Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 13/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 13/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu Președinte secție
JUDECĂTOR 3: Irina Vicepreședintele Curții de Apel
Grefier -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. la 24.04.1990 în G, domiciliat în G, 19, - 13 B,.131, județul G), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat prev. și ped. art. 208-209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 425/A din 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sent.pen.nr. 2270/21.12.2007 Judecătoriei Galați ).
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns avocat ales pentru inculpatul -lipsă, lipsă fiind și intimata parte vătămată, intimații părți responsabile civilmente, intimatul reprezentant legal - Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați și autoritatea tutelară - Primăria municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului - recurent invocă dispă.art.3859pct.18 Cod pr.penală referitor la nelegalitatea ambelor hotărâri, prin prisma faptului că s-a reținut că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, în baza căreia a și dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an.
Urmează a se observa că pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de fond, cât și pe parcursul judecării în apel, s-a solicitat de către apărătorul din oficiu al inculpatului, audierea părții vătămate care, la urmărirea penală a declarat, așa cum se poate observa cu ușurință din declarația sa, că la momentul la care inculpatul-recurent aștepta în fața ușii, ea a deschis ușa, pentru ca acesta să asculte o melodie și ea a lăsat ușa deschisă. În această împrejurare, inculpatul a pătruns și a luat de pe cuier acel telefon mobil.
Apreciază că partea vătămată a acordat posibilitatea inculpatului de a pătrunde în domiciliul său.
În aceste împrejurări, instanțele de fond și apel erau datoare să verifice și să o întrebe în mod expres pe partea vătămată, dacă la momentul la care a lăsat ușa aproape deschisă inculpatului recurent înțelesese implicit să îi permită acestuia să intre în apartament.
Apreciază că instanța de apel nu a soluționat pe fond sau nu a intrat în cercetarea fondului, față de apărarea făcută de apărătorul din oficiu al inculpatului, chiar înainte de a se începe dezbaterile, când a solicitat audierea părții vătămate.
Instanța de fond "nu s-a obosit" să procedeze la citarea și audierea acestei părți vătămate.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel, pentru a proceda la audierea părții vătămate, astfel încât să se lămurească aspectul consimțământului dat inculpatului de intra în locuință.
În măsura în care instanța de recurs va aprecia că nu se justifică solicitarea de casare cu trimitere, solicită a se observa că în această cauză nu s-a făcut dovada indubitabilă că inculpatul recurent a pătruns în această locuință fără consimțământul expres al părții vătămate. Neexistând dovada contrară sau nefăcându-se dovada indubitabilă, crede că trebuie interpretată această neconcordanță în favoarea inculpatului, potrivit principiului că orice îndoială trebuie să îi profite inculpatului.
În concluzie, apreciază că soluția ce se impune ar trebui să fie casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel și să se solicite în mod expres instanței de apel să procedeze la audierea părții vătămate.
În măsura în care nu se va adopta această soluție, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, în baza disp.art.10 lit.d Cod pr.penală - faptei îi lipsește unul din elemente constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă, sub aspectul faptului că nu s-a făcut dovada că inculpatul a intrat în locuința părții vătămate fără consimțământul acesteia.
Cu privire la cealaltă infracțiune, arată că este adevărat că inculpatul a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii de furt și că pe parcursul judecării cauzei în fond s-a invocat în apărare și susținerea potrivit căreia ar fi o faptă căreia ar fi trebuit să i se aplice disp. art.181Cod penal și că în această modalitate nu ar mai fi fost necesară condamnarea inculpatului.
Personal, nu împărtășește această opinie.
Cu privire la infracțiunea de furt, dacă a susținut motivul de recurs doar prin prisma violării de domiciliu, lasă la aprecierea instanței asupra acestei chestiuni.
Potrivit art.181 Cod penal, în măsura în care instanța va aprecia că suntem în prezența unei infracțiuni, urmează să i se aplice inculpatului o sancțiune administrativă.
Reprezentanta Ministerului Publicconsideră că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în apel s-au avut în vedere datele ce caracterizau persoana inculpatului minor la stabilirea pedepsei rezultante, aceasta reducându-se cu 4 luni, de la 4 ani la 3 ani și 8 luni.
Consideră că s-a dovedit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare.
Față de modalitatea în care a acționat inculpatul, apreciază că infracțiunile prezintă un grad ridicat de pericol social și se impunea aplicarea unor pedepse și nu a unei amenzi cu caracter administrativ.
Apreciază că nu trebuie trimisă cauza spre rejudecare pentru a fi audiată partea vătămată, arătând că s-au avut în vedere declarațiile date de aceasta, declarațiile inculpatului care, ulterior, a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, întotdeauna în prezența unui avocat.
De asemenea, și față de declarația martorei care l-a văzut imediat după ce a săvârșit infracțiunea plecând repede cu liftul, declarația de la filele 17-128 din dosarul de urmărire penală, din care rezultă că inculpatul i-a sustras singur telefonul iar ideea i-a venit când la văzut pe canapea.
Consideră că vinovăția inculpatului este dovedită pentru ambele infracțiuni și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2270 din 21.12.2007 a Judecătoriei Galați, inculpatul a fost condamnat la pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 al. 2 din Cod penal, cu aplicarea art. 99 și art.74-76 Cod penal.
Același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 -209 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 99 și art.74-76 Cod penal.
Conf. art. 865și art. 85 Cod penal s-a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 447/2005 a Tribunalului Galați.
S-a dispus contopirea celor trei pedepse și executarea de către inculpatul a pedepsei mai grele de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 189 și 191 din Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
Inculpatul este cetățean român, este născut în municipiul G, locuiește în aceeași localitate și este cunoscut cu antecedente penale.
La data de 5.02.2006, inculpatul a hotărât să pătrundă fără drept în locuința părții vătămate și să sustragă bunuri din acest imobil.
În realizarea rezoluției infracționale inculpatul a sunat la ușa apartamentului părții vătămate și, văzând că nu răspunde nimeni iar ușa apartamentului este întredeschisă, a pătruns în apartament și a sustras un telefon mobil din hol, după care a părăsit locuința cu bunul furat.
Inculpatul a ascuns telefonul mobil sustras iar după începerea cercetărilor de către organele de poliție a recunoscut fapta comisă și a restituit bunul părții vătămate, motiv pentru care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile de martori, proces - verbal de restituie a bunului, referat de anchetă socială, declarațiile de recunoaștere a faptelor date de inculpatul, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
Împotriva sentinței penale nr. 2270 din 21.12.2007 a Judecătoriei Galați, în termen legal, a declarat apel inculpatul.
În motivarea cererii de apel inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea conform art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru infracțiunea de violare de domiciliu, deoarece fapta nu există și aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal, pentru infracțiunea de furt calificat, deoarece fapta nu prezintă pericol social.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, numai în ceea ce privește greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 425 din 23.10.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desființată în parte sentința penală nr.2270 din 21.12.2007 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare, a fost redusă de la 4 ani închisoare la 3 ani si 8 luni închisoare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului. A fost modificat dispoziția de aplicare a pedepsei accesorii, în sensul că în baza art.71 Cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și s-a dispus ca, în conformitate cu art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este exagerată, impunându-se redozarea acesteia.
Astfel, s-a reținut că inculpatul era minor la data săvârșirii faptelor, a regretat sincer ambele infracțiuni comise, a fost sincer și a cooperat cu organele judiciare în aflarea adevărului, provine dintr-o familie cu probleme sociale și a depus diligențe pentru recuperarea integrală și de îndată a prejudiciului cauzat părții vătămate.
Tribunalul a mai reținut că instanța de fond a pronunțat, în parte, o hotărâre nelegală cu privire la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal.
Potrivit art. 71 Cod penal, instanța de fond a aplicat inculpatului ca pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal, or, în cauză se impunea doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. teza II și lit. b Cod penal.
Conform Deciziei în interesul legii cu nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi nu se face în mod automat, ci se vor lua în considerare natura faptelor, profesia inculpatului, persoana acestuia, comiterea faptei în timpul realizării unei activități profesionale etc.
Raportat la cele de mai sus, Tribunalul a constatat că nu se impunea interzicerea dreptului de a alege, acest drept fiind garantat de Constituție și de legislația europeană privind drepturile omului, iar pe de altă parte, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c Cod penal, ca pedeapsă accesorie, este greșită deoarece inculpatul nu a comis fapta în realizarea unei profesii sau a unei îndatoriri legate de locul de muncă.
Cu privire la celelalte aspecte invocate în apel d e inculpat, Tribunalul a reținut că nu pot fi primite deoarece inculpatul a recunoscut ambele fapte penale, inclusiv infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 Cod penal, această faptă existând în materialitatea sa, comisă fiind, în mod evident, de inculpat.
Din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile date de unii martori rezultă, fără dubii, că inculpatul nu a avut acordul părții vătămate de a pătrunde în apartamentul unde domicilia aceasta și, cu toate acestea, inculpatul a pătruns fără drept în locuința neasigurată sustrăgând un telefon mobil de o valoare ridicată.
În ceea ce privește furtul calificat, s-a reținut de către instanța de apel că fapta există și prezintă pericol public ridicat, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 181Cod penal.
Valoarea bunului sustras a fost mare, bunul a fost sustras dintr-un imobil, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, iar în faza de judecată în apel a fost prezent o singură dată și, deși i s-a pus în vedere că lipsa de la termenele de judecată este considerată sustragere, acesta nu s-a mai prezentat ulterior.
Împotriva deciziei penale nr. 425 din 23.10.2008 a Tribunalului Galația declarat recurs inculpatul criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 Cod penal, în conformitate cu dispozițiile art. 11 punctul 2 lit. b în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală, susținând că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive în condițiile în care nu s-a stabilit cu certitudine că partea vătămată nu i-ar fi dat consimțământul de a intra în locuința ei.
Inculpatul a arătat că partea vătămată a lăsat ușa deschisă la apartament pentru ca el să asculte o melodie ceea ce înseamnă, implicit, că i-a dat posibilitatea de a intra în apartament.
În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru reaudierea părții vătămate în scopul de a se stabili fără dubii existența sau lipsa consimțământului acesteia.
Cu privire la infracțiunea de furt calificat, recurentul a solicitat achitarea în condițiile art. 18 indice 1 Cod penal, apreciind că faptei îi lipsește gradul de pericol social concret al unei infracțiuni ceea ce justifică aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Recursul este nefondat.
Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului, Curtea reține următoarele:
Infracțiunea de violare de domiciliu este prevăzută de art. 192 Cod penal, în două modalități de săvârșire: prima constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, iar cea de-a doua constă în refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
Pentru existența infracțiunii în prima sa modalitate de săvârșire se cere, așa cum și textul de lege o arată, o acțiune de pătrundere, pătrunderea să se facă într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, pătrunderea să se facă fără drept și fără consimțământul persoanei care le folosește.
Această din urmă cerință decurge din însăși esența faptei care, altfel, nu ar mai constitui o încălcare a libertății persoanei, și nu ar mai putea fi încadrată în dispozițiile art. 192 Cod penal.
Pentru a fi valabil și, deci, pentru a înlătura existența infracțiunii, consimțământul trebuie să emane de la o persoană responsabilă, care are dreptul de a îngădui sau de a interzice intrarea altei persoane în locuință.
Cât privește lipsa consimțământului, aceasta poate rezulta din opunerea efectivă a victimei, dintr-o avertizare prealabilă a făptuitorului în sensul că i se interzice accesul în locuință sau poate rezulta, implicit, din anumite împrejurări.
În toate cazurile, însă, când lipsește o interdicție expresă din partea victimei, lipsa consimțământului se prezumă până la proba contrară, adică până când făptuitorul dovedește că a pătruns în locuință cu consimțământul acesteia.
În speță, așa cum rezultă din probele administrate, partea vătămată nu i-a dat inculpatului consimțământul expres de a intra în locuință.
Din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului rezultă că acesta din urmă a sunat la ușa apartamentului părții vătămate și a rugat-o să pună o melodie la calculator. Partea vătămată s-a îndreptat către sufragerie lăsând ușa apartamentului întredeschisă și pe inculpat afară, pe scara blocului, iar în timp ce aceasta căuta melodia în memoria calculatorului inculpatul, profitând de neatenția părții vătămate a pătruns în holul locuinței și a sustras un telefon mobil care se afla în holul apartamentului.
Este evident că partea vătămată nu i-a permis inculpatului să intre în apartament, lipsa consimțământului acesteia rezultând în mod clar din împrejurarea că nu l-a invitat pe inculpat să o însoțească în casă, lăsându-l pe holul blocului să aștepte și împingând ușa astfel încât aceasta a rămas doar întredeschisă.
Cum inculpatul nu a produs pe parcursul procesului nici o altă probă pe baza căreia să se poată reține că ar fi pătruns în apartament cu consimțământul părții vătămate, Curtea constată că prezumția lipsei consimțământului nu a fost răsturnată astfel încât în mod corect s-a reținut atât de către instanța de fond cât și de către cea de apel existența infracțiunii de violare de domiciliu.
Pentru aceste considerente, solicitarea inculpatului de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 11 punctul 2 lit. b în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pe considerentul că acesteia îi lipsește unul dintre elementele constitutive apare ca nefondată.
Curtea apreciază că nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare pentru reaudierea părții vătămate, declarațiile date de aceasta în faza de urmărire penală precum și în fața instanței de fond fiind suficiente pentru a se putea reține existența infracțiunii de violare de domiciliu, acestea coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză inclusiv cu propriile declarații ale inculpatului de recunoaștere a faptei.
Neîntemeiată este și apărarea formulată de inculpat în sensul că, în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat, se impune achitarea în temeiul art. 11 punctul 2 lit. b în referire la art. 10 lit. b indice 1 Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ întrucât faptei i-ar lipsi gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Este adevărat că valoarea prejudiciului adus părții vătămate prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat este relativ mică și că acesta a și fost recuperat.
Dar, prejudiciul creat prin comiterea faptei nu este singurul element în raport de care instanța stabilește gradul de pericol social al unei fapte, aliniatul 2 al art. 18 indice 1 Cod penal prevăzând și alte împrejurări ce trebuie avute în vedere în acest sens: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, persoana și conduita făptuitorului.
Or, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire faptei - inculpatul a pătruns în apartamentul părții vătămate, fără consimțământul acesteia, profitând de încrederea pe care partea vătămată a avut-o în el în momentul în care, îndreptându-se spre sufragerie pentru a-i satisface o rugăminte, a lăsat întredeschisă ușa apartamentului, a sustras telefonul într-un moment de neatenție al părții vătămate și s-a comportat în continuare ca și cum nimic nu se întâmplase - ținând cont și de persoana inculpatului care nu este la primul impact cu legea penală, anterior fiind condamnat tot pentru săvârșirea unei infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, ceea ce denotă perseverența sa infracțională, Curtea apreciază că sunt suficiente motive pentru a reține că furtul comis de inculpat nu reprezintă doar un accident în viața sa, o faptă lipsită în mod vădit de importanță care să justifice o soluție de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 11 punctul 2 lit. b în referire la art. 10 lit. b indice 1 Cod procedură penală.
Față de toate aceste considerente, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpat prin motivele de recurs, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 385 indice 15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 24.04.1990, în G, 20, - 13 B,. 131, CNP--), împotriva deciziei penale nr. 425/A/23.10.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 2270/21.12.2007 a Judecătoriei Galați ).
În temeiul ar. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.B/02.02.2010
Tehnored./2 ex./02.02.2010
Jud. apel-, -
Jud.fond- Gh.
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Irina
