Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 28/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 28/ DOSAR NR-
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Radu Gheorghe JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - - JUDECĂTOR 3: Mihaela Alexandru
- - - - judecător
- - - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov împotriva deciziei penale nr. 33/A din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat apărător din oficiu pentru intimatul incupat, lipsă fiind intimata parte civilă R.
Procedură îndeplinită.
Reprezentanta parchetului solicită a se aprecia dacă nu se impune acordarea unui nou termen de judecată având în vedere necesitatea audierii inculpatului raportat la soluția de achitare dispusă de prima instanță.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta Ministerului Public având în vedere că inculpatul a fost citat atât de a adresa indicată cât și prin afișare la consiliul local al locului săvârșirii faptei cu mențiunea " prezența obligatorie în vederea audierii".
Nemaifiind alte cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală.
Reprezentata parchetului susține recursul astfel cum fost formulat solicitând admiterea acestuia pentru motivele expuse pe larg în referatul scris existent la dosar.
Învederează instanței că inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă împreună cu trei coinculpați care unul minor.
Apreciază că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, apreciindu-se că probele administrate în cauză creează dubii care nu pot profita decât inculpatului.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală probele administrate nefiind coroborate corespunzător. S-a reținut că inculpatul nu a participat la reconstituire în condițiile în care din fotografiile judiciare aflate la filele 57-60 din dosarul de urmărire penală rezultă că la acea reconstituire au participat patru persoane și nu trei astfel cum în mod greșit s-a reținut.
De asemenea cere a se avea în vedere că în faza de urmărire penală inculpații au arătat că au participat la comiterea faptei, dând amânunte în legătură cu aceasta pe care nu avea de unde că le cunoască dacă nu participau.
Pentru toate aceste considerente întrucât din probele administrate reiese că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executarea în regim privativ de libertate.
Avocatul solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. Apreciază că în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului reținând că acesta nu a participat la comiterea faptei ce îi este imputată.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 33/12 septembrie 2007 Tribunalului Brașova fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 10/ 2007 Judecătoriei Zărnești, care a fost menținută.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că: prin sentința penală nr.10/16 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Zărnești, în dosarul nr.226/P/2006 al acestei instanțe, s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. raportat la art.10 lit.c pr.pen. achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i pen. cu aplicarea art.75 lit.c pen. Prin aceiași hotărâre, prima instanță a respins,în temeiul art.346 al.3 pr.pen. acțiunea civilă formulată de partea vătămată R în cadrul procesului penal, față de inculpatul. În temeiul art.189 pr.pen. s-a stabilit că onorariul avocatul din oficiu,în cuantum de 100 de lei,să fie suportat din fondurile Ministerul Justiției, iar în baza art.192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că, prin rechizitoriul întocmit la data de 15 ianuarie 2002 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alți inculpați, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i pen. cu aplicarea art.37 lit.a, pen. și art.75 lit.c pen. Prin nr.163/30 mai 2003 Judecătoriei Brașov, s-a dispus condamnarea tuturor inculpaților trimiși în judecată, iar prin nr.189/A/03 martie 2004 Tribunalului Brașovs -a dispus desființarea acestei hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare cu privire la toți inculpații. Ulterior, prin nr.169/13 iunie 2005 Judecătoriei Zărnești, s-a dispus din nou condamnarea tuturor inculpaților trimiși în judecată, deci și a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i pen. cu aplicarea art.37 lit.a, pen. și art.75 lit.c pen. Prin nr.28/A/27 aprilie 2006 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașovs -a admis apelul inculpatului împotriva acestei sentințe, care a fost desființată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu privire la latura penală și latura civilă privindu-l pe inculpatul. S-a reținut că inculpatul nu a fost legal citat și a avut același apărător cu ceilalți coinculpați, deși interesele inculpaților au fost contrare.
Prima instanță a mai reținut și faptul că, potrivit actului de sesizare a instanței, în noaptea de 06/07 mai 2001, în jurul orei 01.00, inculpatul minor, împreună cu inculpații majori, și, s-au deplasat la blocul JK din Z și au coborât în beciul imobilului. Inculpatul a pătruns cu chei potrivite în boxa( beciul) aparținând părții vătămate R, apoi cu toții au consumat vin dintr-o damigeană și au sustras borcane cu gem și murături, prejudiciul fiind apreciat de partea vătămată la suma de 500.000 ROL.
În cauză au fost administrate de instanța investită cu rejudecarea cauzei probele cu declarațiile părții civile R, ale inculpatului și ale inculpaților condamnați definitiv, și, precum și declarațiile martorilor, și.
În ședința publică din data de 10 ianuarie 2007, prima instanță a dispus, prin încheiere, în temeiul art.334 pr.pen. schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i pen. cu aplicarea art.37 lit.a, pen. și art.75 lit.c pen. în infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i pen. cu aplicarea art.75 lit.c pen.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a apreciat că nu se confirmă infracțiunea reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului. Astfel, atât acesta cât și numiții, și, au declarat că, în seara respectivă, s-au întâlnit toți la numitul acasă și au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, inculpatul a adormit, iar ceilalți inculpați au plecat și au săvârșit fapta pentru care, ulterior, au fost trimiși toți patru în judecată. Cei trei inculpați au sustras produsele respective și apoi s-au întors la locuința numitului, unde au consumat în continuare băuturi alcoolice, fără ca inculpatul să cunoască unde au fost ceilalți coinculpați, deoarece acesta a dormit, fiind în stare de ebrietate. A doua zi de dimineață, organele de poliției sosite la locuința numitului i-au ridicat pe toți cei patru și i-au condus la sediul poliției, unde aceștia au dat declarații.
Prima instanță a mai reținut și faptul că inculpatul a negat constant săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, cu excepția declarației date în data de 15 mai 2001, asupra căreia a revenit, arătând că prima declarație a fost dată de frică. Ceilalți trei inculpați condamnați definitiv au arătat în fața instanței de fond că inculpatul nu a participat la săvârșirea faptei.
S-a mai reținut, prin considerentele hotărârii Judecătoriei Zărnești, și faptul că martorul asistent la reconstituirea din data de 15 mai 2001, numitul, a susținut că a participat la o reconstituire făcută de trei băieți printre care, în mod cert, nu se afla și inculpatul. Astfel, ținând cont și de declarația inculpatului în sensul că a recunoscut fapta de frică, prima instanță a apreciat că procesul-verbal de reconstituire de la fila 57 din dosarul de urmărire penală nu poate crea certitudinea participării inculpatului la fapta din data de 06/07 mai 2001, acesta cu atât mai mult cu cât și martorii asistenți și, participanți la ridicarea unor obiecte de la inculpatul, conform procesului-verbal de ridicare de la fila 64 din dosarul de urmărire, au declarat că nu l-au văzut niciodată pe acest inculpat.
Față de împrejurarea că nici o probă nu susține participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de furt calificat din data de 06/07 mai 2001, toți ceilalți trei participanți declarând că acesta a rămas acasă la, dormind în stare de ebrietate, prima instanță a apreciat că, în temeiul art.11 pct.2 lit.a pr.pen. raportat la art.10 lit.c pr.pen. se impune achitarea acestui inculpat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și pen. cu aplicarea art.75 lit.c pen. deoarece fapta nu a fost săvârșită de acest inculpat.
Întrucât achitarea inculpatului s-a făcut pentru că fapta nu a fost săvârșită de inculpat, prima instanță nu l-a putut obliga pe acesta și la plata despăgubirilor civile către partea civilă R, astfel că, în temeiul art.346 al.3 pr.pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de aceasta împotriva inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în interiorul termenului prevăzut de art.363 pr.pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, prin care s-a solicitat, în baza art.379 pct.2 lit.a pr.pen. casarea nr.10/16 ianuarie 2007 Judecătoriei Zărnești și rejudecarea cauzei de către instanța de control judiciar, în sensul condamnării inculpatului,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și pen. obligarea aceluiași inculpat la plata daunelor civile solicitate de partea civilă R, precum și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneștia invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate,în sensul că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatul, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și pen. reținută prin rechizitoriu, atâta vreme cât,din probele administrate în cauză, rezultă participația acestui inculpat la săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Examinând actele și lucrările administrate în cauză, instanța apreciază că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate:
În mod corect prima instanță a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. raportat la art.10 al.1 lit.c pr.pen. achitarea inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și pen. cu aplicarea art.75 lit.c pen. pentru motivul că fapta nu a fost săvârșită de acest inculpat. Astfel, rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, cu ocazia rejudecării cauzei, împrejurare că nu se confirmă săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată prin rechizitoriu.
Cei trei inculpați condamnați definitiv, și au arătat, prin declarațiile date în fața primei instanțe, în ședințele publice din data de 28 august 2006, respectiv 13 septembrie 2006, faptul că, în seara de 06/07 mai 2001, după ce inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a adormit în locuința numitului, cei trei s-au deplasat la blocul JK din or.Z, jud.B, au pătruns, folosind chei potrivite, în boxa( beciul) aparținând părții vătămate R, de unde au sustras borcane cu gem și murături, cauzând prin aceasta un prejudiciu, în valoare totală de 500.000 ROL. După comiterea faptei, inculpații, și s-au întors la locuința celui din urmă, unde au consumat în continuare băuturi alcoolice, împreună cu inculpatul, fără ca acesta să aibă cunoștință despre activitatea infracțională desfășurată în acea noapte( 78-79, 96 din dosarul nr.226/P/2006 al Judecătoriei Zărnești.
Toate aceste declarații ale participanților la comiterea infracțiunii de furt calificat sunt confirmate și de depoziția martorului asistent, audiat la termenul de judecată din data de 24 iulie 2006, și care a precizat că a asistat la reconstituirea din data de 15 mai 2001, la care au luat parte trei băieți, printre care,în mod cert, nu se afla și inculpatul ( 49 din același dosar al Judecătoriei Zărnești ). De asemenea, martorii asistenți și au precizat că nu l-au văzut niciodată pe inculpatul și nici nu își amintesc să fi participat la ridicarea de obiecte de la domiciliul acestui inculpat, conform operațiunii consemnate în procesul-verbal de ridicare aflat la fila 64 din dosarul de urmărire penală. De altfel, tribunalul specializat apreciază că acest proces-verbal de ridicare încheiat la data de 15 mai 2001 nu are legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, faptă petrecută în noaptea de 06/07 mai 2001,în condițiile în care, în cuprinsul respectivului act se face referire la obiectele de îmbrăcăminte pe care acesta le-a sustras din B în noaptea de 14/15 mai 2001,împreună cu ceilalți trei inculpați ( fila 64 din dosarul de urmărire penală).
Chiar dacă inculpatul a recunoscut inițial, în prima declarație dată în fața organelor de cercetare penală ale poliției, la data de 15 mai 2001, săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, ulterior acesta a revenit asupra declarației inițiale,negând participarea sa la comiterea infracțiunii de furt calificat din data de 06/07 mai 2001. Pe de altă parte, chiar și în prezența unei declarații de recunoaștere din partea inculpatului, o asemenea recunoaștere nu poate constitui, prin ea însăși, temei al condamnării unei persoane, în lipsa coroborării sale cu alte fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, astfel cum statuează dispozițiileart.69 pr.pen.
În cauză, unica declarație inițială prin care inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, dată de frică, și asupra căreia acesta a revenit pe parcursul cercetării judecătorești, nu se coroborează cu restul probelor administrate în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, astfel cum s-a reținut prin cele mai sus expuse.
De altfel, în lipsa unor dovezi certe în sensul participării inculpatului la activitatea infracțională desfășurată în noaptea de 06/07 mai 2001, în cauză operează, în favoarea inculpatului, principiul de dreptin dubio pro reo, în sensul în care orice dubiu profită acestuia.
Față de soluția dată laturii penale a procesului, în mod corect prima instanță a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă R, față de inculpatul,în conformitate cu prevederile art.346 al.3 pr.pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a criticat soluția în ce privește greșita pronunțare a unei hotărâri de achitare, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală care prevede comiterea unei erori grave de fapt, arătând că instanța nu a valorificat pe deplin toate probele administrate în cauză, interpretând în mod absolutist susținerile martorului asistent care a relatat că în mod cert nu l-a văzut pe inculpatul la reconstituire, deși semnăturile fac dovada contrară celor afirmate precum și faptul că celălalt martor asistent, a relatat că nu-și poate da seama dacă inculpatul a fost printre ceilalți băieți și că această ambiguitate a martorilor poate fi înlăturată de fotografiile judiciare prin care organul de cercetare penală a fixat comiterea faptei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașova arătat, pe larg, starea de fapt reținută de instanța de apel precum și faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei în cursul urmăririi penale, a arătat modalitatea participării sale, declarație ce s-a coroborat cu declarațiile coinculpaților, și, iar revenirea asupra acestei declarații, justificată de frica de organele de anchetă, este nesinceră și nefondată, deoarece a fost cercetat în stare de libertate, nimeni nu a exercitat presiuni de nici un fel asupra sa, iar la prezentarea materialului de urmărire penală, când a negat comiterea faptei, nu a indicat vreun abuz din partea acestor organe.
Cu privire la retractarea declarațiilor celorlalți coinculpați, Ministerul Publica arătat că aceasta a survenit în fața instanței, când au convenit asupra favorizării acestui inculpat, varianta oferită fiind, astfel că a solicitat condamnarea inculpatului.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, se constată că recursul Ministerului Public este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, se impune observația că instanțele au reținut o corectă stare de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, astfel că nu se poate problema că urmare a unei greșite constatări a stării de fapt s-a pronunțat o soluție greșită de achitare.
Instanța are a observa că motivul de recurs prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală referitor la comiterea unei erori grave de fapt în speța dedusă judecății, astfel cum a fost indicat și motivat în scris de Ministerul Public scapă cenzurii instanței de recurs.
În acest sens, se impune observația că recursul este o cale de atac preponderent de reformare, iar cazurile de casare sunt limitativ determinate de lege.
Cazul de casare invocat de Ministerul Public vizează verificarea de către instanța de recurs a respectării legii la judecarea cauzei de către instanța de fond, luând în considerare situația de fapt pe care aceasta a reținut-o prin propria apreciere dată probelor administrate, iar în actuala reglementare a recursului nu se prevede pentru instanța de recurs dreptul de a da o nouă apreciere a probelor și, eventual, de a administra probele necesare, așa cum se prevede în privința apelului.
Deși în prezent dispozițiile art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală sunt interpretate mai puțin restrictiv, în sensul că eroarea gravă de fapt nu trebuie confundată cu o greșită apreciere a probelor și este incident acest caz ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Prin urmare, prin eroare gravă de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate la instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate această probă nu există sau atunci când se consideră că o anumită probă, mărturie, un anumit act ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Așa fiind, rezultă că în situația în care se cere instanței de recurs să dea o nouă apreciere a probelor administrate, diferită de cea dată de instanța de fond, nu există o eroare gravă de fapt, deoarece erorile de fapt se referă la stabilirea unei stări de fapt total diferită de cea reținută, iar cazul de casare invocat în speță scapă cenzurii instanței de recurs.
Mai mult, nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului, atunci când s-a pronunțat o soluție inversă față de cea corectă, pentru că în aplicarea acestui caz de casare trebuie să se rețină întotdeauna nu numai o eroare de fapt, ci și gravitatea acesteia prin influența pe care a avut-o asupra soluționării cauzei.
Cum în cauză s-a reținut că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, nu se poate da o nouă valență probelor, cu atât mai mult cu cât cele invocate în motivele scrise de recurs, nu s-ar putea realiza nici dacă starea de fapt ar fi fost greșit reținută, iar cele afirmate în motivele de recurs și menite a conduce, în viziunea Ministerului Public la o altă stare de fapt, nu pot avea această valență.
Astfel, a susține că ambiguitatea unor probe poate fi înlăturată de fotografiile judiciare executate cu prilejul reconstituirii, câtă vreme martorii asistenți la această reconstituire au arătat că inculpatul nu a fost prezent la reconstituire (martorul ), iar cealaltă martoră -, a relatat că nu-și poate aminti dacă acest inculpat a fost sau nu prezent, este contrar principiilor de drept, iar dubiul creat profită inculpatului.
Martorii asistenți la ridicarea de obiecte, și, au relatat că nici nu își amintesc să fi participat la ridicarea de obiecte de la domiciliul acestui inculpat, conform operațiunii consemnate în procesul verbal de ridicare, aflat la fila 64 dosar și de altfel, acest proces verbal nici nu are legătură cu infracțiunea ce se impută inculpatului.
Mai mult, simpla recunoaștere a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate constitui o probă certă, de natură să conducă la stabilirea vinovăției acestuia, chiar dacă această recunoaștere ar fi fost menținută și în fața instanței, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece ar contraveni unui alt principiu fundamental, acela al dreptului inculpatului de a nu se autoincrimina, recunoscut și garantat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instituit în art. 70 Cod procedură penală, astfel că nici această susținere a Ministerul Public nu are suport legal.
Prin urmare, revenirea asupra unicei declarații a inculpatului în care recunoaște comiterea faptei a fost justificată de împrejurarea că i-a fost frică și nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, pentru a se putea stabili cu certitudine vinovăția inculpatului, deoarece o soluție de condamnare nu poate fi fundamentată decât pe stabilirea certă, fără putință de tăgadă a vinovăției acestuia.
Cum această revenire asupra recunoașterii a fost confirmată și de ceilalți coinculpați, se constată că inculpatul nu a participat la săvârșirea faptei, soluția instanței fiind legală și temeinică.
Așa fiind, se constată că hotărârea atacată este în afara oricărei critici și se va respinge recursul declarat de Ministerul Public în condițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Cu aplicarea art. 192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov împotriva deciziei penale nr.33/12 septembrie 2007 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pe care o menține.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 lei se suportă din fondurile MJ și se include în cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- G - - pt. - -
aflată în concediu
semnează președintele completului
-
GREFIER
- -
Red. / 12.02.2008
Dact.BD/27.02.2008
Jud.fond:
Jud. apel: /
- 2 exemplare -
Președinte:Radu GheorgheJudecători:Radu Gheorghe, Simona Franguloiu, Mihaela Alexandru
