Furtul (art.208 cod penal). Decizia 697/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 697/
Ședința publică din 11 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.176 din data de 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loca la data de 04 2008, când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1044 din 3 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul, fiul lui și, născut la 27 septembrie 1979 în comuna, județul A, cu domiciliul în comuna, județul A, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.2075/2001, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr.72/2001, s-a dispus, în baza art.208, 209 alin.1 lit.a,e, g și i cu aplic.art.75 lit.c Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate de furt calificat, pedepsele fiind contopite, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condițiile art.86/1 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 5 ani.
Intrucât motivele invocate de revizuient împotriva acestei hotărâri, în sensul că în mod greșit i s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art.75 lit.c Cod penal, precum și starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece la data săvârșirii faptelor era minor, nu se încadrează în cele prevăzute de art.394 Cod pr.penală, instanța de fond a respins ca atare această cerere.
Totodată, prima instanță a mai reținut că același motive au mai fost invocate de revizuient și în contestația la executare care a făcut obiectul dosarului nr-, soluționat definitiv prin sentința penală nr.2939 din 7 2007, prin care această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr.49/R din 21 ianuarie 2008 Tribunalului Argeș, rezolvându-se astfel fondul cauzei cu autoritate de lucru judecat.
De asemenea, prima instanță a mai arătat că starea de recidivă reținută greșit în hotărârea de condamnare definitivă, nu mai poate fi înlăturată decât printr-un eventual recurs în anulare, cale de atac ce nu mai este prevăzută de actualul cod de procedură penală.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, reiterând, în esență, aceleași motive invocate ca și la prima instanță, și anume faptul că nici organele de urmărire penală și nici instanțele nu au verificat starea de minoritate a sa, fapta fiind săvârșită la 15 iulie 1997, iar revizuientul fiind născut la 27 septembrie 1979, rezultând din această împrejurare faptul că se impune schimbarea încadrării juridice pentru că era minor la data săvârșiri faptei.
Solicită, în consecință, urmare acestei erori să se aibă în vedere limita de pedeapsă corespunzătoare vârstei sale ca minor și nu ca major, cu consecințe asupra micșorării cuantumului pedepsei.
Ca urmare, apelantul-revizuient a solicitat admiterea cererii sale, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit dispozițiilor art.394 lit.a Cod pr.penală, pentru revizuirea pe fond a cauzei.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.176 din 18 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient, pe care l-a obligat la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că solicitarea apelantului-revizuient de reținerea stării de minoritate la data săvârșirii faptei, nu poate fi analizată în cadrul unei cereri de revizuire, întrucât acesta avea posibilitatea de a invoca starea de minoritate în fața instanței de fond cât și a instanțelor de apel și recurs, investite cu soluționarea cauzei, în care a fost inculpat, o atare situație existând și la data la care a fost judecat și condamnat pentru infracțiunile prevăzute de art.208 și 209 Cod penal.
Ca urmare, apreciind că aspectele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art.394 Cod pr.penală, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient.
Impotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că se impune casarea ambelor hotărâri ca fiind nelegale și netemeinice, iar pe fond, admiterea cererii sale de revizuire, potrivit disp.art.394 lit.a Cod pr.penală, întrucât la data comiterii faptei era minor, situație ce ar atrage reducerea pedepsei, precum și înlăturarea stării de recidivă ce i-a fost reținută pentru o infracțiune vizând circulația pe drumurile publice săvârșită ulterior, pentru care a fost condamnat, hotărâre prin care, însă i s-a revocat pedeapsa de 3 ani, ce i-a fost reținută prin sentința ce face obiectul revizuirii, pedeapsă nelegală, întrucât a fost condamnat ca major deși era minor.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, curtea constată că recursul urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi mai jos exprimate:
Astfel, obiectul cauzei de față este revizuirea sentinței penale nr.2075 din 16 octombrie 2001, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr.72/2001, în cauza în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului - revizuient în această cauză, și a inculpaților, și - - minor, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, constând, în esență, în aceea că împreună, pe timp de noapte, în loc public, prin efracție și escaladare, în cursul anului 1997, au sustras bunuri din autotrenurile ce încetineau viteza, cauzând un prejudiciu de aproximativ 565.000.000 lei.
In prealabil, în această cauză a fost pronunțată sentința penală nr.403 din 5 februarie 2000, în dosarul nr.5704/1998, prin care pentru faptele menționate mai sus, s-a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare, inculpatului la 4 ani închisoare și inculpatului la 4 ani închisoare, în condițiile art.57 Cod penal, inculpatul -, minor, fiind condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, de asemenea în condițiile art.57 Cod penal.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și inculpații, Tribunalul Argeș dispunând, prin decizia penală nr.464 din 8 iunie 2000, pronunțată în dosarul nr.707/2000, admiterea tuturor apelurilor, desființarea în parte a sentinței, cu privire la starea de arest.
Impotriva deciziei au declarat recurs inculpații, iar Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia penală nr.644 din 7 noiembrie 2000, pronunțată în dosarul nr.3646/2000, a admis recursurile, casând sentința și decizia și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Reluând acest ciclu procesual, prima instanță a pronunțat sentința penală nr.2075 din 16 octombrie 2001, pronunțată în dosarul nr.72/2001, ce face obiectul prezentei revizuiri așa cum s-a menționat mai sus.
Prin această sentință, s-a dispus condamnarea inculpaților, revizuient în această cauză, la 3 ani închisoare, de asemenea condamnarea celorlalți inculpați, la 3 ani închisoare, iar - - minor fiind condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, toate pedepsele dispunându-se a se executa în condițiile art.86/1 Cod penal - suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Această sentință a rămas definitivă prin nerecurare.
Ulterior, însă, revizuientul în prezenta cauză, în cursul termenului de încercare de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, a săvârșit infracțiunile de conducere fără permis, refuz de recoltare de probe biologice și părăsirea locului accidentului, incriminate de nr.OUG195/2002, fiind trimis în judecată pentru aceste fapte.
In primă instanță, s-a dispus, prin sentința penală nr.1710 din 9 iunie 2006, achitarea inculpatului pentru aceste infracțiuni.
Parchetul a declarat apel, iar prin decizia penală nr.74 din 5 aprilie 2007 Tribunalului Argeș,apelul parchetului a fost admis, înlăturându-se achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile și dispunându-se condamnarea acestuia la 2 ani închisoare, revocându-se, totodată, și pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2075/2001 a Judecătoriei Pitești, urmând ca inculpatul să execute în total 5 ani închisoare în condițiile art.57 Cod penal.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia penală nr.418 din 5 iulie 2007, admis recursul declarat de inculpat, casând în parte decizia tribunalului și menținând soluția instanței de apel sub aspectul pedepsei de 5 ani închisoare aplicată.
Numai după punerea în executare a acestei ultime hotărâri de 5 ani închisoare, dispusă a se executa în condițiile art.57 Cod penal, inculpatul invocă, pentru prima dată starea de minoritate, în sensul că în mod greșit a fost condamnat prin sentința ce face obiectul revizuirii, la pedeapsa de 3 ani închisoare, ce a fost revocată,întrucât era minor, această pedeapsă fiindu-i aplicată, în mod greșit de către instanțe, ca și major.
Numai urmare acelei revocări, cu consecința executării pedepsei de 5 ani închisoare, pentru care s-a dispus încarcerarea, inculpatul încearcă acum, în faza de executare invocarea acestei stări de minoritate, deși a avut la dispoziție atâtea cicluri procesuale, așa cum au fost menționat în succesiunea lor mai sus.
O atare invocare a acestei stări de minoritate o face însă, și în prealabil, și printr-o contestație la executare, care prin sentința penală nr.2939 din 7 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, i-a fost respinsă ca inadmisibilă, soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr.49/R din 21 ianuarie 2008 Tribunalului Argeș.
Respingându-i-se această contestație la executare, condamnatul introduce, ulterior, această cerere de revizuire, ce face obiectul prezentei judecăți.
Așadar, analizând această cerere de revizuire, prin prisma recursului declarat de condamnat împotriva deciziei penale nr.176 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, prin care s-a menținut sentința penală nr.1044 din 3 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, și luând în considerare toate motivele, așa cum au fost exprimate de instanțe dar și toate stadiile de judecată ce vizează nu numai prezenta hotărâre ce face obiectul revizuirii, dar și ale celorlalte hotărâri ce au legătură cu această cauză, așa cum au fost arătate mai sus, curtea reține următoarele:
In primul rând, revizuientul, în calitatea inițială de inculpat, a parcurs prealabil soluționării cauzei a cărei revizuire se cere, două stadii procesuale, așa cum de altfel au fost menționate, cauza fiind trimisă spre rejudecare, și în toate aceste etape, fie judecata în fond, fie în apel, recurs și apoi din nou în fond, revizuientul nu a invocat starea de minoritate, deși, oricând avea posibilitatea să o facă.
Mai mult, nici în cauza ulterioară ce a atras revocarea, cauză de asemenea ce a fost parcursă în fazele ei firești de fond, apel și recurs, așa cum au fost prezentate, revizuientul nu a invocat, de asemenea, starea de minoritate, deși, la fel avea posibilitatea să o facă.
O atare cauză o invocă însă numai atunci când, efectiv, s-a dispus executarea pedepsei de 5 ani închisoare, urmare a revocării pedepsei anterioare suspendată sub supraveghere, așa cum o invocă și în cauza de față.
Or, curtea constată că în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel, pe considerentele mai sus exprimate, au apreciat că se impune respingerea cererii de revizuire.
Aceasta, deoarece legea procesuală penală este de strictă interpretare și se constată, așa cum de altfel au reținut și celelalte instanțe, că motivul invocat de revizuient și anume, nereținerea stării de minoritate, în cauza în care s-a dispus o pedeapsă în condițiile art.86/1 Cod penal, nu poate fi primit ca întemeiat, pentru următoarele considerente:
In primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, o atare împrejurare, vizând starea sa de minoritate, oricând putea să fie invocată în multiplele stadii procesuale și cicluri procesuale derulate în această cauză ce face obiectul revizuirii și în cealaltă cauză în strânsă legătură cu aceasta, prezentate expres mai înainte, o atare situație neputând fi circumscrisă, în consecință, în mod expres în cazul de revizuire prevăzut la art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, incident admisibilității acestei cereri.
Acesta poate și pentru simplul motiv dar și esențial, ca argument al unei interpretări juridice, ce apelează la sensul uzual, gramatical, al cuvintelor că "a descoperi fapte sau împrejurări" noi, în nici un caz nu poate fi asimilat unei situații "vechi" pe care inculpatul o cunoștea dar pe care nu a invocat-o, deși oricând avea posibilitatea să o facă, în atâtea cicluri procesuale pe care le-a avut la dispoziție.
Mai mult, chiar dacă, în subsidiar, s-ar avea în vedere că subzistă cazul de admisibilitate a revizuirii prevăzut de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, nu este suficient numai existența unui asemenea caz pentru admiterea cererii de revizuire, întrucât prevederile art.394 alin.2 Cod pr.penală, arată că acest caz de la lit.a, constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Or, în cauză, invocarea stării de minoritate nu poate duce decât la o soluție de reducere a pedepsei și, nicidecum, de achitare, așa cum pretinde textul art.394 alin.2 Cod pr.penală, având în vedere pericolul social al faptelor deosebit de grave reținute în sarcina sa, cooperarea infracțională, prejudiciul produs, și nici o soluție de încetare.
Aceasta, înseamnă că în conformitate cu actualele prevederi ale codului d e procedură penală, nu este admisibilă decât revizuirea hotărârilor netemeinice sau nelegale, sub aspectul existenței sau inexistenței faptei, ori a vinovăției autorului, precum și a celor ce sunt netemeinicie sau nelegale sub aspectul încetării procesului penal.
Prin urmare, revizuirea trebuie să fie totală și nu parțială, în sensul de a conduce la o soluție radicală opusă celei pronunțate anterior, și anume achitarea celui condamnat sau condamnarea celui achitat ori în privința căruia s-a încetat procesul penal.
Ca urmare, invocarea stării de minoritate, în sensul că în mod greșit a fost condamnat ca major deși era minor, nu poate fi inclusă în nici unul dintre aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie sus-invocate, deoarece nu este în măsură să ducă la înlocuirea unei soluții de condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal.
Așa fiind, numai prin respectarea condițiilor cumulative prevăzute de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, și art.394 alin.2 Cod pr.penală, se poate ajunge la admisibilitatea cererii de revizuire, ceea ce nu este cazul de față.
Cum legea procesuală penală română este de strictă interpretare, considerăm că nici o altă prevedere legală, fie ea în legea internă, fie în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi primită, fără să afecteze principiul sus-menționat al strictei aplicări a legii procesuale penale naționale.
Desigur, în cauză subzistă o eroare, o greșeală pe care nici inculpatul ca parte în proces, nici instanța, din oficiu, nu a invocat-o, eroare, însă, ce nu poate fi îndreptată decât în condiții exacte circumscrise riguros de lege, care însă nu sunt îndeplinite în această procedură a revizuirii în speța de față, așa cum s-a arătat.
Pe de altă parte, ar însemna să înfrângem, oricând, poate și arbitrar, pentru a corija o eventuală eroare sau greșeală de judecată ce poate surveni în procesul penal, puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, prin "forțarea" în afara legii și a spiritului ei, a promovării a unei căi extraordinare de atac.
Ar însemna, că îndreptarea erorii să se facă lezând grav principiile autorității de lucru judecat și al respectării stricte a legii procesuale, ce guvernează materia penală, ceea ce în opinia completului majoritar este de neconceput.
In fine, o ultimă apreciere, tot aspectul respingerii recursului declarat în cauză.
Recursul introdus nu poate fi primit și pentru că nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute la art.385/9 pct.1-21 Cod pr.penală, în care se poate exercita această cale de atac, deoarece cazul pretabil în speță, cel de la pct.18, nu poate fi luat în considerare, deoarece o atare eroare privind minoritatea nu a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Așa fiind, cum nu mai există nici alte cazuri care invocate din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, ar atrage reformarea hotărârii atacate, curtea, cu majoritate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe recurentul-revizuient la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul, fiul lui și, născut la 27 septembrie 1979 în comuna, județul A, cu domiciliul în comuna, județul A, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 176 din data de 18.09.2008 pronunțată de Tribunalului Argeș, în dosar nr-.
Obligă pe recurentul revizuient la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
Jud.apel
18 2008
OPINIE SEPARATA
Contrar opiniei majoritare, consider că recursul trebuia admis, trebuiau casate hotărârile instanțelor de apel și fond și trebuia admisă cererea de revizuire, în principiu, urmând să se trimită cauza Judecătoriei Pitești, pentru rejudecarea fondului.
Din datele dosarului, rezultă că revizuientul a fost trimis în judecată, în mod greșit, prin rechizitoriul nr.2213/P/1997 din 15 mai 1998, ca major, deși din toate actele dosarului de urmărire penală rezulta că acesta era minor la data săvârșirii faptei. Acest lucru s-a realizat atât printr-o eroare de redactare a datei nașterii inculpatului de la acel moment, respectiv trecându-se anul 1977 în loc de 1979, dar și prin faptul că procurorul nu a reținut prevederile art.99 și urm. Cod penal.
La dosar existau, însă, fișa de cazier judiciar a inculpatului din acea cauză, declarația lui, ancheta socială, ordonanța de reținere și, respectiv, ordonanța de arestare preventivă, din care rezulta, fără dubiu, că inculpatul era născut în anul 1979.
Instanța de fond care a dispus condamnarea inculpatului a reținut, de asemenea greșit că acesta s-ar fi născut în anul 1977 și nu numai că l-a condamnat la pedeapsă cu închisoarea, ca major, dar a și reținut în sarcina acestuia circumstanța agravantă legală prev. de art.75 lit.c Cod penal, deoarece în cauză exista și alt minor împreună cu care a fost săvârșită fapta.
In acest fel, inculpatul a primit, în primul ciclu procesual, o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare în condițiile art.57, 71 Cod penal, în timp ce ceilalți minori judecați în aceeași cauză au primit doar 1 an și 6 luni închisoare.
Apelul și recursul inculpatului au fost admise, însă, pe alte considerente decât starea de minoritate a acestuia, astfel încât și în cel de-al doilea ciclu procesual s-a menținut aceeași eroare cu privire la data nașterii inculpatului din acea cauză, dar, dat fiind faptul că acesta a fost condamnat, de această dată la o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare s-a suspendat în baza art.86/1 Cod penal, sentința a rămas neatacată prin intermediul căilor de atac.
Ulterior, inculpatul a mai săvârșit o altă infracțiune pentru care a fost condamnat, reținându-se starea de recidivă față de condamnarea anterioară, deși, în mod normal, prima faptă fiind săvârșită în cursul minorității, aceasta nu ar fi atras reținerea recidivei. Instanța care a judecat infracțiunea ce constituie al doilea termen al recidivei, deși a reținut corect care era data nașterii inculpatului, nu putea să realizeze că primul termen al recidivei îl constituia o condamnare pentru o infracțiune din timpul minorității, deoarece prima hotărâre de condamnare a rămas definitivă la mai mult de 4 ani după data săvârșirii faptei, iar în cazier nu se menționează data săvârșirii faptei, astfel încât condamnarea anterioară, prin sentința penală nr.2075 din 16 octombrie 2001 se putea referi și la o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani.
Nici la judecarea celei de-a doua infracțiuni, inculpatul nu a invocat faptul că ar fi fost minor la data săvârșirii faptei pentru care fusese condamnat în anul 2001, astfel încât această situație a rămas necunoscută instanțelor care l-au judecat în dosarul nr- care, de această dată avea în vedere o faptă săvârșită în anul 2004, când inculpatul era major, dar în interiorul termenului de încercare de 5 ani, stabilit prin prima hotărâre de condamnare.
In consecință, aplicând o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru faptele judecate în acest dosar și revocând beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa anterioară, s-a ajuns la un cuantum total de 5 ani închisoare, cu executare în penitenciar.
La puțin timp după încarcerarea în vederea executării acestei pedepse, condamnatul formulează o contestație la executare, invocând faptul că era minor la momentul săvârșirii furtului pentru care a fost condamnat prin sentința nr.2075/2001, însă, aceasta i-a fost respinsă de către Judecătoria Pitești, soluția rămânând definitivă.
După aceea, condamnatul a formulat prezenta cerere de revizuire, arătând că împrejurarea că era minor la data săvârșirii infracțiunii ce constituie primul termen al recidivei este una nouă, necunoscută la momentul judecării cauzei în fond.
Așa cum rezultă din istoricul expus mai sus, consider că, într-adevăr, această împrejurare nu a fost cunoscută de instanța care a judecat fondul cauzei și constituie o împrejurare nouă, în sensul art.394 alin.1 lit.a și alin.2 Cod pr.penală.
Este adevărat că textul aliniatului 2 restrânge cadrul revizuirii la acele fapte sau împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, text interpretat în practica judiciară ca impunând o soluție contrară celei dispuse prin hotărârea rămasă definitivă.
Așa cum corect a arătat apărătorul inculpatului, în cazul în care acesta ar fi fost judecat ca minor, teoretic i-ar fi putut fi aplicată o măsură educativă, ceea ce nu echivalează cu o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii, așa cum s-a dispus, fără a se cunoaște minoritatea lui.
Condamnarea inculpatului de atunci -, ca major, este consecința unei erori judiciare. După abrogarea articolelor care se refereau la recursul în anulare, prin Legea nr.576/2004, posibilitatea îndreptării erorilor judiciare care au condus la o situație agravată pentru revizuient, nu mai este posibilă sub aspect formal, față de conținutul textelor care reglementează exercitarea căilor extraordinare de atac.
Opinia minoritară este în sensul că judecătorul care constată existența unor erori judiciare ce au afectat grav situația condamnatului, trebuie să găsească o cale pentru a le remedia, neputând invoca neprevederea în lege, deoarece această situație ar echivala cu o denegare de dreptate, care nu este permisă de principiile dreptului românesc, cărora trebuie să li se dea prioritate, ele având forță superioară legii organice ( Codul d e procedură penală), într-o ierarhie consacrată de doctrina judiciară.
Pe de altă parte, art.20 din Constituția României permite aplicarea directă a art.6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, care consfințește dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, astfel încât există, deci, și o prevedere legală care să apere dreptul revizuientului de a fi rejudecat în vederea îndreptării erorilor judiciare.
Calea extraordinară ce poate fi aleasă și care ar avea efecte și asupra situației personale a revizuientului, este, fără îndoială, revizuirea, deoarece situația condamnatului s-ar schimba în mod esențial dacă ar fi fost judecat ca minor (comparând cu celălalt inculpat minor condamnat în aceeași cauză), respectiv acesta ar fi putut primi o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, suspendată pe durata unui termen de încercare de doar 3 ani, așa cum s-a întâmplat în cazul coinculpatului -.
Consecințele ar fi nu doar că pedeapsa rezultantă după revocarea respectivei suspendări ar fi fost mai mică (3 ani și 6 luni), dar, dacă termenul de încercare ar fi fost de 3 ani (ca în cazul coinculpatului -), atunci fapta pentru care revizuientul a fost condamnat prin sentința penală nr.1710 din 9 iunie 2006, s-ar situa chiar în afara termenului de încercare (care începea să curgă la 16 octombrie 2001, în timp ce a doua infracțiune este săvârșită la 27 octombrie 2004).
In această situație consecințele ar fi cu totul diferite, respectiv inculpatul ar fi fost reabilitat la momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni, nu s-ar mai fi impus revocarea beneficiului suspendării pentru o pedeapsă de 3 ani, la care a fost condamnat pentru primul termen al așa-zisei recidive, iar pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce constituie al doilea termen, de 2 ani, putea fi diferit individualizată, dacă se cunoștea situația reală că acesta nu se afla în stare de recidivă.
Toate aceste beneficii de care a fost lipsit revizuientul datorită unor erori judiciare, trebuie avute în vedere atunci când se apreciază asupra posibilității desființării unei hotărâri definitive, chiar și în condițiile în care consecințele, la acest moment, ar fi de constatare a prescripției răspunderii penale pentru prima faptă.
Pentru toate aceste argumente, considerând că revizuientul avea dreptul la un proces echitabil și că inclusiv soluția de încetare a procesului penal, ce s-ar fi putut pronunța după rejudecare, reprezintă o soluție contrară condamnării (în sensul art.394 alin.2 Cod pr.penală), recursul acestuia era fondat, trebuia admis în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală și, rejudecând, trebuia admisă în principiu cererea de revizuire, iar ca urmare cauza trebuia să fie trimisă la udecătoria Pitești, pentru rejudecarea fondului.
In acest caz, cheltuielile judiciare avansate de stat ar fi rămas în sarcina acestuia, în baza disp.art.192 alin.3 Cod pr.penală.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Corina Voicu, Elena Minodora
