Furtul (art.208 cod penal). Decizia 916/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 208 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 916

Ședința publică de la 05 Octombrie 2009

PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar

Judecător - - - Judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul G - deținut în Penitenciarul Craiova - împotriva deciziei penale nr. 201 de la 29 iunie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurent, critică decizia pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată este mare în raport cu criteriile generale de individualizare, cu circumstanțele personale ale recurentului inculpat, dar și cu prejudiciul infracțional care este modic.

Concluzionează în sensul admiterii recursului, casării deciziei cu consecința acordării unei eficiențe sporite a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 și 76 Cod penal, coborârea pedepsei sub cuantumul stabilit de instanța de fond și confirmată de instanța de prima control judiciar.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, motivând că pedeapsa aplicată recurentului este cea minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, recurentul fiind recidivist, cele șase condamnări anterioare producându-se tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

Recurentul - inculpat G, având ultimul cuvânt, regretă faptele comise, invocă circumstanțe personale, respectiv faptul că are în îngrijire doi copii minori și solicită admiterea recursului și coborârea pedepsei sub minimul special.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 1081 din data de 24 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a dispus, n baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnarea inculpatului G - fiul lui și, născut la data de 09.04.1966 în, Jud. G, domiciliat în comuna, sat, jud. G, CNP -, cetățean român, studii -12 clase și postliceale, căsătorit, fără ocupație, recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova - la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicația dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și 71 Cod penal.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 590 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1232/14.03.2000 a Judecătoriei Craiova, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute 3 (trei) ani închisoare, cu aplicarea art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și 71 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu 27.03.2009, la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 998.civ. au fost admise acțiunile părților civile -, domiciliat în C, str. -,. 13A,. 1,. 26, județul D și, domiciliată în C,-,. 13A,. 1,. 26, județul

A fost obligat inculpatul să plătească acestor părți civile suma de 1.000 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat, precum și la plata către stat sumei de 800 lei cheltuieli judiciare, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu și care va fi suportată anticipat, din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, rin p. rechizitoriul din data de 03.04.2009 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosar nr. 3325/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat în fapt că, în ziua de 05.03.2009, părțile vătămate au părăsit imobilul situat în C,- A, revenind la acesta în cursul zilei de 06.03.2009, în jurul orelor 08:00. Cu această ocazie, - a constatat că în locuință au pătruns persoane necunoscute, care au sustras mai multe bunuri, respectiv: o verighetă din aur, un flex, două boxe de calculator și șase pahare de.

Partea civilă -, audiată în cauză, a relatat că în cursul anului 2004 construit o casă în municipiul C,- A, iar în ziua de 05.03.2009, în jurul orelor 16:00, a părăsit imobilul împreună cu soția sa, după ce - în prealabil - au asigurat ușile de acces în imobil, ferestrele, precum și poarta de acces.

În dimineața de 06.03.2009, orele 08.00, când au revenit la imobilul menționat, a constatat că geamul de la baie a fost forțat, persoane necunoscute pătrunzând în interior și sustrăgând mai multe bunuri, respectiv un lănțișor și verighetă din aur, un flex, două boxe de calculator și șase pahare de.

S-a procedat la cercetarea locului faptei, cele menționate de către partea vătămată fiind constatate și de către organele de poliție și consemnate în procesul - verbal întocmit. Cu aceeași ocazie, de la fața locului, de pe pervazul de la baie, din interior, au fost prelevate 4 fragmente de urme papilare, care ulterior au fost introduse în baza de date.

În raportul de expertiză întocmit în cauză de către Serviciul Criminalistic din cadrul D, s-a concluzionat că urmele papilare prelevate, ridicate cu ocazia cercetării locului faptei și ilustrate în foto nr. 2, b, c - aflate în dosarul de urmărire penală - au fost create de degetele arătător, mijlociu și inelar de la mâna dreaptă a inculpatului

Cu ocazia depistării, asupra inculpatului a fost găsit contractul de amanet nr. 536/06.03.2009, astfel că organele de poliție s-au deplasat împreună cu partea civilă la Casa de aparținând " " C și au stabilit că verigheta din aur - amanetată de către inculpatul G în dimineața de 06.03.2009 - aparține numitei, bunul fiind ridicat de către aceasta din urmă, care a achitat în schimb suma de 68,68 lei reprezentând contractul de amanet și comisionul.

Întregul material probator a format convingerea instanței de fond că inculpatul, în perioada 05.03.2009, orele 16:00 - 06.03.2009, orele 08:00, s-a aflat pe raza municipiului C, s-a deplasat pe strada -, la imobilul nr. 80, a forțat fereastra de la baie, pătrunzând în imobil și sustrăgând o verighetă din aur, un flex, două boxe de calculator și șase pahare de, după care s-a deplasat în Centrală din C, la casa de amanet aparținând " " L și, pentru suma de 59,23 lei, a amanetat verigheta din aur sustrasă.

în ziua de 26.03.2009, inculpatul a revenit pe raza municipiului C, fiind depistat de către organele de poliție pe strada - - și condus la sediul Secției 4 Poliție, pentru cercetări.

Partea vătămată - a precizat inițial că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.000 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, însă motivat de împrejurarea că lănțișorul din aur a fost găsit de către partea civilă, pretențiile civile au fost precizate de către aceasta din urmă la suma de 700 lei.

Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului G - astfel cum a fost descrisă anterior - întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. l lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța de fond a reținut că inculpatul, la data comiterii faptei, se afla în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cp. fiind condamnat prin sentința penală nr. 1232/14.03.2000 a Judecătoriei Craiova la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. l lit. g Cod penal și arestat la data de 14.06.2007 și liberat condiționat la data de 04.09.2007, cu un rest rămas neexecutat de 590 zile.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel inculpatul G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând în esență reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de fond, în sensul micșorării cuantumului acesteia.

Prin decizia penală nr. 201 din data de 29 iunie 2009 Tribunalului Dolj, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpatul G, iar în baza art. 88 Cod penal, deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii și arestării preventive, începând cu data de 27 martie 2009, la zi, precum și menținerea stării de arest a inculpatului.

A fost obligat apelantul la 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond a administrat un probatoriu concludent, just apreciat, pe baza căruia a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

În drept, s-a constatat de instanța de apel că fapta inculpatului G - care, în perioada 05.03.2009, orele 16:00 - 06.03.2009, orele 08:00, prin efracție, a pătruns în imobilul părților civile - și și din interior a sustras mai multe bunuri - întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. l lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

S-a apreciat de către Tribunalul Dolj că prima instanță, la dozarea pedepsei, pe lângă pericolul social al faptelor și urmările produse, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 76 Cod penal, iar în privința modalității de executare a pedepsei, s-a stabilit în mod corect că scopul educativo - preventiv al pedepsei poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului.

Cu privire la pedeapsa accesorie, instanța de apel a constatat că față natura și gravitatea pedepsei, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale rezultante, este proporțională cu scopul urmărit.

Față de măsura preventivă luată față de inculpat prin Încheierea nr. 41 din data de 27 martie 2009 Judecătoriei Craiova (mandat de arestare preventivă nr. 37 din data de 27 martie 2009 emis în dosarul nr-) și având în vedere dispozițiile art. 88 Cod penal și art. 350 al. 1 Cod procedură penală, s-a apreciat că în mod corect a fost dedusă detenția preventivă și menținută starea de arest preventiv față de inculpat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul G, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa aplicată este mare, raportat la fapta comisă și la circumstanțele sale personale.

În concluzie, solicită casarea hotărârilor pronunțate, acordarea de circumstanțe legale atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special.

Recursul este nefondat.

Curtea constată că instanțele au făcut o justă aplicare a dispoz. art. 72 și 52 Cod penal, constatând din probele administrate în cauză că recurentul a săvârșit infracțiunea de furt calificat în ziua de 5 martie 2009, în sensul că a pătruns prin efracție, în domiciliul părților vătămate - și, de unde a sustras numeroase bunuri, în valoare de 1000 RON.

Aceasta în condițiile în care recurentul se afla în perioada liberării condiționate dintr-o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1232 din 14 martie 200 a Judecătoriei Craiova, din care mai avea de executat un rest de 590 zile.

Mai mult, din fișa de cazier judiciar (fila 63 dosar ), se constată că recurentul a mai fost condamnat anterior la pedepse cuprinse între 1 an și 10 luni și 5 ani închisoare, toate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208, 209 Cod penal.

În aceste circumstanțe, pedeapsa minimă aplicată, de 3 ani închisoare, nu poate fi reformată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 74 și 76 Cod penal, fiind mai degrabă incidente prev. art. 75 pct. 2 Cod penal.

Cum în cauză numai inculpatul a declarat apel și respectiv recurs, se constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să se dispună respingerea acestuia, ca nefondat.

Va fi menținută starea de arest și se va deduce, în continuare, arestul preventiv, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul G - deținut în Penitenciarul Craiova - împotriva deciziei penale nr. 201 de la 29 iunie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj, ca nefondat.

Menține starea de arest și deduce - în continuare - arestul preventiv, la zi.

Obligă inculpatul la 230 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

G - - - - -

Grefier,

Red. jud.: C-tin. -

Jud. apel:

/IB/14 Octombrie 2009

-05 octombrie 2009 -

- Emis extras pedeapsă pe numele inculpatului G;

-, va urmări și încasa de la inculpatul G suma de 1.250 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, Ștefan Făurar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 916/2009. Curtea de Apel Craiova