Furtul (art.208 cod penal). Decizia 704/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 704/
Ședința publică din 16 decembrie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: Dr. - - - judecător
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr. 156 din 11 septembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, secția penală, în dosarul nr-, intimat inculpat fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul - inculpat apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza împuternicirii avocațiale de substituire pentru avocat -a, lipsind intimatul inculpat și intimata - parte civilă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul parchetului și apărătorul intimatului inculpat, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond schimbarea încadrării juridice din art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu reținerea disp. art. 13 Cod penal.
Apărătorul intimatului inculpat este de acord cu schimbarea încadrării juridice solicitate de reprezentantul parchetului din art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu reținerea disp. art. 13 Cod penal.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr. 629 din 28 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost achitat, în baza art. 11pct. 2 lit b și art. 10 lit d Cod pr.pebală, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.08.1985, în municipiul P, județul A, domiciliat în municipiul P, str. -, -. C,. 14, jud. A, - -, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin 4 combinat cu art.209 alin.1 lit.e și g Cod penal.
A fost condamnat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 78 alin 1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a și c și art.76 lit.d Cod penal, la pedeapsa închisorii de 6 luni. S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art.81 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 2 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal și art.359 Cod pr.penală.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în baza art. 191 Cod pr.penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 25 iunie 2006, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul cu număr de înmatriculare B-11431, proprietatea numitului, fără a poseda permis de conducere.
S-a apreciat, că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de conducere fără permis prev. de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002, text legal în baza căruia s-a dispus condamnarea.
La stabilirea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, în raport de care s-a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei penale prev. de art.52 Cod penal, poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, în condițiile art.81 și urm. Cod penal.
În favoarea inculpatului au fost reținute și circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 Cod penal, cu consecința prev. de art.76 Cod penal, respectiv coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Cu privire la infracțiunea prev. de art.208 alin.4 rap.la art.209 lit."e" și "g" Cod penal, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, deoarece inculpatul nu a avut intenția de a-și însuși pe nedrept autoturismul proprietatea numitului.
În consecință, în baza art. 11 pct.2 lit."a" rap.la art.10 lit."d" Cod pr.penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.4 rap.la art.209 lit."e" și "g" Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, susținând că se impunea condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.4 rap.la art.209 lit."e" și "g" Cod penal, deoarece, acesta, profitând de neatenția proprietarului autoturismului i-a sustras cheile și l-a folosit pe nedrept.
De asemenea, s-a arătat că în raport de circumstanțele faptelor și de persoana inculpatului, se impunea înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare.
TRIBUNALUL ARGEȘ, prin decizia penală nr.156 din 11 septembrie 2008, admis apelul, a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat achitarea inculpatului pentru infr. prev. de art. 208 alin. 4 rap. la art. 209 lit. e și g Cod penal și aplicarea în favoarea acestuia a disp. prev. de art. 74, 76 Cod penal.
S-a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.4 rap. la art. 209 lit. e, g Cod penal și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG195/2002 de la 6 luni la 1 an închisoare.
S-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, înlăturându-se, totodată, aplicarea față de inculpat a disp. art. 81 Cod penal, cu toate consecințele și în baza disp. art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul disp. art. 86/2 Cod penal, s-a fixat termen de încercare de 5 ani.
În temeiul disp. art. 86/3 alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ și să respecte disp. art. 86/3 alin. 1 lit. b -d Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86/4 Cod penal, menținându-se, în rest, dispozițiile sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.4 rap.la art.209 lit."e" și "g" Cod penal, deoarece, din probele administrate rezultă că inculpatul, fiind militar în termen și beneficiind de o învoire de 24 de ore, profitând de neatenția numitului, a sustras de pe masă cheile autoturismului, deplasându-se în direcția, împreună cu martora - Totodată, din declarația părții vătămate, proprietarul autoturismului rezultă că acesta nu l-a încredințat niciodată inculpatului, cu atât mai mult cu cât știa că nu are permis de conducere.
De asemenea, în raport de circumstanțele reale și personale și de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor, nu se justifică reținerea dispozițiilor art,74 și 76 Cod penal, și nici suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 și urm. Cod penal.
Ca urmare, în baza art.379 pct.2 lit."a" Cod pr.penală, a fost admis apelul și desființată în parte sentința, în sensul că s-a înlăturat achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.208 alin.4 rap.la art.209 lit."e" și "g" Cod penal și s-a dispus condamnarea pentru această infracțiune. A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art.74 și 76 Cod penal, urmând ca pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin.1 din OUG nr.195/2002 să fie majorată în limitele prevăzute de textul incriminator.
Au fost înlăturate disp.art.81 și urm. Cod penal și aplicate dispozițiile art.861și urm. Cod penal.
Întrucât inculpatul a săvârșit două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză au fost aplicate și dispozițiile art.33, 34 Cod penal, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, invocând nelegalitatea acesteia, sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei săvârșite de inculpat, constând în conducerea unui autoturism sustras pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
In dezvoltarea recursului precizează că, în mod greșit cele două instanțe au reținut că încadrarea juridică datei faptei comisă de inculpat, respectiv aceea de a conduce autoturismul sustras pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, este cea prevăzută de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, neținându-se cont de modificările aduse actului normativ menționat prin intrarea în vigoare a Legii nr.6/2007.
Intrucât fapta a fost săvârșită înainte de intrarea în vigoare a legii respective, încadrarea corectă era cea prevăzută de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, republicată, cu reținerea dispozițiilor art.13 Cod penal.
Examinându-se hotărârile pronunțate, în raport de critica formulată, precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6, 385/8 și 385/9 alin.3 Cod pr.penală, nu se constată vreun motiv de casare din cele prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală, iar pe cale de consecință, recursul va fi respins ca nefondat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu referire la schimbarea încadrării juridice ce face obiectul criticii parchetului, cele două instanțe au stabilit corect, atât starea de fapt cât și încadrarea juridică.
Potrivit dispozițiilor art.10 Cod pr.penală, legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.
Curtea constată că inculpatul a condus autoturismul sustras pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, la data de 24/25 iunie 2006, situație față de care, textul incriminator al faptei comise este cel prevăzut de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, în vigoare la momentul respectiv, așa cum în mod corect au reținut ambele instanțe, iar modificările aduse actului normativ enunțat prin Legea nr.6/2007, au intrat în vigoare, ulterior, respectiv la 2 august 2007.
Ca atare, susținerea parchetului, în sensul schimbării încadrării juridice din art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 în art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, republicată, cu reținerea disp.art.13 Cod penal, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât modificările aduse actului normativ menționat prin Legea nr.6/2007, au intrat în vigoare la data de 2 august 2007, după comiterea faptei reținute în sarcina inculpatului.
Examinându-se și din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate, nu au fost constatate motive de casare din cele prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat.
Potrivit dispozițiilor art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare, inclusiv onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr. 156 din 11 septembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, secția penală, în dosarul nr-, intimat inculpat fiind.
Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul de avocat din oficiu, în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.3
Jud.fond -
Jud.apel
22 decembrie 2008
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Marius Gabriel Săndulescu