpatul, toate axându-se pe existența sumei de bani, a modului în care au intrat în posesia părții vătămate etc. dar fără să fie menționat în vreun fel numele inculpatului, cel puțin că ar fi persoana bănuită de martori ca fiind autorul faptei.
Nici hotărârile judecătorești și nici cazierul inculpatului, de unde rezultă statutul de recidivist al acestuia, nu constituie probe, în sensul legii penale, în dovedirea vinovăției inculpatului. Statutul de recidivist al acestuia nu constituie o prezumție a vinovăției acestuia, ci doar elemente de natură să contribuie la încadrarea juridică a faptei și a sancțiunii, astfel că atașarea copiilor după hotărârile de condamnare la dosarul de urmărire penală rămâne fără relevanță în planul stabilirii existenței conflictului de drept dedus soluționării.
Astfel cum am precizat, singura probă care face referire la inculpatul recurent este raportul de constatare tehnico-științifică care precizează că urmele papilare aparțin acestuia.
Deosebit de faptul că în lipsa unor alte probe care să susțină și să confirme concluziile cuprinse în acest raport, acesta - raportul de constatare - nu constituie dovada irefutabilă a vinovăției inculpatului, trebuie remarcate inadvertențele cuprinse de acesta cu privire la mâna cu care s-a făcut comparația, fiind menționată mâna dreaptă, deși impresiunea degetului s-a făcut de la mâna (fila 5 din raport), care sunt de natură să atribuie acestuia un dubiu cu privire la exactitatea concluziilor inserate.
Chiar dacă am admite susținerea instanței de apel, în sensul că respectiva inadvertență constituie o "greșeală de dactilografiere" așa cum am precizat, în lipsa altor probe certe de vinovăție, raportul de constatare nu este în măsură să dovedească cu certitudine împrejurarea că inculpatul este autorul infracțiunii de furt.
În acest sens trebuie observate dispozițiile art. 356 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, potrivit cărora expunerea trebuie să cuprindă, printre altele,analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, și nu doar expunerea probelor, astfel cum a procedat instanța de fond.
De altfel, analiza probelor de către instanța de fond, aceasta fiind și critica adusă acesteia, ar fi condus-o la pronunțarea unei soluții diametral opuse, întrucât nu puteau aprecia cum declarațiile inculpatului - constante în ceea ce privește nerecunoașterea faptei sau "procesul verbal de aducere la cunoștință a inculpatului" s-au constituit pentru instanța de fond în probe care "au dovedit vinovăția inculpatului".
Chiar dacă nesocotirea dispozițiilor procedurale menționate cu privire la conținutul dispozițiilor a fost suplinită de instanța de apel, nici argumentele invocate de aceasta în considerentele deciziei pronunțate nu sunt în măsură să convingă asupra celor reținute
Astfel, instanța de apel apreciază că în sensul stabilirii vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat sunt declarațiile martorilor, și, care se coroborează, desigur, cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică.
Ori, astfel cum au evidențiat deja cu ocazia analizării probelor administrate în cursul urmăririi penale, martorii indicați de către instanța de apel (fila 28, 29, 30 și 40 dosar fond) nu fac absolut nici o referire la inculpatul-recurent, ci doar la faptul că "au cunoștință de faptul că partea vătămată avea suma de 300 lei lăsați pe masa din bucătărie".
Procesul penal este guvernat și de un alt principiu fundamental, cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căruia acela împotriva căruia a fost declanșat un proces-penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului la apărare.
Fiind o prezumție relativă, prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăției în cursul activității de probațiune numai prin probe certe de vinovăție.
Când, ca urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției și această îndoială nu este înlăturată după administrarea de noi probe, prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială fiind în favoarea inculpatului, potrivit principiului "in dubio pro reo".
Instanța de control judiciar apreciază că probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele analizate în mod exhaustiv, nu sunt în măsură să facă dovada vinovăției inculpatului recurent.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse și în aplicarea principiului potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită, Curtea apreciază că toate probele dosarului converg spre concluzia că inculpatul nu este autorul infracțiunii de furt calificat.
Așa fiind, Curtea urmează ca, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. Cod procedură penală, să admită recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 221 din 14 iunie 2007, a Tribunalul Vaslui și a sentinței penale nr. 179 din 28 februarie 2007, a Judecătoriei Bîrlad, pe care le va desființa în totalitate.
În rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, va dispune achitarea inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicare art. 37 lit. a, art. 74 și 76 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 3 Cod procedură penală va fi respinsă cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 221 din 14.06.2007 a Tribunalului Vaslui și a sentinței penale nr. 179 din 28.02.2007 a Judecătoriei Bârlad, hotărâri pe care le casează integral.
Rejudecând cauza:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală achită pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.08.1977, în Bârlad, județul V, CNP -, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație, recidivist, domiciliat în Bârlad, str. -, nr. 4, --4,. A,. 17 jud. V, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal și cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în dauna părții vătămate.
Respinge cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză de 150 lei rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
04.03.2008
Tribunalul Vaslui
Jud.
Jud.
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Iulia Elena Ciobanu, Mihaela
